Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 300/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 300/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 9529/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 300
Ședința publică din data de 5 martie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecător - M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatorul M. N. G. cu domiciliu ales la S. I. ȘI O., București, sector 3, .. 3, ., . civile nr. 2336 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . cu sediul în București, sector 1, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul contestator M. N. G. prin avocat R. S. din Baroul București, în baza împuternicirii aflată la fila 34 dosar, intimata în contestație . prin avocat V. O. din Baroul București, în baza împuternicirii aflată la fila 17 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Avocat R. S., pentru apelantul contestator, solicită admiterea probelor cu înscrisuri și martorii indicați în contestație, care sunt salariați ai intimatei și a căror audiere a fost respinsă la prima instanță.
Referitor la admiterea probei cu înscrisuri, învederează că solicită a se pune în vedere intimatei să depună la dosar referatul 507/2013 întocmit de directorul economic al societății, referat ce a stat la baza reorganizării societății, deciziile de desfacere a contractelor de muncă din cadrul reorganizării și dovada comunicării acestor decizii, față de împrejurarea că aceste înscrisuri nu sunt în posesia apelantului, și nici nu le poate produce.
Avocat V. O. pentru intimata în contestație, se opune admiterii probei testimoniale, apreciind că nu este concludentă și nu a rezultat din dezbateri.
Cu privire la proba cu înscrisuri, apreciază că nu au relevanță în cauză, acestea ar fi putut fi solicitate la instanța de fond.
Solicită admiterea probei cu înscrisuri și arată că a depus la dosar înscrisuri referitoare la calificarea numitului V. G. și, mai mult, rezultă și din fișa postului.
Curtea respinge probele solicitate de apelantul contestator referitor la proba testimonială, având în vedere teza ce se cere a fi dovedită, în temeiul dispozițiilor care prevăd încuviințarea unei astfel de probe, iar în ce privește proba cu înscrisuri, prin raportare la art. 478 alin. 2 coroborat cu art. 470 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Referitor la proba cu înscrisuri solicitată de intimată în apărare, o încuviințează, fiind pertinentă concludentă și utilă cauzei și constată că a fost administrată.
Părțile pe rând, prin apărători, arată că nu au alte cereri și solicită cuvântul în fond.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat R. S., pentru apelantul contestator M. N. G., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Învederează instanței că a criticat sentința pronunțată de instanța de fond pentru că prima instanță s-a limitat la a analiza situația economică a societății pârâte, pe care nu o contestă. S-a evidențiat că postul reclamantului era un post important pentru angajator, dovada fiind faptul că înainte de reorganizare pe postul acestuia a fost angajată o altă persoană, respectiv numitul V., care a fost angajat tot pe postul de administrator de rețea ca și reclamantul, atribuindu-i-se același indicativ C.. Solicită a se avea în vedere că s-a făcut dovada neonestității societății prin angajarea numitului V. pe postul reclamantului.
Solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, admiterea pe fond a contestației, anularea deciziei de concediere, cu toate celelalte măsuri subsecvente.
Solicită cheltuieli de judecată pentru faza de primă instanță.
Avocat V. O., pentru intimata ., solicită respingerea apelului ca nefondat.
Arată că reorganizarea unei societăți este un proces complex, care nu începe cu darea afară a salariaților, ci sunt alte aspecte ce se au în vedere inițial, respectiv fie contractarea unor credite, retehnologizare sau alte măsuri, iar ulterior se procedează la concedierea unor salariați. Precizează că societatea a început să intre în declin, s-a încercat reprofilarea acesteia, însă nu a fost suficient, s-a luat măsura îmbunătățirii imaginii societății în mediul on-line și astfel a fost angajat numitul V., însă nu pentru a ocupa locul reclamantului.
Arată că instanța de fond a analizat toate aspectele și a pronunțat o soluție legală și temeinică și solicită respingerea apelului ca nefondat.
Solicită cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul apelantului arată că la dosar nu există probe că au mai fost desființate și alte posturi în afară de postul apelantului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ / 2013, contestatorul M. N. G. a chemat în judecată pe intimata .. – prin reprezentantul său legal Președinte V. F. E. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr.275CR/29.10.2013 emisă de intimată, reintegrarea în postul deținut anterior concedierii și obligarea intimatei la plata drepturilor salariate cuvenite, indexate, majorate și reactualizate, începând cu data 26.11.2013 și până la reintegrarea efectivă.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că, în temeiul contractului individual de muncă nr.155/18.10.2012, a ocupat la societatea intimată postul de administrator de rețea de calculatoare și, pe întreaga perioadă a desfășurării raporturilor de muncă, a avut o colaborare foarte bună cu angajatorul, exercitându-și atribuțiunile de serviciu în condiții normale.
În data de 25.04.2013, pe raza localității P. M., în timp ce conducea motocicleta proprietate personală, contestatorul a suferit un grav accident de circulație, fiind acroșat de un autoturism care a întors pe linie continuă, fără a se asigura la efectuarea manevrei.
Conducătorul autoturismului este cercetat pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă în lucrarea ce face obiectul dosarului penal nr. 5123/P/2013 aflat spre soluționare la I.P.J. Prahova - Serviciul Rutier - Cercetări Penale.
A mai precizat contestatorul că, în urma evenimentului rutier arătat, a suferit numeroase vătămări corporale, respectiv: luxație tibio - astragaliană picior drept, contuzie a peretelui abdominal, fractură epifiză distală radius, luxație scapulo - humerala dr., . ambelor oase la gamba dreaptă, fapt care a condus la suportarea mai multor intervenții chirurgicale, pentru refacere fiind necesară o perioadă îndelungată de imobilizare și recuperare, cu precizarea că, nici până în prezent, nu și-a recuperat completa mobilitate a membrelor inferioare.
După efectuarea concediului medical, în data de 28.10.2013, contestatorul s-a prezentat la locul de muncă unde am fost întrebat de un angajat de la Resurse Umane din cadrul societății de ce a venit neanunțat și, în mare grabă și precipitare, lucrătorii angajatorului au întocmit o decizie de restructurare a firmei, un preaviz și o decizie de încetare a contractului de muncă care i-au fost comunicate în aceeași zi.
