Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 526/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 526/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 526/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 526

Ședința publică din data de 11 iunie 2015

Președinte - M. G.

JudecătorI - C. P.

- V. D.

Grefier - C. O.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții I. D., M. G., T. C., G. L., P. I., R. M., R. M., O. C. B., A. C., N. M., U. N., D. D., C. A. G., P. T., S. C., V. G., D. V., T. C., toți cu domiciliul ales la C.. Av. Z. F., cu sediul în Ploiești, ., nr. 148, ..2, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 497 pronunțată la data de 27 februarie 2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte . - prin administratori judiciari KPMG RESTRUCTURING SPRL, cu sediul în București, ..34, . și ELVA C. SPRL, cu sediul în București, ..69-71, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat iar recurenții solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrata cu nr._ /23.02.2009, reclamanții I. D., M. G., T. C., G. L., P. I., R. M., R. M., O. C. B., A. C., N. M., U. N., D. D., C. A. G., P. T., S. C., V. G., D. V., T. C. au chemat în judecata pe pârâta . (fosta Petromservice SA) București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se dispună obligarea paratei la plata drepturilor salariale reprezentând diferențe salariale dintre salariul minim de bază ce li se cuvenea și salariile încasate efectiv, ținându-se seama de CCM-ul la nivel de societate pentru perioada martie 2006 –martie 2009, actualizarea acestora în raport de indicele de inflație, precum și la plata unor daune morale de câte 5000 lei și a cheltuielilor de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei, însă aceasta nu le-a achitat toate drepturile salariale ce li se cuveneau pentru perioada sus menționată, ținându-se seama de CCM-ul la nivel de societate pe anii 2006 -2009, fiind salarizați cu nerespectarea salariului minim de bază stabilit în temeiul unui contract colectiv de muncă încheiat între societate și sindicat.

Prin încheierea din 21.05.2009 a Tribunalului Prahova s-a dispus suspendarea judecății cauzei în baza disp.art. 36 din Legea nr. 85/2006, motivându-se că societatea pârâtă se află în insolvență, constând în reorganizarea sa judiciară, impunându-se suspendarea de drept a prezentei cauze până la finalizarea procedurii de reorganizare, măsură menținută prin decizia civilă nr. 1634/11.08.2009 a Curții de Apel Ploiești în urma respingerii recursului declarat de către reclamanți și încheierea din data de 25.11.2010, cauza fiind repusă pe rol la data de 09.01.2015.

În ședința publică din data de 27.02.2015 instanța, având in vedere actele procedurale existente la dosar, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție asupra căreia a rămas in pronunțare.

În cauză s-au administrat probe cu acte.

Prin sentința civilă nr. 497 pronunțată la data de 27 februarie 2015, Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu și, în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanții ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Conform cărților de muncă existente la dosar, certificatului din data de 26.03.2009, deciziei nr.2/31.03.2009, reclamanții au fost salariații pârâtei în perioada 2006 -2009, îndeplinind diferite funcții, însă la un moment dat, s-a dispus reorganizarea pârâtei în temeiul Legii nr.85/2006, declanșându-se procedura insolvenței, în scopul redresării activității acesteia, procedură aflată în curs de soluționare în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului București.

Disp.art.36 din Legea nr. 85/2006 stipulează că de la data deschiderii procedurii de reorganizare se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ceea ce înseamnă că orice creditor are obligația să-și valorifice pretențiile în vederea recuperării creanțelor pe care le pretinde că le are față de societatea pârâtă, în cadrul procedurii de reorganizare declanșată față de societatea respectivă.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții au fost salariații pârâtei în perioada 2006 -2009, însă în anul 2009, s-a procedat la declanșarea procedurii de reorganizare față de pârâtă în temeiul Legii nr. 85/2006, în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului București, procedură aflată în curs de soluționare în prezent, astfel încât reclamanții au obligația să-și valorifice drepturile de creanță invocate in prezenta cauză constând in neachitarea de către pârâtă a unor pretinse drepturi salariale, în cadrul dosarului nr._, obligație stabilită în temeiul disp.art.36 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care reclamanții aveau obligația să se înscrie la masa credală în dosarul sus menționat în tabloul creditorilor societății pârâte, tocmai in scopul valorificării pretențiilor ce fac obiectul prezentei cauze.

Ca atare, atât timp cât disp.art.36 din Legea nr. 85/2006 stabilesc cu caracter obligatoriu suspendarea de drept a tuturor acțiunilor de drept comun pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, înseamnă că în realitate reclamanții, în calitate de creditori ai societății debitoare, au obligația să-și valorifice pretențiile deduse judecății în cadrul procedurii de reorganizare prin formularea unor cereri de înscriere în tabloul creditorilor, fiind singurul mijloc procedural instituit de lege în favoarea acestora, în scopul soluționării raporturilor juridice dintre debitoare și creditorii acesteia, caz in care reclamanții se află în imposibilitate legală să mai formuleze aceleași pretenții, invocând aceleași drepturi de creanță, în temeiul dreptului comun, pretenții care fac obiectul procedurii speciale reglementată de Legea nr.85/2006, lege cu caracter imperativ de la care părțile nu pot deroga.

De altfel, în condițiile în care s-a dispus suspendarea de drept a cauzei în baza disp.art.36 din Legea nr. 85/2006 la data de 21.05.2009, menținerea acesteia până la data de 09.01.2015, înseamnă că în perioada 21.05._15 reclamanții au avut posibilitatea să-și valorifice pretențiile în cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr.85/2006, iar măsura suspendării judecării acțiunii în temeiul disp. art. 36 din Legea nr.85/2006 nu poate opera pe termen nedeterminat până la finalizarea dosarului nr._ deoarece dispozițiile sus menționate se analizează, se interpretează într-o modalitate care să permită exercitarea cu bună credință a unor drepturi procesuale de către reclamanți și nicidecum în mod absolut, arbitrar, conferind pur și simplu în favoarea reclamanților dreptul de a beneficia de măsura suspendării judecării unor acțiuni formulate în temeiul dreptului comun pe o durată de timp nelimitată, fără nicio finalitate din punct de vedere juridic.

