Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 869/105/2009**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 43
Ședința publică din data 20 ianuarie 2015
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- V. G.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta . SA, cu sediul în ., ..13, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2577 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta B. R., domiciliată în Ploiești, ..1, județul Prahova.
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, la solicitarea apărătorului recurentei pentru a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.7_, contestatoarea B. R. a formulat, în contradictoriu cu intimata . SA, contestație împotriva deciziei nr. 8/12.01.2009 emisă de intimată, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea acestei decizii, reîncadrarea sa în postul deținut anterior, cu obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat, reactualizat și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă până la data reîncadrării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin decizia nr. 8/12.01.2009 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului său de muncă potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, ca o consecință a desființării locului său de muncă, a reorganizării activității impusă de dificultățile economice, financiare și transformările tehnologice din ultima perioadă.
A mai arătat contestatoarea că nu putea fi dispusă măsura concedierii sale deoarece se afla în concediu medical începând cu data de 08.01.2009, iar potrivit art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, nu poate fi dispusă concedierea salariaților pe durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical, conform legii și că, deși unitatea știa că ea se află în concediu medical (împrejurarea respectivă fiind adusă de ea la cunoștința mai multor persoane din cadrul societății) a emis decizia de desfacere a contractului său de muncă, la data de 12.01.2009.
A mai susținut contestatoarea că decizia nr. 8/12.01.2009 a fost emisă și cu încălcarea Legii sindicatelor întrucât îndeplinea și funcția de secretar al Consiliului Sindical, iar potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 54/2003, nu i se putea desface contractul de muncă decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere al sindicatului; că, potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, iar situația financiară a societății, raportat la informațiile deținute de ea, nu justifica încetarea contractului său de muncă.
În drept, au fost invocate disp. art. 65 alin. 1, art. 60, art. 67 Codul muncii.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că desființarea locului de muncă a fost efectivă și reală, dat fiind situația cu care se confruntă societatea, iar concedierile s-au efectuat cu consultarea și avizul organizației sindicale.
A mai arătat intimata că certificatele de concediu medical au fost depuse la sediul societății ulterior concedierii contestatoarei, neputând conduce astfel la nulitatea deciziei de concediere, nefiind dovedite susținerile contestatoarei, în sensul că ar fi anunțat telefonic faptul că se află în incapacitate de muncă.
De asemenea, s-a învederat că, numai până la data de 03.12.2008, contestatoarea a fost secretar, dată la care aceasta a fost exclusă din rândul membrilor sindicatului.
În baza probelor administrate (înscrisuri și interogatoriul intimatei) prin sentința civilă nr. 106/26 ianuarie 2010, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat decizia nr. 8/12.01.2009 emisă de intimată și a obligat-o pe aceasta să plătească contestatoarei drepturile salariale majorate și indexate de la data desfacerii contractului său de muncă și până la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr. 8/12.01.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului de muncă al contestatoarei, potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, determinat de desființarea locului său de muncă, a reorganizării activității impusă de dificultățile economice, financiare și transformările tehnologice din ultima perioadă.
La data concedierii, contestatoarea se afla în concediu medical pentru o perioadă de 15 zile, împrejurare ce a fost adusă la cunoștință intimatei, care, o perioadă, a refuzat să primească actele medicale.
A învederat Tribunalul că, potrivit art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractul individual de muncă este suspendat de drept în perioada concediului pentru incapacitate temporară în muncă, neavând relevanță data la care societatea a luat cunoștință de această situație.
A mai reținut judecătorul fondului că în cauză operează interdicția temporară a concedierii contestatoarei în perioada concediului medical, prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, concluzionându-se că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, măsura concedierii fiind dispusă în perioada când contractul individual de muncă era suspendat de drept.
Prin decizia civilă nr. 650/21.03.2011, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de intimată împotriva sentinței civile nr. 106/26.01.2010 a Tribunalului Prahova, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că, chiar dacă până la emiterea deciziei de concediere intimata-contestatoare nu a prezentat angajatorului certificatul de concediu medical, aceasta avea obligația de a înștiința societatea despre starea de incapacitate temporară de muncă, neputând fi primită argumentația primei instanțe potrivit căreia nu ar avea relevanță data la care societatea a luat cunoștință de această situație, în condițiile în care, de principiu, salariatul nu-și poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligației referitoare la procedura ce trebuia îndeplinită în cazul incapacității temporare de muncă.
Ceea ce era esențial de a se stabili în speța dedusă judecății, pentru justa soluționare, era împrejurarea dacă intimata-contestatoare și-a îndeplinit obligația prevăzută atât de lege, cât și de Regulamentul Intern al societății, de a înștiința societatea-recurentă despre starea sa de incapacitate temporară de muncă până la data emiterii deciziei sale de concediere, respectiv 12.01.2009.
A concluzionat Curtea de Apel Ploiești, că, sub acest aspect, se impune cu necesitate suplimentarea probatoriului cu martori.
Pe linia deciziei de casare, Tribunalul Prahova a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri, interogatoriu și martori și a pronunțat sentința civilă nr. 1357/24.02.2012, prin care a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că, potrivit Regulamentului intern al societății, contestatoarea avea obligația să încunoștințeze intimata despre starea sa de incapacitate temporară de muncă în termen de 2 zile de la data acordării concediului medical, obligație pe care nu și-a respectat-o, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
A concluzionat judecătorul fondului că, în aceste condiții, în mod legal a fost emisă decizia de concediere a contestatoarei, măsură impusă de dificultățile economico-financiare cu care s-a confruntat intimata la sfârșitul anului 2008 – începutul anului 2009, ceea ce a condus la restructurarea activității sale, desființarea unor posturi și implicit, la concedierea unor salariați.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, întrucât din componența completului de judecată a făcut parte un asistent judiciar incompatibil, dat fiind faptul că a luat parte la judecata aceleiași pricini în primul ciclu procesual, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 111 din Legea nr. 304/2004 și art. 24 alin. 1 Cod pr. civilă.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în raport de încălcarea art. 10 alin. 1 lit. a și art. 65 din Codul muncii. De altfel, prima instanță nu s-a pronunțat pe ultimele două capete de cerere din contestația sa, apreciind că din eroare nu a „contestat cauzele propriu-zise care au stat la baza emiterii deciziei de concediere la momentul introducerii contestației”.
A mai susținut recurenta că în mod neîntemeiat tribunalul a înlăturat depozițiile martorilor audiați la propunerea sa, apreciind că anunțul global în biroul de resurse umane nu reprezintă „dovezi cu privire la îndeplinirea obligației prevăzute de dispozițiile art. 87 lit. a, d din Codul muncii”, că nu există, potrivit dispozițiilor legale, nici o procedură anume determinată de înștiințare cu privire la un astfel de aspect (încunoștințarea intimatei despre starea sa de incapacitate temporară de muncă) și că nu s-a avut în vedere faptul că motivele și cauzele care au dus la desfacerea contractului său individual de muncă nu sunt sincere, reale și serioase, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, ce nu a fost analizat de prima instanță.
Prin decizia nr. 2381/11.06.2012 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 1357/24 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prevederile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit cărora „completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari”, dar și ale art. 111 din Legea nr. 304/2004, conform cărora „dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari” – context în care a considerat că devin aplicabile și asistenților judiciari prevederile art. 24 alin. 1 Cod pr. civilă, referitoare la incompatibilitate.
În speță, din compunerea completului de judecată ce a soluționat cauza în primă instanță prin sentința recurată, a făcut parte și asistentul judiciar F. M., care a pronunțat și sentința civilă nr.106/26.01.2010 a Tribunalului Prahova în primul ciclu procesual, încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 24 Cod pr. civilă și ale art. 105 Cod pr. civilă, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod pr. civilă.
Pe linia deciziei de casare, Tribunalul Prahova a administrat pentru contestatoare ca probe suplimentare, proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică de specialitate salarizare-organizarea muncii, proba cu expertiză tehnică specialitatea contabilitate, ce a fost întocmita de expert tehnic A. C..
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2577/30 octombrie 2013 prin care a admis contestația formulată de contestatoare și, în consecință a anulat Decizia nr. 8/12.01.2009 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe un post corespunzător funcțiilor și atribuțiilor deținute anterior desfacerii contractului individual de muncă. A obligat intimata să plătească contestatoarei drepturile salariale majorate și indexate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa efectivă, precum și suma de 7403 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut că, prin cererea de chemare in judecata formulată la data de 26.02.2009, contestatoarea B. R. a solicitat anularea deciziei nr.8/2.01.2009 emisă de intimată, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art.65 alin.1 Codul Muncii, apreciind că decizia contestata este nelegală si netemeinică, fiind emisă, pe de o parte, cu încălcarea disp.art.60 alin.1 lit.a din Codul Muncii, precum și, pe de altă parte, cu încălcarea dispozițiilor Legii Sindicatelor, invocându-se totodată și faptul că desfacerea contractului de muncă nu ar fi avut o cauză reală și serioasă determinată de dificultățile economice ori transformările tehnologice sau reorganizării unității.