Graba cu care au fost făcute toate demersurile de concediere a condus și la efectuarea unor erori în redactarea actelor, astfel: 1. deși, în informarea/preaviz nr.273CR/28.10.2013 se menționează faptul că, din data de 29.10.2013, (a doua zi) postul pe care îl ocupa contestatorul se desființează, datorită restructurării societății și nu va mai figura în organigrama societății, decizia de concediere prevede că, în data de 26.11.2013, încetează contractul de muncă, când se desființează și postul pe ocupat; 2. deși, decizia de încetare a contractului individual de muncă apare ca fiind emisă în data de 29.10.2013, din conținutul ei rezultă că a fost comunicată contestatorului cu o zi înainte, respectiv în data de 28.10.2013, în realitate, fiind emisă și comunicată în data de 28.10.2013; 3. s-a menționat, în mod eronat, faptul că decizia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, nesocotindu-se dispozițiile art.211 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social care instituie termenul de 45 de zile pentru formularea contestației împotriva măsurii angajatorului.
Acestea sunt aspectele formale care solicită contestatorul a fi avute în vedere de instanța de judecată în analiza nulității deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Pe fondul acțiunii, contestatorul a învederat că, la întoarcerea la serviciu, a constatat că a fost angajată o altă persoană - V. G., cu aceleași atribuții și care ocupa, practic, biroul deținut anterior efectuării concediului medical, cu precizarea că, de altfel, conducerea societății a pus în vedere contestatorului să predea acestei persoane toate echipamentele din cadrul biroului și, deși formal, V. G. le avea în paza materială de la momentul angajării sale, contestatorul a întocmit, la data de 28.10.2013 și, respectiv 30.10.2013, astfel de procese - verbale.
În consecință, apreciază contestatorul faptul că nu dificultățile economice au condus la luarea acestei decizii, ci angajarea acestei persoane ulterior intrării sale în concediu medical, considerente în raport cu care, arată că decizia de concediere nu are o cauză reală și serioasă, ci vădește dorința angajatorului de înlăturare a sa din societate în favoarea numitului V. G..
Nu este o simplă coincidență faptul că, în data de 28.10.2013 - ziua în care contestatorul și-a reluat serviciul după incapacitatea temporară de muncă, au fost întocmite de către angajator toate actele care constituie așa - zis temei al măsurii de desfacere a contractului său de muncă, și anume: decizia de reorganizare a activității, preavizul și decizia de încetare a contractului de muncă a cărui valabilitate o contestă prin prezenta acțiune.
În final, contestatorul a menționat că a efectuat procedura prealabilă, făcând demersuri pentru invitarea intimatei la ședința de informare privind avantajele medierii, însă, aceasta nu a dat curs solicitării.
În drept, contestatorul M. N. G. a invocat art.211 din Legea nr.62/2011, art.194 C.pr.civ., art.65, art.76, art.78 – 80 C. muncii.
În raport de susținerile contestatorului M. N. G., intimata .. a formulat, în temeiul art.205 C.pr.civ., întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că, nu a existat nicio grabă în ceea ce privește restructurarea societății la data la care acesta s-a întors din concediu medical, întrucât restructurarea era o operațiune determinată de rezultatele financiare slabe din ultimele luni, anterioare desființării locului de muncă al contestatorului și nici nu i s-a reproșat că a venit la serviciu neanunțat.
Restructurarea societății a fost o operațiune care a vizat desființarea mai multor posturi, cel al contestatorului neputând fi desființat atâta timp cât era în concediu medical.
Consideră intimata că, în mod corect, decizia de concediere prevede că, în data de 26.11.2013, încetează contractul de muncă, întrucât la acel moment expira preavizul, iar decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost emisă în data de 29.10.2013.
Mențiunea privind data comunicării și numele salariatului este completată de către contestator, ceea ce înseamnă că acesta a fost în eroare atunci când a completat data comunicării, neputându-și invoca propria culpă.
În ceea ce privește menționarea termenului de 30 zile sau 45 zile este încă o problemă controversată, dar asupra căreia intimata nu înțelege să facă discuții privind tardivitatea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, intimata a învederat că, în speță, instanța trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile impuse de art.65 alin.2 C. muncii, și anume: desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Referitor la îndeplinirea condițiilor menționate, intimata a arătat că, astfel cum rezultă din organigramele societății aferente lunilor octombrie și noiembrie 2013, desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă și, mai mult decât atât, se observă că au fost desființate alte două locuri de muncă, respectiv postul de secretară și un post de funcționar economic, deci restructurarea societății a vizat desființarea mai multor locuri de muncă și, în special, a celor care nu erau direct productive.
În ceea ce privește postul de administrator de rețea, s-a constatat în timpul absenței contestatorului determinată de concediul medical, că nu era un post absolut necesar, problemele apărute fiind minore și rezolvate de alți salariați ai societății pasionați de IT.
Referitor la cauza reală și serioasă, intimata a arătat că, analizând balanțele analitice aferente lunilor iulie, august și septembrie 2013, se observă, la contul 121„Profit și pierdere”, următoarea situație: luna iulie un profit de 410.379,08 lei; luna august un profit de 32.346, 75 lei, deci s-a pierdut suma de 378.032,33 lei din profitul lunii iulie (410.379,08 lei - 32.346,75 lei); în luna septembrie s-a înregistrat o pierdere de 242.940,27 lei, pierderea reală față de luna august fiind 242.940,27 lei + 32.346,75 lei = 275.287.02 lei.
Deci, societatea a înregistrat o pierdere totală în luna septembrie față de luna iulie de 653.319,35 lei.
