Asigurări sociale. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 2216/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 761
Ședința publică din data de 19 mai 2015
Președinte - E. S.
Judecători - V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1538/10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. I., domiciliat în Târgoviște, Bulevardul Independenței, nr. 30, ., ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant D. I., reprezentat de avocat I. C., din Baroul Prahova, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat, a fost declarat în termenul legal procedural și că apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 7 dosar).
De asemenea, se învederează că intimatul-reclamant D. I. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr. 5123/12 martie 2015, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
În dimineața ședinței de judecată, apărătorul ales al intimatului-reclamant D. I., avocat I. C., din Baroul Dâmbovița a depus la dosar o cerere, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/18 mai 2015, prin care solicită strigarea dosarului după ora 1000 .
Curtea constată că cererea formulată de apărătorul intimatul-reclamant, în sensul de a se dispune strigarea dosarului după ora 1000, a rămas fără obiect, prin prezentarea domnului avocat în instanță.
Avocat I. C., având cuvântul, pentru intimatul-reclamant D. I., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/18 martie 2015, chitanța nr._-19/4 mai 2015, reprezentând onorariul de avocat și concluzii scrise, care au fost vizate de către Curte și atașată la dosar.
Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra apelului.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat I. C., având cuvântul, pentru intimatul-reclamant D. I., solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Susține că adeverința nr. 2858/2013 îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi luată în considerare la calculul pensiei.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul D. I. a chemat-o în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta să recalculeze stagiul de cotizare și cuantumul pensiei acordate prin Decizia nr._/30.09.2013 privind acordarea pensiei anticipate parțiale, luând în considerare faptul ca munca prestata în perioada 08.08._94 a fost incadrata în grupa a-II-a de munca, cat și faptul ca în perioada 01.04._94 a beneficiat de sporuri în munca.
A arătat reclamantul că din decizia nr._/30.09.2013 privind acordarea pensiei anticipate parțiale, reiese ca pentru calcularea pensiei și a stagiului de cotizare nu a fost luat în considerare faptul ca în perioada 08.08._94, în care a fost salariat al întreprinderii de Utilaj Petrolier Târgoviște, actuala . prestată a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990 și nici existența sporurilor acordate în perioada 01.04._94 de aceeași unitate, deși odată cu cererea de acordare a pensiei a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița și adeverința nr. 2858/12.06.2013 eliberata de . care rezultă în mod cert că în perioada amintită munca prestată a fost încadrată în procent de 100% în grupa a II-a de munca, cât și că a beneficiat de anumite sporuri.
A arătat că la data de 04.11.2013 a contestat decizia și nu a primit niciun răspuns nici de la Comisia Centrala de Contestații, nici de la C. Județeană de Pensii Dambovita cu privire la contestația depusă, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
Contrar celor reținute de C. Județeană de Pensii Dâmbovița prin decizia de pensionare, din adeverința nr. 2858/12.06.2013 emisă de UPET Târgoviște, rezultă în mod clar și fără îndoială faptul că încadrarea în grupa a II-a de muncă pe perioada 08.08._94 a fost efectuată în temeiul art. 3 din Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii, și faptul că sporurile de condiții grele, de condiții periculoase și de lucru sistematic pentru program din perioada 01.04._94 au fost acordate în temeiul Contractului Colectiv de Munca și în temeiul Ordinului nr. 50/1990.
Mai mult decât atât, adeverința precizează și activitățile desfășurate pentru care i s-au acordat sporurile și încadrarea în grupa a II-a de munca înscrise în anexa a II-a din Ordinul nr. 50/1990.
Reclamantul a mai arătat că în temeiul art. 6 din același Ordin 50/1990. nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I si a-II-a de muncă se face de către conducerea uniunilor împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 263/2010. Ordinului nr. 50/1990 si Contractului Colectiv de Munca.
Pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că adeverința depusa de către reclamant este informă, în ceea ce privește nominalizarea, iar Contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare dacă reclamantul se prevalează și de actele depuse în acest sens precum și faptul că nu a fost indicat temeiul legal în baza căruia au fost acordate sporurile, iar adeverința nr. 2858/12.06.2013 este identică în ceea ce privește grupa de muncă, cu adeverința nr. 3174/01.07.2013 depusă ulterior la dosar.