In cauză, s-au administrat probatorii în cele trei cicluri procesuale parcurse de prezenta cauză, în special cu privire la primul motiv de nulitate a deciziei nr.8/2009, respectiv pentru a se analiza dacă decizia menționată a respectat sau nu dispozițiile art.60 alin.1 lit.a Codul Muncii, potrivit căruia concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilita prin certificat medical, conform legii. Sub acest aspect, s-a luat act că, contestatoarea s-a aflat in concediu medical începând cu data de 08.01.2009, conform certificatelor medicale depuse la dosarul cauzei, instanțele pronunțând însă soluții diferite în raport de aspectul aducerii sau nu la cunoștința angajatorului, în timp util și conform prevederilor legale, a acestei situații de către petentă.
Astfel, în condițiile in care împrejurările arătate erau susceptibile a fi probate cu precădere testimonial, în cauză s-au audiat patru martori, ale căror declarații contradictorii au făcut dificilă stabilirea cu claritate si in mod indubitabil a situației arătate sub aspectul menționat.
Tribunalul a constatat însă că, în cauză, a fost mai puțin analizat cel de-al doilea motiv de nulitate a deciziei nr.8/2009, conform art.76 Codul Muncii, invocat de petentă și anume, cel privind încălcarea dispozițiilor Legii Sindicatelor.
Astfel, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003 -în vigoare la momentul încetării contractului de muncă al contestatoarei- în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale - acord ce trebuia menționat în decizia de desfacere a contractului de muncă.
Or, în cauză, s-a constatat că, pe de o parte, prin decizia contestată nr.8/2009 s-a desfăcut contractul de muncă al contestatoarei in temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii, datorită desființării locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a reorganizării activității impuse de dificultățile economice si financiare prin care trece societatea – deci din motive ce nu țin de persoana salariatului, neimputabile contestatoarei.
Totodată, s-a constatat că, potrivit prevederilor legale, la data de 26.11.2008 a fost emis preavizul nr.4919, prin care se comunica contestatoarei că urmează a-i înceta contractul individual de muncă, cu precizarea că termenul de preaviz începe la data de 26.11.2008.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din adresa nr.4587/5.11.2008 depusă la fila 11 in dosarul nr._, a rezultat că B. R. îndeplinea la acel moment funcția de secretar, deci membru în Comitetul executiv al Sindicatului Brazi I. P..
Din înscrisurile menționate a rezultat, cu certitudine, necesitatea acordului scris al organului colectiv de conducere al sindicatului conform disp.art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003 – acord care, în mod cert, conform probelor dosarului, nu exista la data emiterii preavizului de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei.
Sesizând ulterior această situație, Sindicatul Brazi I. P. a emis către conducerea societății, o adresă întocmită în data de 03.12.2008 și înregistrată sub nr. 5059, prin care comunica faptul că începând cu data de 03.12.2008 comitetul director al Sindicatul Brazi I. P. „analizând situația creată de secretarul general al sindicatului, doamna B. R., privind însușirea neautorizată și multiplicarea registrului de procese verbale al sindicatului pentru a fi folosit in scop personal” aducea la cunoștința conducerii faptul că decizia unanimă a Comitetului director al sindicatului este excluderea din rândul membrilor de sindicat și retragerea funcției deținute de contestatoarea B. R., aceea de secretar general al sindicatului.
Or, această măsură - de natură a atrage aplicabilitatea art. 10 al. 3 din Legea nr. 54/2003 și de a elimina în consecință obligativitatea acordului scris al organului colectiv de conducere al sindicatului pentru emiterea in condiții de legalitate a deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei – este nu numai luată în mod evident pro causa, (în condițiile in care nu s-a sesizat și nu s-a luat nicio măsură disciplinară împotriva contestatoarei pentru presupusele fapte indicate in adresa menționată), dar este și luată tardiv, în condițiile în care ea intervine după cca. o săptămână de la emiterea preavizului de concediere si comunicarea acestuia contestatoarei.
Față de împrejurările reținute, a rezultat în mod evident că decizia nr.8/2009 de încetare a contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul art.65 alin.1 din Codul Muncii, este lovită de nulitate sub aspectul nerespectării prevederilor art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003.
Pe de altă parte, în al treilea ciclu procesual, s-au administrat si probatorii suplimentare, la solicitarea contestatoarei, față de invocarea de către aceasta a faptului că măsura de încetarea contractului său de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, determinată de situația economico-financiară a societății intimate.
În acest sens s-a suplimentat proba cu înscrisuri și s-a întocmit, pe baza acestora, și un raport de expertiza contabilă de către expert tehnic A. C., pentru a verifica aspectele invocate.
Astfel, din raportul de expertiză efectuat in cauză de către expertul A. C., a rezultat că la data de 31.12.2008 societatea avea posibilitatea acoperirii datoriilor din activele curente fără nicio problemă.
De asemenea, în opinia expertului, in cazul societății intimate nu se putea vorbi de cauze reale si serioase care au determinat desființarea locului de munca întrucât nu există situația scăderii majore a cifrei de afaceri a societății si implicit a profitului, ci se constata o creștere in 2008 față de 2007, necesitatea de a limita/reduce costurile, de a eficientiza activitatea societății, precum si de a îmbunătăți situația financiară a acesteia, in concluzie reorganizarea activității susținuta in Ședința Consiliul de Administrație din 25.11.2008, nu s-a concretizat in reducerea cheltuielilor ulterior desființării postului contestatoarei.
Mai mult, corespunzător contului de profit si pierdere, la 31.12.2009 s-a constatat o creștere a cheltuielilor de exploatare de la_ lei în 2008 la_ lei in 2009 și, deși societatea intimata a propus in data de 25.11.2008 conform Procesului verbal încheiat in ședința Consiliului de Administrație, reorganizarea activității datorată dificultăților economice prin care trece, a transformărilor tehnologice, a scăderii numărului de clienți si informatizării unor activități, prin Actul adițional la CCM la nivel de unitate pentru anii 2007-2010 înregistrat sub numărul_/05.10.2007, unitatea intimata a aprobat majorarea salariilor personalului angajat, prin modificarea art.84 alin. (3) la CCM pe unitate - acest aspect regăsindu-se si in carnetul de munca al contestatoarei, unde la poziția 56, începând cu 01.01.2009 este trecut un salariu de baza de 2208 lei față de 1590 lei până la 31.12.2008.
Totodată, potrivit opiniei expertului, s-a avut in vedere faptul ca Actul adițional la CCM la nivel de unitate a fost încheiat in data de 10.12.2008, respectiv la 15 zile de la data in care unitatea intimata a propus modificarea organigramei si reducerea posturilor ocupate de 8 persoane, printre care si reclamanta - desființare motivată prin dificultățile economice si financiare la nivel de unitate, iar decizia de majorare a salariilor personalului din unitate a fost dată începând cu data de 15.12.2008 conform Deciziei nr.73/15.12.2008.
In consecință, expertul a concluzionat că, concedierea ar trebui sa fie urmarea unor măsuri de raționalizare a cheltuielilor sau de reducere a producției, iar angajatorul ar trebui să demonstreze că a luat măsuri concrete de reducere a cheltuielilor si de îmbunătățire a situației financiare fără a apela la concedieri, prin discutarea si căutarea unor soluții concrete pentru îmbunătățirea situației financiare, rectificări ale bugetelor de venituri si cheltuieli, renunțarea la sporurile acordate angajaților, recalcularea nivelului salariului brut de încadrare în unitate etc.
Or, in situația de față, aceste aspecte nu au fost respectate de către societatea intimată, astfel încât este indubitabil că lipsește cerința existentei unei cauze reale si serioase, prevăzute de art. 65 Codul muncii.
