Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1638/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1638/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1638/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1638
Ședința publică din data de 28 octombrie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanta S. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat Voivilă A. G., cu sediul în B., . F-G, parter, birou 3, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 562/19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN B., cu sediul în B., ., jud.B..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă S. C., reprezentată de avocat V. A.-G. din Baroul B., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/8.06.2015 și intimatul-pârât I. Școlar Județean B., reprezentat de consilier juridic M. T., potrivit delegației nr. 4612/24.06.2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, în cadrul etapei scrise a procesului, au fost depuse la dosar de către intimatul-pârât întâmpinare, înregistrată sub nr._/2.07.2015 și răspuns la întâmpinare din partea apelantei-reclamante, înregistrat sub nr._/22.07.2015.
Avocat V. A.-G., pentru apelanta-reclamantă, depune la dosar chitanța nr. 24/9.06.2015, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat, bonul fiscal nr. 421/27.10.2015, reprezentând c/val cheltuielilor de transport și declară că nu are cereri de formulat.
Consilier juridic M. T., pentru intimatul-pârât, precizează că nu are cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art. 392 din noul Cod de procedură civilă, dispune deschiderea dezbaterilor.
Avocat V. A.-G., având cuvântul pentru apelanta-reclamantă S. C., pentru motivele dezvoltate pe larg în cuprinsul cererii depuse în scris la dosar, solicită admiterea apelului, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond spre a se pronunța pe fondul litigiului, iar în subsidiar, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, potrivit dovezilor depuse la dosar.
Învederează că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării referitoare la data încheierii contractului individual de muncă, ci a reținut doar că acest contract nu a fost contestat. Ori, în opinia sa, era foarte important să se stabilească data încheierii contractului, pentru a se putea determina momentul de la care plata către reclamantă a drepturilor salariale nu se mai face potrivit contractului de prestări servicii, ci potrivit CIM.
Cum CIM a fost semnat în luna iulie 2013, potrivit extrasului Revisal și adresei nr. 5127/27.03.2013, trebuia ca până la această dată plata către reclamantă a drepturilor salariale trebuia să se facă în conformitate cu contractul de prestări de servicii, prin raportare la Ghidul solicitantului, iar nu conform Legi nr. 284/2010.
Precizează că această problemă a fost soluționată și de ÎCCJ prin decizia nr. 5/2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cât și de către Guvern prin adoptarea Memorandumului din 23.12.2013.
Consilier juridic M. T., având cuvântul pentru intimatul-pârât I. Școlar, solicită respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat.
Pe linia apărărilor expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, apreciază că tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică, prin care a realizat o justă dezlegare a raportului juridic dedus judecății.
Astfel, pe baza probatoriilor administrate, tribunalul a stabilit în mod corect că acest contract de prestări servicii s-a prelungit cu 30 de luni, suma brută urmând să fie plătită începând cu data de 1.02.2011. Ulterior, între părți s-a încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată, pentru aceeași activitate din cadrul contractului de prestări servicii, care și-a încetat valabilitatea la data semnării CIM, anume la 1.01.2012, acest din urmă contract nefiind contestat în termenul legal, producând-și efectele stabilite și însușite de părți prin semnarea acestuia.
Ca atare, plata s-a realizat în mod corect în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 284/2010.
În privința criticii potrivit căreia plata din anul 2011 s-a făcut conform Ghidului solicitantului, arată că la dosar a fost depusă rezoluția DNA, din care rezultă că plățile au fost făcute cu încălcarea art. 34 din Legea nr. 284/2010, act normativ care a avut drept scop plafonarea drepturilor salariale ale personalului de proiecte finanțate din fonduri comunitare.
În privința înregistrării contractului de muncă în Revisal cu întârziere, învederează că această culpă aparține unui angajat din cadrul ISJ B., ceea ce reprezintă doar o sancțiune pentru angajator, iar la momentul încheierii CIM apelanta a cunoscut despre salariu, orele normate și despre restul prevederilor contractuale, însușindu-și toate clauzele acestuia prin semnătură.
De asemenea, solicită a se avea în vedere toate înscrisurile emanând de la organele legislative, din care rezultă că angajarea experților se poate realiza numai în baza unui contract individual de muncă și cu respectarea Legii nr. 284/2010.
Curtea, în temeiul art. 394 din noul Cod de procedură civilă, dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului B. sub nr._ reclamanta S. C. a solicitat in contradictoriu cu I. ȘCOLAR JUDEȚEAN B., obligarea pârâtului de a-i plăti suma de 4.552 lei, reprezentând drepturi salariale restante nete pentru perioada 01.01._12 conform contractului de prestări servicii nr.7939 încheiat la data de 02.08.2010 si a actului adițional nr.7573/2 semnat la data de 01.02.201 1, cu cheltuieli de judecata .
In motivarea cererii, reclamanta a arătat în fapt că la data de 02.08.2010 a încheiat cu ISJ B., în baza contractului de finanțare POSDRU 91/2.2/S/_,un contract de prestări servicii pe perioada determinata de sase luni, în raport cu care urma să desfășoare activitatea de Coordonator proiect - ISJ B., în cadrul proiectului - Soluții inovative și oportunități pentru asigurarea accesului, participării și succesului școlar în învățământul obligatoriu ". acestui contract s-a stabilit că plata serviciilor prestate se va face conform Ghidului Solicitantului (Call 90) pentru Axa Prioritara 2,DMI 2.2,cu modificările și completările ulterioare, emis de AMPOSDRU.
