Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 9/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 9
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecător - C.-P. B.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială ., cu sediul în comuna Moțăieni, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 928/30.07.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta M. M. O., domiciliată în comuna Moțăieni, ., județul Dâmbovița. La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimata-reclamantă M. M. O., reprezentată de avocat I. I. N. din cadrul Baroului București, conform împuternicirii avocațiale ., nr._/24.11.2014, lipsă fiind apelanta-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru. De asemenea, se mai învederează că prin Serviciul Registratură, sub nr._/21.11.2014, s-a depus de către intimata-reclamantă M. M. O., o cerere prin care invocă excepția de nelegalitate a disp.art.30 alin.2 din HG nr.268/1997, excepție a cărei discuție s-a prorogat pentru acest termen de judecată, părțile fiind înștiințate că se va pune în discuție inadmisibilitatea acesteia raportat la disp.art.4 alin.4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea, cu privire la excepția de nelegalitate invocată de intimata-reclamantă, a dispozițiilor art. 30 alin. 2 din HG nr. 268/2007, invocă, din oficiu, inadmisibilitatea acesteia față de disp.art. 4 alin. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Avocat I. I. N., având cuvântul pentru intimata-reclamantă, față de excepția de nelegalitate invocată de către intimata-reclamantă și excepția inadmisibilității acesteia invocată de instanță din oficiu, arată că lasă la aprecierea instanței, susținând că excepția nelegalității a fost invocată personal de către intimata-reclamantă, nefiind apărătorul părții în acel moment.
Curtea respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 2 din HG nr. 268/2007, invocată de intimata-reclamantă, având în vedere disp. art.4 alin.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, potrivit cărora actele administrative cu caracter normativ - cum este și HG nr.268/2007 - nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ exercitându-se de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de această lege.
Avocat I. I. N., având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv cele atașate întâmpinării depusă la dosar în apel de către intimată, precum și cele pe care le depune la acest termen, respectiv adresa emisă de C. Județean Dâmbovița nr._/09.07.2013, către intimata-reclamantă și adresa nr._/14.08.2013, emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, către intimata-reclamantă.
Curtea admite pentru intimata-reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate întâmpinării, ce au fost comunicate și părții adverse. Cu privire la înscrisurile depuse la acest termen, Curtea, față de dispozițiile art. 479 alin.2 și art.478 alin 2 Noul Cod de pr.civilă, le admite și pe acestea, considerând că nu se mai impune comunicarea acestora și apelantei întrucât vizează controlul efectuat în final de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, ale cărui rezultate sunt consemnate în procesul- verbal de control deja atașat întâmpinării.
La solicitarea Curții, avocat I. I. N., pentru intimata-reclamantă, arată că nu mai are cereri de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația acesteia și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul în dezbateri.
Avocat I. I. N., având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea apelului cu privire la toate cele trei motive invocate în apelul pârâtei. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor pe care le depune la dosar și cheltuieli de transport, potrivit bonului fiscal, pe care, de asemenea, îl depune la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Dâmbovița - Secția I Civilă, reclamanta M. M. O., personal și în calitate de reprezentant legal al minorului M. A., a chemat în judecată pe pârâții U.A.T. P. Comunei Moțăieni, prin Primar și C. Județean Dâmbovița - Comisia pentru Protecția Copilului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța prima pârâtă să fie obligată la plata diferenței indemnizației de handicap cuvenită minorului pentru anii 2011, 2012, 2013, mărirea indemnizației lunare pentru încadrarea în grad de handicap grav, conform OUG nr.19/2012 de la 510 lei, la 570 lei lunar și ulterior, la 610 lei lunar, precum și obligarea la plata indemnizației reprezentând concediul la care reclamanta avea dreptul pentru perioada 2010-2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006, plata indemnizației părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav se face pe durata valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap emis de comisiile de protecție a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu grad de handicap.
S-a menționat că potrivit certificatului nr.881/20.06.2011 emis de C. Județean Dâmbovița - Comisia pentru Protecția Copilului, minorul M. A. este încadrat în gradul grav de handicap și în baza lui, reclamanta trebuia să primească indemnizația pentru copil până la 20.06.2012, adică un an întreg.
S-a subliniat că anual, cu 30 de zile înainte de expirarea ultimului certificat, reclamanta are obligația de a prezenta minorul la comisie, unde i se emite un alt certificat pentru anul următor, conform art.21 lit.g din HG nr.1437/2004, pentru ca certificatele să aibă continuitate, iar bolnavul să nu iasă nicio zi de sub incidența legii care îi protejează interesele. Hotărârea consiliului județean care emite certificatul se comunică de către emitent Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, primăriei și familiei, fiind executorie. În acest context, reclamanta a învederat că P. Moțăieni nu i-a acordat indemnizația în intervalul 20.06-29.06.2011 și, raportat la certificatul de încadrare în grad de handicap grav emis pe anul 2012, nr.806/18.06.2012, nu s-a acordat indemnizația pentru perioada 18.06.-05.07.2012.
Pe de altă parte, s-a susținut că indemnizația aferentă anului 2011 era de 510 lei lunar, începând cu 01.06.2012 aceasta s-a mărit la 570 lei lunar, iar în prezent, este de 610 lei lunar, astfel încât s-a pretins diferența dintre sumele cuvenite și cele încasate.
Totodată, reclamanta a susținut că în perioada 2011-2012, avea dreptul la indemnizații reprezentând concediu de odihnă, corespunzător art.37 lit.c din Legea nr.448/2006, ce nu i-au fost acordate.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr.448/2006, ale HG nr.1437/2004 și OUG nr.19/2012.
Pârâta U. ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerii cererii față de această pârâtă.
S-a învederat că efectele actului administrativ se produc numai pentru viitor, neputând retroactiva, iar dreptul la indemnizația lunară cuvenită persoanei cu handicap grav a fost acordat începând cu data solicitării acestuia, prin dispoziția Primarului Comunei Moțăieni.
În privința cuantumului indemnizației cuvenite minorului M. A. N., s-a menționat că P. Moțăieni a solicitat puncte de vedere ale instituțiilor cu atribuții în monitorizarea și controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea în domeniul bugetar, cât și un audit având ca obiect clarificarea modului în care se aplică prevederile OUG nr.19/2012 privind aplicarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, iar concluziile acestuia confirmă legalitatea măsurilor pe care le contestă reclamanta.A conchis pârâta că indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap au fost acordate cu respectarea prevederilor legale, ce au fost indicate.
În ceea ce privește indemnizația pentru concediul de odihnă, s-a susținut că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.53/2003 republicată, privind Codul muncii, dreptul la concediul de odihnă este garantat salariaților,o persoană fizică dobândind această calitate dacă are încheiat un contract individual de muncă cu un angajator.
S-a mai arătat că potrivit art.37 alin.1 lit.c din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la concediu anual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice.
Or, reclamanta nu este angajata primăriei în funcția de asistent personal, ci este doar reprezentanta legală a minorului.
Și pârâtul C. Județean Dâmbovița-Comisia pentru Protecția Copilului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că are doar competența de a stabili încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap și, după caz, orientarea școlară a acestora, conform art.2 alin.1 lit.a din HG nr.1437/2004, iar în temeiul art.43 alin.2 din Legea nr.448/2006, plata indemnizației lunare se asigură de primăriile în a căror rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav.
Prin încheierea de ședință din 01.10.2013, Secția I Civilă a Tribunalului Dâmbovița, în complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, a transpus cauza la Secția a II-a Civilă și de contencios administrativ și fiscal, iar aceasta din urmă, a declinat-o prin sentința civilă nr.250 din 11.02.2014 la Secția I Civilă, complet litigii de muncă, înaintându-se dosarul Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 16 CC din data de 01.04.2014, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Secției I Civilă a Tribunalului Dâmbovița.
S-a reținut de către instanța învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și având în vedere dispozițiile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, competența de soluționare a cauzei nu aparține instanței de contencios administrativ, ci celei civile.
Dosarul a fost înregistrat la data de 30.04.2014 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, iar la termenul de judecată din 25.06.2014, față de obiectul cererii deduse judecății și competențele stabilite prin art.2 din HG nr.1437/2004 în sarcina comisiei pentru protecția copilului, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dâmbovița - Comisia pentru Protecția Copilului.
La termenul de judecată din data de 16.07.2014, instanța a luat act de precizarea cererii de chemare în judecată în sensul că reclamanta solicită plata diferențelor de indemnizație de handicap numai pentru perioada 2011-2012.
Pe baza probelor administrate în cauză, cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei, luat la cererea reclamantei, prin sentința civilă nr. 928/30.07.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta U. P. Moțăieni, prin reprezentant legal, la plata indemnizației cuvenită minorului Mărășeșcu A. și în perioadele 20.06._11 și 18.06._12, a diferenței indemnizației până la 570 lei/lunar, începând cu 01.06.2012 și respectiv până la 610 lei, începând cu 01.12.2012, precum și la acordarea indemnizației concediului de odihnă pentru reprezentantul legal, în perioada 2011 - 2012.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în conformitate cu dispozițiile art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, plata indemnizației la care au dreptul persoanele cu handicap se face pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecție a copiilor sau de comisiile de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
Prin urmare, a apreciat tribunalul, punctul de vedere al pârâtei, exprimat prin întâmpinare, conform căruia plata indemnizației cuvenită copilului se acordă începând cu data solicitării, este contrar legii, practica sa fiind aceea de a înfrânge dispoziția normativă ce recunoaște un drept pe care înțelege să-l restrângă prin refuzul de a acorda sumele cuvenite în intervalele de timp care curg de la data eliberării certificatelor.