De asemenea, expertul a mai considerat că atribuțiile de post din fisa "subinginer birou marketing", care au corespuns funcției deținute de contestatoarea B. R., sunt identice cu atribuțiile din fisa de post pentru "manager marketing" din data de 30.01.2009, post pe care unitatea intimata a repartizat un alt angajat al societății. Astfel, reclamanta B. R. îndeplinea absolut toate cerințele legate de a ocupa postul de manager marketing, atât ca studii, experiența, cunoștințe de operare PC, abilitați de training si competente comportamentale, dar mai ales pentru faptul ca postul de "manager marketing" reprezintă de fapt o noua titulatura a unui post cu aceleași atribuții cu cele efectiv îndeplinite de contestatoare ca "subinginer birou marketing" - în realitate, funcția de "subinginer birou marketing" fiind înlocuita cu cea de "manager marketing", doar ca denumire, ambele funcții presupunând însă, atribuții in probleme de marketing, contractări si preturi.
Totodată, expertul a mai precizat că potrivit adresei nr.3542/04.09.2013, pusă la dispoziția acestuia de către societatea intimată, din momentul desființării postului, 25.11.2008, si pana la primirea deciziei de concediere si pe parcursul anului 2009, angajatorul a operat un număr de 7(șapte) angajări de personal.
Având in vedere toate considerentele reținute, tribunalul a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei nr.8/12.01.2009 emisă de intimată, reintegrarea contestatoarei pe un post corespunzător funcțiilor și atribuțiilor deținute anterior desfacerii contractului individual de muncă, precum și obligarea intimatei să plătească contestatoarei drepturile salariale majorate și indexate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa efectivă, precum și suma de 7403 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că societatea, prin Hotărârea nr. 17/25.11.2008 a consiliul de administrație, a dispus modificarea organigramei și reducerea unui număr de opt posturi din schema de personal. Prin noua schemă de personal s-a propus inclusiv desființarea postului ocupat la acea data de către intimata-reclamantă, respectiv cel de subinginer în cadrul biroului de marketing, birou care de altfel a fost desființat în întregime.
Ca urmare a acestei hotărâri a consiliului de administrație, prin adresa nr. 4856/25.11.2008 s-a adus la cunoștința organizației sindicale decizia conducerii societății prin care s-a decis desființarea celor opt locuri de muncă, printre care și cel de subinginer marketing (alături de altfel și de cel de sef birou marketing) ocupat de către intimata-reclamantă. Ulterior, prin adresa înregistrată sub nr.4866/25.11.2008, biroul executiv al organizației de sindicat a comunicat faptul că a luat la cunoștința și este de acord cu conținutul adresei sus-menționate, acesta fiind un acord explicit al sindicatului privitor la măsurile ce urmau a se lua și posturile ce urmau a se desființa, inclusiv al intimatei reclamante.
Privitor la aspectul reținut de instanța fondului, cel potrivit căruia desfacerea contractului de muncă s-a făcut cu nerespectarea prevederilor disp.art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003, se solicită a se observa faptul că acest temei de drept se referă la reprezentanții aleși în organele de conducere or, potrivit statutului sindicatului Brazi I. P. (art.4) organele de conducere ale sindicatului sunt: conferința, biroul director și președintele iar potrivit art.7 din statut conform căruia biroul director se compune dintr-un președinte și doi vicepreședinți aleși pe o perioadă de 5 ani prin vot secret. Așadar, apare evident în opinia recurentei că intimata-reclamantă nu făcea parte din organele de conducere, astfel că nu se impune aplicarea disp.art.10 alin.1 din Legea nr.54/2003.
Mai mult, chiar dacă s-ar face o altă apreciere a calității acesteia în cadrul sindicatului, recurenta solicită a se observa faptul că în speță își găsesc aplicabilitatea disp.art.10 alin.3 din Legea nr.54/2003, unde se face vorbire de persoanele exceptate, intimata-reclamantă încadrându-se în rândul acestora, fiind exclusă din sindicat.
În continuare, se susține că la data de 28.01.2009 intimata-reclamantă a depus la sediul societății două certificate medicale despre care recurenta nu a avut cunoștință până la acel moment anume că intimata se afla în concediu medical, condiții în care societatea nu a procedat la desfacerea contractului de muncă în perioada incapacității temporare de muncă.
De asemenea, potrivit art.87 din regulamentului intern al societății, există obligația salariatului ca în cazul absenței pe caz de boală să anunțe angajatorul în termen de maxim 2 zile de la data de la care a intervenit incapacitatea temporară de muncă, lucru care evident nu s-a întâmplat.