La dată de 01.02.2011, s-a încheiat un act adițional la contractul susmenționat prin care s-a stabilit că durata contractului se prelungește cu 30 de luni. Totodată s-a stabilit că suma bruta care urmează a fi plătită începând cu 01.02.2011 este de 3525 lei/luna, corespunzător unui număr de 15 ore/luna, calculat pe toata perioada contractului.
In perioada 01.11._11, plata drepturilor bănești s-a făcut conform contractului de prestări servicii și actului adițional, achitându-se suma de 3525 lei/luna, din care s-au reținut conform art.3 alin.4 din contract, contribuțiile angajatului, conform dispozițiilor legale.
Începând cu luna ianuarie 2012, pârâtul nu a mai făcut niciun fel de plăți până la sfârșitul anului 2013, când plata s-a făcut conform contractului individual de munca nr.76/01.01.201 2.
Astfel, în luna iulie 2013, în urma adresei nr. 5138/27.03.2013 comunicată de I. Școlar al Municipiului București, pârâtul a procedat la încheierea unui contract individual de munca pe perioada determinata (respectiv 01.01._12) prin care se stabileau drepturi bănești în suma de 279 lei/luna pentru aceeași activitate din contractul de prestări servicii.
In aceste condiții, pentru lunile ianuarie și februarie 2012, reclamanta a fost plătită cu suma bruta de 279 lei pe luna, în loc de suma bruta de 3525 lei pe luna, conform actului adițional la contractul de prestări servicii.
S-a susținut că plata drepturilor bănești care i se cuvin reclamantei trebuia să se facă în raport de dispozițiile Ghidului Solicitantului, respectiv contractul de prestări servicii și actului adițional având în vedere următoarele aspecte: contractul individual de munca prin care s-au redus drepturile salariale a fost încheiat în luna iulie 2013 și nu poate avea aplicabilitate decât ulterior acestei date. Deși în partea introductiva a acestui contract se face precizarea ca este înregistrat în REVISAL sub nr. 76/0l.01.2012, acest lucru este nereal deoarece așa cum rezulta din înscrisurile anexate, înscrierea în REVISAL s-a făcut la data de 01.08.2013.Mai mult decât atât, acest contract nu putea fi încheiat la data de 01.01.2012, în condițiile în care în cuprinsul sau se face referire la adresa nr.5138/27.03.2013, fiind evident că a fost antedatat.
In condițiile în care contractul în discuție a fost încheiat în luna iulie 2013 și cuprinde clauze retroactive, iar acestea sunt inopozabile pentru perioada anterioara semnării lui, plata trebuia să fie făcuta conform contractului de prestări servicii și a actului adițional încheiate între părți, a susținut reclamanta.
Nu este lipsit de relevanță faptul că la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, plata experților implicați în acest proiect s-a făcut conform Ghidului Solicitantului, respectiv conform contractului de prestări servicii și a actelor adiționale, iar aceste sume, care nu au fost achitate experților din B., se regăsesc în bugetul proiectului în cadrul căruia s-au încheiat contractele de prestări servicii și actele adiționale.
In aceste condiții, reclamantei nu i s-au achitat drepturi bănești (nete) în sumă de 4552 lei, așa cum rezultă din centralizatorul privind diferențele salariale lunare neachitate .
In ceea ce privește natura contractului de prestări servicii încheiat între părți, deși se precizează în cuprinsul acestuia că se întemeiază pe dispozițiile codului civil, acesta este un veritabil contract de munca având în vedere următoarele aspecte:
Pe perioada derulării relațiilor contractuale, reclamanta și-a desfășurat activitatea într-o maniera dependenta față de beneficiar, în cuprinsul contractului se folosește noțiunea de angajat (art.3 alin 4 din contract), plata drepturilor bănești s-a făcut după reținerea și virarea către bugetul de stat a impozitelor aferente (atât pentru salariat cât și pentru angajator).
Având în vedere aceste aspecte precum și dispozițiile Codului Fiscal care cuprinde criteriile în funcție de care o activitate desfășurată de către o persoană fizică în scopul obținerii de venit poate fi considerată ca activitate dependentă, raporturile contractuale dintre părti sunt raporturi de munca, condiții în care în cauza sunt aplicabile dispozițiile codului muncii.
Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în speța, a precizat reclamanta, contractual individual de muncă este obligatoriu între părțile semnatare, condiții în care părțile nu se pot sustrage de la obligativitatea contractului legal încheiat, ci ele trebuie să-și execute întocmai obligațiile ce le incumbă, respectiv salariatul să presteze munca, iar angajatorul să plătească această muncă.
Așa cum rezulta din acordul de mediere încheiat între părți în luna decembrie 2014 cu ocazia încercării soluționării pe cale amiabila a acestui litigiu, pârâtul a recunoscut faptul că toți experții implicați în acest proiect și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractele încheiate.
Având în vedere că pârâtul nu și-a respectat în totalitate obligațiile contractuale, reclamanta a solicitat admiterea cererii și obligarea acestuia la plata drepturilor salariale restante, în suma de 4.552 lei precum și la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 166 Codul muncii.
Paratul I. Școlar al Județului B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
S-a susținut că reclamanta a avut un contract individual de muncă pentru perioada 01.01._12 și ca urmare contractul de prestări servicii și-a încetat valabilitatea la data încheierii contractului individual de muncă nr. 76/ 01.01.2012, respectiv la data de 01.01.2012.
Contractul de prestări servicii prevedea că suma de 3525 lei/lună era corespunzătoare unui număr de 15 ore /lună, iar plata drepturilor în baza acestuia trebuia plătită până la data 01.01.2012.