Ca atare, intimata apreciază că a existat o cauză reală și serioasă de reorganizare a societății care a impus desființarea mai multor locuri de muncă, iar în ceea ce privește susținerea contestatorului că pe postul lui și cu aceleași atribuții ar fi fost angajat numitul Văduvă G., aceasta urmează a fi înlăturată, întrucât V. G. a fost încadrat pe un alt post și cu alte atribuții, astfel cum rezultă din fișa postului, atribuții pe care contestatorul nu le-ar fi putut îndeplini, conform CV - ului său.
În dovedirea și, respectiv în combaterea contestației, părțile au solicitat probe cu înscrisuri, interogatorii reciproce și martori, probe încuviințate de instanță, în temeiul art.254, art.255 și art.258 C.pr.civ., la termenul de judecată din data de 28.04.2014 (f.58).
La solicitarea contestatorului M. N. G. a fost audiat martorul V. G. (f.108, iar la cererea intimatei .. a fost audiat martorul V. F. E. (f.111).
Prin sentința civilă nr. 2336 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar s-a constatat că, potrivit contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.155/18.10.2012, contestatorul M. N. G. a fost angajat în cadrul .., pe durată nedeterminată, începând cu data de 19.10.2012, în funcția de administrator de rețea calculatoare (_), conform Clasificării ocupațiilor din România (f.14).
La data de 29.10.2013, intimata .. a emis, în baza Referatului nr.507/28.10.2013 privind situația economică a societății, Decizia nr.275CR prin care se dispunea ca, începând cu data de 26.11.2013, încetează contractul individual de muncă al contestatorului M. N. G., având funcția de administrator de rețea calculatoare, din inițiativa angajatorului, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii individuale generată de desființarea efectivă a postului ocupat, dintr-o cauză reală și serioasă, motivul de drept al concedierii constituindu-l art.65 alin.1 C. muncii (f.14).
În considerentele deciziei, se arată că motivele de fapt ale concedierii sunt: rezultatele economice foarte slabe ale .., pierderile financiare înregistrate în ultima perioadă de timp, reorganizarea societății ca urmare a necesității corelării cheltuielilor unității cu nivelul veniturilor obținute și a celor previzionate.
Deși, decizia de concediere nr.275CR a fost emisă de intimată la data de 29.10.2013, aceasta apare ca fiind comunicată contestatorului, conform mențiunilor olografe efectuate de acesta, cu o zi înainte, respectiv la data de 28.10.2013, fapt recunoscut, în mod expres, la interogatoriul luat la solicitarea intimatei (f.83 - întrebarea nr.1), unde contestatorul a confirmat împrejurarea că el a fost cel care a completat data comunicării pe decizia de încetare a contractului de muncă, context în care urmează a fi înlăturată susținerea din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la existența unor pretinse erori în redactarea actelor de natură să atragă, eventual, nulitatea deciziei contestate.
Potrivit art.65 alin.1 Codul Muncii, „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia”, alin.2 al aceluiași text de lege stipulând că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”.
Actuala redactare a textului, în afară de formularea ușor tautologică (se repetă sintagma „pentru motive care nu țin de persoana…”), nefiind circumscrisă unor cauze precise, este menită să creeze unele confuzii, lăsând să se înțeleagă că încetarea contractului poate interveni oricând, fiind lăsată la latitudinea angajatorului, permițând și subiectivismul acestuia.
Referitor la textul de lege în discuție, Curtea Constituționala a reținut, prin Decizia nr.417/2007, că acesta „nu este mai puțin precis decât cel anterior, întrucât nici existența unor dificultăți economice nu constituie determinarea exactă a motivelor ce justifică încetarea contractului individual de muncă”.
Ținând seama, însă, de alin.2 al art.65 C. Muncii care prevede că „desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă”, textul respectiv „nu permite încetarea contractului individual de muncă prin voința unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât, prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă.
Așa fiind, motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, nefiind vorba de abateri disciplinare, de inaptitudine fizică sau psihică, etc., ci de un fapt exterior lui, respectiv desființarea locului de muncă care, evident, nu poate fi imputabil, în niciun mod, salariatului afectat.
Literatura de specialitate a statuat că desființarea locului de muncă nu ar fi imputabilă nici angajatorului (se exclude subiectivismul acestuia), ci, este determinată de cauze obiective, consecință a organizării unității care impune desființarea unui (unor) loc (locuri) de muncă, cu consecința restructurării personalului.
Prin urmare, ordinea firească este următoarea: mai întâi, se decide (hotărăște) desființarea locului de muncă, apoi se procedează la concedierea salariatului care ocupă acest loc de muncă.
Astfel, poate fi vorba de dificultăți economice și diminuarea sau încetarea activității, dar și de transformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producție, etc., în toate cazurile impunându-se renunțarea la serviciile unor salariați.
Așadar, prin reorganizarea unității, în baza art.65 Codul Muncii, se înțelege inclusiv modificarea structurii sale interne și orice măsură de ordin organizatoric care vizează creșterea performantelor în activitate, singurul în măsură să decidă în acest sens fiind angajatorul al cărui interes legitim pentru concediere este dictat de nevoie eficientizării activității.
Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acestuia, ori în statul de funcții, măsură care se întemeiază pe o situație concretă care trebuie dovedită.
Prin urmare, pentru a se constata dacă desființarea a avut loc efectiv, trebuie să fie cercetate statul de funcții și/sau organigrama unității.
Locul de muncă al salariatului în cauză, fiind suprimat din schema organizatorică, rezultă fără nici un dubiu desființarea lui.
Aceasta nu este efectivă dacă este urmată de reînființarea, după scurt timp, a aceluiași loc de muncă, după cum nici schimbarea denumirii postului nu poate fi considerată o desființare efectivă a locului de muncă.
Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, etc., independentă de buna sau reaua - credință a angajatorului și este serioasă când se impune, din necesități evidente, privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
În speță, dată fiind situația de fapt, instanța constată că, în baza Referatului nr.507/28.10.2013 privind situația economică a societății, s-a decis, pe fondul declinului economico - financiar al intimatei, restructurarea activității societății și reorganizarea compartimentelor din organigramă, astfel cum sunt prefigurate în organigramele aflate la filele 29 – la data de 11.10.2013, exista postul de administrator de rețea (specialist în proceduri de securitate a sistemului informatic), iar la data de 12.11.2013 – acest post era suprimat din structura intimatei, ca de altfel și alte două posturi, respectiv cel funcționar economic în cadrul Compartimentului contabilitate și cel de secretară (f.30).
Martorul V. G., audiat la solicitarea contestatorului, a arătat că acesta din urmă a revenit la serviciu, din concediul medical, în cursul lunii octombrie 2013, martorul fiind angajat la societatea intimată în data de 09.09.2013, în funcția de specialist în proceduri de securitate a datelor și informațiilor, spre deosebire de contestator care avea funcția de administrator de rețea, cu precizarea că, din punctul său de vedere, prin prisma atribuțiilor de serviciu, cele două funcții erau total diferite.
Martorul a mai relatat că, deși instanța i-a prezentat contractul său individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr.165/09.09.2013 (f.61 - 64) și recunoaște semnătura aflată la rubrica „Salariat”, în cuprinsul contractului fiind menționată funcția de administrator de rețea calculatoare, în realitate, aceasta era de web design, între cele două funcții neexistând vreo asemănare.
S-a mai arătat că, la cca. o lună de la momentul încheierii contractului de muncă, martorul a solicitat schimbarea felului muncii în specialist în proceduri de securitate a datelor și informațiilor, întrucât, urmase anumite cursuri, astfel încât, pregătirea de care beneficia putea asigura calitatea muncii sale, conducerea societății fiind de acord cu această schimbare, sens în care s-a încheiat și un act adițional la contractul de muncă, activitățile prestate de martor nefiind efectuate și de contestator care nu avea, însă, pregătirea necesară.
În final, martorul a menționat că, încercând renegocierea salariului la suma de 3.500 lei, în urma interviurilor avute cu președintele societății, i s-a comunicat faptul că aceasta nu este posibil, întrucât, unitatea se află în proces de reorganizare economică, motiv pentru care a și fost nevoit să promoveze produsele societății, arătând că nici salariul inițial nu îl primea la datele stabilite, existând până în prezent o întârziere de 3 luni, interval de timp în care a încasat diverse sume cu titlu de retribuție - 500 lei sau 800 lei, sume apreciate ca fiind total insuficiente pentru întreținerea familiei sale, motiv pentru care, la data de 13.10.2014, și-a depus demisia.
La rândul său, martorul V. F. E., care este președintele .. a relatat că, anterior revenirii contestatorului din concediul medical, a fost angajat numitul V. G. în funcția de responsabil cu securitatea datelor – web design, angajarea acestuia fiind determinată de doi factori, și anume: mai multă promovare a societății pe site - uri și reconceperea site - urilor, dar și asigurarea securității anumitor date, întrucât, au existat posibile scurgeri de informații din interior care au condus la pierderea unor licitații.
S-a mai precizat de către martor faptul că, odată cu restructurarea postului contestatorului, au mai fost restructurate și alte două posturi, respectiv cel al secretarei sale și unul din compartimentul financiar – contabil, apreciindu-se că măsura restructurării a fost nu numai corectă, dar și justificată de greutățile economice prin care trecea societatea, situația înrăutățindu-se în trimestrul IV al anului 2013 și, ulterior, în primele două trimestre ale anului 2014, astfel încât, date fiind aceste rezultate slabe s-a luat decizia restructurării celor 3 posturi.
Martorul a mai relatat că întârzierile în ceea ce privește plata salariilor puteau fi de la câteva zile și să ajungă la cel mult două săptămâni în funcție de lichiditățile societății, în prezent volumul de activitate al intimatei fiind de cca. 40% în raport cu anul 2012 – anul angajării contestatorului când, volumul de activitate al societății se încadra la 60%, cu precizarea că, din punctul de vedere al martorului, anul 2012 a fost un an financiar bun, în sensul că se puteau perfecta contracte, se plăteau salariile la timp și în cuantumul negociat, din anul 2013, mai exact de la jumătatea anului, începând declinul intimatei care a atras o scădere a activității cu 15% în raport cu anul 2012, iar în prezent, mai exact în anul 2014, activitatea a scăzut cu cca. 60% față de anul 2013.
Împrejurarea că decizia prin care s-a hotărât reorganizarea structurii de personal a fost emisă în chiar ziua revenirii contestatorului din concediul medical, respectiv la data de 28.10.2013, a fost explicată de martor nu ca fiind o coincidență, ci ca o măsură dictată de greutățile financiare prin care trecea societatea și care erau cunoscute din timp, cu precizarea că, au mai fost și alte perioade când, de asemenea, intimata a trecut prin greutăți și a fost necesară luarea anumitor măsuri, precum reducerea salariului cu 25% în condițiile reducerii și a timpului de lucru la 6 ore, solicitările adresate angajaților de a recunoaște din listing convorbirile telefonice personale și de a nu folosi mașinile societății decât atunci când era absolută nevoie.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii deduse judecății, este evident că ne aflăm în prezența unei situații în care locul de muncă al contestatorului a fost efectiv desființat, această măsură fiind determinată de dificultățile economico - financiare cu care societatea s-a confruntat, dar și a exercițiului financiar deficitar aferent anilor 2013 - 2014.
Interesul angajatorului în luarea măsurii încetării contractului individual de muncă al contestatorului rezidă tocmai în faptul că, urmare a analizei situației economico - financiare a societății, s-a constatat reducerea drastică a volumului de activitate, fapt de natură a afecta capacitatea societății de a suporta anumite cheltuieli inerente desfășurării activității, cum ar fi inclusiv cele de plată a salariilor personalului angajat.
Pentru a conchide, societatea intimată a efectuat, datorită dificultăților economice evidente, multiple restructurări ale activității, existând o desființare efectivă a unor locuri de muncă, astfel cum rezultă din organigramele aflate la dosar, iar în ceea ce privește cauza care a determinat concedierea contestatorului din prezenta cauză, aceasta este reală și serioasă, în sensul art.65 alin.2 C. Muncii, fiind impusă de dificultățile economice cu care s-a confruntat unitatea în ultimii doi ani.
În ceea ce privește alegația contestatorului inserată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că în mod eronat s-ar fi menționat în finalul deciziei nr.275CR/29.10.2013 emisă de intimată faptul că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, nesocotindu-se astfel disp. art.211 din Legea nr.62/2011 a dialogului social care instituie un termen de 45 de zile înlăuntrul căruia se poate formula contestație împotriva măsurii angajatorului – fapt care, în opinia salariatului, ar fi de natură să atragă nulitatea deciziei, tribunalul a constatat că, într-adevăr, se arată că decizia de încetare a raporturilor de muncă poate fi contestată în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare, la instanța competentă.
Art.268 alin.1 C. muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă”.
La rândul său, art.211 lit. a) din Legea nr.62/2011 a dialogului social stipulează în sensul potrivit cu care „cererile pot fi formulate de cei ai căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă …pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data când cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă”.
Așadar, termenele de sesizare a instanței sunt diferite: 30 de zile calendaristice (art.268 alin.1 C. muncii) și 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă (art.211 lit. a) din Legea nr.62/2011.
Deși este încă o problemă controversată, literatura de specialitate a opinat în sensul că aplicabilitate generală va avea acest din urmă termen numai pentru ipotezele avute în vedere de text, iar pentru cele speciale vizate de Codul Muncii (contestarea deciziilor de încetare a contractului individual de muncă), trebuie respectat termenul de 30 de zile (art.268 alin.1 C. muncii), context în care nu poate fi reținut un pretins motiv care să atragă nulitatea deciziei contestate, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a precizat în întâmpinare, intimata nu a înțeles să invoce excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul a constatat că este neîntemeiată contestația formulată și a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel contestatorul criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că prima instanță i-a refuzat sistematic contestatorului admiterea de probe, încălcând dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.
La momentul formulării cererii de chemare în judecată a solicitat proba testimonială cu un martor în persoana lui V. G.- angajatul despre care avea indicii că deținea aceeași funcție cu a sa. Acesta îi ocupase biroul, efectua activități ca ale sale conform funcției de administrator de rețea, iar colegii de serviciu îl solicitau în acțiuni specifice acestei funcții. La momentul promovării acțiunii nu se afla în posesia niciunui document emanând de la U., toate înscrisurile în dovedirea temeiniciei deciziei de restructurare trebuind a fi depuse de angajator la primul termen de judecată în conformitate cu dispozițiile legale. După depunerea întâmpinării de către angajator și a primelor înscrisuri, suplimentar, a solicitat audierea dnei C. B., responsabil al Serviciului Resurse Umane, în dovedirera faptului că restructurarea postului de administrator a fost una simulată. Cererea a fost respinsă. Ulterior, după audierile lui V. G. și a lui V. F. E. care au făcut o . afirmații neadevărate, a solicitat în contraprobă, în conf cu dispozițiile art. 254 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., audierea lui G. S. și I. V. care ar fi confirmat contrariul. Și această cerere a fost respinsă.
Apreciază apelantul că, prin felul în care prima instanță a încuviințat probele la fond, i s-a adus o gravă vătămare dreptului la apărare, drept pentru care critică legalitatea hotărârii.
Prima instanță nu a analizat principala apărare pe care a formulat-o în cadrul contestației. Sentința nu are în vedere decât o analiză generală a condițiilor de legalitate ale reorganizării și unele aprecieri despre situația economică a angajatorului. Apărarea principală pe care a formulat-o și care s-a conturat după ce intimata a depus toate actele pe care le-a solicitat a fost trecută cu vederea de instanță.
A arătat în principal că pârâta a încercat să lichideze raporturile de muncă cu reclamantul și să-l substituie cu o altă persoană sub umbrela unei mincinoase reorganizări, înscrisurile dovedesc că reorganizarea postului ocupat de contestator nu a avut un caracter real, serios: pe perioada în care contestatorul s-a aflat în concediu medical pârâta a mai înființat un post similar cu cel ocupat de acesta, angajând o altă persoană, iar în prima zi de la revenirea reclamantului din concediu medical s-a descotorosit de el invocând reorganizarea societății. Prin urmare, cu doar câteva zile înainte de reorganizare, angajatorul a decis să înființeze pe o perioadă nedeterminată încă un post similar și nu a adoptat măsura înlocuirii contestatorului, conform art. 83 lit. a Codul Muncii, pe perioada în care acesta se afla în concediu pentru imposibilitate temporară de muncă. În această ipoteză Codul Muncii ar fi impus ca la revenirea contestatorului contractul de muncă a lui V. G. să înceteze de drept.
A mai arătat că pârâta a ascuns instanței de judecată realitatea factuală și juridică, invocând apărări mincinoase, contrazise de acte. Aceasta a încercat să dovedească că V. G. nu a fost angajat pe un post similar cu al contestatorului, ci pe un altul și că angajatorul s-a aflat într-o dificultate economică.
A dezvoltat acestei apărări în cuprinsul notelor scrise, însă prima instanță le-a ignorat. A evidențiat amplu că:
1.Angajatorul a mai înființat un post similar cu cel al contestatorului cu doar o lună înainte de a-l concedia pe acesta din urmă. Acest lucru este evidențiat de Codul C._ care individualizează funcția de administrator de rețea calculatoare, cod care evidențiază felul muncii deopotrivă în contractul individual de muncă a lui V. G. încheiat în data de 09.09.2013, cât și în contractul contestatorului M. din data de 18.10.2012.
Codul C. este cel care potrivit art. 3 alin. 2 lit. d din HG 500/2011 obiectivează felul muncii în relațiile cu terții și este opozabil inclusiv instanței de judecată.
