Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 914/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 914/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 4421/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 914
Ședința publică din data 9 iunie 2015
Președinte - E. M.
Judecător - V. G.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâtul M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.444 din 20 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta G. V., cu domiciliul în Ploiești, .. 1, ., ., cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 47, cu sediul în Ploiești, .-7, jud. Prahova, cu chemații în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, ., nr. 28-30, sector 1.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că prin motivele de apel s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411(1) pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a,
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta G. V. a chemat în judecată pe pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr. 47 și M. Ploiești prin Primar solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor în solidar să plătească suma de 272 lei/lună reprezentând drepturi salariale aferente funcției de contabil șef, începând cu data de 01.01.2014 la zi.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că este angajata pârâtei conform Contractului individual de muncă nr. 21/01.10.2011, încheiat pe perioadă nedeterminată, iar conform lit. E din contract, funcția ocupata de aceasta este de "contabil șef, iar potrivit literei J din contract, "Salarizare", beneficiază de o indemnizație de conducere de 25%-147 lei. Ulterior, prin decizii succesive, s-a majorat indemnizația de conducere, pentru ca, prin Decizia nr. 179, începând cu data de 01.12.2012 s-a dispus majorarea drepturilor salariale lunare, indemnizația de conducere fiind stabilita la 272 lei, atribuțiile, responsabilitățile și descrierea activităților desfășurate în calitate de administrator financiar de patrimoniu - contabil șef, fiind descrise în Fișa postului.
A menționat că indemnizația de conducere aferentă funcției de "contabil șef i-a fost achitată pe toată perioada anului 2012 si 2013, inclusiv decembrie 2013, și cu toate că, în baza Procesului Verbal al Ședinței Consiliul de administrație al pârâtei din data de 20.12.2013 s-a dispus menținerea structurii organizatorice si a postului de contabil șef (administrator financiar), din ianuarie 2014, pârâta nu i-a mai plătit indemnizația de conducere în cuantum de 272 lei/lunar, cu toate că nu i s-au schimbat nici funcția deținută și nici atribuțiile.
Avându-se în vedere cele prezentate mai sus a considerat că nu există niciun temei, din cele prevăzute de legiuitor, care să poată permite unilateral angajatorului modificarea unor clauze ale contractului individual de muncă - schimbarea funcției, a salariului. Fără să existe o decizie în acest sens.
Astfel, conform art. 17 alin. 3 lit. d si k coroborat cu alin. 5 Codul Muncii pentru modificarea funcției și a salariului de bază este necesar încheierea unui act adițional la Contractul individual de muncă.
Potrivit art. 41 din Codul muncii (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. (2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod. (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: c) felul muncii ..e) salariul;
Avându-se în vedere că nu există acordul său pentru modificarea contractului individual de muncă, faptul că îndeplinește în continuare funcția de "contabil șef, că are aceleași atribuții ca și până acum, consider că în mod nelegal pârâta nu îi achită drepturile salariale conform contractului individual de muncă.
Așa cum rezultă din contractul individual modificat prin Actele adiționale, indemnizația de conducere care i se cuvenea era de 272/lunar, iar conform fluturașilor de salariu, ulterior datei de 01.01.2014, nu i s-a mai achitat aceasta indemnizație.
A considerat cererea sa ca fiind întemeiată, în drept și fata de prevederile art. 160-171 Codul muncii.
În ceea ce privește chemarea în judecată și a Municipiului Ploiești prin Primar, a considerat ca acesta are calitate procesuală pasivă deoarece finanțarea învățământului preuniversitar se face de unitatea administrativ teritorială în raza căreia se desfășoară activitatea.
Astfel, conform art. 13 din OUG nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar aprobate prin HG 538/2001 se arată " începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea".
A considerat că, în cazul în care se va trece peste aceste aspecte, este necesar ca hotărârea ce va fi pronunță să fie opozabilă acestei pârâte, în caz contrar, neputând pune în executare sentința.
În drept: cererea s-a întemeiat pe disp.art. 17 alin. 3 lit. d si k coroborat cu alin. 5 Codul Muncii, art. 41, art. 160-171, art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, iar în dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei în copii, înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare, cerere de chemare în garanție.
A invocat pârâtul excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât între M. Ploiești și personalul didactic nu există raporturi de muncă, astfel încât pârâtul nu poate fi obligat nici la calcularea drepturilor salariale, nici la plata diferențelor de drepturi salariale și nici la plata drepturilor salariale neacordate, astfel cum se solicită de reclamantă.
Din niciun text legal invocat de către reclamantă nu reiese calitatea de angajator a pârâtului M. Ploiești, astfel încât acest pârât nu are competența de a calcula salarii ori alte drepturi bănești și implicit, nici de a le plăti efectiv.
Potrivit art. 93 alin. din Legea nr. 1 din 5 ianuarie 2011 (*actualizată*) a educației naționale, angajatorul este unitatea de învățământ, iar pe de altă parte, M. Ploiești nu are atribuții în ceea ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, ci intervine numai în cazul finanțării complementare.
A precizat că finanțarea de bază include cheltuielile de personal, adică tocmai salarizarea personalului didactic și celelalte drepturi bănești cuvenite acestuia, și se asigură de la bugetul de stat și din alte surse, dar prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror raza își desfășoară activitatea unitățile de învățământ (art.16 coroborat cu art.19 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat).
De asemenea, a mai arătat că directorul unității de învățământ are calitatea și exercită atribuțiile de ordonator terțiar de credite și este cel care elaborează proiectele de plan anual de școlarizare și proiectul de buget ale unității de învățământ, potrivit art. 8 lit. e) din H.G. nr. 2192/2004, Iar potrivit art. 7 lit. d) din același act normativ, Consiliul de administrație avizează proiectele de plan anual de școlarizare, de state de funcții și de buget ale unității de învățământ.
Reiese din cele arătate mai sus că unitatea administrativ-teritorială nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat.
A arătat că unitatea administrativ teritorială nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești ce se cuvin personalului didactic, ci are numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum cu fost acestea alocate de la bugetul de stat.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Ploiești și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere aceleași argumente invocate în susținerea excepției mai sus, în temeiul art. 72 și urm. Cod pr. civilă a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, a Ministerului Educației Naționale, pentru ca, în cazul în care instanța s-ar admite cererea reclamantei, să se dispună prin aceeași hotărâre obligarea celor chemați în garanție să achite reclamantei sumele ce reprezintă drepturi bănești neacordate.
Prezenta cerere de chemare în garanție a foat întemeiată pe motivele de fapt și de drept invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Ploiești.
M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publicei, formulata de municipiului Ploiești prin primar, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În fapt, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă, în care părți nu pot fi, potrivit art. 282 din Codul Muncii, decât salariații, angajatorii, sindicatele și patronatul, precum și alte persoane juridice sau fizice ce au această vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.
În speța, M. Finanțelor Publice este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea salariaților unităților de învățământ, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
De asemenea, M. Finanțelor Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Consiliul Local al municipiului Ploiești și Consiliul județean Prahova) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat M. Finanțelor Publice să facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții. M. Finanțelor Publice nu trebuie confundat cu Statul R. și cu bugetul de stat.
Statul R., care poate avea numeroși reprezentanți-instituții publice, nu poate fi confundat cu M. Finanțelor Publice, pe de o parte, pentru că sunt două entități diferite, care nu se suplinesc una pe cealaltă, ci au drepturi și obligați distincte, iar pe de altă parte având în vedere că nu există în dreptul românesc reglementare care să identifice Statul R. cu M. Finanțelor Publice sau M. Finanțelor Publice cu Statul Român.
Faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite salariaților unităților de învățământ, nu poate conduce la obligarea M. Finanțelor Publice la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea că M. Finanțelor Publice trebuie să fie parte în litigiu și sa fie obligat la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanta.
A susținut că ÎCCJ - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a pronunțat în dosarul nr. 12/2011 prin Decizia nr. 10/19.09.2011, în sensul că a fost admis recursul în interesul legii stabilind": "în aplicarea dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă raportat la art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.1-4 din O.G- nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. în învățământul preuniversitar. nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
Având în vedere cele prezentate, a solicitat respingerea cererii de chemare in garanție ca neîntemeiata.
Chematul in garanție M. Educației si Cercetării Științifice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât între Misterul Educației și Cercetării Științifice și cadrele didactice sau personalul auxiliar nu există niciun fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia, cu privire la calcularea și plata salariilor acestora.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și ari 14 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii cu modificările și completările ulterioare o are numai conducătorul instituției de învățământ, care este ordonatorul de credite al instituției.
Potrivit prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, M. Educației și Cercetării Științifice are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În niciun caz M. Educației și Cercetării Științifice nu are calitate de angajator față de reclamantă, întrucât nu poate, conform principiului specialității capacității de folosință, încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
Tot dispozițiile legale ne indică faptul că această calitate de angajator o are instituția de învățământ.
În al doilea rând, M. Educației și Cercetării Științifice nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. Instituțiile de învățământ. în calitate de angajator, au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariate ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractul individual de muncă.
Conform art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare: Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea".
Prin art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin HG nr. 538/2001 se prevede: «Începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ - preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rasă acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat".
M. Educației și Cercetării Științifice nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice, întrucât nu are aceste atribuții. Legiuitorul a reglementat explicit care sunt cheltuielile care se asigură din bugetul de stat prin minister.
Referitor la cererea de chemare în garanție, a invocat prevederile art. 72 Cod pr. civilă, arătând că, în genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic între cele două părți.
De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor celor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a tăcut cu titlu oneros.
Or, în litigiile de muncă, raporturile juridice se stabilesc între angajator și salariat, drepturile și obligațiile fiecărei părți fiind trasate de clauzele contractului individual de muncă, modificarea acestora realizându-se prin acordul ambelor părți.
Faptul că MECȘ are atribuții în procedura de finanțare a învățământului nu atrage după sine nașterea unor raporturi juridice de muncă între noi și reclamant. Vă rugăm să observați că MECȘ, ca organ al administrației publice centrale cu rol în elaborarea și coordonarea politicilor naționale în domeniul educației, nu face altceva decât să aprobe criterii, standarde, costuri medii anuale orientative per elev/preșcolar. Deci, obligațiile sale sunt generale, pentru tot sistemul de învățământ preuniversitar și nu special pentru reclamant.
Chiar dacă s-ar îmbrățișa ideea că respectiva hotărâre judecătorească trebuie să le fie opozabilă, aceasta va fi imposibil de executat pentru acesta deoarece nu este ordonator de credite pentru învățământul preuniversitar - în general și pentru unitatea școlară, în particular, calitatea de ordonator principal de credite aparține consiliului local.
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 444/20.02.2015 prin care a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Municipiului Ploiești - prin Primar invocată de acesta prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Educației și Cercetării Științifice, invocată de acesta prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în garanție a acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea formulată de reclamanta G. V., în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu P. Prelungit nr. 47 Ploiești și M. Ploiești prin Primar. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 272 lei/lună reprezentând drepturi salariale aferente funcției de contabil șef, începând cu data de 01.01.2014 la zi și în continuare pe toată durata deținerii funcției. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Ploiești prin Primar, tribunalul a respins-o având în vedere că finanțarea învățământului preuniversitar se face de unitatea administrativ teritorială în raza căreia se desfășoară activitatea.
Potrivit art. 13 din OUG nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
În conformitate cu art. 1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar aprobate prin HG nr. 538/2001, începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației și Cercetării Științifice, tribunalul a admis-o și a respins acțiunea față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că, între acest pârât și cadrele didactice sau personal auxiliar nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă.
M. Educației și Cercetării Științifice are calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale cu funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control conform Legii nr. 90/2001 și nu are calitate de angajator față de reclamantă, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și nici de a plăti salarii.
Totodată, pârâtul nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. Instituțiile de învățământ, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților să drepturile ce rezultă din contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă și din lege.
În conformitate cu art. 13 din OUG nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar aprobate prin HG nr. 538/2001, prevăd că, începând cu anul 2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației și Cercetării Științifice, tribunalul o va respinge având în vedere că, potrivit art. 72 C. pr. civ., partea poate să cheme în garanței o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Codul nu limitează posibilitatea chemării în garanței doar la anumite materii. Astfel, chemarea în garanței este folosită în litigiile în materie contractuală, în materie de coproprietate, în litigiile locative sau pentru plata unor despăgubiri, în materie de contencios administrativ.
În schimb, chemarea în garanței s-a considerat că nu este admisibilă în procedura ordonanței președințiale, deoarece ea privește fondul dreptului, în cadrul ordonanței președințiale se cercetează doar aparența dreptului.
Chemarea în garanței nu este admisibilă în litigiile de muncă, deoarece între persoana încadrată în muncă, parte în litigiu și terțul chemat în garanței nu există raporturi juridice de muncă.
Nici unitatea nu ar putea chema în garanție o altă persoană, deoarece, dacă acea persoană ar urma să răspundă material, unitatea își recuperează paguba prin deciziei de imputare sau angajamentul de plată.