Pentru activitatea prestată în baza contractului individual de muncă nr. 76 / 01.01.2012, reclamanta si-a primit drepturile salariale stipulate de acesta . Mai mult decât atât, la încheierea contractului individual de muncă, reclamanta a fost informată asupra cuantumului salariului, asupra orelor normate, asupra încetării valabilității contractului de prestări servicii și a actului adițional încheiat la acesta, dar și asupra tuturor celorlalte prevederi contractuale astfel, contractul individual de muncă fiind legal încheiat. Dacă ar fi avut ceva de contestat ar fi trebuit să conteste în termen de 30 zile de la data semnării contractului, (a se vedea în acest sens art. 19 coroborat cu art. 17 din Codul muncii).
Chiar daca plățile au fost făcute la sfârșitul anului 2013 în raport de contractul individual de munca și nu în raport de Ghidul Solicitantului, a precizat pârâtul, acest fapt s-a datorat finanțării cu întârziere a proiectului. Nu se puteau face plăți în raport de Ghidul Solicitantului, deoarece tariful orar era stabilit de art. 34 alin. (1) din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar în contractul individual de muncă se stipulează că: "orice altă dispoziție contrară prezentului contract își încetează valabilitatea odată cu semnarea acestuia”. Convențiile civile încheiate înainte de 01.01.2012 referitoare la desfășurarea unor activități în cadrul proiectului care face obiectul prezentului contract își încetează valabilitatea.
Față de susținerea potrivit căreia în luna iulie 2013, în urma adresei nr. 5138/27.03.2013, comunicată de I. Școlar al Municipiului București, ISJ B. ar fi procedat la încheierea unui contract individual de muncă prin care se stabileau drepturi bănești în suma de 279 lei/lună pentru aceeași activitate din contractul de prestări servicii, reclamanta fiind plătită cu suma bruta de 3525 lei/ pe lună, menționarea în contractele individuale de muncă a acestei adrese este o eroare de redactare. Astfel, a arătat pârâtul, este de notorietate faptul că un contract individual de muncă nu se încheie în baza unei adrese, ci se încheie în baza dispozițiilor legale în materie, respectiv 34 alin. (1) din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
In ceea ce privește stabilirea de drepturi bănești prin contractul individual de muncă în suma de 279 lei/lună, pârâtul a aratat că s-a făcut conform dispozițiilor legale în materie, respectiv 34 alin. (1) din Legea 284/2010, conform acordului dintre părți, obiectul contractului individual de muncă fiind menționat în cuprinsul acestuia, iar atribuțiile fiind stabilite în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă (a se vedea în acest sens lit. B și lit. D ultima teză din contractul individual de muncă). Există pe acest contract semnătura de primire a unui exemplar, deci s-a luat la cunoștință de conținutul contractului. Nu se puteau face plăți în sumă mai mare decât sumele stabilite în contractul individual de muncă .
Contractul de expert și-a încetat valabilitatea la data încheierii contractului individual de muncă, ca urmare nu se puteau face plăți în baza unui contract a cărui aplicabilitate era încetată. Contractul individual de muncă prin care s-au redus drepturile salariale a fost încheiat în luna iulie 2013 și nu poate avea aplicabilitate decât ulterior acestei, deoarece a fost semnat și necontestat de reclamantă, contractul este valabil încheiat, nu este anulat, s-au prestat activitățile și s-au efectuat plățile aferente astfel, acesta și-a produs efectele, iar la acest moment contractul în discuție este finalizat (a se vedea în acest sens lit. C din contracte), a susținut pârâtul.
Chiar daca înregistrarea în REVISAL s-a făcut la data de 01.08.2013, aceasta nu are nici un efect asupra valabilității contractului. Potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea nr. 500 din 18 mai 2011 privind registrul general de evidență a salariaților "încadrarea în muncă a unei persoane se realizează, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, numai prin încheierea unui contract individual de muncă, în temeiul căruia persoana fizică, în calitate de salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu."Vina înregistrării întârziate în REVISAL aparține unui fost angajat din cadrul I.S.J. B., care din neglijență a înregistrat acele contracte mai târziu, însă înregistrarea lor cu întârziere este considerată sancțiune pentru angajator, în niciun caz data înregistrării în REVISAL nu este considerată data încheierii contractului, potrivit Hotărârii nr. 500 din 18 mai 2011.
Încadrarea s-a realizat prin încheierea acelor contracte de muncă, prin stabilirea salariului care este element esențial al contractului de muncă, element ce a fost individualizat în contract și plătit în baza art. 34 din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Susținerea potrivit căreia, contractul nu putea fi încheiat în anul 2012, în condițiile în care în cuprinsul lui se face referire la adresa nr. 5138 din 27.03.2013, este o eroare de redactare, a precizat pârâtul.
In condițiile în care contractul în discuție a fost încheiat în luna iulie 2013 și cuprinde clauze retroactive, acestea sunt inopozabile anterior datei semnării lui, condiții in care plata reclamantei trebuia făcută conform Ghidului Solicitantului, susținerile sunt simple afirmații nedovedite, a apreciat pârâtul. Astfel, s-a arătat de pârât că art. 249 din C.proc.civ. prevede că " Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege." Ca atare, plata reclamantei trebuia făcuta conform contractului individual de muncă încheiat, iar nu conform Ghidului Solicitantului.
Referitor la afirmația potrivit căreia la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, plata experților implicați în acest proiect s-a făcut conform Ghidului Solicitantului, iar sumele care nu au fost achitate experților din B., s-ar regăsi în bugetul proiectului, cuantumul plăților efectuate experților de la ISMB, pârâtul a susținut că ISMB este o persoană juridică care răspunde prin organele de conducere de fiecare plată efectuată, așa cum și I.S.J. B. este o persoană juridică care prin organele de conducere răspunde de efectuarea plăților cu încălcarea prevederilor legale și contractuale.
Nici susținerea potrivit căreia sumele care nu au fost achitate experților din B., s-ar regăsi în bugetul proiectului nu poate fi reținută, a apreciat pârâtul, întrucât derularea proiectului a fost finalizată din data de iulie 2013, iar plata în integralitate a prestațiilor a fost făcută și încasată de reclamantă în decembrie 2013.
Reclamanta și-a primit integral sumele de bani aferente activității desfășurate conform contractului individual de muncă depus la dosar. ISJ B. și-a îndeplinit corespunzător obligația de plată a drepturilor cuvenite reclamantei având în vedere contractul individual de muncă valabil încheiat.
Fiind vorba de salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice, stabilirea și plata salariului nu putea fi făcută decât în acord cu prevederile art. 34 alin.(l) din Legea 284/2010 care reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, a învederat pârâtul, părțile s-au înțeles prin încheierea acelor contracte individuale de muncă cu privire la salariu, acesta nu se poate acorda decât conform dispozițiilor acestui act normativ, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 284/2010. Scopul legiuitorului prin reglementarea dată de art. 34 alin.l din Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost de a plafona drepturile salariale ale personalului proiecte finanțate din fonduri comunitare iar începând cu 1 ianuarie 2011, în locul majorării de până la 75%, de o majorare de până la 25 de clase de salarizare suplimentare aplicată la salariul de bază lunar, proporțional cu timpul efectiv alocat realizării activităților pentru fiecare proiect, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, fără a depăși durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare și fără a depăși în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2).Față de acest articol invocat mai sus este evident că, drepturile reclamantei trebuie stabilite și acordate conform acestui articol care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, textul fiind de ordine publică, iar reclamanta făcând parte din personalul plătit din fonduri publice precum și angajatorul acestuia se supun prevederile legale, fără a avea posibilitatea de a o înlătura prin voința părților.
Chiar dacă contractul de finanțare a fost încheiat anterior datei de 01.01.2011, modul de stabilire a salariului reclamantului prevăzut de art. 34 din Legea 284/2010 se aplică de la data intrării în vigoare a legii indiferent de data semnării contractului/acordului/finanțării. Mai mult, modificările intervenite în baza unei legi se aplică de drept raporturilor de muncă, fără a fi necesară voința părților, în speța noastră condițiile de încheiere a raportului de muncă au fost stabilite cu acordul părților, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 17 alin.(l) și (2) din Codul Muncii.
Stabilirea sumei și plata salariului reclamantei s-a făcut în baza dispozițiilor legale care reglementau salarizarea personalului nominalizat în proiecte finanțate din fonduri comunitare, iar contractele individuale de muncă au fost încheiate în baza legii, a menționat pârâtul.
Potrivit Manualului Beneficiarului P.O.S.D.R.U. 2007-2013 ( revizuit) - octombrie 2009 pag. 130 Cap.XI Nereguli, - (redau textual): „ O neregulă poate fi identificată atât pe parcursul, cât și ulterior implementării proiectului".Condiții generale pentru proiectele de grant și proiectele strategice pentru implementarea Programului Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013" - iulie 2010, aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1164/23.08.2010 (M.Of. nr.602/25.08.2010) cât și Ghidul Solicitantului prevede la pag. 16 următoarele (redau textual):„Solicitanții/Partenerii instituții publice și/sau structuri/entități finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, vor aplica, pentru salarizarea experților proprii(angajați). limitele și plafoanele stabilite prin legislația națională aplicabilă ( Legea 284/2010 iar anterior acesteia Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului salarizat din fonduri publice ).
Prin adresa nr. E 477/ 03.12.2010 a Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale se menționează (extras): „Plafoanele maximale prezentate în Ghidul Solicitantului nu vizează și personalul din instituțiile publice finanțate din bugetul de stat." Prin urmare, salarizarea personalului din instituțiile publice centrale și locale, care lucrează în cadrul proiectelor finanțate din fonduri structurale se face în conformitate cu legislația națională în vigoare în domeniul salarizării, aplicabilă respectivelor instituții. In acest context, art. 34 alin.(l) din Legea 284/2010 consfințește principiul stabilirii drepturilor salariale ale personalului din instituțiile publice plătit din fonduri speciale, fiind exclusă negocierea clauzelor contractuale referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin depozițiile legale.
Pârâtul a apreciat că reclamanta urmărește o îmbogățire fără justă cauză prin obținerea de drepturi salariale contrare dispozițiilor legale cunoscute de către aceasta, dispoziții care sunt obligatorii. Chiar dacă nu ar fi existat acest contract individual de muncă, plata nu ar fi putut să fie alta decât cea prevăzută de lege, pentru că un contract nu poate conține clauze contrare legilor în vigoare, cele care conțin clauze contrare legilor în vigoare ar avea o cauză ilicită, iar condițiile de validitate prevăzute de art. 1179 Codul Civil nu ar fi îndeplinite. Acesta este motivul pentru care s-au încheiat aceste contracte individuale de muncă, pentru că cele încheiate anterior cuprindeau clauze contrare Legii nr.284/2010
Reclamanta S. C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondate a apărărilor formulate in cauza de I. Școlar Județean B., având in vedere faptul ca in realitate, contractele individuale de munca au fost încheiate in luna iulie 2013, astfel ca plata reclamantei trebuia făcuta pana la aceasta data conform contractului de prestări servicii, raportat la Ghidul Solicitantului.
Susținerea paratei referitoare la eroarea de redactare din cuprinsul contractului este in mod evident nereala, a susținut reclamanta, in condițiile in care adresa nr. 5138/27.03.2013 exista si se refera la plata drepturilor salariale ale experților. Singura explicație logica care sa justifice faptul ca . in anul 2012 se regăsește inserata o adresa care va fi redactata abia in anul 2013, este aceea ca respectivul contract a fost încheiat după data la care a fost emisa adresa in discuție.
Pe de alta parte, contractul individual de munca încheiat la data de 01.01.2012 a fost semnat de d-na B. G., in calitate de inspector școlar adjunct, deși aceasta funcție era îndeplinita la data respectiva de d-na D. M., care si-a dat demisia la data de 14.05.2012.
Datele de 1 si 2 ianuarie ale fiecărui an sunt zile de sărbătoare legala in care nu se lucrează, conform art.139 alin 1 din C.muncii, astfel ca este greu de crezut ca experții din acest proiect si inspectorul adjunct au încheiat contractele individuale de munca, ., a învederat reclamanta.
Înregistrarea contractelor de munca in Revisal la data de 01.08.2013 este încă o dovada a faptului ca aceste contracte nu au fost încheiate in data de 01.01.2012, ci in luna iulie 2013.Aceste contracte au fost încheiate după modelul comunicat de ISMB București, care la rândul sau a încheiat contracte similare, conform adresei nr. 5138/27.03.2013, cu precizarea ca in cadrul acestora s-a inserat anul real al încheierii, respectiv anul 2013, așa cum rezulta din contractul anexat răspunsului la întâmpinare.
Rezulta cu certitudine faptul ca aceste contracte individuale de munca au fost încheiate in luna iulie 2013, astfel ca pana la aceasta data se aplicau dispozițiile ghidului solicitantului, plata muncii prestate trebuind a fi făcuta conform acestuia, a susținut reclamanta.
In ceea ce privește, invocarea de către parată a dispozițiilor art.19 din Lg.53/2003, se impune a se constata faptul că nu sunt aplicabile în speță având în vedere faptul că acestea se aplica situațiilor în care se solicita despăgubiri ca urmare a neexecutării obligației de informare, a apreciat reclamanta.
Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă obligarea paratei la plata diferitelor bănești de care ar fi trebuit sa beneficieze reclamanta, conform ghidului solicitantului si nu obligarea paratei la despăgubiri că urmare a nerespectării obligației de informare. Potrivit dispozițiilor art.170 C. muncii, acceptarea fara rezerve a unei parti din drepturile salariale sau semnarea actelor de plata in astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Centralizatorul care a fost atașat cererii de chemare in judecata a fost întocmit de expertul financiar al proiectului, d-na Peneoasu M. si cuprinde sumele de care ar fi trebuit sa beneficieze reclamanta in situația in care plata acesteia ar fi fost făcuta conform Ghidului solicitantului.
In ceea ce privește sumele de bani aferente acestui proiect, acestea s-au aflat in contul Inspectoratului Școlar Județean B., pana in luna decembrie 2014, insa exista posibilitatea ca ele sa fie realocate, așa cum rezulta si din Ordinul nr. 588/27.02.2015 a Ministerului Fondurilor Europene, parata având obligația sa întocmească o nota de fundamentare in acest sens.
In prezent, deși nota de fundamentare a fost întocmita de expertul financiar al proiectului, parata nu a semnat-o deși potrivit dispozițiilor art.3 din Ordinul sus menționat, cheltuielile aferente proiectului vor fi suportate din resurse proprii in situația in care nu se vor respecta termenele stabilite.
Reclamanta a precizat că, deși paratul susține ca in perioada 2012-2013 plata reclamantei s-a făcut in acord cu prevederile art.34 alin.l din Lg.284/2010, nu a explicat de ce in anul 2011 plata s-a făcut conform Ghidului solicitantului si respectiv contractului de prestări servicii,in condițiile in care Legea nr. 284/2010 a intrat in vigoare in anul 2011. Pe de alta parte, modalitatea de plată a persoanelor implicate în activitățile din cadrul proiectelor a fost stabilită, înainte de . Legii-cadru nr. 284/2010, prin încheierea unor contracte, în care sunt prevăzute atât activitatea prestată de către specialiștii respectivi în desfășurarea proiectului, cât și suma de bani reprezentând plata acordată .Acestor contracte nu li se pot însa aplica dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010, întrucât s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii civile, consacrat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicata, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 nu pot fi înțelese în sensul că intenția legiuitorului ar fi fost aceea de aplicare a noii modalități de plată reglementate contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Din interpretarea dispozițiilor textului menționat rezulta că procentul de majorare salariala se acorda de la data semnării contractului doar atunci când aceasta este ulterioara momentului intrării în vigoare a legii. Altfel, ar însemna să se intervină în conținutul unui contract si să fie modificată modalitatea de efectuare a plății - în locul sumei prevăzute prin clauza contractuală, să fie aplicat un procent de majorare salariala, ceea ce nu se poate realiza decât cu efect retroactiv, a precizat reclamanta.
. situație, drepturile și obligațiile părților nu ar mai fi executate și realizate în termenii inițiali conveniți, ci în termenii prevăzuți de legea nouă, ceea ce este inadmisibil față de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.
De altfel, faptul că nu s-a intenționat să se intervină de o manieră retroactivă asupra contractelor menționate, încheiate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, a fost confirmat și prin Memorandumul adoptat la 23.12.2013 de Guvernul României, pentru deblocarea proiectelor POSDRU, ale căror contracte erau în vigoare anterior datei de 1.01.2011, subliniindu-se că li s-au aplicat în mod eronat prevederile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010. Prin decizia nr. 5 din 23 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial nr. 686 din 19 septembrie 2014, a hotărât că dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu se aplică drepturilor salariale ale personalului angajat în baza contractelor de finanțare încheiate înainte de . Legii-cadru nr. 284/2010.
In ceea ce privește decăderea din proba cu interogatoriu, solicitarea paratului este nejustificata, a susținut reclamanta, având in vedere faptul ca pentru a formula acest interogatoriu era necesar sa cunoască punctul de vedere al paratului raportat la cererea de chemare in judecata, astfel încât întrebările formulate să vizeze aspectele contradictorii sau care nu sunt probate prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
La termenul din data de 27 aprilie 2o15, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pe ultimii 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecata și excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea având în vedere că nu a fost contestată în termenul de 30 zile, termen prevăzut de art. 19 din Codul Muncii .
In data de 18 martie 2015, parata a precizat ca excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea este o apărare de fond întemeiata atât pe dispozițiile art. 17, art. 19 si 268 alin.1 lit. d) din Codul Muncii .
Prin sentința civilă nr. 562/19 mai 2015, Tribunalul B. a respins prescripția dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit a. 268 alin. 1 lit c) din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, iar art. 171 alin 1 din același cod arata ca dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In speță, a subliniat tribunalul, potrivit art. J) din contractele individuale de muncă, salariul urma a fi plătit între 14-25 a lunii următoarele. Acțiunea a fost introdusa la instanța la data de 12.02.2015, iar cei 3 ani încep sa curgă de la data de 12.02.2012. Cum prima plata a salariului ce urma să-l primească reclamanta în baza contractului individual de munca a fost 25 februarie 2012, cererea dedusa judecații nu este prescrisa.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între reclamanta și pârât a fost încheiat la data de 02.08.2010 contractul de prestări servicii nr.7939, pe perioada de 6 luni, începând cu data de 02.08.2012, prețul brut pentru îndeplinirea contractului urmând sa se încadreze in plafoanele maxime de referința specificate in Ghidul solicitantului ( Call 90) si ca orele lucrate sa nu depășească 60 de ore.
La data de 01.02.2011. prin actul adițional înregistrat sub nr. 7575, părțile au convenit ca acest contract civil sa fie prelungit pentru o perioada de 30 de luni, corespunzător unui nr. de 15 ore / luna, cu un salariu brut de 3525 lei / luna.
Ulterior, părțile au încheiat contractul de munca înregistrat la REVISAL sub nr. 7/01.02.2012, în care s-a prevăzut la „Dispoziții finale” ca toate convențiile civile încheiate înainte de data de 01.01.2012 își încetează valabilitatea, ca durata muncii este de 15 ore/ luna, iar salariu brut este de 279 lei, durata contractului de munca fiind determinata, respectiv de la 01.01.2012 la data de 01.03.2012.
Acest contract individuale de munca nu a fost contestat in termenul legal, astfel ca toate clauzele sale își produc efectele, asa cum au fost stabilite si însușite de parti prin semnătură, a motivat instanța de fond.
Susținerea reclamantei precum că în perioada 01.01._12 plata drepturilor bănești trebuia să se facă în raport de dispozițiile Ghidului Solicitantului, respectiv contractul civil de prestări servicii si actul adițional a fost înlăturată de către instanța de fond, care a precizat că în această perioadă reclamanta trebuia retribuita conform contractelor individuale de munca, contracte care nu au fost anulate sau contestate în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit .d) din Codul muncii. Susținerile reclamantei precum ca acest contract individual de munca nu își poate produce efectele ca urmare a încheierii lui ulterior datei de 1 ianuarie 2012 si ca eronat a fost înregistrat in registrul „ Revisal” la o dată ce nu corespunde realității, nu vor fi mai fi analizate, a arătat tribunalul, din moment ce clauzele cuprinse în acestea nu au fost anulate și nu s-a formulat un capăt de cerere în acest sens, iar conform art. 397 alin.1 din Cod .proc. civilă, tribunalul este obligat să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății și nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.
Chiar daca reclamanta ar fi solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecata anularea clauzelor contractului, acesta cerere ar fi tardivă, a apreciat instanța de fond, din moment ar fi a fost înregistrata la instanța la peste 2 ani după încetarea raporturilor de munca iar art. 268 alin 1 lit. d) din Codul muncii prevede ca cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.
Tribunalul a menționat că în perioada 01.01._12, contractul civil de prestări servicii menționat in cererea de chemare în judecată nu mai era in vigoare, încetarea lui fiind datorata voinței părților. La capitolul VIII din acest contract, respectiv la art. 18 alin.1 se prevede că pot fi reziliate inainte de expirarea termenului, prin acordul partilor.Acest acord de vointa rezulta din clauza in care se arata ca toate convențiile civile încheiate între părți înainte de data de 01.01.2012 își încetează valabilitatea.
Apărarea reclamantei precum că pârâtul îi datorează drepturile salariale conform Ghidului solicitantului, invocând în acest sens dispozițiile art.170 Codul muncii nu este întemeiată, a stabilit instanța de fond, deoarece drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă cu timp parțial au fost plătite, nefiind vorba despre o renunțare la salariu, iar în perioadele 01.01._12 si 01.09._13 contractul de prestări servicii din acesta perioada era deja reziliat ca efect al voinței parților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. C., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a precizat că în motivarea cererii de chemare în judecata a susținut că plata activității prestate în cadrul proiectului -Soluții inovative și oportunități pentru asigurarea accesului, participării și succesului școlar în învățământul obligatoriu trebuia să se facă conform contractului de prestări servicii prin raportare la Ghidul Solicitantului și nu conform contractului individual de munca prin raportare la prevederile art.34 din Lg.284/2010.
In urma probelor administrate în cauza, Tribunalul B. ă respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând faptul că plata reclamantei s-a făcut legal în raport de contractul individual de munca încheiat și necontestat în termenul legal, soluția fiind apreciată de către apelantă ca nelegală, dat fiind că, în opinia sa, tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei în condițiile în care nu a analizat apărările formulate cu privire la data încheierii contractului individual de munca.
Astfel, a susținut apelanta, instanța de fond a reținut în motivarea sentinței că „susținerile reclamantei precum că acest contract nu îsi poate produce efecte ca urmare a încheierii ulterior datei de 01.01.2012 și că eronat au fost înregistrate în Revisal la o data ce nu corespunde realității, nu vor fi analizate din moment ce clauzele cuprinse în acestea nu au fost anulate". In realitate, a susținut apelanta, prin cererea de chemare în judecata a arătat faptul că în ceea ce privește contractul individual de munca acesta nu poate produce efecte decât de la data semnării lui.
In condițiile în care contractul individual de munca nu are trecut explicit în conținut sau data semnării, ci doar data înregistrării în Revisal, instanța de fond era obligata să stabilească pe baza probelor administrate care este aceasta dată și implicit data aplicării contractului chiar și în situația în care nu s-a formulat o contestație împotriva acestuia sau nu au fost anulate clauzele cuprinse în acesta.
Așa cum rezulta din contractul individual de munca încheiat între părți, conform dispozițiilor art. N alin.2 ,"orice dispoziție contrara prezentului contract își încetează valabilitatea odată cu semnarea acestuia. Convențiile civile încheiate înainte de 01.01.2012 își încetează valabilitatea", a precizat apelanta.
Raportat la acesta dispoziții contractuale, pentru a se putea stabili momentul la care îsi încetează valabilitatea convențiile civile încheiate înainte de data de 01.01.2012 precum și data de la care drepturile salariale ale reclamantei se plătesc în raport de acest contract, se impunea să se stabilească în mod cert data semnării contractului individual de muncă, a apreciat apelanta.
S-a arătat de către apelantă că din analiza contractului individual de muncă, rezultă faptul că acesta nu cuprinde data semnării, ci doar numărul și data înregistrării în Revisal, respectiv nr. 76 /01.01.2012. In condițiile în care, conform extrasului din Revisal rezulta faptul că acest contract a fost înregistrat la data de 01.08.2013, iar în cuprinsul sau se arăta că a fost încheiat în baza adresei ISMB nr.51 27/27.03.2013, este neîndoielnic faptul că data semnării contractului este incerta, astfel că era obligatorie stabilirea de către instanță a acestei date.
In raport de data semnării contractului, a susținut apelanta, se putea determina momentul de la care plata către reclamanta a drepturilor salariale nu se mai făcea conform contractului de prestări servicii, ci contractului individual de muncă.
Având în vedere faptul că Tribunalul B. a refuzat să analizeze aceste aspecte, a învederat apelanta, se impune a se constata de către instanța de control judiciar că s-a procedat la soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului, împrejurare de natura a atrage nulitatea sentinței.
Sub un alt aspect, apelanta a susținut că din probele administrate în cauza, rezulta fără putință de tăgada faptul că semnarea contractului individual de munca s-a făcut în luna iulie 2013. Astfel: minuta întâlnirii din data de 30.07.2014, depusa de parata la dosar, confirmă în totalitate această situație de fapt; contractul individual de munca a fost încheiat după modelul comunicat de ISMB București (beneficiarul acestui proiect), care la rândul său a încheiat contracte similare, conform adresei nr. 5138/ 27.03.2013, cu precizarea că în cadrul acestora s-a inserat anul real al încheierii, respectiv anul 2013; susținerea pârâtului referitoare la eroarea de redactare din cuprinsul contractului este în mod evident nereală, în condițiile în care adresa nr. 5138/27.03.2013 exista și se refera la plata drepturilor salariale ale experților; singura explicație logică care să justifice faptul că într-un contract încheiat în anul 2012 se regăsește inserată o adresă care va fi redactată abia în anul 2013, este aceea că respectivul contract a fost încheiat după data la care a fost emisă adresa în discuție; contractul individual de munca a fost semnat de d-na B. G., în calitate de inspector școlar adjunct, deși acesta nu îndeplinea acesta funcție la data de 01.01.2012; data de 1 ianuarie este zi de sărbătoare legala în care nu se lucrează, conform art. 139 alin 1 din C.muncii; înregistrarea contractelor de munca în Revisal a fost făcuta la data de 01.08.2013.
Având în vedere momentul semnării contractului individual de munca, respectiv luna iulie 2013, apelanta a solicitat să se constatate că pana la aceasta data plata către reclamanta a drepturilor salariale trebuia să se facă conform contractului de prestări servicii prin raportare la Ghidul Solicitantului și nu conform contractului individual de munca conform Legii 284/2010.
Apelanta a învederat că problema plații drepturilor salariale a activităților prestate în cadrul proiectelor de genul celui din care a făcut parte reclamanta a fost soluționata de Guvernul României prin Memorandumul adoptat la 23.12.2013 și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 5 din 23 iunie 2014 publicata în Monitorul Oficial nr. 686 din 19 septembrie 2014 .
Atât Guvernul României cat și ÎCCJ au stabilit faptul că "dispozițiile art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice nu se aplică drepturilor salariale ale personalului angajat în baza contractelor de finanțare încheiate înainte de . Legii-cadru nr. 284/2010".
Având în vedere toate aceste aspecte, apelanta a apreciat că sentința pronunțata de Tribunalul B. este nelegală și netemeinică și a solicitat admiterea apelului, în principal, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunța pe fondul cauzei, iar în subsidiar, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/ 201 1 și ale art. 470 și urm. Cod proc.civilă.
Intimatul-pârât I. Școlar Județean B. a formulat la data de 2 iulie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața primei instanțe.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor legale aplicabile spetei, Curtea constata ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prima critica formulata de catre apelanta vizeaza imprejurarea ca prima instanta nu ar fi analizat apararile sale cu privire la data incheierii contractului individual de munca, aspect ce echivaleaza, practic, cu necercetarea fondului cauzei si atrage nulitatea sentintei apelate.
Verificand, insa, sustinerile apelantei, Curtea constata ca sunt neintemeiate.
In acest sens, Curtea retine ca obiectul cererii de chemare in judecata il constituie „obligarea paratei la plata sumei de 4.552 lei, reprezentand drepturi salariale restante nete pentru perioada 01.01._12, conform contractului de prestari servicii nr. 7939 incheiat la data de 02.08.2010 si a actului aditional nr. 7573/2 semnat la data de 01.02.2011.”.
Prin urmare, in conditiile in care apelanta-reclamanta nu a formulat un capat de cerere distinct prin care sa solicite anularea unor clauze din cuprinsul contractului individual de munca, judecatorul fondului nu era indreptatit sa cerceteze legalitatea si temeinicia contractului, limitele investirii sale fiind reglementate prin disp. Art. 22 al. 6 NCPC.
Cu alte cuvinte, stabilirea datei incheierii contractului individual de munca (caci apelanta-reclamanta contesta data mentionata in cuprinsul acestuia, respectiv 01.01.2012), excede cadrului procesual stabilit de catre parte prin promovarea prezentului litigiu, aceste aspecte putand fi analizate doar in cadrul unei contestatii initiate in conformitate cu disp. Art. 268 lit. d din Codul muncii ( contractul de munca putand fi contestat pe toata perioada existentei acestuia, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii contractului ori a unor clauze ale acestuia).
Concluzionand, Curtea constata ca, desi sunt invocate ca si aparari de catre apelanta-reclamanta, aspectele referitoare la data incheierii contractului de munca, imprejurarea ca acesta ar fi fost semnat de dna B. G. in calitate de inspector scolar adjunct, desi aceasta nu indeplinea acea functie la data de 01.01.2012, faptul ca, pentru incheierea aceluiasi contract de munca, s-a folosit modelul comunicat de ISMB Bucuresti, care la randul sau a incheiat contracte similare, conform adresei nr. 5138/27.03.2012, in cadrul acestora inserandu-se anul real al incheierii, respectiv anul 2013, toate acestea implica cercetarea valabilitatii unor clauze ale contractului individual de munca, situatie inadmisibila, in conditiile in care nu s-a solicitat anularea acestor clauze, astfel cum am retinut si in paragraful anterior.
Asadar, contractul individual de munca fiind incheiat la data de 1.01.2012, aceasta este data de la care isi produce efectele intre partile contractante, neavand nicio relevanta data inregistrarii acestuia la Revisal din aceasta perspectiva.
O alta critica formulata de catre apelanta-reclamanta vizeaza imprejurarea ca, in mod gresit, prima instanta a retinut ca plata drepturilor salariale trebuie realizata conform contractului individual de munca incheiat conform legii 284/2010 si nu conform contractului de prestari servicii prin raportare la Ghidul Solicitantului.
Curtea va inlatura, insa, ca neintemeiata, si aceasta critica, caci, asa cum in mod judicios a retinut si judecatorul fondului, prin incheierea contractului individual de munca nr. 76/1.01.2012 si-a incetat valabilitatea contractul de prestari servicii nr. 7939 / 02.08.2010.
In acest sens, se retine ca, pana la data de 1.01.2012 plata drepturilor salariale a fost negociata intre parti, insa, ulterior acestei date salariul a fost prestabilit de Legea 284/2010, art. 34 din acest act normativ nepermitand negocierea clauzelor contractuale referitoare la cuantumul drepturilor salariale.
Cat priveste sustinerea apelantei-reclamante privind interpretarea art. 34 din Legea 284/2010 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, conform Deciziei nr. 5/2014, Curtea constata ca partile nu se afla ., caci, in speta, s-a incheiat un contract individual de munca, necontestat de catre apelanta-reclamanta, in baza caruia i s-au platit drepturile salariale aferente anului 2013.
Asadar, fiind vorba despre salarizarea personalului bugetar platit din fonduri publice, stabilirea si plata salariului nu putea fi facuta decat in baza disp. Art. 34 din Legea 284/2010 care reglementeaza salarizarea unitara a acestui gen de personal.
F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. C., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat Voivilă A. G., cu sediul în B., . F-G, parter, birou 3, jud. B., împotriva sentinței civile nr. 562/19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN B., cu sediul în B., ., jud.B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
C. C.
Red. VIS
Tehnored.CC
4 ex/.12 nov. 2015.
d.f. nr._ Tribunalul B.
j.f. G. I. R.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Pretentii. Decizia nr. 1352/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1628/2015.... → |
|---|