S-a arătat că după cum rezultă din certificatele cu nr.881/20.06.2011 și 806/18.06.2012, acestea sunt valabile 12 luni de la data eliberării, considerent pentru care s-a apreciat că nu prezintă nicio relevanță momentul cererii adresată unității administrativ- teritoriale de către reprezentantul legal al copilului, prin care se solicită plata indemnizației care izvorăște „ex lege” atât sub aspectul duratei, cât și al cuantumului.
În aceste condiții, pentru perioada 20.06.2011(când s-a eliberat certificatul_11, a reținut prima instanță, copilul este îndreptățit la acordarea indemnizației pentru handicap, iar în mod similar, este îndrituit la acordarea indemnizației și pentru perioada 18.06.2012(data emiterii certificatului_12. În intervalele specificate nu intră datele de 29.06.2011 și respectiv 5.07.2012 pentru că aceste zile au fost cuprinse la plată prin dispozițiile primarului comunei (filele 8 și 12 dosar inițial).
De asemenea, a apreciat tribunalul, și al doilea capăt al cererii se consideră întemeiat.
Astfel, s-a arătat că după cum rezultă din adresa nr._/22.05.2013 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (filele 14-15 dosar inițial), față de prevederile art.43 alin.1 din Legea nr.448/2006 corespunzător cărora indemnizația lunară prevăzută la art.42 alin.4 este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, indemnizația cuvenită persoanei cu handicap este de 570 lei, începând cu data de 1 iunie 2012 și de 610 lei începând cu 1.12.2012.
Din cuprinsul aceleiași adrese, s-a reținut că reiese că în anul 2012, sumele necesare plății indemnizațiilor persoanelor cu handicap au fost aprobate prin anexa 5 din Legea 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, iar pentru anul 2013 sumele necesare au fost aprobate prin anexa 5 din legea bugetului de stat pe anul 2013. Având în vedere că aceste relații au fost furnizate prin Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Handicap din cadrul ministerului, tribunalul a conchis că această autoritate coordonează aplicarea dispozițiilor în materie la nivel central, astfel că nu a fost primită apărarea pârâtei potrivit căreia rezultatul controlului propriu de audit financiar îi confirmă opinia.
În răspunsul la interogatoriu, a mai reținut prima instanță, pârâta a arătat că a formulat plângere împotriva procesului - verbal nr._/5.08.2013 întocmit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, ceea ce conduce la concluzia că punctul său de vedere a fost infirmat prin acest act.
De altfel, s-a arătat că aceste aspecte, ale perioadei de timp pentru care se datorează indemnizația cuvenită persoanei cu handicap și ale majorării ei, potrivit legislației în vigoare, sunt confirmate și prin menționatul proces- verbal de control nr._/5.08.2013 întocmit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, depus la dosar de către reclamantă, prin apărător, la ultimul termen de judecată. În cuprinsul acestui act, s-a consemnat că punctele de vedere exprimate de către Departamentul pentru audit public intern exercitat prin cooperare din structura filialei județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România și de alte instituții, la solicitarea Primăriei comunei Moțăieni, nu sunt corecte. S-a mai constatat totodată că deși de la 01.06.2012 cuantumul indemnizației era de 570 lei lunar, P. Moțăieni a avansat cu acest titlu suma de 530 de lei, iar de la 01.12.2012, indemnizația datorată persoanelor cu handicap era de 610 lei lunar, însă în cauză s-a achitat numai 566 lei.
Având în vedere că Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială este instituția care aplică politicile și strategiile din domeniul sistemului național de asistență socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, tribunalul a apreciat ca opinia sa este preferabilă celei exprimată de departamentul pentru audit public.
Aceeași autoritate centrală, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin adresa_/DPPD/26.08.2013 (fila 83 dosar inițial) a comunicat reclamantei că indemnizația acordată persoanei cu handicap pe durata a 12 luni este asimilată veniturilor salariale nete ale asistentului personal, acestea incluzând și drepturile bănești cuvenite pe perioada efectuării concediului de odihnă, în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006. Tribunalul a considerat că a admite punctul de vedere al pârâtei conform căreia numai asistentul personal are dreptul la indemnizația pentru concediul de odihnă, echivalează cu crearea unei discriminări nepermisă de lege, câtă vreme asistentul maternal și reprezentantul legal al copilului cu handicap se află în situații juridice identice din punctul de vedere al obligațiilor pe care le au în virtutea legii speciale indicate, precum și al drepturilor corelative.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis cererea astfel cum a fost precizată pe parcursul judecății, iar ca parte căzută în pretenții, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată, corespunzător dispozițiilor art.453 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială ., criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
După ce se arată care a fost soluția pronunțată prin sentința apelată, se învederează că potrivit Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, minorul M. A. N. a beneficiat de indemnizația lunară cuvenită minorului cu handicap grav în baza cererilor depuse la P. Moțăieni,astfel;
-în baza cererii nr.2771/29.06.2011, a certificatului de încadrare într-un grad de handicap nr.881/20.06.2011 și a documentelor anexate cererii a fost emisă dispoziția Primarului nr. 315/29.06.2011;
-în baza cererii nr.3311/05.07.2012, a certificatului de încadrare într-un grad de handicap nr.806/18.06.2012 și a documentelor anexate cererii a fost emisă dispoziția Primarului nr. 211/10.07.2012 ;
-în baza cererii nr.3158/19.06.2013, a certificatului de încadrare într-un grad de handicap nr.791/11.06.2013 și a documentelor anexate cererii a fost emisă dispoziția Primarului nr. 153/24.06.2013.
În conformitate cu prevederile art.30 alin. 2 din HG nr. 268 / 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările „Indemnizația prevăzută la art. 43 alin. 3 din lege se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii și încetează cu luna următoare celei în care persoana cu handicap nu mai îndeplinește condițiile care au dus la stabilirea dreptului.”
În baza art. 4 din Ordinul nr. 794/380/ 2002 privind aprobarea modalității de plată a indemnizației cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, precum și adultului cu handicap grav sau reprezentantului său legal:
„(1) Plata indemnizației se va face pe baza dosarului care va cuprinde următoarele documente:
a) cerere de acordare a indemnizației; b) certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, emis de comisiile pentru protecția copilului sau, după caz, de comisiile de expertiză medicală a persoanelor cu handicap pentru adulți (copie); c) copie de pe buletinul de identitate / cartea de identitate sau de pe certificatul de naștere; d) ancheta socială, efectuată de o comisie desemnată de primar, din care să facă parte cel puțin un asistent social și un referent din cadrul direcției de protecție specială a persoanelor cu handicap a primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap grav.
(2 )Documentele menționate la alin. (1) se depun spre verificare la direcția de specialitate din cadrul primăriilor, care în urma analizării dosarului va propune primarului plata sumelor respective.”
Ținând cont de interesul major și superior al beneficiarului indemnizației, a fost acordat dreptul la indemnizația lunară cuvenita persoanei cu handicap grav începând cu data solicitării acestuia, prin dispoziția Primarului comunei Moțăieni. Prin urmare, se arată că punctul de vedere al instanței de judecată, conform căruia nu are nicio relevanță momentul cererii adresată U. Moțăieni nu este corect.
Învederează apelanta că așa cum a precizat în întâmpinarea depusă la dosar, referitor la cuantumul indemnizației lunare cuvenite și primite de minorul M. A. N., P. Moțăieni a solicitat puncte de vedere ale instituțiilor cu atribuții în monitorizarea și controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea în domeniul bugetar, cât și un audit având ca obiect clarificarea modului în care se aplică prevederile OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.
Concluziile raportului de audit intern „ Fiabilitatea sistemului contabil”, întocmit de auditori din cadrul Filialei Județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România, au fost următoarele: Indemnizația lunară a persoanelor cu handicap s-a acordat conform prevederilor art.43 alin.1 din Legea nr.448/2006 privind protecția si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și anume, in cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
Prin admiterea cererii reclamantei, susține apelanta, s-ar prejudicia bugetul local cu sumele ce ar trebui plătite, reprezentând diferențe plată cu acest titlu în perioada iunie 2012-aprilie 2013.
Mai arată apelanta că P. Moțăieni a procedat la plata indemnizației către persoanele îndreptățite în cuantumul stabilit, în strânsă corelație cu salariul asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, stabilit prin art.43 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările ulterioare.Conform art.43 alin.1 din acest act normativ, indemnizația lunară prevăzută la art. 42 alin. 4 este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi. În această situație se creează precedentul conform căruia indemnizația lunară prevăzută la art. 42 alin. 4 să nu mai fie egală cu salariul net al asistentului social debutant cu studi medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi și implicit, cu cel al asistentului personal.
În raportul de control, auditul a stabilit că în mod corect, P. Moțăieni a achitat contravaloarea indemnizației lunare în cuantumul legal, celelalte instituții abilitate ale statului, cu atribuții în monitorizarea și controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea în domeniul bugetar -Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Instituția Prefectului Județului Dâmbovița - confirmând această situație, singura instituție care consideră că nu a fost aplicată corect fiind Agenția Județeană de Prestații Sociale Dâmbovița (AJPIS ).
