Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 921/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 921/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 5257/120/2014
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 921
Ședința publică din data 9 iunie 2015
Președinte - E. M.
Judecător - V. G.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții M. M. B., S. R., D. R., S. V., D. G., P. M. C., D. D. C. – toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, ..3, județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 375 din 11 martie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sect.5, T. Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, Calea București, nr.3, jud. Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sect.5.
A. scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C., constatând că prin motivele de apel s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411(1) pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 375 din 11 martie 2015, T. Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins cererea reclamanților față de acest pârât și a respins cererea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la T. Dâmbovița sub nr._ /10.12.2014, reclamanții M. M. B., S. R., D. R., S. V., D. G., P. M. C. și D. D. C., au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești și M. Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligare pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens ÎCCJ, în soluționarea unui recurs in interesul legii a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
În drept s-au invocat disp. art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la CEDO, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ICCJ.
Pârâta C. de A. Ploiești a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că începând cu 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care la art.1 alin.2 stabilește că începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar art.7 menționează că aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă a salariilor de bază, prin legi speciale anuale de aplicare.
Pentru anul 2011 a fost adoptată Legea 285/2011, care la art.8 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
S-au mai invocat deciziile 872 și 874 din 2010 ale Curții Constituționale, statul având o anumită marjă de apropiere în adopta astfel de măsuri când apar situații economice grave, sens în care s-a pronunțat și Comisia de la Veneția prin opinia nr.598/2010
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 16/2013, în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în MO, Partea I nr. 37 din 16.01.2014, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări ".
Totodată, pârâtul M. Justiției a arătat că dispozițiile de lege criticate au format obiect al controlului de constituționalitate, prin Deciziile nr. 115/2012, 257/2012, 395/2012, 549/2012, 670/2012, 686/2012, 782/2012, 745/2012 și 808/2012 ale Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul M. Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că în raporturile de muncă părți nu pot fi decât angajatorul și salariatul în timp ce MFP este un terț ce nu are nici un fel de atribuții în salarizarea reclamanților. Acesta a mandatat să fie reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, arătând că subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, el nemaiputând fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea- cadru nr.330/2009, ci într-o altă modalitate, depunându-se și o adresă a Curții de A. Ploiești, din care rezultă că diferențele începând cu 01.01.2011 până la zi nu au fost incluse în majorările salariale acordate conform art.8 din Legea nr.285/2010.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța fondului a reținut că reclamanții șoferi la T. Dâmbovița, au chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. Ploiești, T. Dâmbovița și M. Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să oblige pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
Referitor excepția lipsei calității sale procesuale invocate prin întâmpinare de M. Finanțelor Publice, T. a admis-o și a respins acțiunea formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei deduse judecății, tribunalul a reținut că reclamanții au invocat în susținerea cererii de chemare în judecată, conținutul dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice în conformitate cu care „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar”, și dispozițiile art.1 din Legea 285/2010 în conformitate cu care începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor personalului plătit din fonduri publice se majorează cu 15%.
T. a reținut că în motivarea Deciziei 21/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 NCPC se examinează raportul dintre dispozițiile art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 C. Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, C. Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la CEDO, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, ÎCCJ a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
T. a constatat că, a interpreta în sensul că acest drept salarial se cuvine a fi acordat atât prin majorările salariale de 15% cât și în mod separat printr-o nouă includere în salariu ar reprezenta o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, în acest sens pronunțându-se și C. Constituțională prin Decizia nr.838/2008, de altfel reclamanții nearătând nici care ar fi diferențele de salariu ce ar trebui acordate și în ce temei legal acestea ar putea fi calculate.
S-a constatat că, într-adevăr, în conținutul Deciziei ÎCCJ 21/2013 există sintagma “nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări“ ceea ce ar putea fi interpretat că poate fi acordat într-o altă formă, astfel cum susțin reclamanții, dar aceasta, în opinia tribunalului, nu înseamnă decât că premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 iar ÎCCJ, prin modul de redactare al dispozitivului a înțeles să sublinieze, odată în plus, că premiul anual a fost deja inclus în majorări, deci de aceea nu se mai acordă.
Prin urmare, statuându-se atât de C. Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art.25 din Legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în salariul lunar, astfel că cererea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului, iar în subsidiar, admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, pe fond să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului M. Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
Se arată de apelanți că, în chiar motivare, instanța de fond precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că „subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază", dar că „a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. l din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
Insă, cu adeverința depusă la dosar au dovedit că sumele reprezentând premiul anual nu au fost incluse în majorările salariale acordate conform Legii nr. 285/2010.
Apreciază că tribunalul a înlăturat proba cu adeverința depusă fără a motiva acest aspect și fără a administra probe prin care să combată conținutul adeverinței.
De fapt tribunalul nu a făcut referire în motivare la această probă și, după ce arată că dreptul lor subzistă, sub altă formă, nu combate probele prin care au demonstrat că premiul anual nu a fost inclus în majorările salariale prevăzute de Legea nr.285/2010.
În acest sens solicită apelanții, în cazul trimiterii spre rejudecare, ca prin decizia de îndrumare să se dispună efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă premiul anual a fost inclus sau nu în majorările prevăzute de Legea nr.285/2010.
De asemenea în situația în care se reține cauza pentru rejudecare vă rugăm să încuviințați proba cu expertiză contabilă.
Pe de altă parte, adăugarea procentului de 15 % s-a realizat la salariul de bază care fusese redus cu 25 % prin art. 1 din Legea nr. 118/30 iunie 2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar care prevedea: (1) Cuantumul brut al salariilor— stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Apreciază că Legea nr. 285/2010, nu face altceva decât să revină parțial la cuantumul salariilor, neexistând o majorare a salariilor/indemnizațiilor, ci o conformare a prevederilor art. 1 și art.16 din Legea nr. 118/2010 și a Deciziei Curții Constituționale, astfel că premiul anual trebuia inclus în salariile/indemnizațiile brute începând cu 01 ianuarie 2010, aspect ce nu s-a întâmplat.
În acest context, consideră că opinia tribunalului în sensul că premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 apare ca nesusținută de probe.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, C. constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, apelanții-reclamanți au solicitat obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Dreptul la premiul anual a fost reglementat prin dispozițiile art. 25 din legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 și care prevede expres faptul că drepturile salariale ale personalului ce intră sub incidența acestei legi sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de prezenta lege.
La rândul său, Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede expres, la art. 8, faptul că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Aceste dispoziții legale au fost declarate constituționale de către C. Constituțională, iar prin decizia nr. 21/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordate în forma supusă vechii reglementări.
C. reține și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.2 din legea nr. 285/2011, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Actele normative adoptate ulterior în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 alin.2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2011 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, art.2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, art. 9 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și art. 8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 au preluat această interdicție de acordare de premii și prime de vacanță pentru perioada 2011-2015.
Prin urmare, C. constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, nemaiexistând temei legal pentru acordarea premiului anual în perioada solicitată de reclamanți.
Sub acest aspect, împrejurarea că intimata-pârâtă C. de A. Ploiești a eliberat adeverința nr. 200/A/14.01.2015 potrivit căreia premiul anual nu a fost inclus, începând cu data de 01.01.2011, în majorările salariale acordate conform art. 8 din Legea nr. 285/2010, este lipsită de relevanță, raportat la Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii menționat anterior, potrivit căreia premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Neîntemeiată este și solicitatea apelanților privind administrarea probei cu expertiză contabilă, o asemenea probă nefiind propusă spre administrare în fața instanței de fond, iar raportat la considerentele expuse anterior nu este utilă cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, C. va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții M. M. B., S. R., D. R., S. V., D. G., P. M. C., D. D. C. – toți cu domiciliul procedural ales la sediul Tribunalului Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, ..3, județ Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 375 din 11 martie 2015 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sect.5, T. Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, Calea București, nr.3, jud. Dâmbovița, C. de A. Ploiești, cu sediul în Ploiești, ..4, jud. Prahova, M. Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sect.5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E. M. V. G.
Grefier,
V. M.
red. VG
tehnored. VG/VM
13 ex./17.06.2015
d.f._ T. Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1395/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
