Asigurări sociale. Decizia nr. 49/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 2204/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 49
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecător - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județ Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1026 pronunțată la 11 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea K. V., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ..
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița și intimata-contestatoare K. V..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 29.10.2014, prin Serviciul registratură, intimata-contestatoare K. V. a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că recurenta a solicitat judecata cauzei în lipsă, va da eficiență dispozițiilor art. 411 alin. 1pct. 2 NCPC și rămâne în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /.2014, contestatoarea K. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița, recalcularea pensiei prin luarea în considerare a veniturilor suplimentare realizate și evidențiate în adeverința nr. 36/30.08.2013, eliberată de . SA și obligarea la plata diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării începând cu data de 15.01.2014 la zi, cu actualizarea sumelor la data plății efective.
Motivând cererea, contestatoarea a arătat că a fost angajată la ., că la data de 15.01.2014 a depus la sediul intimatei C. Județeană de Pensii Dâmbovița adeverința nr. 36/30.08.2013eliberată de . SA, în care sunt evidențiate acordul global și că această adeverință nu a fost luată în calcul.
Intimata C. Județeană de Pensii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că acordul global nu reprezintă un spor ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, iar potrivit punctului VI din Anexa la OUG nr. 4/2005 nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1026 pronunțată la 11 septembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis acțiunea și a obligat intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița să valorifice adeverința nr. 36/30.08.2013 eliberată de . SA, depusă la sediul intimatei la data de 15.01.2014, începând cu luna februarie 2014, în ceea ce privește perioada iulie 1979 – 01.04.2001.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin cererea adresata Casei Județene de Pensii Dâmbovița, contestatoarea K. V. a solicitat sa fie valorificata la stabilirea pensiei pentru munca depusa si limita de vârsta adeverința nr. 36/30.08.2013 eliberată de . SA, care atesta că a beneficiat in perioada iulie 1979 – decembrie 2008 de salarizare proporționala (acord global), altele decât cele înscrise in carnetul de munca, peste salariul tarifar de încadrare pentru care s-a calculat si virat CAS la bugetul asigurărilor sociale Legii nr. 57/1974, Decretului nr. 389/1972, însă intimata a refuzat valorificarea acestor venituri, așa cum reiese din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Tribunalul a mai reținut ca veniturile obținute in acord global constituie o forma de remunerație în funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii și eficienței economice, prevăzuta de Legea nr. 57/1974, nefiind sporuri, astfel cum rezulta de altfel si din cuprinsul adeverinței. Veniturile în acord global nu au fost insa înscrise în carnetele de muncă, întrucât nu au făcut parte din retribuția tarifară.
S-a mai arătat că un argument în plus în susținerea acestei opinii rezultă și din conținutul dispozițiilor art. 1 alin.(1) teza finală din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 37 din 26 aprilie 1976, care prevăd că „prin carnetul de muncă se dovedește (…) retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta”, în același sens fiind și normele Ordinului Ministrului Muncii nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, publicat în Buletinul Oficial nr. 76 din 29 iulie 1976.
Faptul că aceste venituri nu au făcut parte din retribuția tarifară, rezultă cu evidență și din prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, publicată în Buletinul Oficial nr. 51 din 9 iulie 1983, care dispuneau: „Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, pensiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege”.
Drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, astfel încât nu se pot utiliza la determinarea punctajelor anuale, în lumina dispozițiilor art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000.
In ceea ce privește reținerea principiului contributivității, prevăzut de art. 2 lit. e din legea nr. 19/2000 si care privește faptul ca fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, tribunalul a reținut ca potrivit art.1 din Decretul 389/1972, cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, s-a stipulat obligativitatea angajatorilor sa vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Întrucât in cuprinsul adeverinței se arata ca angajatorul a calculat si virat CAS la bugetul asigurărilor sociale conform Legii nr. 57/1974, Decretului nr. 389/1972, tribunalul a constatat ca in mod greșit intimata C. Județeana de Pensii Dâmbovița nu a valorificat veniturile suplimentare menționate in adeverința.
S-a mai arătat că în sensul valorificării acestor venituri s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia in interesul legii nr. 19/2001 publicata in MO nr. 824/22.11.2011, care a stabilit ca „Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”
In ceea ce privește perioada ulterioara datei de 01.04.2001, tribunalul a reținut că, potrivit art. 10 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice „declarația nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) și (2) constituie documentul pe baza căruia se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul mediu anual pentru asigurații sistemului public de pensii”, astfel ca veniturile cuprinse in declarație vor fi valorificate, iar nu cele din adeverința.
Prin urmare, tribunalul a constatat ca aceasta solicitare a contestatorului este întemeiata, motiv pentru care a admis in parte contestația si a obligat intimata C. Județeană de Pensii Dâmbovița să ia în calcul la stabilirea pensiei adeverința nr. 36/30.08.2013 eliberată de . SA, începând cu luna februarie 2014, în ceea ce privește perioada iulie 1979 – 01.04.2001.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel C. Județeană de Pensii Dâmbovița, care a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare „la determinarea punctajelor anuale, până la . prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1
ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. De asemenea, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de munca sau simt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.”
De asemenea, susține apelanta, în conformitate cu prevederile Anexei 15 pct. VI din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Precizează apelanta că acordul global nu reprezintă un spor, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, reglementata de legislația în vigoare la acea data, respectiv art. 12 din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Învederează recurenta că această diferențiere rezulta clar din dispozițiile Legii nr. 57/1974 care definesc retribuția tarifara (inclusiv în cazul în care forma de retribuire este în acord) și enumera, totodată, indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifara.
Totodată, dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de munca, coroborate cu OMM nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidenta a carnetului de munca reprezintă norme legale din care rezulta ca veniturile realizate în acord nu se înscriau în carnetul de munca și, prin urmare, apreciază apelanta, nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale în lumina art. 165 din Legea nr. 263/2010.
În opinia apelantei, această diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles sa excludă din baza de calcul a pensiilor, printr-un text de lege expres anumite categorii de venituri și sporuri (ex: acordul), iar sumele obținute în acord, niciodată nu au fost valorificate la stabilirea pensiei nici potrivit Legii nr. 3/1977, nici potrivit Legii nr. 19/2000 și nici potrivit Legii nr. 263/2010.
Apelanta susține că în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 30/16.11.2009 se stabilește clar care sunt veniturile care constituție baza de calcul a drepturilor de pensie, precizându-se în privința perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 că sunt incidente dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 164 din acest act normativ care permit valorificarea în procesul de stabilire a punctajelor anuale doar a veniturilor ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului, anularea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii, ca nefondată.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
În speță, prin sentința atacată a fost obligată intimata să valorifice adeverința nr.36/30.08.2013 emisă de . SA cu recalcularea pensiei reclamantei cu luarea în considerare a sumelor în acord global menționate în aceasta, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrata cererea de recalculare .
Reclamanta, la data de 15.01.2014, prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat recurentei recalcularea pensiei prin valorificarea formelor de retribuire în acord înscrise în adeverința nr.36/30.08.2013 emisă de . SA. Din conținutul acestui înscris rezultă că reclamanta a beneficiat de sume primite în acord care, împreună cu salariul de bază constituie salariul brut.
La baza demersului judiciar al reclamantei a stat refuzul recurentei de a lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensii aportul din acord global.
Problematica formelor de retribuire în acord global, respectiv dacă sumele încasate cu acest titlu pot fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public a făcut obiectul a două decizii în interesul legii și anume Decizia nr. 19/2011, menționată și de instanța de fond în considerentele hotărârii ce face obiectul prezentei căi de atac și Decizia nr. 19/2012.