In pofida faptului că angajatorul a invocat dificultăți economice, acesta a creat în organigrama societății cu 40 de zile înainte de concedieri încă un post similar cu al contestatorului. De remarcat că angajatorul a hotărât să nu-l înlocuiască pe contestator pe perioada imposibilității temporare de muncă prin angajarea unei alte persoane (56 lit. i și 83 lit. a Codul Muncii).
2.Angajatorul - în mod neadevărat - a acreditat ideea că angajarea lui V. G. din 09.09.2014 s-a realizat pe un post fără legătură cu cel de administrator de rețea calculatoare care era ocupat de contestator. După ce prin întâmpinare s-a susținut că V. G. s-a angajat pe un alt post, depunându-se fisa de post specifică funcției de specialist în proceduri de securitate (care însă era datată 26.10.2014), a solicitat primei instanțe ca angajatorul să depună contractul individual de muncă al lui V. G.. Prima instanță a admis cererea și
U. s-a conformat, depunând contractul din 09.09.2013 în care la felul muncii este evidențiată funcția de administrator rețea calculatoare - cod C._. Numai că, total neuzual, angajatorul a adăugat în paranteză (virtualizare/web design). Pornind de la acesta adăugire, angajatorul acreditează ideea că e vorba de un alt post decât cel de administrator de rețea. Această apărare nu poate fi primită deoarece:
- felul muncii este individualizat prin indicativul aferent Clasificării Ocupațiilor din România, iar potrivit C., codul_ aferent funcției lui V. G. (și contestatorului) este cel de administrator de rețea calculatoare.
- funcția de administrator de rețea calculatoare pe care a fost angajat V. G. nu are nici nicio legătură cu virtualizare și web design așa cum se pretinde. Potrivit explicațiilor C., codul_ presupune: Specialiștii în rețele de calculatoare cercetează, analizează și recomandă strategii pentru arhitectura și dezvoltarea rețelei, implementează, gestionează, întrețin și configurează rețele de hardware și software, monitorizează, remediază defecțiunile și optimizează performanta. Martorul V. recunoaște în depoziția să că funcția de administrator de rețea calculatoare nu are legătură cu web designul care presupune fabricarea/estetizarea paginilor de internet. Că nu are nicio legătură se poate observa din fișa postului.
- designerii web din care se revendică dl. V. G. se regăsesc în C. la indicativele_ și_ iar nu la_ cum este individualizat în contractul său de muncă
Consideră că, contractul încheiat pentru funcția de administrator de rețea calculatoare a fost înregistrat în Registrul electronic de evidența a salariaților, completându-se funcția lui V. cu codul_ conform specificației Clasificării Ocupațiilor din România (C.), astfel cum impune art. 3 alin. 2 lit. d din HG 500/2011. Odată făcuta înregistrarea și realizată publicitatea, ea nu a putut fi „dreasă" în extremis decât prin refacerea contractului de muncă și elaborarea unei fișe de post pentru funcția de web designer. Grăitoare și atitudinea martorului V. G., care a declarat că nu își mai amintește funcția pe care s-a angajat, dar crede că este legată de web design.
3.Elemente de fapt care dovedesc că în fapt V. G. a fost angajat cu
scopul de a-l substitui pe contestator.
3a) V. G. s-a instalat la biroul ocupat de contestator, în perioada în care contestatorul s-a aflat în concediu medical, în pofida faptului că în încăperea unde-și desfășura munca erau mai multe birouri (potrivit martorului V.), dl. V. G. a ocupat biroul contestatorului și s-a folosit de calculatorul acestuia deoarece, chipurile, era „singurul disponibil, funcțional", potrivit celor evidențiate în declarația sa de martor.
3b) V. G. a primit în gestiunea sa bunurile și instrumentele specifice funcției de administrator rețea. În prima zi la revenirea la serviciu, contestatorului i s-a cerut să predea către V. G. toate bunurile de inventar de care acesta răspundea. Așa fiind, s-au realizat două procese verbale în 28.10.2013 și 30.10.2013 (filele 23 și 24) cu bunuri specifice desfășurării funcției de administrator de rețea: diferite tipuri de clești, sistem de conectare rețea swift, pistol lipit, adaptori, imprimante, prelungitoare monitoare, cameră web, modemuri și în general componente de calculator. Sunt componente și instrumente de lucru de care un administrator de rețea se folosește pentru a repara/menține în stare de funcționare o rețea de calculatoare.
3c) V. G. a întreprins activități specifice funcției de administrator de rețea. În depoziția sa, martorul V. G. a recunoscut că a reparat și înlocuit cabluri, a realizat conexiuni prin mutarea diferitelor componente, a răspuns la solicitările colegilor pentru remedierea anumitor probleme, a discutat cu furnizorii de web despre remedierea conexiunii la internet, a schimbat tonerul imprimantelor. Aceste activități au fost recunoscute chiar dacă s-a afirmat că se realizau ocazional și mai mult din voluntariat.
4.Aspecte care dovedesc că desființarea postului ocupat de M. G. s-a realizat în pripă cu scopul de a-l îndepărta pe acesta din societate. În prima zi după reîntoarcerea contestatorului din concediu medical, luni 28.10.2013, s-au petrecut următoarele:
a)U. prin directorul economic întocmește referatul 507/28.10.2013 (nedepus de angajator) prin care a propus reorganizarea societății;
b) Administratorul societății hotărăște prin Decizia 272CR/28.10.2013 reorganizarea societății (fila 21);
c) s-a acordat contestatorului preavizul 273CR/28.10.2013 (fila 22)
d) s-a solicitat contestatorului să predea către V. G. bunurile de inventar specifice funcției de administrator de rețea (filele 23, 24).
Potrivit răspunsului 9 la interogatoriu (fila 45), problemele economice ale angajatorului apăruseră din august 2013; așa fiind este neverosimil ca exact la data reîntoarcerii la serviciu a contestatorului, angajatorul să hotărască restructurarea societății prin indisponibilizarea postului dlui. M..
