Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 922/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 922/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 3788/105/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 922
Ședința publică din data de 9 iunie 2015
Președinte - E. M.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2238 din 8 octombrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta G. Steluța, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Tribunalului B., Calea Călărașilor, nr.47, județ B., cu pârâții C. de A. G., cu sediul în G., ., județ G., T. B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr.47, județ G..
A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin motivele de apel, s-a solicitat și judecata în lipsă.
C., analizând actele și lucrările dosarului, constată că sunt îndeplinite condițiile legale în materia repunerii cauzei pe rol și dispune în consecință.
Totodată, constatând că prin motivele de apel și prin cererea de repunere pe rol formulată de intimata-reclamantă s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411(1) pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a,
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. Prahova sub nr._, reclamanta G. Steluța, a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. B., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata de daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care mi le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate in favoarea sa, respectiv titlurile executorii atașate prezentei cereri, menționate mai jos.
În fapt, reclamanta a arătat că este în posesia următoarelor titluri executorii: - sentința civilă nr. 651/22.10.2007 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 193 din 27 martie 2008 a Curții de A. G. în dosarul nr._ ; - sentința civilă nr. 16/17.01.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor 10 %, rămasă definitivă prin decizia nr. 241/R/14.04.2008 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._ ; - sentința civilă nr. 15/17.01.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ al Tribunalului B., reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 264/R/17.04.2008 a Curții de A. G., în dosarul nr._ ; - sentința civilă nr. 35F/03.11.2008 pronunțată de
T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 1073/R/l 0.09.2010 a Curții de A. G. în dosarul nr._ ;- sentința civilă nr. 413/14.05.2009 pronunțată de
T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 751/R/19.08.2009 a Curții de A. G. în dosarul nr._ ;- sentința civilă nr. 414/20.04.2010 pronunțată de
T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 975/R/24.08.2010 a Curții de A. G. în dosarul nr._ – dar nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Reclamanta a solicitat aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 2 din dosarul 21/2013 al ICCJ, invocând și art. 272 Codul Muncii.
Pârâtul M. Justiției, a depus întâmpinare, invocând în primul rând, având în vedere că reclamanta a mai formulat o cerere având același obiect, soluționat de T. B. prin Sentința civilă nr.35F/03.11.2008, irevocabilă prin decizia civilă 1073/R/10.09.2010, excepția puterii de lucru judecat, arătând că prin sentința amintită instanța de fond a admis acțiunea, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. G., T. B. și M. Finanțelor Publice la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 01.02.2007 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație, admițând capătul de cerere privind dobânda legală, fiind respins prin decizia civilă nr.1073/R/10.09.2010, pronunțată de C. de A. G..
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, cu nr. de dosar_, reclamanta a solicitat dobânzi legale pentru perioada 01.02.2007 și în continuare, perioadă pe care T. B. a respins-o prin sentința civilă 35/03.11.2008.
Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentințelor menționate de reclamantă, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
Fiind vorba, așadar, de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, astfel că pretențiile solicitate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
În acest sens a invocat pârâtul art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune..."
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art. 12 din Decretul sus menționat, potrivit căruia: „în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită", s-a solicitat să se constate că în speță dreptul la acțiune este parțial prescris.
A învederat instanței că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii".
Pârâtul a mai susținut că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere. întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum.
De asemenea, s-a invocat decizia nr. 1/2014, pronunțată in dosar nr. 20/2013 de ICCJ-Complet RIL, publicată in M.Of. nr. 283 din 17 aprilie 2014.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În plus, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a mai susținut că în ceea ce privește aplicabilitatea NCC, problema dobânzii compensatorii s-ar pune doar de la . (octombrie 2011).
În același timp, pârâtul a invocat art. 1489 alin. 1 din N.C.C., „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege" ; art. 1535 se prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit" și art. 1088 din Codul civil „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
S-a solicitata să se constate că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, s-a susținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil și s-a invocat Decizia ÎCCJ nr. 304/04.02.2009 în care se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, s-a arătat că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011. Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele; „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a tării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv. În sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgentă prevede că acestea se actualizează cu indicele preturilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume
Pârâta C. de A. G. a formulat întâmpinare arătând că prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ, admițând recursul în interesul legii, a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza 1 și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 si art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare".
Pârâtul T. B. a formulat întâmpinare a invocat excepția prescripția dreptului la acțiune formulată de reclamantă, pentru perioada cuprinsă între data emiterii titlului executoriu și data împlinirii termenului de 3 ani anterior datei promovării acțiunii, cunoscut fiind modul în care este reglementată prescrierea dreptului la acțiune de NCC.
Pe fondul cauzei a invocat decizia nr.2/2013 a ICCJ pronunțată în R.I.L, în sensul că din sintagma " pot fi acordate daune interese sub forma dobânzii legale" pentru sumele în litigiu, se presupune că instanța trebuie să analizeze temeinicia cererii, sens în care solicită să se constatate că reclamanta nu a motivat și nu a dovedit prejudiciul pentru care solicită plata daunelor sub forma dobânzii legale.
Reclamanta G. Steluța a formulat răspuns la întâmpinările pârâților arătând. Cu privire la întâmpinarea Ministerului Justiției, a solicitat respingerea excepției puterii de lucru judecat invocată de pârât pentru următoarele motive:
Prin sentințele civile pronunțate de T. B., rămase definitive și irevocabile, s-a dispus obligarea pârâților la plata unor drepturi salariate legale al căror cuantum urmează a fi actualizat cu indicele de inflație la momentul plății lor.
Actualizarea cuantumului cu indicele de inflație asigură păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, reparație care nu exclude posibilitatea aplicării la debit și a dobânzii legale pentru lipsa de folosință a sumelor datorate.
Lucru unanim acceptat în practica judiciară fundamentat pe reglementarea separată a celor două forme de. reparații, respectiv a art. 1088 cod civil (actual art. 1535 pct. 7 (3) Cod civil) și art. 998 Cod civil (actual art. 16 Cod civil), acestea se pot cumula și aplica la același debit.
Relevantă sub aspectul raționamentului juridic enunțat este minuta
Comisiei pentru Unificarea Practicii Judiciare din cadrul Consiliului Superior
al Magistraturii din data de 24.11.2010 vizând posibilitatea cumulului
reactualizării cu indicele de inflație cu dobânda legală si ril-ul I.C.C. J decizia
nr.2/J7.02.14,dos.2l/2013) vizând interpretarea si aplicarea art. 1082, 1088 cod
civil 1864 respectiv art. 1531 alin 1 ,alin2 teza 1 și art. 1535 alini cod civil in
vigoare.
A solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune față de termenul de prescripție general.
A apreciat că demersul vizând efectiva reparație a prejudiciului cauzat în modalitatea solicitată are fundamentare legală în dispozițiile art. 705 cod civil (fostul art. 3 alin. 1 din Decretul Lege nr. 167/1958)
În condițiile în care creanța reprezintă drepturi de natură salarială punerea în întârziere inclusiv cu privire la obligația de a achita dobânda legală ca parte a efectivei reparații la care a făcut referire mai sus s-a realizat de drept la momentul scadenței debitului principal reprezentând drept salariat, în condițiile, in care există o creanță restantă si executarea principalului nu este prescrisă nu poate fi vorba de prescripția accesoriului, respectiv a dobânzi legate. Termenul de prescripție pentru principal a fost întrerupt de mai multe ori prin plățile parțiale, voluntar făcute, respectiv prin . OUG 71/2009,OUG 45/2010 si a L. 230/2011: Ultima plată fiind făcută în luna iulie 2014 reprezentând 6,25% din tranșa II aferentă anului 2014, urmând ca ultima plată să se facă la 31.12.2016.
Cu privire la întâmpinarea Tribunalului B. a arătat că locuiește în B. și a ales ca instanță vecină T. Ploiești, potrivit disp. art. 1489 si 1535 Cod civil, (fostul art. 1088 Cod civil), art. 16 Cod civil (fostul art. 998 Cod civil) și art.705 cod civil (art. 7 si 12 din D. L. nr. 167/1958), art. 268 alin 1 Ut. c din Codul Muncii si O.G. 9/2000 respectiv O.G. 13/2011 și evident art. 127 Cod pr. Civ.
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, T. Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 2238/08.10.2014 prin care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. Justiției și T. B. și a respins acțiunea pentru perioada anterioară datei de 07.05.2011, ca fiind prescrisă.
A admis excepția autorității de lucru judecat invocata de pârâtul M. Justiției, față de dispozițiile sentinței civile nr. 35F/03.11.2008 pronunțată de T. B., irevocabilă prin decizia civilă nr.1073/R/10.09.2010 pronunțată de C. de A. G. și a respins acțiunea vizând acest titlu ca existând autoritate de lucru judecat.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții la plata către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de următoarele hotărâri: sentința civilă nr. 16/17.01.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor 10 %, rămasă definitivă prin decizia nr. 241/R/14.04.2008 pronunțată de C. de A. G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 15/17.01.2008 pronunțată de T. B. în dosarul nr._ al Tribunalului B., reprezentând spor de 15%, rămasă definitivă prin decizia nr. 264/R/17.04.2008 a Curții de A. G., în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 413/14.05.2009 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, reprezentând spor de 50%, rămasă definitivă prin decizia nr. 751/R/19.08.2009 a Curții de A. G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 414/20.04.2010 pronunțată de T. B. în dosarul nr._, de la data 07.05.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).
Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 07.05.2011, invocată de pârâții M. Justiției și T. B. prin întâmpinări, urmând a respinge acțiunea pentru perioada anterioară datei de 07.05.2011, ca fiind prescrisă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției autorității de lucru judecat invocata de pârâtul M. Justiției, tribunalul a constatat că prin acțiunea introductivă, înregistrată sub nr. 1089/113/ 13.05.2008 pe rolul Tribunalului B., mai mulți reclamanți printre care și reclamanta în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. G., T. B. și M. Finanțelor Publice au solicitat plata sporului de 50%, din salariul de baza brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 01.10.2000 și până la data de 30.08.2004 dar și de la data de 01.02.2007 în continuare până la data încetării stării de discriminare și a plății efective.
Prin Sentința civilă nr. 35F/03.11.2008, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâții să plătească sporul de 50%, din salariul de baza brut lunar, pe perioada 01.02.2007 și până la pronunțare, 03.11.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, 13.05.2008, capătul de cerere privind dobânda legală, fiind respins prin decizia civilă nr.1073/R/10.09.2010, pronunțată de C. de A. G..
Prin cererea de față, nr._, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. G., T. B. dobânzi legale pentru perioada 01.02.2007 și în continuare, perioadă pentru care s-a făcut o judecată prin sentința civilă 35/03.11.2008, modificată prin decizia civilă nr.1073/R/10.09.2010, pronunțată de C. de A. G..
T. a constatat că în speță există identitate de calitate, cauză și obiect așa cum prevede art. 431 C.p.c.
Văzând și prevederile art. 432 C.p.c., tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat invocata de pârâtul M. Justiției și a respins acțiunea vizând titlul executor reprezentat de sentința civilă nr. 35F/03.11.2008 pronunțată de T. B., irevocabilă prin decizia civilă nr.1073/R/10.09.2010 pronunțată de C. de A. G., existând autoritate de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin titlurile executorii precizate prin acțiune, reclamantei i-au fost acordate sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, litigiul fiind guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări. În plus, a reținut dispozițiile art. 1082 dar și ale art. 1088 din același cod, constatând că, normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.
În concluzie, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, tribunalul a constatat că în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, actualizare ce antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Susținerea pârâtului M. de Justiție în sensul că actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației exclude posibilitatea acordării dobânzii legale, este nefondată astfel:
Prin OUG nr. 71/2009 s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (OUG nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
În mod cert, actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamantă.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație are drept scop acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil de la 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Cu privire la apărarea pârâtului M. Justiției potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, tribunalul retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
T. a apreciat că prevederile OUG nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin OUG nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin OUG nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul in interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 si 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 si art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar in condițiile art. 1 si art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările si completările ulterioare.
În plus, nu a fost ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Argumentele expuse, în baza textelor legale enumerate anterior, au fost avute în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:
Pentru a respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ulterioară datei de 07.05.2011 și a obliga la plata dobânzilor începând cu această dată, instanța de fond a reținut în mod nefondat că disp. OUG 71/2009 au semnificația unei recunoașteri a datoriei și totodată că plata parțială de bunăvoie a întrerupt cursul prescripției.
În primul rând, așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în Dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, instanța a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Totodată, conform art. 171alin 1 din Codul muncii ”dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Având în vedere că prin acțiunea de față intimații – reclamanți au solicitat noi pretenții referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, în mod nefondat instanța de fond a admis acțiunea chiar și numai în parte.
Apreciază apelantul că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1489 alin. 1 din NCC „dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege", iar conform art. 1535 „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit”.
OG nr. 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o suma de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației si dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
În mod greșit prima instanță a acordat reclamantului și intervenienților dobânda legală solicitată pentru toată perioada de întârziere, deci practic o dobândă penalizatoare. Astfel, trebuia să observe că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Se învederează că instanța trebuia să rețină că, în ceea ce privește titlurile executorii, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, respectiv Legea 230/2012.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până ia data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
- în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
- în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
S-a solicitat, în temeiul art.466 Cod pr.civilă, admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
C., verificând în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima, constată că apelul este nefondat și va fi respins în baza disp. art. 480 Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
Se reține de instanță că nemulțumirile acestuia vizează, în esență, aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii 230/2011 și prescripția dreptului de a cere aceste dobânzi.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța constată că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat acordarea dobânzilor legale de la data emiterii titlului executoriu prin care s-a stabilit drepturile bănești datorate, titlu executoriu fiind reprezentat în speță de sentința civilă nr.33F/31.10.2008 pronunțată de C. de A. în dosar nr._ .
Prin OUG nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011 s-a reglementat eșalonarea plătii unor sume prevăzute in titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că Guvernul Român nu numai că nu a refuzat executarea hotărârilor judecătorești, ci s-a obligat la plata eșalonată a sumelor prevăzute în acestea.
Având în vedere că această ordonanță reglementează executarea hotărârilor judecătorești, și prin modalitatea aleasă de eșalonarea plății recunoaște datoria de către autoritățile de stat, în mod corect a apreciat instanța de fond că potrivit art. 708 alin. 1 NCPC cursul prescripției se întrerupe având în vedere plățile efectuate și recunoscute prin întâmpinare, iar excepția invocată de pârâtă apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Un alt argument în sensul că dreptul de a solicita dobânda legală aferentă acestor sume nu s-a prescris derivă din caracterul accesoriu al acestora față de debitul principal și din împrejurarea că dreptul de a primi debitul principal, recunoscut de către debitori prin plățile parțiale și eșalonările făcute, nu s-a prescris.
Pe fondul propriu-zis al pricinii problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, la îndreptățirea reclamanților de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorilor (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanța a fost constatată prin hotărâre judecătorească, iar această hotărâre pronunțată în materia conflictelor de muncă este definitivă și executorie potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că, de la data pronunțării, creanța constată în cuprinsul său a devenit certă, lichidă și exigibilă. Creanța reclamanților constatată prin hotărâre judecătorească își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii.
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când era datorată, adică atunci când a devenit certă, lichidă și exigibilă, s-a produs în patrimoniul beneficiarilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral, iar acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru neexecutare integrala a creanței.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale acestea constau în existența unei fapte ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
I.C.C.J. a apreciat că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existență a fost confirmată de OUG nr. 71/2009 care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului creat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune interese compensatorii.
Sub aspectul existenței faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat de instanța supremă că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației. Astfel, acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, nu de la un terț. Având în vedere argumentele expuse în precedent instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâților la plata dobânzilor datorate.
Prin urmare, reclamanta, în calitate de creditor, este beneficiara acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. va respinge, în baza art. 480 NCPC, ca nefondat, apelul formulat de M. Justiției, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2238 din 8 octombrie 2014 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamanta G. Steluța, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Tribunalului B., Calea Călărașilor, nr.47, județ B., cu pârâții C. de A. G., cu sediul în G., ., județ G., T. B., cu sediul în B., Calea Călărașilor, nr.47, județ G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E. M. V. S.
Grefier,
V. M.
red. E.M. /tehnored. V.M.
6 ex./11.06.2015
d.f._ T. Prahova
j.f. N. M.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 921/2015.... → |
|---|