Prin prima dintre acestea, respectiv Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pe calea celei de a doua decizii, respectiv Decizia nr. 19/2012 s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e și art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
La baza unor atare dezlegări a problemelor de drept au stat argumentele potrivit cărora sistemul public modern de pensii și alte drepturi de asigurări sociale instituit prin Legea nr. 19/2000 are la bază principiile unicității, egalității, solidarității sociale, obligativității, contributivității, repartiției și autonomiei, conform art. 2 din lege, iar aceste principii pot fi identificate într-o formă sau alta și în legislația aplicabilă anterior intrării în vigoare a acestei reglementări.
Aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioade anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, principiu care se regăsește legiferat și în dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, ori de câte ori se face dovada că pentru veniturile suplimentare, inclusiv acordul s-a achitat contribuția de asigurări sociale, acestea vor fi luate în calcul la determinarea punctajelor medii anulate, tocmai în baza principiului contributivității care guvernează sistemele de pensii și care își găsește consacrarea legislativă atât în Legea nr. 19/2000, cât și în Legea nr. 263/2010.
În atare context, față de adeverința aflată la dosarul de fond din care rezultă fără putere de tăgadă că pentru adaosul în acord global s-a plătit contribuția de asigurări sociale, în mod corect a reținut tribunalul că și aceste sume trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale intimatului reclamant.
Așa fiind sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora niciodată sumele obținute în acord nu se valorifică la stabilirea pensiei, precum și cele potrivit cărora acestea au fost excluse din baza de calcul prin acte normative exprese.
În speță, au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu întrucât, în caz contrar, ar avea loc o încălcare a principiului contributivității, cu consecința că nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Intimata are obligația să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public, în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantului, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.
În plus, se impune a se face precizarea că dispozițiile Anexei 15 pct. VI din Hotărârea nr. 257/2011 sunt în contradicție cu cele două reglementări din domeniul pensiilor mai sus menționate care consacră principiul contributivității, în situația în care se face dovada achitării contribuțiilor, așa cum este și situația din speța pendinte.
Nici trimiterea recurentei la Decizia nr.30/16.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fundamenta o soluție de admitere a căii de atac, de vreme ce pe de o parte, prin aceasta a fost respinsă sesizarea de pronunțare a unei hotărârii în interesul legii, iar pe de altă parte, ulterior, în anii 2011 – 2012 au fost dezlegate, cu caracter obligatoriu pentru instanțe problemele de drept în discuție.
Raportând dispozițiile sus-menționate, la situația reclamantei, se poate observa, din analiza adeverinței eliberată de angajator, depusă la dosarul cauzei, coroborat cu restul actelor și lucrărilor dosarului, că aceasta a beneficiat de sume salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord, pentru care angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, iar aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut.
Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariat, este firesc ca o parte din această contribuție să revină acestuia și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, caz în care în mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare, prin care să recalculeze pensia ce i se cuvine reclamantei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menționate în nr.36/30.08.2013 emisă de . SA.
Este adevărat că la data când s-a adresat intimata – reclamantă inițial apelantei, pentru recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare a veniturilor în acord global, erau în vigoare prevederile art.165 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare și cele ale Anexei 15 pct.VI din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, la care a făcut trimitere apelanta, însă aceste prevederi reiau, din punct de vedere al conținutului, dispoziții anterioare din Legea nr. 19/2000 și ale OUG nr.4/2005, avute în vedere de către Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei în interesul legii nr.19 din data de 17.10.2011.
Pe de altă parte, instanța a dispus ca acordarea acestor drepturi să se facă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea nr._ din 15.01.2014, în concordanță cu art. 107 alin. 5 din legea 263/2010 potrivit căruia sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) și (4), respectiv recalcularea pensiei prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia sau realizate ulterior, se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Ca atare, niciuna din prevederile legale invocate de apelantă în cuprinsul motivelor de apel nu poate constitui un argument pentru admiterea apelului în sensul celor solicitate de aceasta.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza disp.art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1 A, județ Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1026 pronunțată la 11 septembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatoarea K. V., domiciliat în municipiul Târgoviște, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMI
Tehnored.PJ
4 ex/13.02. 2015
j.f. R. M.
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 492/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Asigurări sociale. Decizia nr. 1106/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