În consecință, se arată că stabilirea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice la P. Comunei Moțăieni s-a desfășurat în condiții de legalitate, respectându-se actele normative în vigoare din perioada iunie 2010-decembrie 2012. Indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap, în cadrul Primăriei comunei Moțăieni, s-au acordat cu respectarea prevederilor art. 42 alin.4, art.43 alin.1 din Legea nr.448 /2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a actelor normative prin care s-au diminuat și majorat cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice în vederea recuperării reducerilor salariale.
Față de această situație, învederează apelanta că în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoanele cu handicap grav beneficiază de indemnizația lunară cuvenită în baza cererilor depuse și a documentelor anexate acestora, inclusiv opțiunea de a primi această indemnizație.
Constatarea referitoare la faptul că niciuna dintre aceste instituții nu au precizat în mod concret cuantumul indemnizației este nefondată deoarece cuantumul indemnizației lunare cuvenită persoanelor cu handicap grav nu este precizat concret într-o prevedere legală.
Legea precizează în grila de salarizare cuantumul salariului de bază al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, de la care pornește calculul pentru stabilirea salariului net al acestuia.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la acordarea indemnizației concediului de odihnă pentru reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, apelanta consideră că este contrară dispozițiilor legale, deoarece în mod eronat a reținut instanța de judecată că reprezentantul legal al copilului se află în aceeași situație cu asistentul personal al persoanei cu handicap grav (care are încheiat un contract individual de muncă în urma căruia se nasc raporturile de muncă și în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat).
Potrivit prevederilor art.2 din Legea nr. 53 / 2003 republicată, privind Codul
muncii:”Dispozițiile cuprinse în prezentul cod se aplică:
a)cetățenilor români încadrați cu contract individual de muncă, care prestează muncă în România;
b) ...”.
Conform prevederilor art.37 din Codul muncii, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă,
O persoană fizică dobândește calitatea de salariat doar în cazul în care are încheiat un contract individual de muncă cu un angajator, în urma căruia se nasc raporturile de muncă și în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat. Dreptul la concediul de odihnă este garantat numai salariaților.
Potrivit art. 145 alin.2 din Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Ținând cont de faptul că d-na. M. O. M. nu are încheiat un contract individual de muncă și nu este angajata Primăriei Moțăieni, ci are doar calitatea de reprezentant legal al minorului M. A. N., care beneficiază de indemnizația lunară cuvenită persoanei cu handicap grav, nu are dreptul la acordarea concediului de odihnă prevăzut de Codul muncii.
Se conchide că soluția legală pe care ar trebui să o pronunțe instanța ar fi aceea de respingere a acțiunii reclamantei .
Față de cele arătate, precum și de susținerile din întâmpinarea formulată pe fondul cauzei, se solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Intimata-reclamantă M. M. O. a depus la dosar întâmpinare, prin care a răspuns criticilor aduse în apel, solicitând respingerea aplului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, anexându-se întâmpinării o . înscrisuri noi.
Apelanta a depus, la rândul său, răspuns la întâmpinare, răspunzând argumentelor intimatei-reclamante din cuprinsul întâmpinării, solicitând, în final, admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În apel au fost depuse la dosar o . înscrisuri noi atât din partea apelantei-pârâte, cât și a intimatei-reclamante.
Printr-o cerere depusă la dosar în apel la data de 21.11.2014, intimata-reclamantă M. M. O. a invocat, în temeiul art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, excepția de nelegalitate a art.30 alin.2 din HG nr.268/2007, prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, susținând, pentru considerentele expuse în cuprinsul cererii, că există o contradicție între lege și normele metodologice, în condițiile în care legea prevede că plata indemnizației se face pe perioada valabilității certificatului, iar în norme se menționează, la art.30, că plata indemnizației se face începând cu luna următoare depunerii cererii, ceea ce constituie o adăugare la lege, nepermisă.
În concluzie, s-a solicitat instanței să admită excepția de nelegalitate invocată.
Excepția de nelegalitate a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată din data de 12.01.2015, instanța invocând, din oficiu, inadmisibilitatea acesteia raportat la disp.art.4 alin.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, părțile fiind înștiințate că se va pune în discuție această excepție la termenul de judecată, raportat la prevederile legale respective.
Astfel, potrivit art.4 alin.4 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ exercitându-se de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de această lege.
Cum în cauză se pune în discuție un act administrativ cu caracter normativ, respectiv HG nr.268/2007, prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, și anume art.30 alin.2 din HG nr.268/2007, având în vedere dispozițiile exprese ale art.4 alin.4 din Legea nr.554/2004, mai sus menționate, rezultă că excepția de nelegalitate invocată de intimata-reclamantă în cauza de față apare ca inadmisibilă, fiind respinsă de instanță, cu această motivare, la termenul de judecată din data de 12.01.2015.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, curtea constată că apelul este fondat în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu disp.art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, plata indemnizației se face pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecție a copiilor sau de comisiile de avaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz.
Așa cum rezultă din certificatele de încadrare a copilului M. A. N. într-un grad de handicap, certificate având nr.881/20.06.2011 și 806/18.06.2012, acestea sunt valabile 12 luni de la data eliberării, astfel încât, raportat la prevederile exprese, lipsite de echivoc, ale art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata indemnizației cuvenite minorului și în perioadele 20.06.2011(când s-a eliberat certificatul_11, respectiv 18.06.2012 (data emiterii certificatului_12.
Chiar dacă prevederile art.30 alin.2 din HG nr.268/2007, prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, statuează că indemnizația prevăzută de art.43 alin.3 din lege se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii, este clar că această dispoziție cu caracter normativ adaugă la lege, ale cărei prevederi sunt extrem de clare și care au prioritate, în mod evident, în raport cu normele de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr.268/2007.
Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, stabilește, în art. 75 și art. 76, obligația ca actele organelor administrației publice să fie emise numai în baza și în executarea legilor, a ordonanțelor Guvernului și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
În lege nu este prevăzută o dată de la care se acordă indemnizația, statuându-se numai că plata indemnizației se face pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de protecție a copiilor sau de comisiile de avaluare a persoanelor adulte cu handicap, după caz și, cu toate acestea, în normele metodologice se prevede că aceasta se acordă numai de la data formulării cererii. Or, în acest fel, se adaugă la textul de lege, ceea ce nu este permis printr-o hotărâre a Guvernului.
Se poate constata că dacă indemnizația s-ar acorda numai de la data depunerii cererii, drepturile și interesele persoanelor beneficiare sunt afectate pentru că rămâne neachitată indemnizația pentru perioada în care certificatul de încadrare în grad de handicap ar fi valabil, dar pentru că nu a fost depusă cererea, cerere care, practic, ar trebui depusă exact în ziua în care s-a emis certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, ceea ce este, în mod evident, greu de realizat.
Tocmai pentru că acordarea indemnizației este condiționată de parcurgerea unei proceduri, a mai multor etape, legea nu a condiționat acordarea indemnizației de data depunerii cererii, ci se referă la valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap.
În acest context, dând prioritate dispoziției legale, respectiv art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluția primei instanțe, sub acest aspect, apare ca fiind corectă, nici disp.art.30 alin.2 din HG nr.268/2007, prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006 și nici cele ale art.4 din Ordinul nr._ invocate de apelantă neputând conduce la admiterea apelului și respingerea cererii de acordare a indemnizației cuvenite minorului pentru perioadele sus-menționate.
Pentru aceleași considerente, faptul că potrivit adresei nr.7662 din data de 13.11.2014 a Instituției Prefectului - Județul Dâmbovița, către P. Comunei Moțăieni, s-a comunicat că în urma exercitării controlului de legalitate conform art.19 alin.1 lit.e din Legea nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, dispozițiile nr.152/24.06.2003, 211/10.07.2012, respectiv 315/29.06.2011 emise de Primarul Comunei Moțăieni, au fost apreciate ca legale, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea cererii de acordare a indemnizației cuvenite minorului pentru perioadele reținute de prima instanță.
Nici cea de-a doua critică din apel, prin care se susține că în mod greșit pârâta a fost obligată la plata diferenței indemnizației până la 570 lei/lunar, începând cu 01.06.2012 și respectiv până la 610 lei, începând cu 01.12.2012, nu este întemeiată.
Cu privire la această soluție pronunțată de prima instanță, se reține că, astfel cum rezultă din cuprinsul adresei nr._/22.05.2013 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - Direcția Protecția Persoanelor cu Handicap (filele 14-15 dosar inițial), față de prevederile art.43 alin.1 din Legea nr.448/2006 ce statuează că indemnizația lunară prevăzută la art.42 alin.4 este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, prevederi coroborate cu cele ale OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, indemnizația cuvenită persoanei cu handicap este de 570 lei net, începând cu data de 01.06. 2012 și de 610 lei începând cu 01.12.2012, în cuprinsul adresei fiind arătate și calculele în baza cărora s-a ajuns la această sumă.
Din cuprinsul aceleiași adrese, reiese că în anul 2012, sumele necesare plății indemnizațiilor persoanelor cu handicap au fost aprobate prin anexa 5 din Legea 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012, iar pentru anul 2013, sumele necesare au fost aprobate prin anexa 5 din legea bugetului de stat pe anul 2013 - Legea nr.5/2013.
Aceste relații au fost furnizate prin Direcția pentru Protecția Persoanelor cu Handicap din cadrul ministerului, autoritate ce, astfel cum corect a reținut și prima instanță, coordonează aplicarea dispozițiilor în materie la nivel central.
Cu privire la controlul propriu de audit financiar invocat de apelantă în apărare, se reține că în cuprinsul procesului- verbal de control nr._/05.08.2013 întocmit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, s-a consemnat că în vederea clarificării cuantumului indemnizației lunare prevăzută la art.42 alin.4 din Legea nr. 448/2006, P. Moțăieni a solicitat, în luna decembrie 2012, efectuarea unui audit, finalizat în luna februarie 2013, prin Raportul de audit intern, Misiunea de Audit:Fiabilitatea sistemului contabil, realizat de către Departamentul pentru audit public intern exercitat prin cooperare din structura filialei județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România, cât și puncte de vedere ale unor instituții, precum Inspectoratul teritorial de muncă Dâmbovița, Instituția Prefectului Dâmbovița, ANFP, însă niciuna din acestea nu a formulat un răspuns concret, în sensul precizării cuantumului indemnizației.
Tot în cuprinsul procesului-verbal sus-menționat, s-a constatat că deși de la 01.06.2012 cuantumul indemnizației era de 570 lei lunar, conform precizărilor AJPIS - adresa ANPIS nr.6939 din data de 20.06.2012 transmisă în teritoriu, în perioada iunie 2012- ianuarie 2013, indemnizația plătită de P. Moțăieni a fost de 530 de lei.De asemenea, s-a constatat că începând cu data de 01.12.2012 și până la data încheierii procesului-verbal, P. Moțăieni nu a efectuat plata indemnizației lunare în cuantum de 610 lei.
În raport de constatările efectuate, s-a dispus de către echipa de control stabilirea și acordarea sumelor reprezentând diferențe plată cu acest titlu în perioada iunie 2012-aprilie 2013, ca urmare a nerespectării cuantumurilor precizate la reglementările transmise de ANPIS/AJPIS Dâmbovița /DGASPC Dâmbovița.
În răspunsul la interogatoriul luat la cererea reclamantei, pârâta a arătat că a formulat plângere împotriva procesului - verbal nr._/05.08.2013 întocmit de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, ceea ce conduce, astfel cum corect a reținut și tribunalul, la concluzia că punctul său de vedere a fost infirmat prin acest act.
Așa cum justificat a reținut și prima instanță, Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială este instituția care aplică politicile și strategiile din domeniul sistemului național de asistență socială elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, apreciind în mod corect în acest context că opinia acesteia este preferabilă celei exprimată prin Raportul de audit intern invocat de către pârâtă.
Ultima critică din apel, prin care se susține că în mod greșit pârâta a fost obligată la acordarea indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2011-2012, către reprezentantul legal al minorului, este, însă, întemeiată.
La pronunțarea, acestei soluții, prima instanță a reținut că prin adresa_/DPPD/26.08.2013 (fila 83 dosar inițial), Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a comunicat reclamantei că indemnizația acordată persoanei cu handicap pe durata a 12 luni este asimilată veniturilor salariale nete ale asistentului personal, acestea incluzând și drepturile bănești cuvenite pe perioada efectuării concediului de odihnă, în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006.
De asemenea, tribunalul a apreciat că a admite punctul de vedere al pârâtei în sensul că numai asistentul personal are dreptul la indemnizația pentru concediul de odihnă, echivalează cu crearea unei discriminări nepermisă de lege, câtă vreme asistentul maternal și reprezentantul legal al copilului cu handicap se află în situații juridice identice din punctul de vedere al obligațiilor pe care le au în virtutea legii speciale indicate, precum și al drepturilor corelative.
Soluția pronunțată de prima instanță sub acest aspect este greșită, fiind rezultatul aplicării greșite a legii și interpretării eronate a conținutului adresei nr._/DPPD/26.08.2013 a Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice către reclamantă.
Astfel, în conformitate cu disp.art.42 alin.4 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistentul personal și primirea unei indemnizații lunare.
Totodată, potrivit disp.art.44 din același act normativ, autoritățile administrației publice locale prevăzute la art.43 alin.2 au obligația:a)de a angaja și salariza asistentul personal al persoanei cu handicap grav, în condițiile prezentei legi; b) de a asigura și garanta plata indemnizației lunare, în cazul în care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal a optat pentru aceasta.
În cazul minorului M. A. N., reprezentantul legal al acestuia, respectiv mama copilului - M. M. O., a optat pentru primirea unei indemnizații lunare, astfel încât, raportat la disp.art.44 lit.b din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea administrației publice locale are obligația de a asigura și garanta plata indemnizației lunare.
Reprezentantul legal al minorului, M. M. O., nu are încheiat un contract individual de muncă, nefiind asistent personal al minorului M. A. N., tocmai ca urmare a exercitării opțiunii acesteia de a primi indemnizația lunară prevăzută de disp.art.42 alin.4 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, indemnizație care, potrivit art.43 alin.1 din același act normativ, este în cuantum egal cu salariul net al asistentului social debutant cu studii medii din unitățile de asistență socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
În conformitate cu disp.art.37 alin.1 lit.c din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe perioada îngrijirii și protecției persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de muncă, asistentul personal are dreptul la concediu annual de odihnă, potrivit dispozițiilor legale aplicabile personalului încadrat în instituții publice.
Conform prevederilor art.37 din Codul muncii republicat, drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Așa cum corect arată și apelanta, o persoană fizică dobândește calitatea de salariat doar în cazul în care are încheiat un contract individual de muncă cu un angajator, în urma căruia se nasc raporturile de muncă și în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat.
Dreptul la concediul de odihnă este garantat numai salariaților, iar conform
art. 145 alin.2 din Codul muncii republicat, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile.
În consecință, având în vedere că reclamanta M. M. O. nu are încheiat un contract individual de muncă și nu este angajata Primăriei Moțăieni, ci are doar calitatea de reprezentant legal al minorului M. A. N., care beneficiază de indemnizația lunară cuvenită persoanei cu handicap grav, aceasta nu are dreptul la acordarea concediului de odihnă prevăzut de Codul muncii și corelativ, nici la acordarea indemnizației de concediu de odihnă.
Este adevărat că în cuprinsul adresei nr._/DPPD/26.08.2013 a Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, comunicată reclamantei, s-a arătat că valoarea indemnizației acordată persoanei cu handicap pe durata a 12 luni este asimilată veniturilor salariale nete ale asistentului personal, acestea incluzând și drepturile bănești cuvenite pe perioada efectuării concediului de odihnă, în conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006, însă aceasta nu înseamnă că reprezentantului legal al minorului cu handicap grav, reprezentant ce a optat în mod expres pentru acordarea unei indemnizații lunare, este îndreptățit, separat, și la acordarea indemnizației de concediu de odihnă, astfel cum greșit a conchis prima instanță.
Aceasta, în primul rând, pentru faptul că, după cum cum s-a arătat mai sus, indemnizația de concediu de odihnă se cuvine numai celor angajați cu contract individual de muncă, respectiv asistenților personali, pentru situația în care reprezentantul legal al persoanei cu handicap grav a optat pentru asistent personal, situație ce nu se regăsește în cauză.
Nu se poate reține existența unei discriminări în cazul de față, astfel cum eronat a apreciat tribunalul, câtă vreme situația asistenților personali nu este similară cu cea a reprezentanților legali ai copiilor cu handicap grav, reprezentanți ce au optat pentru acordarea indemnizației lunare, pentru simplul motiv că numai în cazul primilor se încheie un contract individual de muncă, drepturile asistentului personal angajat cu contract individual de muncă fiind expres prevăzute de art.37 alin.1 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A admite punctul de vedere al primei instanțe, înseamnă a accepta că pe lângă cele 12 indemnizații lunare primite în cazul celor care au optat pentru acordarea indemnizației lunare - valabilitatea certificatului de încadrare a copilului în grad de handicap grav fiind de 12 luni, plata indemnizației lunare făcându-se, după cum s-a arătat mai sus, pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap, după cum prevede art.43 alin.3 din Legea nr.448/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare - reprezentantul legal al minorului este îndreptățit, în plus, și la acordarea indemnizației de concediu de odihnă, primind, practic, mai mult decât asistentul personal al persoanei cu handicap grav, care primește salariul pentru perioada lucrată de acesta, iar pentru perioada concediului anual de odihnă, primește indemnizația de concediu de odihnă.
Concluzionând, față de cele ce preced, strict în ceea ce privește ultimul motiv de apel, ce a fost găsit întemeiat, Curtea privește apelul ca fondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, aplicabil speței, îl va admite și va schimba în parte sentința, în sensul că va admite în parte cererea precizată, înlăturând obligarea pârâtei de la acordarea indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2011-2012. De asemenea, se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială ., cu sediul în comuna Moțăieni, ., județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 928/30.07.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta M. M. O., domiciliată în comuna Moțăieni, ., județul Dâmbovița și în consecință:
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în parte cererea precizată, înlăturând obligarea pârâtei de la acordarea indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada 2011-2012.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-A. P. C.-P. B.
Grefier,
M. F.
Red. VAP/Tehnored. MF
4ex./28.01.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. A. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1784/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4/2015.... → |
|---|