Privitor la susținerea potrivit căreia desființarea locului de muncă nu a fost una efectivă și că nu s-ar fundamenta pe o cauză reală, se precizează că prin loc de muncă se înțelege postul ocupat efectiv de către salariat, precum și locul muncii acestuia. Individualizarea locului de muncă se face prin postul ocupat, poziție care se regăsește în statul de funcțiuni și organigrama angajatorului.
Or, prin Hotărârea nr. 17/25.11.2008 s-a dispus modificarea organigramei societății și reducerea unui număr de opt posturi din schema de personal, desființându-se astfel efectiv postul ocupat la acea data de intimata-reclamantă, respectiv cel de subinginer în cadrul biroului de marketing, birou care de altfel a fost desființat în întregime.
În plus, se mai arată că susținerea expertului potrivit căreia funcția de subinginer birou marketing a fost înlocuită doar ca denumire cu cea de manager marketing este eronată, întrucât salariata B. D., care a preluat funcția de manager marketing, era deja angajata societății la momentul disponibilizării intimate-reclamante, aceasta doar preluând sarcinile de serviciu ale reclamantei, fără a se face o nouă angajare pe acest post, iar în ceea ce privește angajările făcute în anul 2009 despre care face vorbire expertul au fost realizate pe alte posturi, niciunul dintre ele neavând relevanță raportat la cel deținut de către intimată și, de asemenea, recurenta apreciază că trebuie observat faptul că din totalul de șapte angajări făcute pe parcursul anului 2009 două au fost făcute pentru perioade determinate (lipsa titularului) iar două cu timp parțial de lucru (4 ore).
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.8/12 ianuarie 2009, recurenta a desfăcut contractul de muncă al intimatei în baza art. 65 alin.1 Codul Muncii, măsura fiind determinată de desființarea locului de muncă ocupat de intimată ca urmare a reorganizării activității impusă de dificultățile economice și financiare prin care trece societatea, dar și a transformărilor tehnologice din ultima perioadă, așa cum s-a reținut în sus-menționata decizie.
Prin ultima hotărâre pronunțată s-a admis contestația formulată de intimată s-a anulat decizia nr. 8/12 ianuarie 2009, dispunându-se reintegrarea contestatoarei pe un post corespunzător funcțiilor și atribuțiilor efectuate anterior desfacerii contractului de muncă și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale majorate și indexate de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea sa efectivă.
Prin recursul declarat s-au invocat, în esență, trei mari critici, respectiv: o primă critică care se referă la faptul că decizia de concediere nu este lovită de nulitate pentru lipsa acordului organizației sindicale, întrucât intimata fiind secretară a organizației Sindicatului Brazi I. P. nu se impunea ca sindicatul să-și dea acordul pentru desfacerea contractului de muncă al acesteia pentru motive neimputabile; o altă critică referitoare la faptul că aceiași decizie de concediere este legală întrucât societatea a emis-o fără a avea cunoștință de incapacitatea temporară de muncă a intimatei și că, măsura de concediere este, de asemenea legală, fiind impusă de motive ce nu țin de persoana salariatului, respectiv de desființarea locului de muncă urmare a reorganizării activității impuse de dificultățile economice și financiare prin care trece societatea, dar și a transformărilor tehnologice din ultima perioadă.
Curtea, analizând hotărârea atacată urmează a reține că instanța de fond a reținut în mod corect că decizia nr.8/12 ianuarie 2009 a intimatei este lovită de nulitate, fiind emisă în perioada în care aceasta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, respectiv s-a aflat în concediu medical începând cu data de 8 ianuarie 2009 conform certificatelor medicale depuse la dosarul cauzei.
Problema care s-a pus în discuție în prezența speță a fost aceea dacă au fost respectate disp. art. 60 alin.1 lit.a din Codul Muncii potrivit cărora concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe perioada incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical conform legii.
Acesta a fost și motivul pentru care inițial Curtea de apel Ploiești prin decizia civilă nr. 650/21 martie 2011 admițând recursul intimatei . SA, a casat sentința inițială respectiv sentința civilă nr. 106/26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, în considerentele căreia a arătat că se impune administrarea de probatorii inclusiv cu martori spre a se dovedi dacă societatea recurentă a avut sau nu cunoștință de incapacitatea temporară de muncă a intimatei, sub acest aspect probatoriul administrat până la acel moment fiind insuficient.
Pe linia considerentelor de casare în cauză s-au administrat probatorii, atât cu acte cât și probatoriul cu martori, din ansamblul acestora rezultând că intimata contestatoare a beneficiat de concediu medical din 8 ianuarie 2009 până la 22 ianuarie 2009 conform certificatului medical . nr._/9 ianuarie 009, ulterior prelungindu-se concediul medical conform certificatului de concediu medical . nr._/23.01.2009 de la 23 ianuarie 2009 până la 31 ianuarie 2009.
Pentru a se aprecia dacă s-au încălcat disp. art. 60 alin.1 lit.a din Codul Muncii trebuie să dovedească că recurentei i s-a adus la cunoștință până la momentul emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă, starea de incapacitate în care s-a aflat intimata, nulitatea deciziei de concediere neputând opera în situația în care angajatorul a luat cunoștință de această stare ulterior emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă.
Cât privește obligația salariatului de a încunoștiința angajatorul despre starea de incapacitate, trebuie să se aibă în vedere prev. art. 81 din Ordinul 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, conform cărora asigurații au obligația de a înștiința plătitorii de indemnizații de asigurări sociale de sănătate despre concediile medicale în termen de 3 zile de la data acordării acestora, chiar dacă salariatul are posibilitatea de a prezenta certificatul de concediu medical cel mai târziu până la data de 5 a lunii următoare.
Mai mult decât atât, în chiar regulamentul de ordine interioară al societății recurente se menționează la art. 87 lit.a că în cazul absenței pe caz de boală angajatul trebuie să anunțe angajatorul, telefonic sau prin alt mijloc, în termen de maxim 2 zile de la data la care a intervenit starea de incapacitate temporară de muncă, în legătură cu boala survenită și cu numărul de zile de incapacitate de muncă.
Din probatoriul administrat sub acest aspect și prin prisma acestor dispoziții,în speță s-a făcut dovada că intimata a adus la cunoștința societății angajatoare incapacitatea sa temporară de muncă, respectiv faptul că este în concediu medical.
Că într-adevăr societatea recurentă a cunoscut faptul că intimata contestatoare s-a aflat în concediu medical începând cu data de 8 ianuarie 2009 rezultă atât din depozițiile martorilor audiați, cât și din actele dosarului – toate conducând la concluzia că angajatorul știa de faptul că intimata este în concediu medical, aceasta comunicând societății certificatele de concediu medical prin intermediul unui membru al familiei.
Apărarea recurentei în sensul că nu a cunoscut de incapacitatea temporară de muncă a contestatoarei nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât chiar societatea a eliberat contestatoarei intimate la data de 5 ianuarie 2009 o adeverință care atesta că este salariata societății, că și-a plătit contribuțiile la sistemul de sănătate, făcând mențiunea expresă că această adeverință se eliberează pentru a-i servi intimatei la spital.
Acest fapt coroborat cu aspectul dovedit că intimata a anunțat societatea depunând certificatele medicale printr-un membru al familiei, fac dovada că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea prev. art. 60 alin.1 din Codul Muncii, intimata îndeplinindu-și obligațiile prevăzute de lege cât și de regulamentul intern al societății, înștiințând societatea recurentă despre starea sa de incapacitate temporară de muncă.
Neîntemeiată este și critica referitoare la faptul că măsura concedierii și respectiv decizia de concediere sunt legale pentru că au avut la bază reorganizarea activității impusă de dificultățile economice și financiare prin care trece societatea, deoarece din probatoriul administrat nu s-a dovedit acest lucru,.
Sub acest aspect urmează a se reține că în cauză s-a efectuat o expertiză de către expert C. A. care a arătat că societatea nu se afla în dificultăți economico-financiare, având posibilitatea de a-și acoperi datoriile din activele curente.
Corespunzător contului de profituri și pierderi din 31.12.2009 s-a constatat o creștere a cheltuielilor de exploatare de la_ lei în 2008 la_ lei în 2009 și deși recurenta a propus la 25.11.2008 reorganizarea activității datorată dificultăți economice prin care trece, a transformărilor tehnologice prin care trece,a scăderii numărului de clienți și informatizării activității, prin actul adițional la CCM la nivel de unitate pe anii 2007-2010 aceiași societate recurentă a aprobat majorarea salariilor personalului angajat prin modificare art. 84 alin. 3 a CCM pe unitate, mențiuni în acest sens fiind făcute și în carnetul de muncă al intimatei unde se arată că începând cu 1 ianuarie 2009 a trecut la un salariu de bază de 2208 lei față de 1590 lei până la 31 decembrie 2008.
Expertul a concluzionat că în cazul societății recurente nu se poate vorbi de cauze reale și serioase care să ducă la desființarea locului de muncă, pentru că nu a scăzut cifra de afaceri a societății și deci nici profitul, constatându-se o creștere în 2008 față de 2007.
Nu se poate susține de recurentă că reducerea posturilor a fost reală și serioasă în condițiile în care atribuțiile din fișa postului subinginer birou marketing corespunzătoare funcției deținută de intimată, sunt aceleași cu atribuțiile din fișa postului pentru manager marketing din 30 ianuarie 2009, post pe care recurenta a repartizat un alt angajat al societății deși intimata îndeplinea cerințele legale pentru ocuparea postului altfel denumit, respectiv de manager marketing, în fapt realizându-se o nouă titulatură a unui post care prevedea aceleași atribuții cu cele îndeplinite de contestatoare, în realitate funcția de subinginer birou marketing fiind înlocuită cu cea de manager marketing.
Un alt aspect deloc de neglijat și care a fost corect reținut de instanța de fond, este acela că de la momentul desființării postului – din 25 noiembrie 2008 și până la emiterea deciziei de concediere, recurenta a făcut 7 angajări de personal, aspect rezultat din adresa nr. 3542/4 septembrie 2013 emisă de intimată.
Toate aceste considerente au îndreptățit instanța de fond să rețină în mod corect că nu a fost vorba de o reducere a personalului determinată de cauze reale și serioase, astfel că și sub acest aspect recursul este nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
Din probatoriul administrat rezultă că intimata îndeplinea la momentul emiterii deciziei de concediere funcția de secretar în cadrul organizației sindicale Brazi I. P.. Sub acest aspect s-a reținut de instanța fondului că potrivit art. 10 alin.1 din Legea 54/2003 în vigoare la momentul încetării contractului de muncă al contestatoarei intimate, în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea acestuia reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale, cerință care în speță nu a fost realizată.
Din analiza statului sindicatului . SA, rezultă că organele de conducere ale acestui sindicat sunt: conferința, biroul director și președintele, biroul director compunându-se din președinte și doi vicepreședinți aleși pe o perioadă de 5 ani prin vot secret.
Recurenta s-a apărat că față de aceste prevederi statutare, intimata-contestatoare, care într-adevăr a îndeplinit funcția de secretar al organizației sindicale, nu făcea parte din organele de conducere, astfel că nu era necesar acordul scris al angajatorului pentru desfacerea contractului de muncă.
Aceiași recurentă, arată și susține prin motivele de recurs, că și în situația în care s-ar aprecia că pentru desfacerea contractului de muncă al intimatei ar fi fost necesar acordul scris al sindicatului, acesta a existat, fapt dovedit cu adresa nr. 4866/25.11.2008.
În legătură cu acest aspect urmează a se reține că, într-adevăr funcția de secretar al organizației sindicale nu este prevăzută în statutul organizației sindicale ca funcție de conducere, însă din adresa nr. 73c/12.11.2012 emisă de CNSRL Frăția (fila 29 dosar recurs), la care este afiliat Sindicatul Brazi I. P., arată că funcția se secretar general al organizației sindicale, în speță cea ocupată de intimată este funcția aleasă, împrejurări în care sunt aplicabile prevederile art. 10 alin.1 din Legea 54/2003, fiind necesar acordul scris la organizației sindicale pentru concedierea intimatei, acord care nu a existat la momentul emiterii preavizului nr.4919.
Adresa la care se face referire de către recurentă și în care se menționează că sindicatul este de acord cu măsurile aduse la cunoștința sindicatului prin adresa nr.4866/25.11.2008, reprezintă un acord explicit.
Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea constată că recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare, în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificare a hotărârii astfel cum sunt ele prev. de art. 304 Cod pr.civilă.
Urmează ase lua act de declarația intimatei că înțelege să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SA, cu sediul în ., ..13, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.2577 din 30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta B. R., domiciliată în Ploiești, ..1, județul Prahova.
Ia act că intimata-reclamantă solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2015.
Președinte, Judecători,
V. S. E. M. V. G.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. V.M.
2 ex./21.01.2015
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. C. - A. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
