Asigurări sociale. Decizia nr. 492/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 492/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 2837/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 492
Ședința publică din data de 1 aprilie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1163/2 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta S. V., domiciliată în comuna Ciocănești, ., județul Dâmbovița.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor art. 29 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă S. V., lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 7 dosar).
De asemenea, se învederează că intimata-reclamantă S. V. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 606/14 ianuarie 2015.
Intimata-reclamantă S. V., având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.
Intimata-reclamantă S. V., având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefundat, menținerea sentinței pronunțată de instanță de fond ca fiind temeinică și legală.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA,
Deliberând, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /19.06.2014, reclamanta S. F. V. a chemat-o în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare obținute și dovedite prin adeverința emisă de ..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a primit adeverința nr. 1311/05.06.2013 eliberată de . și adeverința nr. 04/14.01.2014 împreună cu cererea înregistrată sub nr._/19.02.2014, prin care se solicita recalcularea pensiei.
În drept, Legea nr. 263/2010.
Pârâta C. Județeană de Pensii a formulat, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru că în conformitate cu disp. art.165 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, in conformitate cu modul de înscriere a acestora in carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. (2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare. (3) Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor lunare este următorul:
a) perioada 1 martie 1970 - 1 septembrie 1983:
- 3% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 5-10 ani;
- 5% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 10-15 ani;
- 7% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 15-20 ani;
- 10% pentru o vechime în munca totala de peste 20 de ani;
b) perioada 1 septembrie 1983 - 1 aprilie 1992:
- 3% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 3-5 ani;
- 6% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 5-10 ani;
- 9% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 10-15 ani;
- 12% pentru o vechime în munca totala cuprinsa între 15-20 ani;
- 15% pentru o vechime în munca totala de peste 20 de ani.
(4) Pentru perioadele de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare este cel înscris in carnetul de munca sau in alte acte doveditoare.
(5) Salariile medii și minime pe economie, brute sau nete, după caz, pentru fiecare an, pana la . prezentei legi, sunt prevăzute in anexele nr. 7 si 8.
(6) Pentru perioadele anterioare anului 1938, precum si pentru perioada cuprinsa între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului lunar se utilizează salariul mediu corespunzător anului 1938.
(7) Pentru perioadele anterioare anului 1949 se utilizează salariul minim corespunzător anului 1949.
Anexa 15, pct. VI din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor metodologice ale Legii nr. 263/2011 prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Acordul global nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, reglementată de legislația în vigoare la acea dată, respectiv art.12 din Legea nr. 57/1974.
Această diferențiere rezultă clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definesc retribuția tarifară și enumeră totodată indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.
A mai solicitat pârâta să se țină cont și de practica recentă a Curții de Apel Ploiești în această materie și de decizia ÎCCJ nr. 30/16.11.2009.
În drept, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 57/1974, art.466 – 482 codul de procedură civilă și Legea nr. 263/2010.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii, pentru că retribuirea în acord global presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare. Nu poate fi reținută ca viabilă o interpretare trunchiată a legislației și practicii în materie. Practica judiciară invocată de pârâtă prin întâmpinare este de dată anterioară deciziei nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care aceasta refuză să o respecte.
Prin sentința civilă nr. 1163/2.10.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea formulată de reclamanta S. F. V. și a obligat pârâta la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, prin luarea în calcul a adeverinței nr. 1311/05.06.2013 și nr. 04/14.01.2014, începând cu data de 01.03.2014.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit adeverințelor nr. 1311/03.06.2013 și nr. 04/14.01.2014 întocmite de . reclamanta a fost remunerată în acord global, primind sume de bani peste salariul tarifar de încadrare, sume ce potrivit susținerile pârâtei din întâmpinare, nu au fost avute în vedere la calcul pensiei.
Prin cererea înregistrată la data de 19.02.2014 (fila 14 dosar) reclamanta a solicitat pârâtei să ia în calculul pensiei veniturile așa cum sunt acestea cuprinse în adeverințele ce fac obiectul prezentei acțiuni, reclamanta beneficiind de sporul pentru munca în acord global.
Tribunalul a retinut ca veniturile obținute in acord global constituie o forma de remunerație în funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii și eficienței economice, prevăzută de Legea nr. 57/1974, nefiind sporuri, astfel cum rezulta de altfel si din cuprinsul adeverinței. Veniturile în acord global nu au fost insa înscrise în carnetele de muncă, întrucât nu au făcut parte din retribuția tarifară.
Un argument în plus în susținerea acestei opinii, a motivat prima instanță, rezultă și din conținutul dispozițiilor art. 1 alin.(1) teza finală din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 37 din data de 26 aprilie 1976, care prevăd că „prin carnetul de muncă se dovedește (…) retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta”, în același sens fiind și normele Ordinului Ministrului Muncii nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 76 din data de 29 iulie 1976.
Faptul că aceste venituri nu au făcut parte din retribuția tarifară, rezultă cu evidență și din prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 9 iulie 1983, care dispuneau: „Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, pensiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege”.
În consecință, a arătat tribunalul, drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, astfel încât nu se pot utiliza la determinarea punctajelor anuale, în lumina dispozițiilor art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000.
In ceea ce privește reținerea principiului contributivității, prevăzut de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 si care privește faptul ca fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, tribunalul a retinut ca potrivit prevederilor art.1 din Decretul nr. 389/1972, cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, s-a stipulat obligativitatea angajatorilor sa vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Conform deciziei nr.19/2012 a Î.C.C.J. în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
Întrucât în cuprinsul adeverinței se arată că angajatorul a calculat și virat CAS la bugetul asigurărilor sociale conform Hotărârii nr. 191/1963, Legii nr. 57/1974, Decretului nr. 389/1972, tribunalul a constatat că în mod greșit intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița nu a valorificat veniturile suplimentare menționate în adeverință, solicitarea reclamantei fiind apreciată astfel întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, apreciind că este nelegală, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și respingerea acțiunii formulata de care intimata-reclamanta S. V. ca neîntemeiată.
Apelanta a realizat un istoric al cauzei și a învederat că reclamanta a chemat-o în judecată solicitând recalcularea pensiei prin luarea în calcul a altor venituri decât cele înscrise în carnetul de munca și anume a sumelor obținute cu titlu de acord global conform actelor depuse. Instanței de fond i-au fost învederate contra-argumentele invocate în apărare, însă la pronunțarea hotărârii nu au fost avute în vedere.
Pentru aceste motive, apelanta a solicitat reconsiderarea soluției instanței de fond, în sensul menținerii deciziei emise ca temeinică și legală.
De asemenea, apelanta a criticat hotărârea și pentru faptul că a dispus stabilirea pensiei prin luarea în calcul a veniturilor evidențiate în adeverință, începând cu data depunerii adeverinței deoarece acestea nu puteau fi valorificata la cerere, întrucât legea nu prevede. Valorificarea adeverințelor a fost admisă doar pe cale judecătoreasca.
Solicitările reclamantei sunt nefondate, a apreciat apelanta, deoarece în conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991; salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
De asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Și în conformitate cu prevederile Anexei 15 pct. VI din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Apelanta a precizat că acordul global nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, reglementată de legislația în vigoare la acea dată, respectiv art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Aceasta diferențiere rezultă clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definesc retribuția tarifară (inclusiv în cazul în care forma de retribuire este în acord) și enumeră, totodată, indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară.
De asemenea, dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborate cu OMM nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de munca reprezintă norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare, nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 165 din Legea nr. 263/2010.
Aceasta diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles sa excludă din baza de calcul a pensiilor anumite categorii de venituri și sporuri (ex: acordul).
În concluzie, apelanta a învederat că niciodată sumele obținute în acord, nu au fost valorificate la stabilirea pensiei nici potrivit Legii nr. 3/1977, nici potrivit Legii nr. 19/2000 și nici potrivit Legii nr. 263/2010.
Totodată, în pronunțarea hotărârii s-a solicitat a se ține seama și de practica Curții de Apel Ploiești (Decizia civila nr. 1086/14.11.2007, nr. 723/09.04.2009, nr. 785 din 11.09.2007), a Curții de Apel G. (Decizia civila nr. 324/15.05.2006), precum și a Curții de Apel A. I. (Decizia nr. 139/2007), prin care instanțele au considerat faptul că veniturile suplimentare nu pot fi luate în considerare la recalcularea/stabilirea/revizuirea drepturilor de pensie, precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30 din 16.11.2009 care, în considerentele acesteia, stabilește clar care sunt veniturile care constituție baza de calcul a drepturilor de pensie; astfel, se precizează că în privința perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței apelate și pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă S. F. V. a formulat la data de 14.01.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât a cerut Casei Județene de Pensii Dâmbovița recalcularea pensiei prin luarea în calcul a veniturilor obținute din acord global, astfel cum rezultă din adeverințele nr. 4/14.01.2014 și nr. 1311/5.06.2013 eliberate de . . în cuprinsul acestora se arată că angajatorul a calculat și virat CAS la bugetul asigurărilor sociale, cu atât mai mult cu cât ÎCCJ, prin decizia nr. 19/2011 a stabilit că formele de retribuire în acord global vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor în sistemul public.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimata a lucrat la . și la ., iar din adeverințele nr. 4/14.01.2014 și nr. 1311/5.06.2013 eliberate de cele două societăți angajatoare, reiese că în perioadele 1983-1986 cât a lucrat la . și 1972-1981 cât a lucrat la . acesta a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, care au avut un caracter permanent, conform Legii nr.57/1974 (art. 8, 9 și 117) și Legii nr. 2/1983 (art.4), societățile achitând lunar cotele de CAS, contribuția la pensia suplimentară și cotele aferente angajatorului, fiind menționate în fiecare an în mod defalcat sumele cu titlu de acord global .
Deși contestatoarea a solicitat recalcularea pensiei sale, în conformitate cu dispozițiile deciziei nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intimata nu a dat curs cererii sale, motivat de faptul că formele de retribuire în acord global nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, conform prevederilor Legii nr. 263/2010.
În mod corect a reținut tribunalul că veniturile obținute în acord global constituie o formă de remunerație în funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii și eficienței economice, prevăzută de Legea nr. 57/1974, nefiind sporuri, astfel cum rezultă de altfel și din cuprinsul adeverinței.
Veniturile în acord global nu au fost însă înscrise în carnetele de muncă, întrucât nu au făcut parte din retribuția tarifară, dar asupra lor au fost calculate și reținute impozitul și contribuția la asigurări sociale.
În conformitate cu dispozițiile art.76 și art. 77 alin.1 din Legea nr. 19/2000, pentru stabilirea cuantumului pensiei trebuie să se aibă în vedere: perioada de cotizare, punctajul mediu anual realizat în perioada de cotizare, punctajul anual necesar pentru stabilirea punctajului mediu anual și numărul de puncte realizat lunar.
Dispozițiile art. 78 alin. 1 prevăd că “numărul de puncte realizate în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului lunar brut individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat care ar constitui baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu lunar brut, comunicat de Comisia Națională de S.”.
În acest context, având în vedere că dispozițiile art.2 lit. e din Legea nr.19/2000 consacră principiul contributivității, principiu reluat și de Legea nr. 263/2001, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, se constată că neluarea în considerare a acestui principiu, cum s-a procedat în cazul contestatorului, ar conduce la obținerea unor prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Pe linia celor arătate sunt și dispozițiile deciziei nr.19 pronunțată în dosarul 18/2011 la data de 17.10.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta, iar în interpretarea dispozițiilor art.2 lit. e, art.78 și art.164 al.1 și 2 din Legea 19/2000 și art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat s-a stabilit că “formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitate și calitatea muncii vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția pentru asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
Prin această decizie, obligatorie pentru instanțele judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că potrivit Legii nr. 3/1977, actul normativ în baza căruia au fost stabilite pensiile aflate în discuție, nu există obligația salariatului de a vira contribuția pentru pensia de asigurări sociale, această obligație revenind numai angajatorului. Ulterior, noua lege a pensiilor, Legea nr. 19/2000, a instituit obligația virării acestei contribuții de asigurări sociale atât pentru angajator, cât și pentru angajat, reglementând și posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia (art. 169).
Conform art. 8-9 și art.117 din Legea nr. 57/1974 și art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, care reglementa lucrul în acord global și instituia forma de retribuire prin acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci, la acea vreme, ele reprezentau însăși o formă de retribuire.
În același timp dispozițiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuția tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992, prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază și o . sporuri sau indemnizații ce nu intraseră anterior în această bază.
Apariția Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, respectiv că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
În acest sens, pentru înlăturarea inechităților dintre Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
La pct. I - V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Această dispoziție normativă a fost însă înlăturată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.
Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate într-adevăr la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din data de 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude „de plano” posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din data de 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, s-a stabilit că instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Raportând dispozițiile sus-menționate, la situația intimatei-reclamante, se poate observa, din analiza adeverințelor eliberate de angajatori, depuse la dosarul cauzei, coroborate cu restul actelor și lucrărilor dosarului, că aceasta a beneficiat de sume salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, iar aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut.
Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajatori, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariat, este firesc ca o parte din această contribuție să revină acestuia și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.
Pentru toate argumentele expuse în precedent, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de apelantă, motiv pentru care în baza art. 480 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1163/2 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta S. V., domiciliată în comuna Ciocănești, ., județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-C. B. E. S.
Grefier,
D. V.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. ES
Tehnored. CC
4 ex./2.04.2015
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 655/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
