Acţiune în constatare. Decizia nr. 55/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 55/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 55
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Președinte - V. D.
Judecător - M. G.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – RADET, cu sediul în municipiul București, ..15, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1927 din 5 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. I., cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. I. G. din municipiul Ploiești, ., județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant C. I. personal și asistat de avocat A. I. G. din cadrul Baroului Prahova, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr._/22.01.2015, lipsind intimata-pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – RADET.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciar de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este motivat, iar prin Serviciul registratură s-au depus: întâmpinare din partea intimatului-reclamant și răspuns la întâmpinare din partea apelantei –pârâte.
Avocat A. I. G. pentru intimatul-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatului-reclamant în combaterea motivelor de apel.
Avocat A. I. G. având cuvântul pentru intimatul-reclamant C. I., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, pentru considerentele pe larg expuse prin întâmpinarea formulată și depusă la dosar.
Consideră intimatul-reclamant că primul motiv de apel se refera la modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la probatoriile administrate în cauza de către reclamantul intimat, și nu s-ar fi pronunțat cu privire la apărările piritei apelante, pe care le-a înlaturat ca atare.
Apreciază apărătorul intimatului-reclamant că motivul de apel este unul nefondat, întrucât, în momentul în care s-a trecut la judecata pe fond, instanța a avut în vedere toate probatoriile administrate, iar singurul probatoriu pe care apelanta l-a solicitat a fost acela cu acte, pe care, odată cu întâmpinarea formulată, le-a depus la dosarul cauzei.
Aceste acte s-au referit însa, în general, la modalitatea în care societatea apelanta și-a restructurat de-a lungul timpului, activitatea specifica, și și-a schimbat denumirea, neavând de a face cu modul în care reclamantul intimat și-a desfășurat activitatea în calitate de angajat, în perioada indicata în acțiune.
Astfel, în afara carnetului de munca, în care s-au trecut funcțiile și locurile de munca în care a funcționat intimatul, și adeverințe eliberate la solicitarea intimatului reclamant, de-a lungul timpului, alte acte nu s-au depus, motiv pentru care, trecind la analiza pe fond, instanța nici nu avea în raport de ce probatoriu să analizeze apărările pârâtei, inserate în întâmpinare.
În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, este adevărat ca înscrierile din carnetul de munca al intimatului fac dovada pina la proba contrara, insa a spune ca acestea se bucura de prezumția de legalitate, este exagerat în raport de concluziile raportului de expertiza care a avut în vedere tocmai aceste înscrieri, și pe care, în analiza efectuata, în raport de obiectivele trasate de instanța de fond, le-a grefat pe locurile de munca ocupate de intimate, pe condițiile oferite de fiecare ioc de munca, pe funcțiile avute de intimatul C. I., concluzionind în maniera în care experta a facut-o.
Analiza pe care apelanta o face dispozițiilor inserate în Ordinul M.M.P.S. nr.50/1990, practic legea cadru în materia litigiilor de munca de acest gen, este una eronata și vădit interpretabila în favoarea angajatorului, care, în opinia intimatului nu are corespondent în realitatea invederata în cuprinsul raportului de expertiza efectuat în cauza.
In acest sens, se poate avea în vedere analiza detaliată, amănunțită, pe care expertul desemnat o face fiecărui factor dintre cei prevăzuți de lege, fiecăreia dintre condițiile care este necesar a fi îndeplinite, pentru ca un angajat, în speță, intimatul, să poată beneficia de prevederile legale care îi incadreaza activitatea depusa în grupa superioara de munca.
De altfel, aceasta analiza a dus în final ca acordarea unui procent de 75% din timpul efectiv lucrat de reclamant, care urmează, la raminerea irevocabila a hotaririi, sa fie luat în calcul la stabilirea procentajului ce se va acorda acestuia, în vederea pensionarii.
Nu în ultimul rind, solicită intimatul să se aibă în vedere împrejurarea ca, la acest moment, pârâta apelanta nici nu mai poate susține, un atare motiv de apel, care se circumscrie unor adevărate obiectiuni la raportul de expertiza efectuat în cauza, câtă vreme, la momentul la care expertiza i-a fost comunicata, dupa efectuare, nu a inteles sa critice, în maniera în care o face în cuprinsul apelului, nici una dintre concluziile expertului cu privire la beneficiul grupei de munca superioare, acordata reclamantului intimat.
