Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 387/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 9763/105/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 387
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Președinte – A.-M. R.
Judecători - C.-M. M.
- M. P.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta B. O. cu domiciliul ales la Cabinetul de avocatură M. D. cu sediul în B., .. 13, jud. B. și de pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA București, cu sediul ales la Centrul Zonal de Marfă București, sector 1, Piața Gării de Nord nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 2565 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că recurenții, prin motivele de recurs, au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea ia act că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, că prin Serviciul registratură s-au depus la dosar de recurenta pârâtă SNTFM CFR MARFA SA București concluzii scrise prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009 în raport de sentința civilă nr._ din 19 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de inadmisibilitate a recursului reclamantei în ceea ce privește plata salariului suplimentar și a ajutorului material de C., ambele pentru anul 2009, având în vedere că prin notele de ședință aflate la filele 152 și următoarele dosar fond, reclamanta și-a restrâns pretențiile. Așa fiind, de vreme ce nu au făcut obiect de analiză de către tribunal, nu putea să formuleze critici cu privire la acestea.
Față de aceste aspecte, Curtea admite excepția de inadmisibilitate a recursului în ceea ce privește plata salariului suplimentar și a ajutorului material de C., ambele pentru anul 2009.
Într-o atare situație, excepția autorității de lucru judecat privind acordarea salariului suplimentar pe anul 2009, invocată de recurenta pârâtă pe calea concluziilor scrise, este rămasă fără obiect și Curtea o respinge ca atare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 18.12.2012, reclamanta B. O. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfa „CFR Marfa” SA solicitând ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturile salariale calculate la salariul de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 pentru perioada 18.12._10, diferența dintre drepturile salariale de care a beneficiat pentru perioada 18.12._10 și drepturile salariale de care ar fi trebuit sa beneficieze calculate la salariul de încadrare avut pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, diferența dintre drepturile salariale de care a beneficiat pentru perioada 01.04._10 și drepturile salariale de care ar fi trebuit să beneficieze calculate la salariul de încadrare avut, pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare cu aplicarea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare avute și sporurile aferente, salariului suplimentar pe anul 2009 în cuantum de 1213 lei și pentru anul 2010 în cuantum de 1277 lei, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, ajutorul material de C. pentru anul 2009 în cuantum de 570 lei și pentru anul 2010 în cuantum de 600 lei, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare,ajutorul material de P. pentru anul 2010 în cuantum de 600 lei, stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare, prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010 în cuantum de 600 lei, stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare, daune interese constând în actualizarea sumei pe care o datorează cu rata inflației și la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 18.12._10 a beneficiat de un salariu de încadrare de 1213 lei corespunzător clasei de salarizare 26, calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare în baza Contractului Colectiv de munca încheiat Ia nivelul pârâtei, înregistrat sub nr.2584/04.06.2009, respectiv de un salariu de încadrare de 1277 lei corespunzător clasei de salarizare 26, calculat pentru o valoare a salariului de baza minim brut de 600 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, pentru perioada 01.04._10, în baza Actului adițional nr.1713/21.04.2010.
Astfel, reclamanta a susținut că prin Sentința civilă nr.652/M/08.05.2012 pronunțata de Tribunalul B. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2015/M/25.10.2012 a Curții de Apel B., s-a constatat nulitatea Anexei 1 Ia Contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei, pe motiv că salariul minim de 570 lei prevăzut de clasa 1 de salarizare a fost negociat fără respectarea prevederilor referitoare Ia salariul minim de 700 lei prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2010.
În continuare reclamanta a arătat că salariul suplimentar pe anii 2009 și 2010 este reglementat de art. 30 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, care prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea, reclamanta a susținut că acordarea primei de Ziua Feroviarului pe anul 2010, ajutorului material de C. pe anul 2009 și 2010 și, ajutorul material de P. pe anul 2010 a fost reglementată de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, fiind prelungită valabilitatea pentru 48 luni prin Actul adițional înregistrat la MMFFS București sub nr.370/20.06.2008, care este aplicabil și pârâtei.
Reclamanta a învederat faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. 1 Codul Muncii și ale art. 998, art. 1084 și art. 1088 civil, se justificată obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de devalorizare al monedei, aferente sumelor datorate de la data scadentei acestora până la data plății efective.
A mai susținut reclamanta că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din Contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de muncă.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituția României, raportat la CCM (nr. 722 din 24.01.2008), unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 - art. 41 alin. 3 lit. a,b, art. 1 alin. 1, art. 3, alin. 1, n. 3, art. 5 alin. 6, art. 123 alin. 1 și 2, anexa 5, pct. 1, Codul Muncii art. 37, art. 40 alin. 2 lit. c, 236 alin. 1 și 2, art. 238 alin. 1, 2 și 3, art. 241 alin. 1 lit. c, art. 243 alin. 1 și 2, art. 156, art. 161 alin. 1 și 4, art. 166 alin. 1, art. 281, art. 283 alin. 1 lit. c, art. 284 alin. 2, art. 11, legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă art. 7 alin. 2, art.8 alin. 1, 2, 3, art. 998, art. 1084 și art. 1088 cod civil, art. 274 Cod Procedura Civila.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfa „CFR Marfa” SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, pentru dreptul salarial constând în diferența dintre salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut în CCM la nivel de Ramura Transporturi 2008 -2010 și salariul de baza minim brut de 570 lei.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că modificarea salariului de bază minim brut la nivel de unitate nu se face în mod direct și imediat, decât cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, cu analizarea și aprobarea Consiliului de Administrație al societății, iar în caz de litigiu acesta trebuie soluționat de către comisiile competente, în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă.
Pârâta a învederat instanței faptul că această procedură nu a fost demarată și realizată, astfel că acțiunea reclamantei nu poate fi promovată în mod direct către instanța de judecată, cu nerespectarea acestor reguli de natură procedurală expres prevăzute în contractele colective de muncă.
Astfel, pârâta a susținut că în lipsa unei dispoziții legale care să acopere ipoteza acordării drepturilor bănești (salariale) stabilite prin CCM Unic la nivel de ramură transporturi, care nu sunt prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al SNTFM CFR MARFA SA și pentru care nu au fost alocate fonduri, textul art. 12 (1) din Legea nr. 130/1996 devine aplicabil, neputându-se da eficiență convenției particulare a pârtilor.
De asemenea, pârâta a precizat că salariul de bază minim brut, negociat și stabilit de către sindicate a fost pentru suma de 570 lei, iar majorarea acestuia urmând să se facă prin introducerea sporurilor în salariul de bază, astfel că, reclamanta a beneficiat de toate drepturile salariale conform CCM al SNTFM „CFR Marfă" SA și Actelor adiționale înregistrate la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București
Cu privire la prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și acordarea ajutorului material de P. pentru anul 2010 și ajutorului material de C. pentru anul 2009 și 2010, pârâta a susținut că pentru anul 2009, au fost încheiate procesele verbale din 25.05.2009 și 03.06.2009, semnate și aprobate de reprezentanții administrației și reprezentanții sindicatelor reprezentative semnatare ale CCM, din care reiese în mod clar și indubitabil faptul că părțile au fost de acord să se suspende acordarea ajutorului material de Ziua Feroviarului respectiv ajutor materia de P. și de C. pentru anul 2009, pentru a nu îngreuna situația financiară a societății și pentru a reduce la minim posibil concedierile.
De asemenea, pentru anul 2010, a fost încheiat actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă al SNTFM „CFR Marfă" SA pentru anul 2009/2010, înregistrat la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub numărul 1713/21.04.2010, care prevede că ajutoarele materiale de P. și de C. nu se acordă pentru anul 2010
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, pârâta a susținut că prevederile art. 30 alin 1 din CCM, nu obligă societatea să plătească salariaților, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părțile sunt de acord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariații să poată beneficia de un salariu suplimentar.
Angajatorul având o posibilitate, de acordare a salariului suplimentar, posibilitate a cărei obiectivitate este în funcție de mai mulți factori în principal de posibilitățile financiare ale angajatorului derivând din situația sa economică și din nivelul productivității muncii, elemente ale căror nivel scăzut nu au permis acordarea acestui salariu.
În dovedirea susținerilor pârâta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Prin Serviciul Registratură, la data de 13.04.2013, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, arătând faptul că susținerile pârâtei în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune sunt nefondate, deoarece drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare în judecată sunt o componentă a salariului care așa cum este definit în cuprinsul dispozițiilor art. 160 din Codul muncii se compune din salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Pe fondul cauzei, a solicitam respingerea apărărilor pârâtei ca nefondate.
La data de 03.07.2013 pârâta a formulat completare la întâmpinare prin care a invocat excepția de litispendență pentru capetele de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2009 și ajutoare materiale C. 2009.
Prin încheierea de ședință din data de 07.10.2013, s-a respins excepția de litispendență a dosarului nr._ și dosarului nr._/3/2012, pentru capetele de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2009 și ajutoare materiale C. 2009 invocată de pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă ,,C.F.R. Marfă"SA București prin completarea la întâmpinare, considerându-se că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 163 c.pr.civ. neexistând identitate de obiect, părți și cauză, între cele două cereri de chemare în judecată.
Totodată, s-a scos cauza de pe rol și s-a înaintat dosarul la Tribunalul București - Secția a VIII - a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în vederea discutării excepției de conexitate cu dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului Municipiului București.
Prin încheierea de ședință din data de 12.12.2013, Tribunalul București a respins excepția de conexitate a dosarului nr._ cu dosarul nr._/3/2012 și s-a înaintat dosarul la Tribunalul Prahova în vederea continuării judecății.
La data de 10.03.2014 Tribunalul Prahova a dispus suspendarea judecării prezentei cauze, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._/3/2012 al Tribunalului București.
Prin serviciu registratură, la data de 06.10.2014, reclamanta B. O., a depus note de ședință însoțite de decizia 3360/15.05.2014, prin care s-a soluționat definitiv și irevocabil cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2012, iar cauza a fost repusă pe rol.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri.
Prin sentinta civilă nr. 2565 din 10 noiembrie 2014, Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare ca neîntemeiată.
A admis în parte acțiunea, precizată la data de 06.10.2014, formulată de reclamanta B. O., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ ,,C.F.R. MARFĂ"SA BUCUREȘTI și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei, pentru perioada 18.12._10, diferențele salariale dintre salariul efectiv încasat și cel cuvenit (calculat prin raportare la valoarea de 700 lei brut corespunzător clasei I de salarizare), diferențe ce vor fi actualizate în raport de rata inflației la data plății efective și a respins în rest acțiunea precizată la data de 06.10.2014 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamata B. O. a solicitat inițial ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pentru perioada 18.12._10, obligarea paratei la plata drepturilor salariale calculate la o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei stabilit la nivelul ramurii Transporturi (valabil începând cu data de 01.08.2008), calculate la clasa de salarizare și coeficientul de salarizare corespunzător funcției ocupate, plata diferențelor dintre drepturile salariale de care a beneficiat, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate, la o valoare a salariului de baza minim brut de 570 lei și respectiv 600 lei și drepturile salariale cuvenite, calculate la clasa de salarizare și coeficientul de salarizare corespunzător funcției ocupate la o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei pe perioada menționată în conformitate cu art. 41 alin. 3 lit. a din CCM Unic la nivelul ramurii Transporturi pe anii 2008-2010, salariul suplimentar pe anul 2009 în cuantum de 1213 lei și pentru anul 2010 în cuantum de 1277lei (echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv), ajutorul material de C. pentru anul 2009 în cuantum de 570 lei și pentru anul 2010 în cuantum de 600 lei(stabilit la nivelul clasei I de salarizare, ajutorul material de Paste pentru anul 2010 și prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010 stabilita în cuantum de 600 lei la nivelul clasei I de salarizare, cat și daune interese constând în actualizarea sumelor datorate în raport de rata inflației și dobânda legala cat și cheltuieli de judecata.
Reclamanta a fost salariata paratei, iar în perioada 18.12._10, fiind încadrată în funcția de casier verificator, potrivit înscrierilor din carnetul de munca, a beneficiat de un salariu de încadrare stabilit prin raportare la o valoare a salariului de baza minim de 570 lei (pana la data de 01.04.2010) iar ulterior de un salariu stabilit la o valoare a salariului de baza minim de 600 lei (pana la data de 31.12.2010).
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în temeiul disp. art. 268 alin. 1pct. e din Codul muncii, în sensul ca în cauza pretentiile reclamantei sunt prescrise pentru perioada 21.11._09 și ulterior acestei perioade, instanța a reținut că această excepție este neîntemeiată și a respins-o întrucât drepturile salariale solicitate de reclamanta se prescriu în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de disp. art. 268 alin. 2, nefiind aplicabile dispozițiile privind prescripția de 6 luni invocate de parată.
Pe fondul cauzei, instanța nu a reținut susținerile paratei în sensul ca nu a fost respectată de către reclamanta procedura instituita prin CCM încheiat la nivelul societății pârâte, în sensul ca modificarea salariului de baza minim la nivel de societate nu se poate face potrivit disp. art. 107 din CCM, respectiv de către comisia paritară instituită în acest scop, întrucât în cauza pretențiile reclamantei nu își au izvorul în clauzele acestui contract, valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei reieșind din clauzele CCMU la nivel de ramura transporturi unde se menționează o valoare a salariului de baza minim brut de 700 lei.
Potrivit CCM unic la nivel de ramura Transporturi, în vigoare pentru perioada 2008-2010, la art. 41 alin. 3 se statuează că salariul de baza la nivel de ramură transporturi este de 700 lei, valoare care este în cuantum superior salariului cu care a fost salarizată reclamanta.
In conformitate cu disp art. 241. alin. 1 lit. c din Codul Muncii, în vigoare la data încheierii CCM pe ramura Transporturi, clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca la acel nivel, iar Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, la art. 7 alin. 2 menționează faptul că,contractele colective de munca valabil încheiate constituie legea parților.
In concluzie Tribunalul a apreciat că, chiar daca pârâta susține ca salariile la nivelul unității trebuie acordate cu încadrarea în plafonul cheltuielilor bugetare, neputând fi acordate potrivit salariului de baza la nivel de ramura transporturi, aceasta fiind parte semnatara a CCNU la nivel de ramura Transporturi, are obligația să tină cont de prevederile acestui contract care îi este pe deplin aplicabil.
De altfel nimic nu a împiedicat-o pe parata sa implementeze o alta modalitate de stabilire a salariilor, de natură să o exonereze de obligația de a utiliza, la calculul salariului reclamantei, modalitatea prevăzuta de contractul colectiv la nivel de ramură transporturi.
In concluzie reclamanta trebuie să beneficieze de clauzele CCM de munca Unic la nivel de Ramura Transporturi, fiind încadrată . transport feroviar care a semnat acest CCM și ca atare, tribunalul va obliga unitatea pârâtă sa plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 18.12._10, prin raportare la un salariu de baza minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare, calculate la clasa și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției deținute, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului la data plății efective.
Referitor la pretențiile salariale ale reclamantei menționate în precizarea la acțiune formulată la data de 06 octombrie 2014, privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, a ajutoarelor materiale de Paste 2010, C. 2010 și Ziua Feroviarului 2010, tribunalul a reținut că aceste drepturi sunt prevăzute în cuprinsul disp. art. 30 CCM la nivel de grup unității feroviare pe anii 2006-2008 prelungit pana în anul 2010 prin actul Adițional nr. 370/20.06.2008 al MMFFS București însă, urmare voinței părților consfințită prin Actul adițional nr. 2584/04.06.2009( fila 27 dosar), s-a stabilit ca pentru anul 2010 aceste drepturi nu se acordă, astfel cum rezultă din cuprinsul art.64 astfel cum a fost modificat.
Ca atare, aceste cereri nu au suport în contractul colectiv aplicabil anului 2010 motiv pentru care tribunalul a respins cererea reclamantei privind plata salariului suplimentar pe anul 2010, a ajutoarelor materiale de Paste 2010, C. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 ca neîntemeiată.
In concluzie, tribunalul a reținut că reclamanta beneficiază de diferențele de drepturi salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 18.12._10, prin raportare la un salariu de baza minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare, calculate la clasa și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției deținute, având în vedere și disp. art. 40 alin. 2 din Codul Muncii, unde se menționează ca angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de muncă, sumele acordate pot fi actualizate doar în raport de indicele de inflație cu titlu de daune interese prevăzute de art. 166 alin. 4 din Codul Muncii iar nu și în raport de dobânda legala, având în vedere ca acest mod de actualizare privește contractele de natura comerciala întrucât valoarea dobânzii legale se calculează în raport de rata semestriala de cont a BNR, iar pe de altă parte parata nu a fost pusa în întârziere pentru sumele solicitate prin prezenta acțiune.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta B. O. și pârâta SNTFM CFR MARFA SA București.
Recurenta reclamantă B. O., în dezvoltarea motivelor de recurs, a făcut istoricul cauzei, după care a arătat că a arătat că în mod gresit prima instanța i-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2009 și 2010 și a ajutorului material de C. și Paste și a primei de Ziua feroviarului pe anul 2010, motivând că aceste cereri nu au suport în contractul colectiv aplicabil anului 2010 .
Conform prevederilor art. 304 pct. 9 coroborate cu prevederile art.312 alin.3 C.proc. civ., constituie motiv de modificare a hotărârii atacate cazul când hotărârea pronunțata a fost data cu inculcarea sau aplicarea greșita a legii.
Dreptul la salariul suplimentar este conferit de art. 30 din CCM la Nivel de G. de Unități pe anii 2006-2011.
Art 30 (1) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, statuează ca "pentru munca ireproșabilă desfășurata în cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."
Dispozițiile contractuale menționate mai sus au caracter imperativ și nu sunt condiționate de situația economico-fînanciara a paratei, incumba angajatorului obligația de a lua masurile necesare în vederea constituirii fondului de salarii deoarece potrivit art.40 alin.2 litc din Codul muncii, acesta este obligat sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de munca.
Acesta nu se poate sustrage de la obligația sa, invocând lipsa fondurilor bănești. Singurele condiții pentru acordarea acestui salariu sunt ca anul pentru care se solicita salariul sa fi expirat, iar salariatul sa fi desfășurat activitate în cursul unui an calendaristic și sa nu fi fost sancționat disciplinar.
A arătat că parata face parte din ASOCIAȚIA PATRONALA LA NIVEL DE G. DE UNITĂȚI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR fiind parte semnatara a acestui CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010.
Contractul Colectiv de munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr. 2836/28.12.2006 a fost semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia L. B..
Valabilitatea acestuia a fost prelungita succesiv în aceleași condiții pentru perioada 2008-2010, prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.P.S sub ur.370/20.06.2008 semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia L. B..
Prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.629/04/01.2011, semnat din partea paratei de către directorul general al acesteia G. M., a fost prelungita valabilitatea acestuia în aceleași condiții pana la 31 ianuarie 2011.
A învederat că în cauza parata nu a făcut dovada imposibilității achitării drepturilor salariale solicitate sau a onerozitatii excesive a acestora, și nici condiția ca schimbarea circumstanțelor sa nu fi putut fi în mod rezonabil avuta în vedere la data încheierii CCM.
Daca onerozitatea excesiva ar fi existat, observând aceasta situație în anul 2008, cu atat mai mult în decembrie 2010, parata ar fi avut posibilitatea prin directorul sau general sa nu mai prevadă aceste drepturi în contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități pentru anii următori, valabilitatea acestuia fiind prelungita succesiv în aceleași condiții pana la 31 ianuarie 2011.
Lipsa fondurilor financiare nu poate efecta dreptul io sine, ci este un aspect care poate impieta eventual, executarea acestora, dar în nici un caz nu îl poate înlătura și nu ii poate afecta existenta.
Referitor la ajutorul material de C. pentru anul 2009 și pentru anul 2010, ajutorul material de Paste pentru anul 2010 și prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2010 stabilita la nivelul clasei I dc salarizare, drepturile solicitate prin acțiune se bazează pe prevederile art. 71 din Contractul colectiv de munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, astfel că, în lipsa negocierii, suma se acorda in cuantumul său minim daca nu s-a dispus de către Consiliul de Administrație plata unei prime . mare decât nivelul minim stabilit de parti.
Referitor la motivarea primei instanțe ca se aplica cu prioritate prevederile contractului colectiv de munca la nivel de societate (referitor la ajutorul material de C. pe anii 2009 și 2010, Paste și a primei de Ziua feroviarului pe anul 2010), iar nu prevederile contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități, arată recurenta că este netemeinică, deoarece sunt aplicabile prevederile art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 republicata, conform cărora contractul colectiv de munca nu poate conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de grup de unități (in speța).
In același sens sunt prevederile art.38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce te sunt recunoscute de lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovita de nulitate", prin drepturi recunoscute de lege trebuind a fi înțelese inclusiv cele aduse de art 8 alin.2 din Legea nr.130/1996, citat mai sus, de a beneficia de drepturile superioare conferite prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior,
Art. 8 din Legea nr. 130/1996 are valoare de principiu în dreptul muncii, astfel incat nu poate fi eludat prin inserarea unor prevederi contractuale în contractele colective de munca încheiate la nivel inferior, care tind a se interpune în aplicarea directa a acestui principiu care reflecta ordinea publica în domeniul pe care il reglementează.
F. de acest principiu, prin care se invoca neacordarea acestor drepturi la nivel de contract colectiv de munca pe unitate, motivarea primei instanțe este netemeinica și nelegala.
A mai arătat că în mod evident, aceste modificări se refera la contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate, astfel incat nu impietează asupra obligativității acordării acestor drepturi în temeiul contractului colectiv de munca incheiat la nivel superior și anume, la nivel de grup de unități.
Astfel, cum atat la nivel de unitate cat și la nivel de grup de unități exista contracte colective de munca, ambele valabil încheiate, nefiind desfîintate/anulate în instanța, suntem în prezenta a doua contracte colective de munca, insa încheiate la nivele diferite și semnate de aceleași parți, astfel ca prima instanța trebuia sa stabilească care dintre cele doua contracte colective prevede clauze mai favorabile în materie de salarizare și este aplicabil în cauza în baza dispozițiilor imperative ale art.40 alin.2 lit.e, art.236, art.238(l), art.241 (1) lit.b, art.243 din Codul muncii și art.8 alin.l și 2, artll litb, art, 21 din Legea nr.130/1996 (in vigoare la data încheierii și înregistrării contractelor colective de munca).
Salariul suplimentar, primele sunt datorate în aplicarea contractelor colective de munca la nivel de grup de unități care le prevăd imperativ, necondiționat de posibilitățile de plata sau situația financiara a angajatorului.
Parata nu este o instituție bugetara, ci o societate pe actiuni, indiferent de structura actionariatului și nu se poate prevala de lipsa posibilităților financiare sau neincadrarea în fondul de salarii pentru a nu acorda drepturile stipulate imperativ în contractele colective de munca aplicabile, iar nu supletiv, și aplicabile cu prioritate, potrivit art. 8 din Legea nr.130/1996 sub imperiul căreia au fost convenite, daca conțin dispoziții mai favorabile.
A solicitat admiterea recursului modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul obligării paratei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2009 și 2010, a ajutorului material de C. pentru anii 2009 și 2010, a ajutorului material de Paste pe anul 2010 și a primei de Ziua Feroviarului pe anul 2010, toate drepturile actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legala pana la data plații efective.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 6, 7, 8 și 9, art.312, 315 Cproc civila, prevederile Legii nr.130/1996, ale Codului muncii, CCM pe anii 2009-2010 al CFR Marfa SA, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010 și celelalte prevederi legate incidente în cauza.
Recurenta pârâtă SNTFM CFR MARFĂ SA București, în dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond în mod eronat a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata în temeiul art. 268 alin.2 lit e din Legea nr. 53/2003 deoarece drepturile solicitate de reclamantă, diferența dintre salariul de baza minim brut de 700 lei (prevăzut în CCM la nivel de Ramura Transporturi 2008-2010) și salariul de baza minim brut de 570 lei (prevăzut în CCM al SNTFM CFR MARFA SA), respectiv 600 lei (prevăzut prin act adițional la CCM al SNTFM CFR Marfa SA pe anul 2009/2010), sunt prevăzute în contractul colectiv de munca.
In speța de fața sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Drepturile solicitate de reclamantă sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi incheiat pentru anii 2008-2010, iar toate clauzele din acesta, sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni.
A precizat că având în vedere data sesizării instanței, respectiv 18.12.2012. dreptul la acțiune al reclamantei este stins prin prescripție pentru neexecutarea clauzelor din Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi pentru perioada solicitata, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea capătului de cerere admis prin Sentința Civila nr. 2565/10.11.2014.
Consideră că instanța de fond în mod eronat a admis cererea privind diferența de salariu pe perioada 18.12._10 ce rezulta din faptul ca în Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Transporturi este prevăzut un salariu minim de baza brut de 700 lei iar în perioada 18.12._10 a fost plătit la un salariu minim de baza brut de 570 la care s-a adăugat coeficientul de ierarhizare de 2,127 și în perioada 01.04._10 a fost plătit la un salariu minim brut de 600 lei la care s-a adăugat coeficientul de ierarhizare de 2,127 .
Reclamanta si-a intemeiat acțiunea pe prevederile art. 41 din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 care prevede un salariu minim aplicabil de 700 lei și coeficienți minimi de ierarhizare pentru toate categoriile de salariați.
Art.41 lit.b se prevede expres ca părțile implicate în negocieri colective vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului minim brut la nivel de ramura transporturi de 700 lei pentru stabilirea salariului minim brut la nivelul respectiv.
In consecința, dupa ce se garantează un salariu de baza minim brut de 700 lei, se calculează salariile minime de baza brute pentru fiecare categorie de salariați în parte prin aplicarea coeficienților minimi prevăzuți în art. 41 alin.l din contract. Acești coeficienți erau cuprinși intre 1, aplicabil muncitorilor necalificati ,și 2, aplicabil personalului cu studii superioare.
Deci, de salariul minim garantat în plată de 700 lei, beneficiau muncitorii necalificati, în timp ce pentru personalul calificat cuantumul maxim al acestui salariu, determinat pe baza algoritmului de calcul stabilit la art. 41 alin. 1 era de 1050 lei, salariu de care ar fi beneficiat reclamanta în baza acestui CCM.
Spre deosebire de reglementarea din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi prin CCM la Nivel de G. de Unități și CCCM al SNTFM CFR Marfa SA au fost stabilite 46 de clase de salarizare cu coeficienți cuprinși intre 1 și 6,361 ajungandu-se la un nivel maxim superior celui stabilit prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.
Se observa, deci, diferente intre contractele colective de munca, nu numai la stabilirea cuantumului salariului minim, cat și la stabilirea coeficientilor de ierarhizare.
A mai arătat că prin sentința pronunțata instanța de fond s-a prevalat de forța obligatorie și efectele contractului colectiv de munca la nivel de ramura, obligand-o la calcularea salariilor de baza brute cuvenite pentru perioada 18.09._10 la un salariu de baza brut de 700 lei, fara a face referire la coeficienții stabiliți prin prevederile aceluiași articol.
Astfel, reclamanta a beneficiat în conformitate cu prevederile CCM și CIM de un salariu de baza but de 1277 lei, corespunzător clasei 26 de salarizare, la care s-a adăugat sporul de vechime și sporul de munca feroviara.
A calcula salariul de baza brut în conformitate cu prevederile unui contract colectiv de munca nu inseamna a prelua numai anumite dispoziții care convin ., facand abstracție de reglementarea în ansamblu a clauzelor contractuale.
Principiul preeminentei clauzelor contractuale incheiate la nivel superior în detrimentul clauzelor contractuale incheiate la nivel inferior presupune înlăturarea în totalitate a clauzelor vătămătoare și aplicarea clauzelor contractuale mai favorabile.
In speța, nu se poate vorbi de o clauza mai favorabila stabilita prin CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi analizând trunchiat dispozițiile articolului invocat doar prin raportare la salariul de baza și fara a aplica coeficienții minimi stabiliți prin art.41. Or, acest salariu de baza garantat în plata pentru personalul calificat este în cuantum de 1050 lei, un cuantum inferior celui plătit reclamantului în temeiul CCM al SNTFM CFR Marfa SA, un cuantum inferior salariului brut al reclamantului.
Prin urmare, a arătat recurenta, drepturile salariale stabilite pentru reclamanta intimata prin contractul individual de munca respecta dispozițiile art. 238 alin.l din Codul Muncii (în vigoare la momentul prestării activității de către reclamant) intrucat nu sunt inferioare Contractului Colectiv de Munca incheiat la nivel de ramura transporturi. Mai mult, se incalca dispozițiile art. 157 din Codul Muncii care prevede negocierea individuala intre angajator și salariat a drepturilor salariale.
A menționat că la data semnării contractului individual de munca și a actelor adiționale reclamantul nu a avut obiecții, acceptând salariul stabilit prin negociere.
A solicitat admiterea recursului, modificarea Sentinței Civile nr. 2565/10.11.2014, în sensul admiterii excepției invocate și pe fond, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecata ca neintemeiata.
În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ.
Recurenta reclamantă B. O. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul reclamantei e fondat iar recursul pârâtei e nefondat, din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea reține că în mod eronat prima instanță a reținut că salariul suplimentar pe anul 2010, ajutoarele materiale de Paste 2010, C. 2010 și Ziua Feroviarului 2010, prevăzute în cuprinsul disp. art. 30 CCM la nivel de grup unității feroviare pe anii 2006-2008 prelungit pana în anul 2010 prin actul Adițional nr. 370/20.06.2008 al MMFFS București însă, nu se acordă pentru anul 2010, ca urmare voinței părților, consfințită prin Actul adițional nr. 2584/04.06.2009( fila 27 dosar fond).
În realitate, Actul adițional nr. 2584/04.06.2009( fila 27 dosar fond), prin care se prevede că salariul suplimentar pe anul 2010, ajutoarele materiale de Paste 2010, C. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 nu se acordă pentru anul 2010(art. 64), privește CCM pe anul 2009/2010 încheiat la nivel de unitate, CFR marfă SA, iar nu aceleași drepturi salariale prevăzute de art. 71 din Contractul colectiv de munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, dispoziție pe care apelanta-reclamantă și-a întemeiat pretențiile.
Astfel, în socotirea art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 republicata, potrivit căruia contractul colectiv de munca la nivel inferior(în speță, la nivel de unitate) nu poate conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior( în speță, la nivel de grup de unități), raportat la disp. art. 71 din Contractul colectiv de munca la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, pârâta datorează reclamantei salariul suplimentar, ajutoarele de Paști și C. și prima pentru Ziua Feroviarului, toate aferente anului 2010.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă, Curtea constată că un prim motiv de modificare îl constituie aprecierea că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata în temeiul art. 268 alin.2 lit e din Legea nr. 53/2003, în condițiile în care drepturile solicitate de reclamantă sunt prevăzute de contracte colective de muncă.
Sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art.283 lit.c din Codul muncii (devenit în prezent art.268 alin.1, lit.c) cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Sumele solicitate de reclamantă sunt drepturi salariale care au același regim juridic cu al salariului, diferit fiind numai temeiul juridic al plăților, în sensul că dacă salariul se plătește în temeiul contractului individual de muncă, acestea se plătesc în temeiul contractului colectiv de muncă. Așa cum s-a subliniat în practica judiciară, faptul că acestea au sorginte diferită nu înseamnă că au regim juridic diferit sub aspectul prescripției extinctive, în speță fiind incidente prevederile art.166 coroborat cu art.283 lit. c din Codul muncii, întrucât ele se încadrează în categoria drepturilor salariale neacordate.
Câtă vreme cererea pentru acordarea acestor drepturi a fost formulată în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, excepția prescripției a fost în mod legal respinsă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează fondul pretențiilor admise prin sentința apelată, Curtea reține că art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevede coeficienții minimi de ierarhizare pentru categoria de salariați, iar în alin.3 lit.a se prevede că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie / lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
S-a prevăzut expres la lit.b a aceluiași articol că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.40 pct.3 lit.a pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv.
Aceste prevederi ale CCM-ului la nivel de ramură din transportul feroviar se aplică pârâtei prin prisma prevederilor art.133 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din ramură pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă .
Raportat la motivele expuse, este evidentă netemeincia celei de-a doua critici din apelul pârâtei.
Astfel, din considerentele arătate în precedent, în baza art. 312 c.proc.civ. Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat. Totodată, va admite recursul declarat de reclamanta B. O., va modifica în parte sentința nr. 2565 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că va obliga pârâta și la plata salariului suplimentar, a ajutoarelor de Paști și C. și a primei pentru Ziua Feroviarului, toate aferente anului 2010.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta B. O. împotriva sentinței civile nr. 2565 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta și la plata salariului suplimentar, a ajutoarelor de Paști și C. și a primei pentru Ziua Feroviarului, toate aferente anului 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA București, cu sediul ales la Centrul Zonal de Marfă București, sector 1, Piața Gării de Nord nr. 1-3, împotriva sentinței civile nr. 2565 din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 aprilie 2015.
Președinte, Judecători,
A.-M. R. C.-M. M. M. P.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./19.05.2015
d.f._ – Tribunalul Prahova
j.f. G. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 397/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