Perioadele în discuție sunt 08.08._94, deci anterioare datei de 01 aprilie 2001 a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii iar adeverința a fost eliberată la data de 12.06.2013, în vigoare la acea dată fiind Legea nr. 263/2010, ce conține precizări prin care distinge asupra condițiilor de valabilitate ale actelor necesare dovedirii stagiilor de cotizare anterioare datei de 01 aprilie 2001 dar care sunt eliberate anterior Legii nr. 19/2000, în perioada de valabilitate a Legii nr. 19/2000 cât și ulterior prin . Legii nr. 263/2010, iar în speța de față, adeverința nr. 2858 atestă o perioada anterioară datei de 01 aprilie 2001.
S-a mai precizat de către pârâtă că adeverința nu poate fi valorificată, întrucât este informă prin faptul că nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare, deci instituția pârâtă nu a putut valorifica adeverința întrucât reclamantul nu a depus actele ce îndeplinesc condițiile de valabilitate expres prevăzute de lege.
Reclamantul a formulat și răspuns la întâmpinare, arătând că pârâta nu are în vedere succesiunea legilor în timp, iar pe de alta parte, pârâta plasează salariatul într-o stare permanenta de alerta și vigilență, în sensul ca ar trebui să solicite periodic de la angajator copii de pe deciziile privind activitatea desfășurată, grupa de munca, etc, pe care le îndosariază în vederea întocmirii dosarului de pensie peste 30-40ani.
A mai precizat că adeverința nr. 2858/2013 cuprinde nominalizarea, care se poate face și prin C.C.M. la nivel de unitate, întrucât enumerarea prevăzuta în Anexa nr. 14 la care se face referire art. 126 alin 1 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 nu este una limitativă, ci una enunțiativă, această nominalizare putând fi efectuată nu numai prin proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație, etc, ci și prin C.C.M.
Respectiva adeverința nu a fost anulata, astfel încât trebuie valorificată la calculul pensiei.
După depunerea contestației, reclamantul a mai solicitat fostului angajator o adeverința, emițându-se adeverința nr. 2562/11.06.2014, în care, în afară de aspectele reliefate în adeverința anterioară, se specifică în mod clar că reclamantul a fost încadrat în grupa a II-a de munca, în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului 50/1990, hotărârii consiliului de administrație din 11.02.1993 și anexa 9/1 a CCM nr. 22/31.05.1994 referitoare la locurile de muncă cu condiții deosebite de muncă.
Prin urmare, se indică în mod clar nu numai C.C.M., ci chiar hotărârea consiliului de administrație, fiind îndeplinite absolut toate condițiile prevăzute de lege pentru ca respectiva adeverință să fie luată în considerare la calculul pensiei.
Prin sentința civilă nr. 1538/10 decembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu luarea în calcul a adeverinței nr. 2858/12.06.2013 emisă de S.C.UPET S.A.
A fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 (una mie) lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea adresată instanței, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea sporului pentru grupa de muncă astfel cum este acesta atestat prin adeverința 2858/12.06.2013 eliberată de .>
Refuzul pârâtei în valorificarea respectivei adeverințe este justificat prin faptul că aceasta nu cuprinde temeiul legal în baza căruia i s-a recunoscut grupa de muncă.
Prevederile art. 158 din Legea 263/2010 arată că pentru stabilirea vechimii în muncă realizată în grupele I și II, adeverințele care atestă încadrarea în aceste grupe de muncă sunt valorificate în situația în care au fost emise în conformitate cu legea și pe baza unor documente verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 126 alin.1 din HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 263/2010 care arată că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive, iar potrivit prevederilor alin. 4 adeverințele nevalorificate la stabilirea și recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 590/2008 prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează la stabilirea sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul prevăzut la alin. (1).
Analizând conținutul adeverințelor a căror valorificare se solicită, instanța de fond a constatat că acestea, chiar dacă nu sunt conforme modelului prevăzut la alin. 1 al art. 126, îndeplinesc condițiile de fond și de formă pentru a fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, cuprinde mențiuni privind actul normativ în baza căruia s-a stabilit încadrarea în grupa de muncă, susținerile pârâtei sub acest aspect fiind neconforme realității. Pe de altă parte, s-a reținut faptul că răspunderea pentru corectitudinea și legalitatea datelor înscrise în adeverință revine angajatorului.
Prin urmare, neluarea în considerare a adeverințelor doveditoare privind încadrarea în grupa a II a activității desfășurate de reclamant este nejustificată, motiv pentru care instanța a apreciat întemeiată acțiunea urmând să dispună admiterea acesteia în sensul obligării pârâtei la emiterea unei nor decizii cu luarea în considerare a respectivelor documente.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a arătat că instituția a fost chemată în judecată pentru a fi obligată la anularea Deciziei nr._/17.09.2013 menținută, privind acordarea pensiei anticipate conform Legii nr. 263/2010, prin nevalorificarea perioadelor de activitate desfășurată în grupa de munca, în procent de 100% la . cum se atesta în adeverința nr. 2858/12.06.2013.
Reclamantul a susținut că din decizia sus-amintită reiese că pentru calcularea pensiei și a stagiului de cotizare nu au fost luată în considerare perioada 08.08._94 în care a fost salariat la . prestată a fost încadrată în grupa a-II-a de muncă, potrivit Ordinului nr. 50/1990 deși a depus la C. Județeană de Pensii Dâmbovița adeverința nr. 2858/12.06.2013 eliberată de . care rezultă că în perioada amintită, munca prestată a fost încadrată în procent de 100% în grupa a-II-a de muncă.
Apelanta a învederat că la stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțial nu se iau în calcul perioadele asimilate(art. 49, alin. 1, lit. a-a și g) iar în ceea ce privește perioada 08.08._94 de activitate desfășurata în grupa a-II-a de munca) și a contraargumentat față de pretenția reclamantului în sensul că adeverințele depuse sunt informe în ceea ce privește nominalizarea, iar Contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare dacă reclamantul se prevalează și de actele depuse în acest sens.
Adeverința nr. 2858/12.06.2013 eliberată de . care rezultă că în perioada amintita, munca prestată a fost încadrată în procent de 100% în grupa a-II-a de munca, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II nu au putut fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie, deoarece s-a considerat că nu îndeplinește condițiile legale, respective nu există, în conformitate cu prevederile pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și a-II-a de muncă realizată de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica și nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere și infectare, etc.)
S-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 -"Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care se desfășoară activitatea persoanelor respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile, iradiere sau infectare, etc.)".
Dar actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe de munca I și a -II-a au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (art. 198 din lege), respectiv după data de 01.04.2001. Astfel, a arătat apelanta, după aceasta dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grade superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoană a desfășurat activitate în locuri de muncă încadrate în grupa I respectiv a-II-a de muncă se poate face numai dacă nominalizarea persoanei s-a efectuat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidenta angajatorilor sau a deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de munca, pontaje lunare, etc).
Art. 126 (6) din actul normativ arată că pentru a fi valorificată, adeverința menționata la alin. 1 se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute. Potrivit acestui alineat al art. 126 din lege, rubrica prevăzuta pentru nominalizare se refera la actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului Ministrului Muncii și Ocrotirilor Sociale, al Ministrului Sănătății și Președintelui Comisiei Naționale pentru protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație).
În consecință, a apreciat apelanta, adeverința nu poate fi valorificată întrucât este informă prin faptul că nu conține nominalizarea conform legii, iar contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
In concluzie, s-a arătat că instituția nu a putut valorifica adeverința întrucât reclamantul nu a depus actele ce îndeplinesc condițiile de valabilitate expres prevăzute de lege. Instituția pârâtă este cea care poate proceda la stabilirea respectiv revizuirea pensiei numai după depunerea la sediul instituției a documentelor prevăzute de lege - care în unele cazuri, trebuie însoțită de documente justificative.
Astfel, a arătat apelanta,a fost emisă Decizia nr._/30.09.2013 în condițiile în care perioadele asimilate nu se iau în considerare ,iar în ceea ce privește grupa de muncă actele depuse de către reclamant sunt informe în ceea ce privește nominalizarea, iar Contractul colectiv de muncă nu reprezintă nominalizare.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1538/10.12.2014 și respingerea cererii formulată de către reclamant ca nefondată.
Intimatul-reclamanta D. I. a formulat la data de 12.03.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, reține următoarele :
Contestatorul a lucrat la . din adeverința nr. 2858/12.06.2013 reiese că în perioada 08.08._94 acesta a realizat venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, care au avut un caracter permanent, societatea achitând lunar cotele de CAS.
În mod corect a reținut tribunalul că veniturile obținute potrivit adeverinței sus-menționate constituie o formă de remunerație în funcție de realizarea indicatorilor privind creșterea productivității muncii și eficienței economice.
În conformitate cu dispozițiile art. 76 și art. 77 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pentru stabilirea cuantumului pensiei trebuie să se aibă în vedere: perioada de cotizare, punctajul mediu anual realizat în perioada de cotizare, punctajul anual necesar pentru stabilirea punctajului mediu anual și numărul de puncte realizat lunar.
Dispozițiile art. 78 alin. 1 prevăd că “numărul de puncte realizate în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului lunar brut individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat care ar constitui baza de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu lunar brut, comunicat de Comisia Națională de S.”.
În acest context, având în vedere că dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 consacră principiul contributivității, principiu reluat și de Legea nr. 263/2001, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, se constată că neluarea în considerare a acestui principiu, cum s-a procedat în cazul contestatorului, ar conduce la obținerea unor prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Pe linia celor arătate sunt și dispozițiile deciziei nr. 19 pronunțată în dosarul 18/2011 la data de 17.10.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta, iar în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea 19/2000 și art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat s-a stabilit că “formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitate și calitatea muncii vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția pentru asigurări sociale la sistemul public de pensii”.
Pentru înlăturarea inechităților dintre Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
La pct. I - V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie
avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Această dispoziție normativă a fost însă înlăturată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.
Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care este lipsit de relevanță juridică caracterul temporar și variabil al unor venituri, câtă vreme, pentru acestea, au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate într-adevăr la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude "de plano" posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, s-a stabilit că instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Raportând dispozițiile sus-menționate, la situația reclamantului, se poate observa, din analiza adeverinței eliberată de angajator, depusă la dosarul cauzei, coroborat cu restul actelor și lucrărilor dosarului, că acesta a beneficiat de sume salariale, reprezentând venituri suplimentare pentru munca prestată, pentru care angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, iar aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut.
Cum bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariat, este firesc ca o parte din această contribuție să revină acestuia și să fie avută în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
Deși apelanta susține că adeverința nr. 2858/12.06.2013, eliberată de către . prin care se atestă că în perioada precizată a fost încadrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, Curtea va reține că potrivit art. 126 din HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade ,anterior datei de 1 aprilie 2001, persoanele care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14 numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă.
În mod corect s-a constatat că această adeverință eliberată de către angajatorul intimatului este conformă cu dispozițiile legale sus-menționate.
Se impune, respingerea criticii sub acest aspect, cu atât mai mult cu cat apelanta nu are dreptul să cenzureze adeverința eliberată de angajator, atât sub aspectul formei pe care îl îmbracă aceasta, cât și sub aspectul conținutului, având în vedere că prin Ordinul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității Sociale nr.590/15 septembrie 2008, Anexă pct.4 se precizează că angajatorii sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe care le întocmesc și le eliberează.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sunt nefondate criticile formulate de către apelantă, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va obliga apelanta să plătească intimatului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanței nr._ – 19/ 4 mai 2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1538/10 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul D. I., domiciliat în Târgoviște, Bulevardul Independenței, nr. 30, ., .. județul Dâmbovița.
Obligă apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița să plătească intimatului-reclamant D. I. suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Red. ES
Tehnored. CC
4 ex./20.05.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 717/2015. Curtea de Apel... | Asigurări sociale. Decizia nr. 128/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
