Despăgubire. Decizia nr. 1639/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1639/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1639/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1639
Ședința publică din data de 28 octombrie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta ȘCOALA G. N.I. J. VERNEȘTI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 612/27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanta T. A., domiciliată în B. ., județul B. și pârâtul L. T. VERNEȘTI, cu sediul în ..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, s-a solicitat de către pârâtă judecata în lipsă.
Curtea, constatând că prin cererea de apel pârâta a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și invocă din oficiu excepția tardivității apelului declarat de pârâtă, reținând că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtei la data de 2.06.2015, iar apelul a fost înregistrat la data de 17.06.2015, cu depășirea termenului legal de 10 zile, excepție asupra căreia rămâne în pronunțare:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanta T. A., i-a chemat în judecată pe pârâții L. T. Vernești și Școala Gimnzială „N. I. J.” Vernești, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile al Tribunalului B., nr. 196/03.02.2010, în ce-l privește pe primul pârât și nr. 1424/24.10.2011, în ce privește pe pârâtă, pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentințele civile menționate. pârâții din prezenta cauză au fost obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor lor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și a Legii nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și ale Legii nr. 330/2009, în perioadele 01.08.2010 – 31.12.2009 și 01.01._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă plății.
Deși sentințele sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanță, producându-i-se un prejudiciu, prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani.
A învederat reclamanta că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată (fost art. 161 alin. 4); „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, în condițiile în care, potrivit art. 161 (fost art. 156), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
În consecință, apreciază că, și în privința daunelor interese datorate de unitate, salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv:
- art. 1530 prevede că creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației;
- art. 1531 alin. 1 prevede că creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
Reclamanta invocă incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești” - art. 1 și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale la prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală” - art. 2.
Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curg de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadențe drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contract individual de muncă.
În opinia sa, a arătat reclamanta, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privată de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 19 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. 4, art. 268 și art. 278 alin. 1 din Codul muncii, al art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Lege dialogului social nr. 62/2011.
Pârâtul L. T. Vernești nu a formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 205-208 din noul Cod de procedură civilă.
Pârâta Școala G. „N. I. J.” Vernești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, prin care a arătat că calculat drepturile cuvenite reclamantei așa cum s-a stabilit prin sentințele menționate și a comunicat necesarul la Primăria Comunei Vernești (ordonatorul principal) și la Inspectoratul Școlar Județean și le-a plătit eșalonat conform Legii nr. 230/2011 care a aprobat O.U.G. nr. 71/2009.
A considerat pârâta că acordarea dobânzilor legale pentru întârzierea la plata sumelor datorate reprezintă o sancțiune, respectiv aceea de daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată.
Ori, eșalonarea la plata a drepturilor stabilite prin hotărârile judecătorești s-a făcut prin lege și nu le poate fi imputată, întrucât au respectat legea.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 612/27 mai 2015 Tribunalul B. a admis acțiunea și a obligat pârâții sa plătească reclamantei dobânzi legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 196/03.02.2010 și a sentinței civile nr. 1424/24.10.2011, pronunțate de Tribunalul B., pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii - 13.03.2015 și până la data introducerii acțiunii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta este în posesia titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 196/03.02.2010 și nr. 1424/24.10.2011 prin care pârâții au fost obligați la plata unor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației.
Prin hotărârile civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Deși pârâții au fost obligat să-i plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
Prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a O.U.G. nr71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 5 ani, ceea ce încalcă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional. Totodată imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul lor de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
A arătat tribunalul că principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, potrivit art. 1101 Cod civil. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată, iar excepțiile de la acest principiu nu sunt aplicabile în cauză.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin executarea cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la o dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
În cauză reclamanta solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da, având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit pentru executarea cu întârziere a obligației.
Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, deoarece în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală, prin urmare fiind în fața unei evaluări legale, nu există obligația de a se face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației reclamanții au suferit un prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."
Aceste dispoziții au fost preluate în mod asemănător de art. 1535 din noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."
Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului Ia plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”.
Din coroborarea acestor norme, se deduce fără echivoc că, dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei], dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței, se cuvin ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Ca atare, a arătat tribunalul, reclamanta este îndreptățită să primească daune moratorii pentru neexecutarea la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Tribunalul a constatat că nivelul dobânzii legale a fost stabilit prin lege, respectiv O.G. nr. 9/2000, în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001.
O.G nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în nici un caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
În acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 2/2014. prin care, admițând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 și 2 teza 1 și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Față de considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata dobânzilor legale aferente drepturilor bănești datorate în baza titlurilor executorii invocate, pe ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii - 13.03.2015 și până la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Școala G. „N. I. J.” Vernești, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat că potrivit sentinței civile nr. 1424/2011 a Tribunalului B. a fost obligată la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale, până la data de 13.05. 2011, însă nu și pentru viitor.
Ca urmare, a arătat apelanta, în calitate de angajator că a calculat drepturile cuvenite intimatei-reclamante, așa cum s-a stabilit prin hotărârile judecătorești, a comunicat necesarul la Primăria Comunei Vernești (ordonatorul principal) și la Inspectoratul Școlar Județean B., le-a plătit eșalonat, conform Legii nr. 230/2011 care a aprobat O.U.G. nr. 71/2009.
A susținut apelanta ă intimata-reclamanta invocă în cererea sa prevederi din noul Cod civil, dar care au caracter general raportat la dispozițiile speciale sus menționate.
Astfel, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, iar pentru întârzierea la plată a sumelor datorate reprezenta o sancțiune, respectiv aceea de daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată.
Or, eșalonarea la plată a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești s-a făcut prin lege, astfel că nu i se poate imputa, susține apelanta.
Potrivit prevederilor art. 517 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea l
În consecință, decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de intimata-reclamantă, produce efecte numai pentru viitor și se aplică doar proceselor pornite după publicarea acesteia.
Susține apelanta, chiar și în ipoteza în care instanța va dispune obligarea la plata dobânzii legale, aceasta nu se va putea acorda decât pentru sumele ce se plătesc în următoarele tranșe nu și tranșelor plătite deja.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului și anularea sentinței.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 din noul Cod de procedură civilă.
Intimații nu au fost reprezentați în instanță și nu au formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 28 octombrie 2015, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 248 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a invocat excepția tardivității apelului declarat de pârâta Școala G. „N. I. J.” Vernești,
Examinând cu prioritate această excepție, conform dispozițiilor art. 237 din noul Cod de procedură civilă, aplicabile și în apel, conform art. 482 din noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că este întemeiată, conform considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
Cu titlu preliminar, Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, când un drept procesual trebuie exercitat
într-un anumit termen, nerespectarea termenului atrage decăderea părții din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel.
Întrucât termenul reprezintă o condiție extrinsecă a actului de procedură, nulitățile reglementate de art. 185 din noul Cod de procedură civilă sunt nulități necondiționate, vătămarea fiind prezumată în mod absolut.
Ca atare, nedepunerea apelului în termenul legal reprezintă o excepție absolută, care poate fi invocată de parte ori de instanță în orice stare a procesului, întrucât vizează încălcarea unor norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga nici prin acord.
În speța pendinte, Curtea reține, ca situație de fapt, că pârâta Școala G. „N. I. J.” Vernești a declarat apel la data de 17 iunie 2015, potrivit ștampilei aplicată pe plicul de expediere a cererii de apel, aflat la fila 7 dosar, iar conform dovezii de comunicare, aflate la filele 159 -160 dosar fond, sentința atacată le-a fost comunicată la data de 2 iunie 2015.
Conform dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în speța pendinte termenul de apel este de 10 de zile de la data comunicării hotărârii.
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. 1 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, când termenul se socotește pe zile (ipoteză ce se regăsește în speță) nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici cea în care acesta se împlinește.
Aplicând aceste norme care reglementează modalitatea de calcul a termenelor procedurale, Curtea notează că ultima zi a termenului în care pârâta Școala G. „N. I. J.” Vernești puteau declara apel era la data de 15 iunie 2015 .
În atare situație, este evident că raportat la situația de fapt reținută în precedentele paragrafe, declararea apelului s-a realizat în afara termenului legal, fapt de natură a atrage sancțiunea decăderii apelanților din exercitarea dreptului de a uza de calea de atac a apelului, prevăzută de art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă rap. la art. 185 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 215 din Legea nr. 62/2011, la admiterea excepției tardivității apelului, invocată din oficiu, cu consecința respingerii apelului declarat de pârâtă, ca tardiv formulat, caz în care nu se mai impune analiza criticilor formulate de apelantă pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității formulării apelului invocată din oficiu.
Respinge apelul ca tardiv formulat declarat de pârâta ȘCOALA G. „N. I. J.” VERNEȘTI, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 612/27 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanta T. A., domiciliată în B. ., județul B. și pârâtul L. T. VERNEȘTI, cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
5 ex./03.11.2015
d.f._ - Tribunalul B.
j.f. A.-E. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1337/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1352/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