5. Aspecte care dovedesc că angajatorul s-a folosit în cursul procesului de apărări mincinoase în dorința de a deruta instanța de judecată:
5a) în răspunsul 2 la interogatoriu (fila 44) angajatorul a afirmat că V. G. s-a angajat ca specialist în securitatea sistemelor informatice. Ulterior, contractul individual de muncă, depus la solicitarea instanței, dovedește că V. G. a fost angajat pe funcția de administrator rețea calculatoare Cod C._;
5b) în acest context, răspunsul 3 la interogatoriu (fila 44) obiectivează că societatea nu a avut niciodată 2 administratori de rețea cu atribuții similare. Odată depus contractul individual de muncă a lui V. G. demonstrează că de la data angajării acestuia (09.09.2013) până la disponibilizarea contestatorului au existat două posturi cu Codul C._ - Administrator de rețea calculatoare.
5c) răspunsul 4 la interogatoriu prin care se afirmă că V. G. a fost angajat din nevoia de virtualizare servere și securitate a sistemelor informatice. Contractul lui de muncă dovedește că nu a fost angajat pe acest post, ci pe cel de administrator rețea calculatoare. Prerogative privind securitatea sistemelor informatice i s-au acordat în mod inexplicabil (sau explicabil ținând cont de motivele prezentei contestații) la 45 zile de la angajare.
5d) contradicțiile privind felul muncii lui V. G. din declarațiile martorilor:
- martorul V. F. (administratorul societății) declară că V. G. a fost angajat pe funcția de specialist în securitatea sistemelor informatice (incorect potrivit contractului individual de muncă) din nevoia de securizare a serverelor; martorul V. G. declară că nu-și mai amintește cu exactitate pe ce post a fost angajat dar în luna octombrie (la aprox 45-50 de zile de la angajare) a solicitat administratorului V. F. să i se schimbe funcția în cea de specialist în securitatea sistemelor informatice iar acesta a acceptat;
- martorul V. F. nu-și mai amintește să fi avut vreo discuție vreodată cu V. G. în legătură cu schimbarea felului muncii.
5e) organigrama lunii octombrie 2013 (fila 29) a fost întocmită pro causa în fals: evidențiază că la Departamentul Informatică exista un post de administrator de rețea și un post de specialist în securitatea sistemelor informatice. Contractele de muncă depuse dovedesc că au existat două posturi de administrator rețea calculatoare.
5f) cea mai grosoloană și hilară contrafacere de documente s-a realizat cu fișa de post a lui V. G. pentru postul de specialist în proceduri de securitate, care la rubrica Specificațiile postului - Cunoștințe Necesare (fila 37) este identică cu cea a postului de Administrator Rețea de Calculatoare (fila 41). Din grabă sau ignoranță, angajatorul a uitat să-i modifice „specialistului în securitate informatică" și dispozițiile referitoare la cunoștințele necesare, lăsându-i-le pe cele de administrator de rețea.
A mai arătat că, reconstituind firul evenimentelor, în luna octombrie 2013, când a fost disponibilizat M. G. existau în cadrul U. două posturi de administrator rețea: unul ocupat de contestator și unul de V. G.. V. G. fusese angajat în luna septembrie. Deși din luna august existau probleme financiare, potrivit răspunsului la interogatoriu. în registrul de evidența a salariaților au fost înregistrate codurile C._ pentru fiecare din ei, corespunzător contractelor de muncă încheiate, făcându-se în acest fel formalitățile de publicitate a felului muncii. Dându-și seama de greșeala făcută care i-ar fi vulnerabilizat la o eventuală contestație a Iui M. G. care urma să fie dat afară, la câteva zile de la angajarea lui V. G. i-au modificat acestuia funcția: specialist în probleme de securitate informatică. Prin urmare, U. a invocat inițial că V. a fost angajat ca specialist în probleme de securitate inclusiv în actele procesuale întocmite: întâmpinare și mai ales răspuns la interogatoriu. Actele depuse inițial la dosar de angajator au fost adiționalul și fișa postului care obiectiva calitatea de specialist în probleme de securitate a lui V. G.. Niciun înscris referitor la felul muncii acestuia la data angajării. La solicitarea instanței angajatorul a fost nevoit în cele din urmă să depună și contractul de muncă. Astfel „a apărut" înscrisul conținând codul C._ - specific funcției de administrator rețea calculatoare și o adăugire (în paranteză) în conținutul lui, fără legătură cu caracteristicile acestui indicativ (am menționat la pct. 2 motivele). Cum indicativul C. (care este singurul care evidențiază pentru opozabilitate felul muncii) fusese făcut public prin înscriere în Registrul de evidență al salariaților s-a mai putut doar reface fișa postului și forma contractului (care nu sunt publice și pot fi refăcute pro causa), prin inserarea adăugirii web design pentru a crea impresia că ar fi vorba de o altă funcție. De aici și preocuparea angajatorului de a provoca o discuție că sunt două funcții distincte, inutilă, zicem noi, prin prisma faptului că felul muncii este individualizat de codul C. potrivit art. 3 alin. 2 lit. d din HG 500/2011.
In privința apărării invocate de reclamant că decizia evidențiază eronat că poate fi atacată în termen de 30 de zile, consideră apelantul că argumentul instanței este contradictoriu și se bazează pe „literatura de specialitate" fără a menționa propriul raționament.
Arată că Legea 62/2011 prevede un termen de 45 de zile calendaristice de la data când cel interesat a luat la cunoștință despre măsura unilaterală a încetării contractului de muncă. Acest act normativ emis ulterior Codului Muncii cu aplicabilitate specială trebuie aplicat cu precădere.
Pentru toate aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului, admiterea contestației și, pe cale de consecință, a se dispune:
1.anularea deciziei de concediere nr. 275CR/29.10.2013 emisa de intimata;
2.reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii,
3.obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite, indexate, majorate și reactualizate, incepand cu data 26.11.2013 și pana la reintegrarea efectiva;
4. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata în sumă de 1.850 lei reprezentând onorariul de apărător achitat la fond și a cheltuielilor de judecată din apel.