Mai mult chiar, în condițiile în care s-a dispus la data de 21.05.2009 suspendarea judecății cauzei, aplicându-se disp.art.36 din Legea nr. 85/2006, înseamnă că o asemenea suspendare a judecării acțiunii poate opera pe o anumită durată de timp în scopul de a le permite reclamanților să acționeze pe cale judecătorească în cadrul dosarului nr._, aceștia având obligația la rândul lor să depună toate diligentele necesare pentru a-și valorifica pretențiile in cadrul procedurii speciale reglementata de Legea nr.85/2006, fiind inadmisibil ca dispozițiile sus menționate să fie aplicate pe o durată foarte mare de timp, mai ales că este de notorietate că un dosar având ca obiect reorganizarea judiciară a unei societăți comerciale necesită o perioadă de soluționare îndelungată, fiind imposibil ca reclamanții să aibă posibilitatea să-și valorifice pretențiile atât pe calea dreptului comun, cât și in cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, în condițiile in care reclamanții au avut și au posibilitatea să-și valorifice pretențiile deduse judecății prin intermediul Legii nr.85/2006, înseamnă că din punct de vedere legal este imposibilă aplicarea dreptului comun cu privire la aceleași pretenții întrucât nu există nicio dispoziție legală care să confere in favoarea unui creditor care pretinde existența unei creanțe certe, lichide și exigibile față de un debitor, dreptul de a-și valorifica în același timp creanța respectivă prin intermediul unor mijloace procedurale diferite și anume dreptul comun și Legea nr. 85/2006, mai ales că Legea nr. 85/2006 reprezintă o lege specială, cuprinzând dispoziții cu caracter imperativ, aplicându-se cu prioritate în raport de dispozițiile dreptului comun, având ca efect imposibilitatea aplicării acestora din urmă cu privire la pretențiile deduse judecății.

Prin urmare, instanța, având in vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile Legii nr.85/2006, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea, ca inadmisibilă în condițiile in care reclamanții au posibilitatea să-și valorifice pretențiile deduse judecății prin intermediul legii speciale aplicabilă pârâtei, vizând reorganizarea judiciara a acesteia din urmă, respectiv Legea nr.85/2006, ceea ce înseamnă că pretențiile deduse judecății nu mai pot face obiectul dreptului comun, respectiv Codului Muncii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală, deoarece suspendarea inițială dispusă prin încheierea din 21.05.2009 a Tribunalului Prahova motivat de disp. art 36 din Legea 85/2006, societatea fiind în procedura de insolvență, menținută de către Curtea de Apel Ploiești prin Dec.Civ 1634/11.08.2009, urmare a respingerii recursului reclamanților nu mai poate fi rediscutată în prezenta repunere pe rol.

Reclamanții nu pot interveni în urgentarea procedurii falimentului, atributul gestionarii acesteia fiind al Judecătorului sindic de la TMB Secția a VII A civilă.

De asemenea, chiar dacă s-ar fi urmat calea recuperării drepturilor salariale în faliment, trebuia o dovadă scrisă în acest sens, ceea ce nu există la dosar, reclamanții alegând această cale judiciară.

Susține că, suspendarea cauzei este „de drept,,, controlată judecătorește și menținută în recursul civil de la CA Ploiești, ceea ce face inutilă orice altă discuție.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii în totalitate și trimiterea cauzei la instanța de fond constatând suspendarea de drept a judecării prezentei cauze.

Curtea, examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, va reține că sunt întemeiate criticile formulate.

Astfel, sunt întemeiate criticile formulate în sensul că reclamanții nu pot interveni în urgentarea procedurii falimentului, atributul gestionarii acesteia fiind al Judecătorului sindic de la TMB Secția a VII A civilă.

Considerentele instanței de fond în sensul că s-ar fi urmat calea recuperării drepturilor salariale în faliment, nu sunt susținute de nici o dovadă scrisă în acest sens, singura dovada fiind aceea că, dosarul de faliment este pe rolul TMB Secția a VIII-A cu termen 7 mai 2015(fila 45 dosar fond).

Astfel, se impune față de aceste considerente în temeiul disp.art. 304 pct.9 corob. cu disp.art.312 alin.33c.pr.civilă, să se dispună casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova privind măsura suspendării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții I. D., M. G., T. C., G. L., P. I., R. M., R. M., O. C. B., A. C., N. M., U. N., D. D., C. A. G., P. T., S. C., V. G., D. V., T. C., toți cu domiciliul ales la C.. Av. Z. F., cu sediul în Ploiești, ., nr. 148, ..2, jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 497 pronunțată la data de 27 februarie 2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte . - prin administratori judiciari KPMG RESTRUCTURING SPRL, cu sediul în București, ..34, . și ELVA C. SPRL, cu sediul în București, ..69-71, ., și în consecință:

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare privind măsura suspendării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2015.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. V. D.

fiind în concediu de odihnă fiind în concediu de odihnă

semnează Președintele Instanței, semnează Președintele Instanței,

Grefier,

C. O.

fiind în concediu de odihnă

semnează P. Grefier,

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Red. VD

Tehnored.CO

2 ex./08.07.2015

d.f._ Trib. Prahova

j.f. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 526/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI