Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2109/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2109/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 2109/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2109
Ședința publică din data de 10 decembrie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamanții S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița și P. E., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul S. S. și Asociații, din Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr. 1063/01 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. Administrativ Teritorială . în ., județul Dâmbovița și Școala G. „S. Ș.”, cu sediul în comuna Vlădeni, ., jud. Dâmbovița.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, reclamanții au solicitat judecata în lipsă. Totodată, se menționează că în cadrul etapei scrise a procesului, intimata Scoala G. Vlădeni a formulat întâmpinare, înregistrată sub nr._/1.10.2015, în finalul căreia s-a solicitat de asemeni judecata în lipsă.
Curtea, constatând că atât prin cererea de apel, cât și prin întâmpinarea depusă la dosar, părțile au solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /05.01.2015 reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele UAT . G. „S. Ș.” Vlădeni, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei unitate școlară la calcularea și plata, iar a pârâtei unitatea administrativ teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată în soluționarea unui recurs in interesul legii, a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume, eșalonat și succesiv in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizației de bază.
S-a învederat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, că în acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată din includerea premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și in continuare, iar Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzuta de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, a apreciat reclamantul, este de natură a-i îndreptăți pe membri de sindicat la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar.
De altfel, a arătat reclamantul, atât Înalta Curte de Casați și Justiție, cât și instanțele ordinare, au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar.
Dreptul de a beneficia de acest premiu, a susținut reclamantul, este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgarea și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit. D. consecință, ori de cate ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Or, în cazul reclamantului, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile ce au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Reclamantul a invocat și dispozițiilor art. 20 din Constituția României, conform cărora, dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, a susținut reclamantul, o ingerință ce a avut ca efect privarea membrilor de sindicat de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1.
De asemenea, reclamantul a invocat și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C - 310/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO LI80 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului i2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
În drept au fost invocate art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâta Școala G. „S. Ș.” a formulat, conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, întâmpinare prin care a învederat că este de acord cu cererea de chemare în judecată și că Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se aplică în speță,prin aceasta statuându-se doar cu privire la premiul anual aferent anului 2010.
În ședința publică din data de 20.05.2015, reclamantul a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a solicitat atât acordarea diferențelor salariale începând cu data de 01.01.2012 până la zi, reactualizat cu indicele de inflație, cât și lărgirea cadrului procesual, în sensul că alături de S. L. Învățământ Dâmbovița, în cauză să fie conceptată ca reclamantă și numita P. E..
Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri, solicitată de reclamant și a dispus la termenul de judecată din data de 1 iulie 2015 introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a numitei P. E..
La aceeași dată, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1063, prin are a respins acțiunea modificată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare, sistem care îi vizează și pe membrii de sindicat în cauză.
Prin art. 39 alin. 1 lit. w din Legea nr. 284/2010, s-a prevăzut abrogarea Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nr. 330/2009, inclusiv a prevederilor art. 25 din această lege.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, a arătat tribunalul, aplicarea acestui act normativ se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor, funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale de aplicare.
În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public, iar art. 8 din acest act normativ a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a arătat tribunalul, nu este de natură prin ea însăși să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010, nu afectează dreptul membrilor de sindicat în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
Tribunalul a mai arătat că premiile nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, ci reprezintă bonusuri, gratificații, și sunt facultative, benevole și variabile, iar prin Decizia nr. 414/2005 Curtea Constituțională a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile și adaosurile prevăzute în acte normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea să fie modificate sau anulate.
Ca atare, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
S-a reamintit că în legătură cu modul de interpretare al textelor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
S-a concluzionat că întrucât decizia menționată este obligatorie, o astfel de analiză a includerii premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 și următorii ani, nu mai poate fi efectuată.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea modificată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 215 din Legea nr. 62/2011, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că textul de lege reținut de prima instanță (art. 25 din Legea nr. 330/2009) privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte.
Astfel, a arătat apelantul, prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița, sub nr._, s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care se solicită diferențele salariale este 01.01.2012 - prezent.
De asemenea, a învederat apelantul, decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție nestatuând cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente primei anuale aferente anilor 2011-2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
A apreciat apelantul că soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosar nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011-2014, ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Astfel, a susținut apelantul, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011-2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă.
Intimata Școala Vlădeni a depus, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, întâmpinare prin care a învederat că este de acord cu admiterea apelului, criticile formulate de apelant fiind fondate.
Intimata U. Administrativ Teritorială Vlădeni nu a fost reprezentată în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 478 din noul Cod de procedură civilă, care statuează limitele efectului devolutiv al apelului și având în vedere dispozițiile art. 479 alin. 1 teza I din noul Cod de procedură civilă, conform cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu titlu preliminar, Curtea reamintește că în luna decembrie 2010 a fost în vigoare art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 (invocat ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății) care instituia un premiu anual (considerat cel de-al 13-lea salariu), proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizației de încadrare.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea – cadru nr. 284/2010, care a abrogat expres Legea - cadru nr. 330/2009.
La aceeași dată a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care a prevăzut expres, prin dispozițiile art. 8, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (ipoteză în care se găsește și sindicatul apelant).
Prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 18 noiembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37/16.01.2014 (invocată, de asemenea, în motivarea în fapt a acțiunii pendinte) s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechi reglementări.
Interpretând într-un mod propriu această decizie, apelantul a susținut că aspectele reținute de instanța supremă sunt în măsură să-i confirme dreptul de a solicita admiterea pretențiilor deduse judecății.
O asemenea interpretare este însă infirmată de considerentele deciziei menționate, în care s-a statuat expres că „dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii – cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă […]. În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.
Curtea notează că potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în speță de la data de 16 ianuarie 2014.
Or, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia analizată, că premiul anual reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, este evident că apelantul nu mai poate solicita obligarea angajatorului la plata acestui premiu, pentru perioada ulterioară, aferentă anilor 2012 –la zi.
Curtea notează, sub acest aspect, că în speță, susținerile apelantului, în sensul că instanța ar fi omis a avea în vedere că obiectul acțiunii în vizează acordarea acestui premiu pentru perioada 2012 – la zi, sunt infirmate de considerentele sentinței (pag. 7 din hotărârea atacată).
Faptul că în cadrul analizei efectuată de către judecătorul fondului asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății s-a făcut referire și la decizia nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu înseamnă, astfel cum a pretins apelantul, că instanța ar fi ignorat obiectul cererii, referirea la această decizie fiind absolut necesară în condițiile în care însuși apelantul, în cererea de chemare în judecată, a invocat-o atât în motivarea de fapt (susținând că din considerentele sale ar rezulta că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 – fila 6 dosar fond), cât și ca temei de drept al pretențiilor sale (fila 10 dosar fond).
Or, potrivit normei imperative reglementată de art. 425 alin. 1 lit. b din noul Cod de procedură civilă, judecătorul are obligația de a expune, în considerentele hotărârii pronunțate, analiza efectuată asupra susținerilor de fapt și de drept invocate în acțiune și corelativ, argumentele de fapt și de drept pentru care a înlăturat ori a validat aceste susțineri.
Procedând ca atare, se constată că judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile reglementate de textul de lege menționat în precedent, caz care nu poate fi asimilat, sub nicio formă, astfel cum a pretins apelantul, unei ignorări a obiectului dedus judecății.
Curtea reamintește, totodată, că prin decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011, Curtea Constituțională a statuat că sporurile, primele și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.
Prin aceeași decizie Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar le poate anula.
În acest context, s-a concluzionat de instanța de contencios constituțional că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar, cum este premiul anual, astfel încât nu este incident art. 41 Codul muncii, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Aceste considerente au fost reiterate și prin decizia nr. 115 din 9 februarie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230/5.04.2012, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
S-a statuat prin această decizie că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile art. 8 privesc doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară (prin includerea în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului), fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Contrar susținerilor apelantului, care a pretins în prezenta cauză, că în realitate, nu a avut loc o includere reală a acestui premiu în cuantumul indemnizației de bază/salariului, Curtea Constituțională a statuat, în decizia menționată, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază/solda/salariul este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În ceea ce privește normele de protecție europene, Curtea notează că din practica constantă a Curții Europene (Cauza Lelas contra Croației, Cauza VilhoEskelinen contra Finlandei, Cauza Bahceyaka contra Turciei) rezultă că dreptul la anumite beneficii bănești cuvenite unui salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat și apărat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat în anumite condiții unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție.
De aceea, ca dreptul salarial să fie considerat un bun, el trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție și consacrate de jurisprudența CEDO, întrucât Convenția nu garantează persoanelor dreptul de a obține pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze legale a pretenției reclamate.
Or, atât timp cât dreptul la acordarea premiului anual aferent anului 2010 a avut o fundamentare în legislația internă, prin art. 25 din Legea nr. 330/2009, doar până la data de 31.12.2010, este evident că ulterior acestei perioade, pretenția apelantului de a mai beneficia de acordarea premiului anual, în forma reglementată de art. 25 din Legea nr. 330/2009, este lipsită de temei legal, în condițiile în care acest articol a fost abrogat prin art. 39 lit.w din Legea nr. 284/2010, analizată anterior.
Prin urmare, în absența unei fundamentări în legislația internă a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual pentru perioada 2011 la zi, apelantul nu se poate prevala pentru perioada ulterioară datei de 31.12.2010 de protecția oferită de art. I din Primul Protocol la CEDO, Curtea urmând a reține, sub acest aspect, că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 și dispozițiilor obligatorii ale deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, coroborate cu cele statuate de decizia nr. 115/2012 și reiterate în decizia nr. 685/2014 ale Curții Constituționale, majorările salariale acordate conform Legii nr. 285/2010 cuprind deja acest premiu.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, județul Dâmbovița și P. E., ambii cu domiciliul procesual ales la sediul S. S. și Asociații, din Târgoviște, ., nr.7A, ., împotriva sentinței civile nr. 1063/01 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. Administrativ Teritorială . în comuna Vlădeni, ., județul Dâmbovița și Școala G. „S. Ș.”, cu sediul în comuna Vlădeni, ., jud. Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
6 ex./11.12.2015
d.f. nr._ –Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. B.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 2111/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