Intimata pârâtă, a depus la dosar întâmpinare, prin care a răspuns punctual la motivele de apel invocate și a solicitat respingerea apelului ca nefondat și a solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând sentința apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
O primă critică a apelantului vizează faptul că, prin modul în care s-au încuviințat probatoriile, i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, dat fiind că, deși a mai cerut și audierea martorului C. B., responsabil al Serviciului Resurse Umane, în dovedirea faptului că restructurarea postului de administrator a fost una simulată, precum și audierea lui G. S. și I. V., care ar fi confirmat contrariul celor declarate de martorii V. G. și V. F. E., cererea a fost respinsă.
Curtea reține că această critică e neîntemeiată, de vreme ce din încheierea din 28.04.2014 reiese că fiecăreia din părți i-a fost încuviințat câte un martor, respectiv V. G. pentru contestator și V. F. E. pentru intimată, aprecierea apelantului contestator că aceștia nu ar fi declarat conform adevărului nefiind un motiv care să justifice suplimentarea probatoriului și audierea și a altor martori.
În ceea ce privește critica potrivit căreia restructurarea postului de administrator a fost una simulată, neavând o cauză reală, de vreme ce cu doar câteva zile înainte de reorganizare, angajatorul a decis să înființeze pe o perioadă nedeterminată încă un post similar și nu a adoptat măsura înlocuirii contestatorului, conform art. 83 lit. a Codul Muncii, pe perioada în care acesta se afla în concediu pentru imposibilitate temporară de muncă, dovadă că codul C. al funcției martorului V. G. e același cu al său, precum și celelalte aspecte ce țin de atribuțiile noului angajat și de predarea gestiunii către acesta, Curtea urmează a reține netemeinicia acesteia.
Astfel, din copia contractului individual de muncă nr. 165/09.09.2013 a martorului V. G.( fila 61 dosar fond) reiese că acesta a fost angajat pentru prestarea de activități conform fișei de post din 09.09.2013, aceasta(filele 67-70 dosar fond), comparativ cu cele menționate în fișa postului contestatorului( filele 39-42 dosar fond), -unde se arată că titularul postului instalează, întreține și coordonează partea de hard și soft a întregului echipament tehnic și IT din societate, - atestând că martorul are, în fapt, alte atribuții de serviciu decât acelea ale apelantului-contestator, scopul înființării postului său fiind acela de a găsi și implementa cele mai potrivite măsuri și mijloace pentru protejarea sistemelor informatice, astfel încât informația cu care operează societatea să fie sigură și corectă, răspunzând de dezvoltarea, analiza, evaluarea și implementarea politicii de securitate a informației firmei.
În plus, astfel cum reiese din actul adițional nr. 122CRN/16.10.2013 la contractul individual de muncă al martorului V. G., începând cu 16.10.2013 funcția acestuia a fost de specialist în proceduri și elemente de securitatea sistemelor informatice, așadar o altă funcție decât aceea a apelantului-contestator.
Toate aceste împrejurări, reunite cu faptul că, codul C. reprezintă doar o evidență a ocupațiilor, dovada funcțiilor și a atribuțiilor angajaților făcând-o doar mențiunile din contractul individual de muncă și fișa postului, atestă corectitudinea concluziei că restructurarea postului apelantului-contestator nu afost una simulată, ci una reală.
Susținerile apelantului contestator în sensul că martorul V. G. s-a instalat la biroul pe care-l ocupa, în perioada în care contestatorul s-a aflat în concediu medical, că s-a folosit de calculatorul său și a primit în gestiunea sa bunurile și instrumentele specifice funcției de administrator rețea nu justifică reținerae unei alte situații.
Chiar apelantul-contestator a recunoscut și reiese și din situația financiară a intimatei(filele 31-33 dosar fond) și din declarațiile martorilor audiați că începând cu anul 2013 intimata s-a confruntat cu dificultăți economice ce au justificat, printre alte măsuri, și reducerea posturilor existente, așa cum rezultă din organigrama posturilor intimatei începând cu noiembrie 2013(fila 30 dosar fond), prin raportare la cea existentă în octombrie 2013(fila 29 dosar fond), potrivit cărora în cadrul acesteia au fost desființate un număr de 3 posturi, respectiv acela de administrator de rețea, ocupat de apelantul-contestator, precum și acela de secretară și unul din compartimentul financiar – contabil, demonstrând temeinicia considerentului primei instanțe în sensul că societatea intimată a efectuat, datorită dificultăților economice evidente, multiple restructurări ale activității, existând o desființare efectivă a unor locuri de muncă, cauza care a determinat concedierea apelantului contestator din prezenta cauză fiind reală și serioasă, în sensul art.65 alin.2 C. Muncii.
In privința criticii apelantului contestator în sensul că pentru respingerea susținerii sale că decizia contestată evidențiază eronat că poate fi atacată în termen de 30 de zile, prima instanță a evocat „literatura de specialitate", fără a menționa propriul raționament, Curtea constată că motivarea sentinței apelate corespunde sub acest aspect cerințelor prev. de art. 425 c.proc.civ.
Astfel, după expunerea dispozițiilor din Codul Muncii(art.268 alin.1) și din Legea nr.62/2011 a dialogului social (art.211 lit. a)), a căror incidență a fost invocată, prima instanță a arătat care este considerentul pentru care a reținut că operează în speță termenul de 30 zile prev. de art.268 alin.1 din Codul Muncii, față de obiectul contestație-decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Pentru considerentele ce preced, apreciind ca temeinică și legală hotărârea apelată, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorul M. N. G. împotriva sentinței civile nr. 2336 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de contestatorul M. N. G. cu domiciliu ales la S. I. ȘI O., București, sector 3, .. 3, ., . civile nr. 2336 din 21 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata în contestație . cu sediul în București, sector 1, ., ca nefondat.
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 5 martie 2015.
Președinte, Judecător,
A.-M. R. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
4 ex./17.03.2015
d.f.._ – Tribunalul Prahova
j.f. A. G. H.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 443/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... → |
|---|