Motivația scrisă a apelului formulat, în ceea ce privește modalitatea și condițiile de munca în care intimatul și-a desfășurat activitatea producătoare de venituri, în calitatea sa de angajat al apelantei, și arătată ca atare în finalul apelului scris, se refera în principal, la modalități în care apelanta s-ar fi putut opune efectuării expertizei, însă nu a facut-o, motiv pentru care apreciază intimatul-reclamant ca nu o mai poate face în apel, pe motiv separat.
Astfel, cu privire la specializarea pe care expertul ar fi trebuit sa o aiba, apelanta arata ca era necesar a fi efectuata expertiza în protecția muncii, pe care insa, la termenul de propunere a probatoriilor, nu a solicitat-o, și nici nu s-a opus celei în specilaizarea solicitata de intimat.
Menționează intimatul-reclamant că în atare imprejurări, apelanta nici măcar nu s-a opus incuviintarii probatoriilor solicitate de către intimat, singurele probe care au fost efectuate, de altfel, până la soluționarea în fond a cauzei.
Mai susține intimatului că o eventuala efectuare a raportului de expertiza cu încalcarea dispozițiilor legale, nici una din prevederile legale nu a fost încalcată, trebuia invocată la fond, și ar fi atras, în mod normal, nulitatea raportului de expertiza astfel efectuată.
Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținera sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul C. I., a chemat în judecată pe pârâta R. Autonoma de Distribuție a Energiei Termice București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a fost angajat al societății, că a lucrat efectiv 100 % din programul de lucru în secții cuprinse în grupa a I-a sau a II-a de muncă și să dispună obligarea pârâtei să îi elibereze adeverința care să ateste aceste împrejurări.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei în perioadele cuprinse în carnetul de muncă, în funcții și în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a l-a sau a II-a de muncă, cu program de lucru 100 %.
Totodată, a arătat că, în prezent, dintre foștii angajați ai pârâtei, există persoane care și-au desfășurat activitatea în aceleași locuri de muncă și în aceleași funcții pe care le-a avut reclamantul, și cărora, în momentul depunerii dosarelor de pensionare, li s-au făcut mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
A învederat instanței faptul că a fost angajat în cadrul societății în meseria de Tractorist, iar în aceste condiții a avut legătură cu toate secțiile unde au existat spații de izolare în care se executau operațiuni de curățire prin chituire, grunduire, vopsire și procese de prelucrare, în urma executării acestor operațiuni, au rezultat frecvente pulberi metalice și vapori de vopseluri care au afectat pe toți salariații.
De asemenea, a arătat că a fost nevoit în funcție de specificul activității sale să își desfășoare munca în condiții meteorologice deosebite, la temperaturi ridicate sau foarte scăzute, în condițiile lipsei totale de ventilație în cabina auto, în condițiile în care a lucrat în mai multe schimburi, efectuând transporturi ale unor utilaje de greutăți diferite nu numai între secțiile societății, ci și în țară.
La data de 20.03.2014 pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamantul a fost încadrat în meseria de Tractorist (perioada 12.01._89) și Mașinist (perioada 01.11._90) în cadrul Secției întreținere Reparații Transport, astfel cum rezultă din pct. 21 - 31 din Carnetul de muncă .. Nr._ (pag. 14 -17).
A arătat pârâta că la data de 03.09.1990, reclamantul s-a transferat în interes de serviciu la M.E.E. -T.A.G.E.R.-ANTREPRIZA ENERGOCONSTRUCȚIA BUCUREȘTI, conform art. 11 lit. a) Legea nr. 1/1970.
Ulterior, la data de 12.11.2013, prin adresa înregistrată sub nr._, reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe pentru perioada 01.12._89, pentru tonajul tractorului.
Față de această împrejurare, pârâta a eliberat Adeverința nr._/27.11.2013 prin care se atestă faptul că dl C. I. a fost angajat al unității noastre, în perioada 12.01._90, în meseria de Tractorist (în perioada 12!01._89) și Mașinist (în perioada 01.11._90).
Totodată, pârâta arată că prin adresa nr. 2532/21.01.2014, reclamantul a formulat o invitație, pentru data de 28.01,2014, orele 11°°, la sediul Cabinetului de Avocat A. I. G. din ., Oraș Ploiești, Jud. Prahova, pentru a participa la ședința de informare privind avantajele medierii.
A precizat că, datorită condițiilor meteorologice nefavorabile (cod galben de nisori), nu a participat la ședința de mediere, însă a discutat telefonic cu reprezentantul convențional al reclamantului, respectiv cu Av. A. I. G., și a convenit să purtăm o corespondență pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului.
Astfel, prin adresa înregistrată sub nr. 4631/04.02.2014, apărătorul reclamantului a comunicat CNP-ul reclamantului, în vederea identificării acestuia, solicitând a i se comunica în scris răspunsul la pretențiile reclamantului.
La data de 14.02.2014, prin adresa nr. 5846, societatea l-a înștiințat pe reclamant că nu se încadrează în grupa a II-a de muncă, întrucât locul de muncă, categoria profesională și activitatea în care acesta și-a desfășurat activitatea nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării și nici în cele ale Ordinului nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele l și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990.
Din dispozițiile pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, a rezultat că „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2."
Textul pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).."
Sub acest aspect, învederează instanței faptul că la data 28.06.1991 Consiliul de Administrație al RADET București a aprobat propunerile - înregistrate sub nr._/25.06.1991 - privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă din cadrul RADET București, cu respectarea metodologiei prevăzute în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Din analizarea propunerilor privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă din cadrul RADET București, aprobate de Consiliul de Administrație la data de 28.06.1991, raportat la prevederile Ordinului nr. 50/1990 și cele ale Ordinului nr. 125/1990, a rezultat fără putință de tăgadă faptul că reclamantul C. I. nu beneficiază de încadrarea în grupa a I-a sau a II-a de muncă, întrucât în perioada 12.01._90, locul de muncă, categoria profesională și activitatea în care și-a desfășurat activitatea în meseria de Tractorist nu sunt cuprinse în propunerile aprobate de Consiliul de Administrație la data de 28.06.1991 și nici în anexele la Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării iar în perioada 01.11._90, locul de muncă, categoria profesională și activitatea în care și-a desfășurat activitatea în meseria de Mașinist nu sunt cuprinse în propunerile aprobate de Consiliul de Administrație la data de 28.06.1991 și nici în anexele la Ordinul nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamantul cunoaște faptul că locul de muncă, categoria profesională și activitatea în care și-a desfășurat activitatea nu sunt cuprinse în anexele la Ordinul nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990 pentru a beneficia de încadrarea în grupa a l-a sau a ll-a de muncă, dovadă fiind cererea înregistrată sub nr. 27.869/12.11.2013 în cuprinsul căreia susnumitul face vorbire că "știu că nu s-au dat grupele de muncă la așa ceva dar măcar să rezulte tonajul utilajului.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză în specialitatea organizarea muncii, salarizare, lucrarea fiind întocmită de expert N. C..
Prin sentința civilă nr. 1927 din data de 05.09.2014, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizata formulată de reclamantul C. I. și, în consecință, a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 70% pentru perioada 12.01._90 conform concluziilor raportului de expertiză N. C., înregistrat la BLE sub nr.663/04.07.2014.
A obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit alin.l pct.l din Ordinul nr.50/1990 în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 1", iar potrivit pct. 2 al aceluiași ordin în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
Ținând cont de faptul că în aceste locuri de muncă își desfășoară activitatea diferite categorii de personal, ordinul sus-menționat prevede la art. 3 următoarele: „Beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personalul de întreținere și reparații, CTC, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activități prevăzute în anexele 1 și 2".
La art. 6 din ordin se stabilește că nominalizarea personalului care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținând seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoana respectivă (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasă, risc deosebit de explozii, incendii etc).
Art. 7 prevede că încadrarea în grupa I și a II-a se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa II, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 70% din programul de lucru iar pentru grupa I de cel putin 50%.
Întrucât nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa I și a II-a de muncă se făcea de către conducerea unităților, pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, Tribunalul a apreciat că proba cu expertiză de specialitate este pertinentă și concludentă soluționării cauzei, motiv pentru care a încuviințat-o ca atare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiza tehnică specialitatea mașini unelte înregistrat la BLE de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 663/04.07.2014, expertul desemnat N. C. a constatat că reclamantul a prestat activitate în totalitate în cadrul societatii RADET Bucuresti, pârâta având ca obiect de activitate transportul, producerea, distributia și furnizarea de energie termică îndeplinind meseria de tractorist și masinist în perioada 12.01._90 la Sectia Intretinere Reparatii Transport, aceste meserii nefiind incluse de parata în Referatul nr._/25.06.1991 privind locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupa a II-a de munca conform metodologiei Ordinului nr.50/1990, activitatea desfășurată de reclamant nefiind încadrata în grupe superioare de munca.
Expertul a constatat în mod corespunzator că, fața de meseriile efectiv înscrise în carnetul de muncă și activitatea prestata de reclamant, aceasta trebuia să beneficiaze de grupa superioară de muncă din cauza conditiilor grele de lucru, activitatea prestata de reclamant fiind desfasurata în conditii de stres, obosela, zgomot și vibrații ridicate provenite de la utilajele pe care si-a desfasurat activitatea (utilaje care generaza zgomote și vibratii peste limitele admisibile), cat și expunerea la noxe – respectiv la dioxidul de carbon provenit din gazele de eșapament), astfel încât în mod judicios, expertul N. C. a constatat că reclamantul era îndreptațit să beneficieze de gr-a II-a de muncă în procent de 70% pentru perioada 12.01._90, în temeiul Ordinului nr.50/1990, Anexa II, poz.206.
Referitor la obiecțiunile formulate de pârâta la raportul de expertiză în sensul că reclamantul nu a prestat activitati periculoase, în condiții grele ori nocive, sens în care nu poate beneficia de grupa superioara de munca,Tribunalul a respins aceste obiecțiuni întrucât situația reținuta de expert este relevanta în sensul că reclamantul a prestat activitate în grupa superiora de munca raportat la condițiile în care și-a desfasurat activitatea, iar faptul ca acesta nu are inscris în carnetul de munca activitate desfasurata în grupa superioara de munca nu poate lipsi reclamantul de un drept recunoscut de lege.
În concluzie Tribunalul a constatat că reclamantul beneficiază de gr. II-a de muncă în procent de 70%, în perioada mai sus menționată, și în temeiul prevederilor Ordinului nr.580/2009 al MMPS coroborat cu disp.art.279 din Codul Muncii, instanța a obligat pârâta să elibereze reclamantei adeverința care să ateste încadrarea în grupe superioare de muncă în perioada mai sus menționată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – RADET, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând că nu este motivată în fapt și în drept, iar dispozițiile legale incidente în speță nu au fost aplicate în litera și spiritul lor, cu respectarea principiilor generale de drept.
Din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din codul de procedură civilă rezultă că hotărârea trebuie să cuprindă, în considerente, obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate și motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția.
Or, învederează apelanta că hotărârea atacată nu este motivată în fapt și în drept în ceea ce privește temeiul legal în baza căruia intimatul-reclamant se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Precizează că, tribunalul a conchis că pentru evitarea încadrării în aceste grupe de muncă pe criterii subiective, concluziile raportului de expertiză sunt suficiente pentru a admite acțiunea reclamantului, deși din actele și lucrările dosarului cauzei analizate prin prisma prevederilor Ordinului nr. 50/1990 rezultă că acesta nu a lucrat în locuri de muncă și/sau activități cu condiții deosebite de muncă pentru a fi încadrat în grupa a II-a de muncă.
Așa cum a arătat și în fața primei instanțe prin obiecțiunile formulate, consideră apelanta că raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de epert N. C. a fost întocmit pentru eludarea legii.
Se poate observa că atât concluziile hotărârii atacate cât și cele ale raportului de expertiză sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța arată că „față de meseriile efectiv înscrise în carnetul de muncă și activitatea prestată de reclamant, acesta trebuia să beneficieze de grupă superioară de muncă", iar pe de altă parte susține că, legal, nominalizarea personalului privind încadrarea în grupa a I și a II-a de muncă se făcea conform pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, dovadă fiind referatul nr._/25.06.1991 privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care s-au încadrat în grupa a II-a de muncă aprobat de Consiliul de Administrație la data de 28.06.1991, în care nu se regăsesc meseriile și activitatea prestată de reclamant.
Din dispozițiile pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990, se distinge că „Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2."
Textul pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).."
Reiterează instanței faptul că la data 28.06.1991 Consiliul de Administrație al RADET București a aprobat propunerile - înregistrate sub nr._/25.06.1991 privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă din cadrul RADET București, cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale.
Or, după cum se poate observa din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reclamantul a prestat activitate în meseria de Tractorist și Mașinist în perioada 12.01._90 la Secția întreținere Reparații Transport, aceste meserii nefiind incluse de pârâta în referatul nr._/25.06.1991 privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă din cadrul RADET București, astfel cum a reținut și prima instanță.
Însă, cu toate acestea, Tribunalul a apreciat că în mod corespunzător expertul a constatat că, față de meseriile efectiv înscrise în carnetul de muncă și activitatea prestată de reclamant, acesta trebuia să beneficieze de grupă superioară de muncă, fără a arăta temeiul de drept în baza căruia reclamantul trebuie să fie încadrat în grupa de muncă.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, reiese că reclamantul ar fi îndreptățit să i se acorde grupa a II-a de muncă, în procent de 70% din programul de lucru, pentru perioada 12.01._90, conform poziției nr. 206 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990.
Din prevederile poziției nr. 206 din Ordinul nr. 50/1990 distingem că beneficiari ai grupei a ll-a de muncă sunt numai șoferii care efectuau prestații la locurile de muncă și activități cu condiții nocive, grele sau periculoase prevăzute în grupele de muncă potrivit reglementarilor legale.
Reiterează apelanta faptul că reclamantul C. I., în calitate de salariat al RADET București (fost Grupul întreprinderilor de Gospodărie Comunală - GIGC), încadrat în meseria de Tractorist pe tractor de 65 CP, în perioada 12.01._89, și Mașinist pe Buldoexcavator, în perioada 01.11._90, și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției întreținere Reparații Transport, în condiții normale de muncă, iar, în exercitarea meseriilor de Tractorist și Mașinist (Buldoexcavatorist) reclamantul avea ca atribuții întreținerea și exploatarea tractorului, respectiv buldoexcavatorului, conform cărților tehnice ale acestora.
Așadar, din analiza celor enunțate mai sus,rezultă că intimatul-reclamant nu a fost încadrat șofer, ci Tractorist și Mașinist, și nici nu a lucrat în locuri de muncă ori activități cu condiții nocive, grele sau periculoase.
Prin urmare, dispozițiile poziției nr. 206 din Ordinul nr. 50/1990 nu îi sunt aplicabile pentru a fi încadrat în grupa a doua de muncă, prin natura meseriilor practicate de intimatul-reclamant.
Mai mult decât atât, la momentul la carea încetat raportul de muncă al intimatului- reclamant cu societatea, aceste prevederi nu existau.
Astfel, consideră că raportul de expertiză a fost întocmit în mod vădit pentru a eluda legea și în contradicție cu prevederile legale aplicabile, întrucât din actele care se regăsesc la dosarul cauzei analizate prin prisma dispozițiilor Ordinului 50/1990 rezultă în mod logic că reclamantul nu este îndreptățit să i se acorde grupa a II-a de muncă.
Se poate oberva astfel faptul că atât expertul, cât și prima instanța nu au arătat care este temeiul de drept și care sunt activitățile cu condiții nocive, grele sau periculoase prevăzute în grupele de muncă potrivit reglementarilor legale desfășuratele reclamant.
Din interpretatrea sistematică a dispozițiilor pct. 6, pct. 8 și pct. 15 alin. (2) din Ordinul nr. 50/1990, se distinge că unitățile aveau obligația să analizeze și să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupele I și II de muncă în funcție de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă începând cu data de 18.03.1969.
Prin urmare, prin actul nr._/25.06.1991 aprobat de Consiliul de Administrație, societatea a nominalizat locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care s-au încadrat în grupa a II-a de muncă în perioada lucrată după data de 18.03.1969, până la 01.03.1990, conform Ordinului nr. 50/1990 completat prin Ordinul nr. 100/1990 și Ordinul nr. 125/1990.
Or, după cum se poate observa din analizarea actului nr._/25.06.1991, meseriile -Tractorist și Mașinist, precum și activitatea desfășurată de reclamant nu sunt cuprinse în grupa a II-a de muncă.
De altfel, în cazul în care reclamantul ar fi desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, acest aspect ar fi fost evidențiat în carnetul de muncă, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/16.04.1976 privind carnetul de muncă și ale Ordinului MM nr. 136/29.07.1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă.
Or, din analizarea înregistrărilor din Carnetul de muncă .. Nr._ al reclamantului, rezultă că nu există nici o precizare cu privire la grupa de muncă pentru perioada 12.01._90 în care a prestat muncă în cadrul unității apelante.
Potrivit art. 4 din anexa la Ordinul nr. 580/2008 societatea este direct răspunzătoare de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe are le întocmesc și le eliberează pentru grupele de muncă.
Or, în atare situație, apelanta nu poate elibera reclamantului o adeverință pentru grupa a II-a de muncă, întrucât acesta nu a lucrat în locuri de muncă și/sau activități cu condiții nocive, grele sau periculoase prevăzute în grupele de muncă, dovadă fiind înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În concluzie, rezultă în mod logic că reclamantul nu a lucrat în locuri de muncă și nici nu a desfășurat activități cu condiții nocive, grele sau periculoase pentru a beneficia de încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Această teză este susținută atât de înregistrările din carnetul de muncă, de actul nr._/25.06.1991 privind locurile de muncă, activitățile cu condiții deosebite de muncă și categoriile de personal care s-au încadrat în grupa a II-a de muncă aprobat de Consiliul de Administrație la data de 28.06.1991, cât și de prevederile Ordinului nr. 50/1990, modificat prin Ordinul nr. 100/1990 și Ordinul nr. 125/1990 din cuprinsul cărora rezultă că locul de muncă, categoria profesională și activitatea desfășurată de reclamant nu se regăsesc menționate.
Mai mult decât atât, însăși Sentința civilă nr. 1927/05.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția a l-a Civilă, nu arată care este temeiul de drept în baza căruia intimatul-reclamant este îndreptățit la grupa a II-a de muncă.
D. urmare, nu există bază legală pentru ca intimatul-reclamant să i se acorde grupa a II-a de muncă.
Se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică se referă la nemotivarea în fapt și în drept a sentinței în ceea ce privește temeiul legal în baza căruia intimatul-reclamant se încadrează în grupa a II-a de muncă, Curtea constatând că instanța de fond și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea, fiind analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, cu respectarea cerințelor art.425 alin.1 lit.b. N.C.P.C.
Din conținutul hotărârii reiese că au fost relevate atât situația de fapt, cât și încadrarea în drept, tribunalul constatând în acest sens că sunt incidente prevederile Ordinului nr.580/2009 al M.M.P.S., precum și disp.art.3, 6 și 7 din Ordinul nr.50/1990 coroborate cu anexa II, poz.206 din același ordin.
Cu privire la fondul cauzei, apelanta a susținut, în esență, că intimatul-reclamant nu a fost încadrat ca șofer, ci tractorist și mașinist și nu a lucrat în condiții de muncă ori activități cu condiții nocive, grele sau periculoase, astfel că dispozițiile poziției nr.206 din Ordinul nr.50/1990 nu-i sunt aplicabile.
Pe baza înscrisurilor din carnetul de muncă și adeverinței nr._/27.11.2013, tribunalul a reținut că pe perioada în litigiu reclamantul a lucrat în cadrul societatii RADET Bucuresti, pârâta având ca obiect de activitate transportul, producerea, distributia și furnizarea de energie termică, îndeplinind meseriile de tractorist și masinist în perioada 12.01._90 la Sectia Intretinere Reparatii Transport.
Curtea constată că nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că reclamantul nu a lucrat în condiții nocive, grele sau periculoase, expertul numit în cauză constatând că, prin natura sarcinilor de serviciu, activitățile prestate de reclamant erau desfasurate în conditii de stres, obosela, zgomot și vibrații ridicate provenite de la utilajele pe care si-a desfasurat activitatea (utilaje care generaza zgomote și vibratii peste limitele admisibile).
Totodată, s-a constatat că a intrat în contact cu noxe, constând în expunerea la noxe – respectiv la dioxidul de carbon provenit din gazele de eșapament), astfel încât corect a apreciat tribunalul că reclamantul era îndreptațit să beneficieze de grupa a II-a de muncă în procent de 70% pentru perioada 12.01._90, în temeiul Ordinului nr.50/1990, Anexa II, poz.206.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 50/1990 “beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.”
În conformitate cu art. 7 din același act normativ “încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.”
Nu se poate susține că activitățile desfășurat de reclamant nu se încadrează în locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr.2 întrucât Ordinul M.M.O.S. nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții - anexele 1 și 2 ale acestui ordin constituind o enumerare a unor activități, ce cuprind în fapt mai multe meserii.
De asemenea, potrivit Ordinului nr.50/1990, încadrarea în grupele I și II de muncă nu era condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Concluzionând, Curtea reține ca fiind justificată aprecierea instanței de fond potrivit căreia activitățile desfășurate de reclamant îndeplinesc condițiile instituite de art.3 Ordinul nr.50/1990 al M.M.O.S, actualizat, coroborat cu anexa nr.2, poz.nr.206, pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă, astfel că, în baza art.480 N.C.P.C. va păstra sentința atacată ca legală și temeinică și va respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – RADET, cu sediul în municipiul București, ..15, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1927 din 5 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. I., cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. I. G. din municipiul Ploiești, ., județ Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V. D. M. G.
Grefier,
A. M. B.
Red. MG
tehnored.BA
4 ex./18.02.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond E. C. D.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 64/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 79/2015.... → |
|---|