Tribunalul a respins și cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministrul Finanțelor Publice având în vedere că acesta este un terț ce nu are atribuții privind angajarea și salarizarea salariaților unităților de învățământ întrucât nu are nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
M. Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordinatori principali de credite.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie de reclamantă la dosar, reclamanta este încadrată în cadrul pârâtei îndeplinind funcția de contabil șef pe o durată nedeterminată, cu începere a activității de la data de 01.10.2011 la Grădinița de Copii nr. 47 Ploiești.
Durata muncii este de 4 ore pe zi și 20 de ore pe săptămână cu un salariu de bază lunar brut de 587 lei. Prin Decizia nr. 14.1/2011 s-a hotărât ca, începând cu data de 01.10.2011, în conformitate cu prevederile legii nr. 63/2011, reclamanta să beneficieze de un salariu de încadrare de 587 lei și o indemnizație de concediere de 25 %, respectiv de 147 lei. Ulterior, prin Decizia nr. 87/2012 emisă de Pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr. 47 Ploiești, s-a decis ca sporul de conducere al reclamantei să fie 235 lei, ulterior de 254 lei.
Prin Decizia nr. 179/2012, s-a hotărât majorarea cu un procent de 7,4 % a salariului de bază stabilit conform Legii 63/2011, începând cu data de 01.12.2012, reclamantei fiindu-i majorat cu suma de 272 lei, iar prin Procesul Verbal al Ședinței Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 20.12.2013 s-a dispus menținerea structurii organizatorice și a postului de contabil șef.
Contractul individual de muncă potrivit art. 41 din poate fi modificat numai cu acordul părților potrivit art. 41 din Codul muncii.
Nu s-a făcut dovada acordului reclamantei pentru modificarea în vreun fel a contractului individual de muncă, iar fluturații de salariu depuși în copie la dosar nu rezultă că reclamantei i-au fost plătite aceste drepturi salariale.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, conform art. 160 Codul muncii, iar potrivit art. 166 din Codul muncii, salariul se plătește cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern după caz.
Dovada plății salariului se face conform art. 168 Codul muncii cu statele de plată semnate. Precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariat.
Considerentele reținute anterior au stat la baza pronunțării sentinței de instanța de fond.
Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul M. Ploiești Prin Primar, considerând-o nelegală și netemeinică pentru că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de apelantă, apreciindu-se eronat că aceasta justifică calitatea deși între M. Ploiești și personalul didactic nu există raporturi de muncă din niciun text de lege nu reiese calitatea de angajator a apelantei, astfel că nu poate calcula salariile și nici alte drepturi bănești cuvenite reclamanților, art.93 din Legea 1/5.01.2011 prevăzând că angajatorul este unitatea de învățământ.
S-a mai susținut că M. Ploiești nu are atribuții nici în ce privește finanțarea de bază a unităților de învățământ, intervenind numai în cazul finanțării complementare, finanțarea de bază asigurându-se de la bugetul de stat și din alte surse, dar prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea unitățile de învățământ.
S-a susținut că unitatea administrativ teritorială nu are putere de decizie cu privire la drepturile bănești cuvenite personalului didactic, ci numai obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate din bugetul de stat.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile formulate prin motivele de apel nu pot fi primite, instanța de fond respingând în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Ploiești – prin primar.
Soluția este corectă deoarece potrivit art.13 din OUG 32/2001 începând din acest an finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe baza cărora își desfășoară activitatea unitățile de învățământ.
Art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar aprobate prin HG 538/2001 precizează că începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele unităților administrativ teritorială pe a căror rază își desfășoară activitatea respectivele unități de învățământ.
Față de aceste prevederi este irelevant faptul că nu există un raport direct între reclamanți și apelantă, de vreme ce din anul 2001 finanțarea învățământului preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale.
Pe de altă parte, apelanta însăși precizează că are obligația de a distribui fiecărei unități de învățământ sumele de bani aferente cheltuielilor de personal, astfel cum au fost acestea alocate de la bugetul de stat.
Față de această situație, în mod corect s-a respins excepția lipsei calității p5ocesuale pasive a apelantei, motive pentru care apelul de față este nefondat, urmând ca în conformitate cu prev.art.480 alin.1 NCPC să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr.444 din 20 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta G. V., cu domiciliul în Ploiești, .. 1, ., ., jud. Prahova, cu pârâta GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 47, cu sediul în Ploiești, .-7, jud. Prahova, cu chemații în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sect.5, M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, ., nr. 28-30, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
E. M. V. G.
Grefier,
V. M.
red. E.M./tehnored. A.F.
7 ex./ 2015-06-11
d.f._ Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 902/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
