Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2108/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2108/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 2108/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2108
Ședința publică din data de 10 decembrie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat menționați în cererea inițială, împotriva sentinței civile nr. 1057/01 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu sediul în București, ..28-30, sect.1, C. C. Găești, cu sediul în Găești, ., județul Dâmbovița, C. C. N. M., cu sediul în P., ..9 județul Dâmbovița și I. Școlar Județean, cu sediul în Târgoviște, ..127, județul Dâmbovița.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, s-a solicitat în mod expres de către reclamant judecata în lipsă. Totodată, se menționează că în cadrul etapei scrise a procesului, intimatul-pârât C. C. N.M. P. a depus la dosar întâmpinare, înregistrată sub nr._/1.10.2015, în finalul căreia a solicitat judecata în lipsă.
Curtea, constatând că atât prin cererea de apel, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul C. C. Găești s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /05.01.2015, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, C. C. Găești, C. C. N. M. și I. Școlar Județean, obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar a pârâtei unitatea administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că ÎCCJ, prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a mai arătat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare, iar Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009 și că o asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudența a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii. Dezlegările date de ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție este de natură a îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât ÎCCJ, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar. Mai mult decât atât, în dispozitivul deciziei nr. 21/2013 nu se prevede imposibilitatea acordării acestui drept salariat, ci se stabilește că în interpretarea și aplicarea disp. art.8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
S-a susținut că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității. Prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 13 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor. Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare si după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma retroactivității, înscrisă in art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Ori, în cazul reclamantilor membri de sindicat, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui întrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Așadar, daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate să ignore aceste prevederi si sa facă aplicarea celor din reglementarea internațional mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1, astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu-premiul anual-și nici majorarea salarială, iar prin decizia 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, s-a invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ.
Au fost anexate, în copie, tabel cu membrii de sindicat care au oferit mandat de reprezentare, cărțile de identitate, adeverințe eliberate de unitatea școlară.
Pârâtul M. Educației și Cercetării Științifice a formulat întâmpinare la data de 13.02.2015, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive având în vedere prevederile HG 26/2015, precum și dispozițiile art.104 și 111 din Legea nr.1/2011.
S-au formulat întâmpinări și de către pârâții C. C. Găești și C. C. P., prin care au învederat că sunt de acord cu cererea formulată, având în vedere că reclamanții menționați în tabelul anexă au avut calitatea de personal contractual. S-a mai invocat de către pârâți și Decizia nr.21/2013 a ÎCCJ.
Prin sentința civilă nr. 1057/01.07.2015, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației și Cercetării Științifice și a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării Științifice, tribunalul a reținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ce este obligat în raportul juridic dedus judecății. Art.266 din Legea nr.53/2003 arată că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă sau colective de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.
Calitatea de angajator a membrilor de sindicat o are directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 coroborat cu art.7 alin.8 din Legea nr.84/1995 și art.22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, potrivit art.13 din OUG nr.32/2001 și art.1 din Normele metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG 538/2001, începând cu anul 2001 cheltuielile pentru finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
M. Educației Naționale este terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia.
Raportul juridic de muncă se formează între salariat ca titular al obligației de a presta munca și angajator ca titular al obligației de a remunera corespunzător muncii, salariatul.
În speță, raporturile juridice de dreptul muncii s-au format între salariați și unitățile școlare ai căror angajați sunt. Art.16 din HG 2192/2004 privind normele metodologice de finanțare și administrare a unităților de învățământ preuniversitar de stat prevede că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, astfel că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins cererea formulată împotriva acestuia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat personal didactic din C. C. Găești și C. C. N. M. P., a invocat ca temei al acordării de către pârâte a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual aferent anului 2010, în creșterea salarială lunară stabilită începând cu data de 01.01.2011 împrejurarea că aceștia sunt angajați ai pârâtului unitate școlară, iar temeiul de drept îl reprezintă dispozițiile art. 25 din Legea 330/2009 care, pentru anul 2010, au prevăzut dreptul reclamanților la acordarea premiului anual, premiu care nu ar fi fost inclus în creșterea acordată.
Prin art. 25 alin.(1) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată, s-a prevăzut că personalul salarizat potrivit acestui act normativ, beneficiază pentru activitatea desfășurată, de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, plata acestui premiu anual se realiza începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe reclamanții în cauză.
Prin art. 1 alin. (2) din acest act normativ s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Prin art. 39 alin.(1) lit. w) din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin această reglementare s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată, dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Tribunalul a mai reținut că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.
Prin urmare, modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestația pentru munca depusă.
Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
Pe de altă parte, a motivat tribunal, în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, ÎCCJ s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, întrucât decizia menționată mai sus este una obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și următorii ani, nu mai poate fi efectuată, a motivat tribunalul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.
S-a susținut de către apelant că instanța de fond în mod greșit a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art.8 din Legea nr. 285/2010 că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere decizia 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementari.
Apelantul a susținut că textul de lege asupra căruia se înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._/2015, s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care s-au solicitat diferențele salariale este 01.01.2012 - prezent.
Sub un alt aspect, a învederat apelantul, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 -2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
Nu în ultimul rând, a subliniat apelantul, soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile depuse nu reiese că diferențele salariate solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
S-a mai susținut de către apelant că instanța de fond în mod absolut eronat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și Cercetării Științifice reținând că acesta nu este angajatorul membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ .
Referitor la această excepție, apelantul a solicitat să fie respinsă ca nefondată, având în vedere împrejurarea că de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, se asigură finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor si elevilor, cluburile sportive școlare. Obligația legală de finanțare a cheltuielilor de personal pentru aceste instituții și cluburi școlare pe care o are M. Educatiei și Cercetării Științifice justifică legitimitatea sa procesuală și acțiunile privind plata drepturilor salariale ale personalului salariat, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, potrivit cărora: „(2) Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare, casele corpului didactic, palatele si cluburile copiilor și elevilor, cluburile sportive școlare, se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”.
În sprijinul acestui punct de vedere, apelantul a menționat și prevederile art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 32/2001, pentru reglementarea unor probleme financiare: „Cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectoratele școlare se finanțează de la bugetul de stat prin M. Educației și Cercetării."; art. 9 alin. (4) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, potrivit cărora: „(4) M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin organismul specializat, stabilește anual costul standard per preșcolar/elev, cost care stă la baza finanțării de bază, De suma aferentă beneficiată toți preșcolarii și elevii din învățământul preuniversitar de sfat, precum și preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu, profesional și liceal, particular și confesional, care studiază în unități de învățământ acreditate și evaluate periodic, conform legislației în vigoare"; art. 99 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, potrivit cărora: ) Unitățile conexe ale Ministerului Educației. Cercetării Tineretului si Sportului sunt: Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, Centrul N. de Instruire Diferențiată, Unitatea pentru. Finanțarea Învățământului Preuniversitar, palatele si cluburile copiilor; art. 99 alin. (9) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011; art. 101 alin. 1) și 2) din Legea Educației Naționale: „(1) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază. finanțarea complementară și finanțarea suplimentară; (2) Statul asigură finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și pentru toți elevii din învățământul primar, gimnazial, profesional și liceal da stat, particular sau confesional acreditat, pentru elevii din învățământul postliceal de stat, precum și, după caz, pentru beneficiarii cursurilor de pregătire pentru examenul national de bacalaureat. Finanțarea de bază se face în limitele costului standard per elev/preșcolar, conform metodologiei elaborate de M. Educației Naționale.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimatul-pârât C. C. N.M. P. a formulat la data de 1.10.2015 întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului declarat de reclamant, apreciind că solicitările formulate sunt întemeiate .
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
O prima critica vizeaza imprejurarea ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra pretentiilor concrete deduse judecatii si care vizau perioada 2011- pana la zi, motivarea sentinței atacate raportându-se exclusiv la prima anuală aferentă anului 2010, asupra căruia a statuat cu puterea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție.
Verificand sustinerile apelantului, Curtea constata ca sunt neintemeiate, motiv pentru care le va inlatura, ca atare.
In acest sens, Curtea retine ca instanta de fond a aratat ca, raportat la considerentele Deciziei nr. 21/2013 pronuntata de ICCJ si deciziile Curtii Constitutionale nr. 115/2012 si nr. 257/2012, nu se mai poate dispune recalcularea drepturilor salariale de baza prin includerea incepand cu data de 01.01.2011 a sumei corespunzatoare pentru premiul anual aferent anului 2010, motivarea hotararii acoperind, asadar, perioada vizata prin cererea de chemare in judecata.
Referitor la critica potrivit careia, in mod eronat, prima instanta a admis exceptia calitatii procesuale pasive a Ministerului Educației Naționale, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.
In acest sens, Curtea retine ca motivarea judecatorului fondului este pertinenta, caci, . Naționale este un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă cu aceștia.
De altfel, textele de lege mentionate de catre apelanti din cuprinsul Legii nr. 1/2001 se refera la finantarea invatamantului preuniversitar, care reprezinta o notiune distincta de cea a salarizarii cadrelor din invatamant.
Pe fondul cauzei, Curtea retine ca, prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 (invocat ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății) – legiuitorul a instituit premiul anual proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizației de încadrare.
Ulterior, la data de 28 decembrie 2010, s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea – cadru nr. 284/2010, care a abrogat expres Legea - cadru nr. 330/2009.
La aceeași dată a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care a prevăzut expres, prin dispozițiile art. 8, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (ipoteză în care se găsește și sindicatul apelant).
Prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 18 noiembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37/16.01.2014 (invocată, de asemenea, în motivarea în fapt a acțiunii pendinte) s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechi reglementări.
Interpretând într-un mod propriu această decizie, apelantul a susținut că aspectele reținute de instanța supremă sunt în măsură să-i confirme dreptul de a solicita prima anuală aferentă anilor 2012 – prezent.
O asemenea interpretare este, însă, infirmată de considerentele deciziei menționate, în care s-a statuat expres că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii – cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în speță de la data de 16 ianuarie 2014.
Or, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia analizată, că premiul anual reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, este evident că apelantul nu mai poate solicita obligarea angajatorului la plata acestui premiu, pentru perioada ulterioară, aferentă anilor 2012 – 2015.
F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat menționați în cererea inițială, împotriva sentinței civile nr. 1057/01 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții M. Educației Cercetării, Tineretului și Sportului, cu sediul în București, ..28-30, sect.1, C. C. Găești, cu sediul în Găești, ., județul Dâmbovița, C. C. N. M., cu sediul în P., ..9 județul Dâmbovița și I. Școlar Județean, cu sediul în Târgoviște, ..127, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored.CC
7 ex/_05.01.2016.
d.f. nr._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2115/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
