Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 64/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 64

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015

Președinte – A.-M. R.

Judecători - C.-M. M.

- M. P.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei civile nr. 2058 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul N. T. cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură E. P. cu sediul în Ploiești, ., ., . în contradictoriu cu intimata SNTFC RFTC Muntenia, cu sediul în București, sector 1, . Nord nr. 1-3.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin contestația formulată s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității contestației în anulare și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 2058/2 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu și a respins ca tardiv formulat recursul declarat de petentul N. T. împotriva încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători” - Sucursala de Transport Feroviar de Călători București.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat, că încheierea recurată i-a fost comunicată petentului la data de 15 mai 2014, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 128 dosar fond, situație în care, în conformitate cu dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, ultima zi a termenului în care se putea exercita calea de atac era 26 mai 2014, iar recursul a fost declarat la data de 27 mai 2014, conform ștampilei aplicată pe cererea de recurs aflată la fila 4 - dosar, de către Registratura Tribunalului Prahova, context în care, Curtea a procedat la aplicarea dispozițiilor imperative reglementate de art. 103 alin. 1 teza I din vechiul Cod de procedură civilă și a respins recursul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul N. T., arătând că prin hotărârea atacată, instanța a respins cererea sa cu motivarea că recursul este tardiv formulat.

Consideră că soluția este nelegală, deoarece a primit încheierea la data de 19.05.2014 și nu la data de 16.05.2014 cum greșit s-a reținut, că pe comunicarea încheierii apar două date, 16.05.2014 și 19.05.2014, iar recursul său a fost înregistrat la grefa instanței la data de 27.05.2014.

A mai arătat că a solicitat oficiului poștal să i se comunice data afișării comunicării încheierii și prin adresa nr. 241/07.10.2014, Oficiul poștal Poiana Țapului i-a comunicat că . acest oficiu poștal și a afișat comunicarea la 19.05.2014.

Având în vedere că recursul a fost respins pe cale de excepție, considerându-se că data de 16.05.2014 este data comunicării încheieri, a solicitat admiterea prezentei contestații în anulare, anularea hotărârii nr. 2058/02.10.2014 și admiterea recursului.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe disp. art. 317-321 Cod procedură civilă.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Curtea, examinând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată din oficiu reține că aceasta e întemeiată.

Astfel, conform art. 319(2) c.proc.civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Cum decizia ce face obiectul căii extraordinare de atac pendinte e o hotărâre nesusceptibilă de executare silită, termenul de 15 zile prev. de dispoziția legală susevocată pentru exercitarea contestației în anulare curge de la data când contestatorul a luat cunoștință de aceasta. Or, Curtea reține că la data de 13.10.2014 contestatorul din prezenta cauză a formulat o cerere de revizuire împotriva aceleiași decizii, astfel încât e evident că la acea dată avea cunoștință de ea.

În consecință, reținând că termenul de 15 zile prevăzut pentru exercitarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 2058 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, calculat conform art. 101(1) c.proc.civ.,a început a curge la data de 13.10.2014, când contestatorul avea cunoștință de hotărârea ce face obiectul căii de atac, acesta era împlinit la data de 15.12.2014, când a înregistrat contestația în anulare pendinte.

Din considerentele susmenționate Curtea urmează a admite excepția tardivității contestației în anulare invocată din oficiu și a respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 2058 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul N. T., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția tardivității contestației în anulare invocată din oficiu.

Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 2058 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul N. T. cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură E. P. cu sediul în Ploiești, ., ., . în contradictoriu cu intimata SNTFC RFTC Muntenia, cu sediul în București, sector 1, . Nord nr. 1-3, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22 ianuarie 2015.

Președinte, Judecători,

A.-M. R. C.-M. M. M. P.

Grefier,

C. G.-A.

Red. MP

2 ex./03.02.2015

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI