Obligaţie de a face. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 353/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 353/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 353

Ședința publică din data de 12 martie 2015

Președinte - A. M. R.

Judecător - C. M. M.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF I. N., cu sediul în B. ., județul B., în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții: B. TRĂIEAN, I. G., G. C. G., FLEOARCĂ M., M. M., T. ROSMARINA, S. M., M. E., T. V., P. FELEICIA, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I., împotriva sentinței civile nr. 1222 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.9 B., cu sediul în B., ., județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelantul reclamant a solicitat, prin cererea de apel, judecata cauzei și în lipsa acestuia.

Curtea, având în vedere că apelantul reclamant a solicitat, prin cererea de apel, judecata cauzei și în lipsa acestuia, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, reclamanții B. Trăiean, I. G., G. C. G., Fleoarcă M., M. M., T. Rosmarina, S. M., M. E., T. V., P. Feleicia, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I. reprezentați de S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B. au chemat în judecată pe pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.9 B., județul B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1. calcularea salariului de bază, potrivit încadrării la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității învățământ pârâte;

2.calcularea sporului de vechime în muncă ce se cuvine reclamanților, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform capătului de cerere nr.1 începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, pentru toate categoriile de personal administrativ sau nedidactic încadrate la nivelul unității de învățământ pârâte;

3.plata diferențelor de drepturi salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite conform capetelor 1-2 ale cererii de chemare în judecată, începând cu 01.01.2012 și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, pentru aceeași perioadă.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că potrivit art. 88 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare: „Personalul din învățământul preuniversitar este format din personal didactic, personal didactic auxiliar si personal administrativ sau nedidactic”.

Personalul administrativ sau nedidactic (denumit în continuare personal nedidactic) din unitatea de învățământ este salarizat conform actelor normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, acte normative care au fost încălcate de către unitatea de învățământ pârâtă, atunci când s-a stabilit salariul de bază, dar și sporul de vechime în muncă.

În ce privește salariul de bază potrivit încadrării se invocă aplicabilitatea art.1 din H.G. nr.1225/2011, a Hotărârii nr. 871/2013, a H.G.nr. 281/1993, H.G. nr. 281/1993, art. 21, 22, 23 și 30, O.UG nr.24/2000, O.G. nr.10/2008, a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr.330/2009, O.U.G. nr.1/2010, a Legii 284/2010, a Legii nr.285/2010, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr.84/2012, O.U.G. nr.103/2013.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă faptul că salariul de baza stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit cadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată) sunt identice.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, reclamanții erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr.. V/2b din O.G. nr.10/2008 ( la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.

Deși O.G. nr. 10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr. 330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, dar și de cele ale art. 5 alin. (1) din OUG. nr. 1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2010. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr. V/ 2b la O.G. nr. 10/2008.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de "indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri ice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr. V/2 b la O.G. 10/2008.

Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr. V/2 b la O.G. 10/2008 ( art. 1 din O.U.G. nr. 19/2012), situația fiind identică pentru anul 1 ( art. 1 din OUG nr. 84/2012), dar și pentru 2014 (art. 1 din O.U.G. nr.103/2013).

Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă că salariile de bază personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care era de 01.01.2011 era de 670 lei.

De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 11.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr. V/2 b) la O.G. nr. 10/2008.

Faptul că salariile de bază ale membrilor noștri de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară garantat plată rezultă si din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.

II. Referitor la sporul de vechime, se invocă aplicabilitatea art. 7 alin (1) din H.G. nr. 281/1993, cu modificările și completările ulterioare, art. 22 din O.G. nr. 10/2008, Lega cadru nr. 330/2009, Legea cadru nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ

Universitar.

Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de muncă este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art. 11 și art. 30 din Legea nr. 130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art. 133 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art. 229 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Prevederile art. 41 alin. (2) și (5) din Constituția României, legea fundamentală - la art. 41 alin. (5) - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art. 41 alin. (2) din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc).

În sensul obligativității clauzelor contractelor colective de muncă este și practica instanțelor de judecată.

Mai mult, conform Codului Muncii, art. 160 „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri”.

De asemenea, art. 162 alin. 3 din Codul muncii prevede că „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative

Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de /învățământ pârâtă, cât și din statele de plată, nici sporul de vechime a fost corect calculat.

Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul bază calculat greșit, așa cum au demonstrat, mai sus, la pct. I.

Mai mult, din statele de plată a salariilor, rezultă fără putință tăgadă că nu există nicio diferență între salariul de bază al personalului nedidactic care beneficiază de sporul de vechime în muncă și cel al personalului nedidactic care nu beneficiază de spor de vechime, acestea fiind identice.

III. În ceea ce privește dobânda legală:

Potrivit art. 161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art. 166 alin. (4) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar conform potrivit art. 156 (actualmente art. 161), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.

Același act normativ prevedea, la art. 295 alin. (1), următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile” ( actualmente art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”)

Art. 1088 din Codul civil, promulgat la 4 decembrie 1864 și pus în aplicare la 1 decembrie 1865, cu modificările și completările ulterioare prevede: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.

Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Noul cod civil ( NCC), adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, dupa caz, culpabile a obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta

lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul

făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are tul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

De asemenea sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2011, potrivit cărora: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor actuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală datorată fiecăreia dintre acestea”.

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobândă, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

Pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.

Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.

În sprijinul capătului de cerere privind obligarea unității de învățământ pârâte la plata dobânzii legale, au invocat și Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în Ședința publică din data de 17 februarie 2014.

La dosar, reclamanții au depus în copii: tabel cu membrii de sindicat; împuternicire, adeverința emisă de unitatea de învățământ pârâtă privind salarizarea, extras din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar și au solicitat, în cadrul probatoriului cu înscrisuri, depunerea de către unitatea pârâtă a statelor de salarii pentru perioada ce face obiectul cauzei.

Pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr.9 B. nu a formulat întâmpinare.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul B., prin sentința civilă nr.1222 din 26 noiembrie 2014, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reprezentantul legal S. Învățământului Preuniversitar PROF I. N. B., în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții: B. Trăiean, I. G., G. C. G., Fleoarcă M., M. M., T. Rosmarina, S. M., M. E., T. V., P. Feleicia, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I., în contradictoriu cu petenta Grădinița cu program prelungit nr.9 B..

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul B. a reținut următoarele:

Reclamanții, B. Trăiean, I. G., G. C. G., Fleoarcă M., M. M., T. Rosmarina, S. M., M. E., T. V., P. Feleicia, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I. așa cum rezultă din adeverința nr.571/2014 și statele de plată, sunt angajații pârâtei Grădinița cu P. Prelungit nr.9 B., ca personal nedidactic, fiind salarizați potrivit dispozițiilor legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Au susținut, în esență, prin motivele invocate în acțiune, că salariile de bază le-au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, că sporul de vechime nu a fost calculat corect, fiind aplicat la o bază calculată greșit, neexistând diferențe între personalul ce beneficiază de acest spor și cel care nu beneficiază, solicitând astfel calcularea salariului de bază la nivelul menționat, începând cu data de 01.01.2012, până la data pronunțării hotărârii, calcularea sporului de vechime ca procent din salariul de bază rezultat în urma calculului anterior și la plata diferențelor de drepturi salariale, cu dobânda legală aferentă sumelor.

Tribunalul a constatat că reclamanții confundă valoarea de referință la clasa 1 de salarizare cu salariul minim brut pe țară, acesta din urmă fiind stabilit anual prin hotărâri de guvern.

Această valoare de referință nu este aceiași cu salariul minim brut pe țară, ci pe baza acestei valori de referință stabilită la art.4 alin.1 din Legea nr.283/2011, se procedează la calcularea salariilor în tot sistemul bugetar, și doar acolo unde salariul de bază este mai mic decât salariul minim brut pe țară stabilit prin hotărâre de guvern, se acordă acest salariu minim brut pe țară..

În cazul în care s-ar proceda în sens contrar, adică dacă s-ar calcula salariile începând de la cuantumul salariului minim brut pe țară, ignorându-se valoarea de referință stabilită prin lege, s-ar ajunge la modificarea legii privind salarizarea pentru întreg personalul bugetar, fapt inacceptabil, deoarece rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificării acesteia.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt, incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.

Prin urmare, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Pe de altă parte, tribunalul a constatat că, în perioada de referință, pârâta a respectat legile unitare de salarizare a personalului în ce privește elementul salarial în raport de criteriile și principiile stabilite de aceste acte normative.

Astfel, salarizarea reclamanților, începând cu data de 01.01.2010, a fost reglementată de Legea nr.330/2009, legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform Anexei II/14 –Alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, Legea nr.284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011, OUG nr.19/2012, OUG nr.84/2012 și OUG nr.103/2013.

Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice a prevăzut, în art.30 alin.5, că în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul avut, iar noul salariu va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta.

Astfel, conform art.30 din lege:

„(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.

(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.

(4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.

(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

În același sens au fost și dispozițiile OUG nr.1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.

Reclamanții au susținut că, la data de 01.01.2010, salariile de bază erau cele prevăzute de anexa V/2b din OG nr.10/2008, fiind prevăzute pentru personalul nedidactic între limita minimă de 641 lei și limita maxima de 675 lei, deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care era de 670 lei în anul 2011.

Însă, stabilirea salariilor de bază în raport de salariul avut în luna decembrie 2009 era prevăzută de textul legal, respectiv art.30 alin.5 lit. a din Legea nr.330/2009, iar reclamanții nu au făcut dovada contestării acestei încadrări.

Ulterior, Legea nr.330/2009 a fost abrogată prin Legea cadru nr.284/2010.

Conform art.7 din Legea nr.284/2010, s-a prevăzut că aplicarea legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, iar valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Ca urmare, deși Legea-cadru nr.284/2010 a intrat în vigoare la 01.01.2011, nu s-a aplicat în privința stabilirii salarizării (coeficienți de ierarhizare, valoare de referință, sporuri etc.)

Pentru anul 2011, Legea nr.285/2010 a fost aceea care a stabilit salarizarea personalului bugetar, ca lege tranzitorie.

Astfel, potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011:

„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.

(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare.

Art.16 din aceeași lege a prevăzut expres că „majorarea totală a salariului brut, soldei brute lunare/salariului lunar brut, a indemnizației lunare brute nu poate fi mai mare de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Art. 4 – „(1) Valoarea de referință este de 600 lei.

(2) În anul 2011 nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.

(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.”

Din aceste dispoziții legale rezultă că, începând cu anul 2011 cuantumul brut al drepturilor salariale s-a stabilit în raport de funcția și de vechimea în muncă dobândită, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2010.

Ulterior, prin Legea nr.283/2011,ce a modificat OUG nr.80/2010, s-a prevăzut:

„Art. 1 - (1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În anul 2012, reglementarea salariilor de bază, a sporurilor personalului plătit din fonduri publice a fost aceea prevăzută de OUG nr.19/2012, în anul 2013 de OUG nr.84/2012 ( art.1: „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”), iar în 2014 de OUG nr.103/2013.

Potrivit art.1 din OUG nr.103/2013:

„(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Existând astfel trimiteri ale textelor legale la nivelul, inițial, al salariului din luna octombrie 2010, cu majorarea de 15%, respectiv la vechimea avută la 31 decembrie 2010 și de menținere a acestui nivel, conform art.16 din Legea nr.285/2010 și art. II, art.1 alin.2 din OUG nr.80/2010 modificată prin Legea nr.283/2011, instanța reține, având în vedere situația drepturilor salariale ale reclamanților, astfel cum rezultă din copiile statelor de plată, că au fost stabilite legal.

Art.2 din HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013 și HG nr.871/2013 prevăd că „ pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1”

Ori, rezultă din statele de plată, din perioada 2012-2014, că nivelul salariului de bază realizat de reclamanți este peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară prevăzut succesiv prin HG nr.1225/2011, HG nr.23/2013, respectiv HG nr.871/2013.

Au mai invocat reclamanții obligativitatea contractelor colective de muncă, cu referire la sporul de vechime, corespunzător fiecărei tranșe de vechime, prevăzut de Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, înregistrat sub nr._/2012, și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, înregistrat sub nr.596/2007, apreciind că nu a fost corect calculat, fiind aplicat la o bază de calcul greșită.

Însă, această susținere este nefondată, baza de calcul fiind aceea prevăzută de dispozițiile legale menționate mai sus.

În privința salarizării personalului bugetar, art.13 alin.3 din Legea nr.330/2009, a reglementat faptul că, în cadrul fiecărui grad sau al fiecărei trepte profesionale, diferențierea salariilor de bază se face pe un număr de 5 gradații, corespunzătoare celor 5 tranșe de vechime în muncă, prevăzute la art.16 ( de la 3 la 5 ani, de la 5 la 10 ani, de la 10 la 15 ani, de la 15 la 20 de ani și peste 20 de ani).

Acest spor de vechime a fost inclus, conform art.5 din OUG nr.1/2010, în salariile de bază, în cuantumul avut în luna decembrie 2009.

Totodată, s-a prevăzut expres în alin.3 al art.5 din ordonanță, că „în situația în care în cursul anului personalul de conducere și execuție îndeplinește condițiile pentru trecerea într-o altă tranșă de vechime, se acordă tranșa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului la salariul de bază aferent funcției din luna decembrie 2009”.

S-a mai susținut de către reclamanți, în privința sporului de vechime că, potrivit statelor de plată, nu există nicio diferență între salariul personalului ce beneficiază de spor de vechime și cel care nu beneficiază de acest spor, însă nediferențierea respectivă rezultă din faptul că acest spor, a fost inclus în salariu de bază, în conformitate cu dispozițiile legale de mai sus ( art.30 din Legea nr.330/2009, art.1 alin.5 din Legea nr.285/2010), iar în cazul personalului ce nu beneficiază de spor de vechime, încadrarea și stabilirea salariilor s-a făcut la nivelul de salarizare pentru funcții similare.

În acest sens sunt dispozițiile din art.2 al Legii nr.285/2010:

„În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

De asemenea, aceeași dispoziție a fost menținută și prin art.2 al OUG nr.80/2010 aprobată prin Legea nr.283/2011:

„ În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.”

Aceleași prevederi au fost aplicate și în anul 2013, conform art.2 din OUG nr.84/2012, iar în anul 2014, potrivit art.5 din OUG nr.103/2013.

Totodată, instanța reține faptul că, deși reclamanții solicită obligarea pârâtului la calcularea salariului de bază, a sporului de vechime, în raport de nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv ca procent la acest salariu de bază și la plata diferențelor de drepturi salariale, începând cu data de 1.01.2012, nu au contestat modul de stabilirea a salariilor de bază individuale, conform dispozițiilor Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nr. 284/2010 care prevede în art.30:

„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris.”

În același sens sunt și prevederile art.7 din Legea nr.285/2010:

„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”

Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale, instanța reține că fiind subsecvent primelor două capete de cerere, apreciate ca neîntemeiate, astfel că și acesta are același caracter

În consecință, față de aceste considerente, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Învățământului Preuniversitar „Prof. I. N.” B., în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții: B. Trăiean, I. G., G. C. G., Fleoarcă M., M. M., T. Rosmarina, S. M., M. E., T. V., P. Feleicia, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul a arătat că este nelegală motivarea instanței de fond pentru următoarele considerente:

La momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010,

nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau petenții, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr.

10/2008, era peste acest nivel, în consecință, deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010 nu aveam de ce să le contestăm sub acest aspect.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora a confundat valoarea de referință la clasa 1 de salarizare cu salariul minim brut pe țară, apelanta a apreciat că sunt nefondate, cunoscând foarte bine ce înseamnă noțiune de valoare de referință și ce înseamnă noțiunea de salariu minim pe economie garantat în plată.

Cunoaște și faptul că valoarea de referință se aplică pentru stabilirea salariilor personalului bugetar în funcție de coeficienții de ierarhizare (valoarea de referință x coeficientul ele ierarhizare = salariu de încadrare), ori în prezenta speță salariile personalului nedidactic sunt exprimate în lei, între limite minime și maxime, cuantumul valorii de referință neavând nicio implicare în determinarea salariilor de bază a acestora.

Din contră, din motivare rezultă că instanța de judecată face o confuzie

între noțiunile de salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut

Folosind sintagma salariul de bază, privit ca un tot unitar, instanța se referă,

probabil, la salariul de bază brut. Cele două noțiuni - salariul de bază potrivit

încadrării și salariul de bază brut - nu sunt identice.

Salariul de bază, potrivit încadrării (salariul de încadrare) reprezintă o valoarea de referință, care constituie bază de calcul pentru celelalte componente ale salariului (sporuri, indemnizații etc.). În cazul de față, salariul de încadrare reprezintă bază de calcul pentru sporul de vechime în muncă. Așadar, salariul de bază, potrivit încadrării, nu se confunda cu salariul de bază brut.

Potrivit hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, adoptate în perioada 2010-2014, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În sistemul bugetar, noțiunea de salariului de bază, potrivit încadrării este aceeași cu noțiunea de salariu de încadrare.

A apreciat apelantul că această interpretare decurge chiar din modul de redactare al hotărârilor guvernului privind salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată. în acest context avem în vedere atât principiile și argumentele de interpretare, cât și normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.

Spre exemplu, H.G. nr. 1193/2010 conține următoare redactare a textului normativ: Art. 1. începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe iară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.

Art. 2. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.

Potrivit art. 47 (1) din Legea nr. 24/2000, "articolul" ca element structural de bază al părții dispozitive cuprinde, de regulă, o singură dispoziție normativă aplicabilă unei situații date.

În situația supusă analizei textul normativ conține două articole distincte, aplicabile, în două situații distincte:

Instituirea, prin art. 1, a unui salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivel național;

Instituirea, prin art. 2, a unei reguli speciale pentru personalul din sectorul bugetar, și anume interdicția de a se stabili un nivel al salariului de bază, potrivit încadrării inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.

Aceeași idee se desprinde și din interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole. Este evident că legiuitorul a dorit instituirea unei norme speciale cu privire la salariații din sectorul bugetar, pentru că numai în aceste condiții își găsește sensul introducerea art. 2 în această redactare. Daca s-ar fi dorit ca salariile brute ale salariaților din sectorul bugetar să nu se situeze sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, s-ar fi tăcut expres o asemenea mențiune, fără a se mai introduce sintagma salariu de bază, potrivit încadrării.

Așadar, raportat la actele normative privind nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, nivelul salariului de încadrare al reclamanților, așa cum acesta este evidențiat în adeverința emisă de unitatea angajatoare, nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de ba/ă minim brut pe țară garantat în plată. In speță, nivelul salariului de încadrare al reclamanților este inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prin urmare, nu salariul de bază, privii ca un tot unitar, este cel ce trebuie să respecte minimul garantat în plată prin actele normative, așa cum, în mod greșit a reținut instanța, ci salariul de bază, potrivit încadrării, asimilat salariului de încadrare - bază de calcul pentru obținerea salariului de bază „privit ca un tot unitar" (salariul brut).

Cu privire la sporul de vechime, este evident că, în măsura în care salariul de încadrare, care reprezintă bază de calcul, a fost stabilit în mod eronat, urmează ca și acesta să fie calculat și plătit ca procent dintr-un salariul de încadrare situat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioadele de referință indicate.

În legătură cu calculul și plata sporului de vechime, nu lipsit de relevanță este și faptul că, din adeverința de salarizare, rezultă că nu există nicio diferență între salariații aflați în aceeași funcție, dar situați pe tranșe diferite de vechime în muncă.

Se ajunge în acest mod la situația discriminatorie în care persoane cu vechime considerabilă în muncă cum sunt membrii noștri de sindicat au același nivel de salarizare cu un proaspăt angajat, aflat la primul loc de muncă, deoarece primilor li se asigură doar aparent salariul minim pe economie, însă fără a se avea în vedere că acest presupus nivel minimal include și sporul de vechime care ar trebui în mod legal să constituie un adaos la acest plafon minimal; în timp ce, celor din a doua categorie, li se asigură salariul minim pe economie stabilit prin hotărârile de Guvern anuale, aceștia neavând dreptul la spor de vechime.

Considerentele instanței de fond potrivit cărora apărarea în sensul că nu există nicio diferență între personalul nedidactic care beneficiază de vechime, de cel care nu are acest spor, nu este relevantă, atâta timp cât încadrările acestora sunt diferite, fiind emise prin raportare la norme legislative diferite", nu pot fi menținute dat fiind faptul că, așa cum arată și instanța, actul normativ în baza căruia se face încadrarea și salarizarea personalului nedidactic din învățământ este Anexa V/2b din OG nr. 10/2008, coroborată cu Legea nr. 330/_, OUG nr. 1/2010 și Legea nr. 285/2010, prin urmare ambele categorii de salariați sunt supuse acelorași norme legislative.

În sinteză, cu titlu de exemplu, apelantul a prezentat o simulare a modului în care a apreciat că ar trebui realizată salarizarea reclamanților pentru anii 2012, 2013 și 2014.

În considerarea celor arătate, apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În drept, apelantul și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă.

Intimata pârâtă nu a formulat și depus la dosar întâmpinare, deși a fost legal citată cu această mențiune.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Începând cu 1 ianuarie 2010 salariile membrilor de sindicat în numele cărora a acționat apelantul reclamant au fost stabilite în baza legilor privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aspect reținut în mod corect de către tribunal și necontestat de către cel ce a pus în mișcare mecanismul judiciar, chiar acesta invocând în cuprinsul solicitărilor formulate o parte din actele normative incidente.

Ori, potrivit art. 30 alin. 3 din Legea nr. 330/2009, prima din punct de vedere cronologic, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.

La rândul său, alineatul 5 al aceluiași text de lege dispune că, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.

Dispoziții asemănătoare se regăsesc și în OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și care la art. 5 alin. 1 prevede în mod expres că, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.

Din punct de vedere al calcului acest din urmă act normativ prevede că:

- la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

- sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Ulterior legiuitorul a edictat Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care la art. 7 alin. 1 a dispus că aplicarea sa se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.

Potrivit alineatului 2 al aceluiași text de lege valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Pentru anul 2011 a fost adoptată Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Dispozițiile aplicabile în speța de față sunt cele cuprinse în art. 1 alin. 3 potrivit cu care cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, precum și cele din art. 1 alin. 5 care dispun că, în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Aferent anului 2012 prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar s-a prevăzut că în respectivul an, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

Totodată s-a dispus că, în anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În ceea ce privește salarizarea pe anul 2013, OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare dispune că, în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Actul normativ la care face trimitere expresă textul de lege redat în paragraful precedent prevede la art. 1 alin. 1 - cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Potrivit alineatului 2 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se majorează potrivit alin. 1, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor redate în mai sus rezultă două aspecte esențiale pentru justa soluționare a cauzei de față.

Astfel, pe de o parte, de la momentul aplicării actelor de salarizare menționate, legiuitorul nu a mai operat cu noțiunea de salariu de încadrare, ci cu noțiunea de salariu de bază, în care sunt incluse și sporurile, inclusiv sporul de vechime.

Așa fiind sunt nefondate criticile apelantului potrivit cărora prima instanță a făcut o confuzie între salariul de bază potrivit încadrării și salariul de bază brut.

Cel de al doilea aspect esențial este acela potrivit căruia ulterior reîncadrării persoanelor în numele cărora a acționat apelantul reclamant, drepturile stabilite în favoarea acestora s-a făcut, pentru anii 2011, 2012, 2013 și 2014 prin raportare la venitul salarial avut în anul 2010.

Tocmai de aceea tribunalul a făcut trimitere, ca singură modalitate de manifestare a nemulțumirilor legate de modul de stabilire a salariilor cu ocazia reîncadrării la contestația reglementată prin actele normative menționate în considerentele hotărârii.

Așa fiind sunt nefondate și criticile apelantului potrivit cărora la momentul aplicării dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, nivelul salariului minim pe economie stabilit prin hotărâre de Guvern era de 600 lei, în timp ce salariul de care beneficiau membrii sindicatului apelant, potrivit Anexei nr. V/2b din OG nr. 10/2008, era peste acest nivel, în consecință, deciziile de reîncadrare emise de intimată la data de 01.01.2010 nu puteau fi contestate sub acest aspect.

Sub aspectul criticilor apelantului fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 24/2000, chiar dacă s-ar accepta raționamentul acestuia potrivit căruia sintagma de „salariu de bază, potrivit încadrării” utilizată de hotărârile de guvern prin care s-a stabilit anual nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată este deosebită de cea de „salariu de bază”, utilizat de actele normative de salarizare, Curtea reamintește că, chiar legea invocată stabilește o anumită ierarhie a actelor normative.

În acest sens la art. 4 alin .3 se prevede în mod expres să, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Altfel spus, un act cu forță juridică inferioară – în speță o hotărâre de guvern și emisă în aplicarea unui act normativ cu o forță juridică superioară – în litigiul pendinte legi și ordonanțe de guvern, nu poate conține norme ce contravin acestei din urmă categorii.

Așadar nici trimiterile apelantului la dispozițiile legii privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nu pot fundamenta o soluție de admitere a căii de atac.

Pe de altă parte, dat fiind dezlegările Curții cu privire la criticile anterioare, instanța de apel nu poate avea în vedere nici referirile apelantului la regulile de interpretare istorico-teleologică, logică și sistematică a celor două articole.

Sub aspectul criticilor privitoare la modul de calcul al sporului de vechime Curtea observă că, apelantul a invocat drept un prim argument faptul că, de vreme de baza de calcul a acestuia este eronată, în mod corespunzător nici cuantumul său nu este legal.

Ori, așa cum s-a demonstrat pe larg în precedentul prezentelor considerente salarizarea persoanelor în numele căruia a acționat apelantul a fost făcută în conformitate cu actele normative ce au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește cel de al doilea aspect invocat de apelant, acesta constă în aceea că, se ajunge la situația discriminatorie în care persoane cu vechime considerabilă în muncă cum sunt membrii de sindicat au același nivel de salarizare cu un proaspăt angajat, aflat la primul loc de muncă, deoarece primilor li se asigură doar aparent salariul minim pe economie, însă fără a se avea în vedere că acest presupus nivel minimal include și sporul de vechime care ar trebui în mod legal să constituie un adaos la acest plafon minimal, în timp ce, celor din a doua categorie, li se asigură salariul minim pe economie stabilit prin hotărârile de Guvern anuale, aceștia neavând dreptul la spor de vechime.

În acest context Curtea reamintește că problematica dedusă judecății a făcut de asemenea obiect de reglementare, atât în Legea nr. 330/2010 – art. 30 alin. 5 și art. 31, cât și în art. 2 din Legea nr. 285/2010, fără a se face dovada de către apelant a nesocotirii de către angajator a acestor dispoziții legale, rolul instanței de judecată fiind numai acela de a stabili dacă actele normative au fost aplicate în mod corect.

Așa fiind sunt nefondate și criticile privitoare la modul de soluționare de către prima instanță a petitului privitor la calculul sporului de vechime.

Față de soluția dată primelor două capete de cerere și care așa cum s-a arătat în precedent este apreciată ca temeinică și legală de către instanța de control judiciar, Curtea constată că, în mod corect tribunalul a respins și cel de al treilea petit și care privea tocmai acordarea diferențelor dintre drepturile încasate și cele care se cuveneau în opinia reclamantului, cu actualizarea acestora raportat la coeficientul de inflație și cu plata dobânzii legale.

Pentru toate motivele arătate Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod pr. civ. urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR PROF I. N., cu sediul în B. ., județul B., în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții: B. TRĂIEAN, I. G., G. C. G., FLEOARCĂ M., M. M., T. ROSMARINA, S. M., M. E., T. V., P. FELEICIA, D. M., I. M., H. V., G. A., G. E., M. M. și P. I., împotriva sentinței civile nr. 1222 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.9 B., cu sediul în B., ., județul B., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2015.

Președinte, Judecător,

A. M. R. C. M. M.

Grefier,

C. C.

Red.CMM

Tehnored.CC

4 ex./24.03.2015

d. fond_ Tribunalul B.

j. fond A. E. D.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 380/2015. Curtea de Apel...  Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2353/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI