Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1777/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin motivele de apel și prin concluziile scrise depuse de UAT Șotânga, s-a solicitat judecata în lipsă.

Curtea, constatând că s-a solicitat judecata în lipsă, dând curs dispozițiilor art. 411(1) pct.2 teza II-a NCPC, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

C u r t e a,

Asupra apelului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . G. Șotânga, a solicitat obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ – teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul prin decizia nr. 21/18.11.2013. pronunțată de ÎCCJ în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 16.2013, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat după cum urmează: „...dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, si anume eșalonat si succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.

Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salariată din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr._, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."

O asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudență a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii.

Dezlegările date de către ÎCCJ asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu, obligativitate ce se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.

A precizat reclamantul că, se decelează cu evidență împrejurarea conform căreia interpretarea textului din motivarea ÎCCJ este de natură a îi îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări."

Arată că este important de amintit faptul că, inițial, legiuitorul stabilise acordarea premiului anual, cunoscut și sub denumirea „al 13-lea salariu", astfel: „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea; (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care. a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate; (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale ne satisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor; (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."

Dispozițiile mai sus evocate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la momentul 1 ianuarie 2011 (a se vedea, în acest sens, dispozițiile art. 46), iar prin intermediul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Este evident că dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

Or, a mai arătat reclamantul, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, reclamant a solicitat a fi avute în vedere că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, este bine știut că au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

.//.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte prevederile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, reclamantul a arătat că, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „7. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată, iar prin decizia 21/2013, pronunțată de către înalta Curte de Casație si Justiție, într-un recurs în interesul Iești, s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

În drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 21/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosarul cauzei s-au depus copii tabele nominale ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză, copii ale cărților de identitate ale acestora, adeverințe de salariați.

Pârâta U. Administrativ Teritorială . la dosar întâmpinare, prin care a arătat că decizia nr. 21/2013 a ÎCCJ este tocmai motivul pentru care cererea reclamanților trebuie respinsă, fiind evident că dacă premiul a fost inclus în majorările salariale de la nivelul anului 2011, nu poate fi solicitat nici în anii 2012, 2013 sau 2014.

Pârâta Școala G. Șotânga a depus întâmpinare, arătând că este de acord cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în numele și pentru membrii de sindicat pe care îi reprezintă.

Reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a precizat că momentul de la care solicită drepturile este 01.01.2012 și a înțeles să lărgească cadrul procesual cu privire la părți, depunând înscrisuri în dovedire.

Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr.849/10.06.2015 prin care a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, reținând că reclamanții au funcționat ca personal didactic în cadrul Școlii Gimnaziale Șotânga, iar prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat să fie obligați pârâții la calculul și plata drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența dintre salariul primit și salariul rezultat ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație.

.//.

În anii 2010, 2011, 2012 și 2013 aceștia nu au beneficiat de cel de-al 13-lea salariu conform mențiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtă și adeverințelor emise de aceasta.

Tribunalul a reținut că în motivarea Deciziei 21/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre disp.art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la CEDO, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.

Tocmai din acest motiv, ÎCCJ a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de ÎCCJ prin decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art.25 din Legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, astfel că cererea a fost respinsă ca neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal S. L. Învățământ Dâmbovița - în numele membrilor de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel reclamantul a arătat că, în fapt, prin sentința apelată, instanța de fond, respectiv Tribunalul Dâmbovița, în mod greșit a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.

De asemenea, instanța de fond are în vedere Decizia 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.

Apelantul a solicitat a se avea în vedere împrejurarea că textul de lege asupra căruia se înclină prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată spre soluționare pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv placa diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care solicită diferențele salariale este 01.01.2012-prezent.

Un prim motiv de casare cu trimitere spre rejudecare constă în aceea că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cererea modificatoare/adițională cum legiuitorul o denumește în Codul de Procedură Civilă, întreaga motivare a sentinței atacate raportându-se la prima anuală aferentă anului 2010, asupra căreia a statuat cu puterea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație si Justiție.

În susținerea punctului de vedere mai sus exprimat arată că în dispozitivul sentinței atacate nu sunt menționați ca reclamanți, alături de subscrisa, și numiții M. M., N. M., Cazacio G., B. M., pe de o parte, iar pe de altă parte, în cuprinsul considerentelor nu se regăsește niciun pasaj dedicat admiterii/respingerii cererii modificatoare. Altfel spus, instanța de fond nu îi menționează și pe numiții M. M., N. M., Cazacio G., B. M. ca reclamanți dar nici nu oferă vreun argument potrivit căruia s-ar fi impus respingerea cererii modificatoare cu privire la acest aspect. Pur și simplu, prima instanță omite a se pronunța referitor la lărgirea cadrului procesual cu privire Ia părți și, față de motivarea acordată fondului pricinii, reiese, în mod clar, că nici restrângerea obiectului cererii de chemare în judecată nu a fost avută în vedere.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului formulat, casarea cu trimitere spre rejudecare în sensul analizării cererii modificatoare formulată de apelantul reclamant.

De asemenea, arată apelantul că decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011-2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.

O altă critică adusă sentinței apelate vizează faptul că în mod total eronat, instanța de fond a respins solicitarea apelantei de a emite adresă către unitatea de învățământ în sensul de a depune la dosarul cauzei înscrisuri din cuprinsul cărora reiese că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată nu au primit premiul anual cunoscut și sub denumirea al 13-lea salariu aferent anilor 2011 - 2014, respectiv documente contabile - state de plată (înscrisuri deținute de către pârâte).

Solicitarea mai sus enunțată, deși s-a întemeiat pe prevederile art. 272 din Codul Muncii, potrivit cărora „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, dar și pe împrejurarea că este o probă deja încuviințată de către prima instanță, a fost respinsă pe motiv că „pârâta unitatea școlară nu a contestat acest aspect.

Și de această dată instanța de fond demonstrează o percepție eronată supra problemei dedusă judecății, în sensul că nu ține cont de faptul că prezenta cerere de chemare în judecată nu se judecă în contradictoriu exclusiv cu pârâta unitate de învățământ, care este de acord cu doleanțele subscrisei, ci și cu pârâta unitatea administrativ teritorială . manifestat o veritabilă opoziție.

Mai mult, având în vedere prevederile art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001,pentru reglementarea unor probleme financiare, potrivit cărora: .începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind:

a) componenta locală aferentă proiectelor de reformă aflate în derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României și organismele financiare internaționale, precum și rambursările de credite externe, plățile de dobânzi și comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective;

b)facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferată și cu metroul;

c)bursele pentru elevii din Republica M., precum și bursele pentru elevii străini și etnicii români din afara granițelor țării; organizarea examenelor, concursurilor și olimpiadelor naționale; perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice.

f)cota-parte de participare la proiectele «Leonardo da Vinci» la care instituțiile de

învățământ preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri." Din economia textului de lege de mai sus, este evident că finanțarea de bază, respectiv salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic se realizează din bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărei rază își desfășoară activitatea unitatea de învățământ.

Așadar, documentele de natură contabilă solicitate emană de la intimata pârâtă UAT . regăsesc în evidențele contabile ale intimatei pârâte unitate școlară.

Un alt aspect demn de subliniat este că la momentul depunerii cererii de probe la dosarul cauzei, fiecare punct al acesteia a fost considerat concludent, pertinent și util dezlegării pricinii pendinte, motiv pentru care instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri în raport de toate cele enumerate.

Nu în ultimul rând, subliniază faptul că soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.

Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat personal didactic, didactic auxiliar si nedidactic.

Din contră, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul spetei pendinte.

Pentru toate aceste considerente, apelantul a solicitat admiterea apelului, casarea cu trimitere spre rejudecare, în sensul analizării cererii modificatoare.

În subsidiar, apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul motiv de apel, Curtea constată că instanța de fond a avut în vedere obiectul acțiunii astfel cum a fost formulat de către reclamant și a motivat considerentele pentru care, prin raportare la Decizia nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu se mai impune recalcularea drepturilor salariale de bază.

Nu sunt reale susținerile apelanților în sensul că tribunalul a analizat doar includerea premiului pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, întrucât din considerentele sentinței rezultă că nici în următorii ani, plata potrivit acestor dispoziții, nu mai poate fi efectuată.

Raportarea la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și la considerentele Deciziei nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ce priveau prima anuală aferentă anului 2010, sunt în continuare relevante și în cauza de față câtă vreme s-a stabilit că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări și, an de an, legiuitorul a înțeles să păstreze cuantumul salariilor aflate în plată la sfârșitul anului 2011.

Astfel, chiar dacă perioada pentru care se solicită diferențele salariale este din 01.01.2012 până în prezent, iar prin decizia pronunțată în cadrul recursului în interesul legii, s-a stabilit modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, aceste considerente au incidență și în ceea ce privește acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.

Ori, raportat la aceste considerații, Curtea constată că, instanța de fond a dat o interpretare corectă normelor de drept aplicabile speței, inclusiv prin prisma jurisprudenței CEDO, criticile apelanților vizând modul de soluționare a petitului privitor la premiul anual aferent anilor 2012-2014 fiind nefondate.

Astfel cum corect a reținut instant de fond, Curtea constată că problema litigioasă a premiului anual pe anul 2010 a fost tranșată atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională, apreciindu-se că acesta a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.

Dreptul la premiul anual a fost reglementat prin dispozițiile art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 și care prevede expres faptul că drepturile salariale ale personalului ce intră sub incidența acestei legi sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de prezenta lege.

La rândul său, Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede expres, la art. 8, faptul că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.

Aceste dispoziții legale au fost declarate constituționale de către Curtea Constituțională, iar prin decizia nr. 21/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordate în forma supusă vechii reglementări.

Curtea reține și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.2 din Legea nr. 285/2011, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.

Actele normative adoptate ulterior în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 alin.2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2011 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, art.2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, art. 9 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și art. 8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 au preluat această interdicție de acordare de premii și prime de vacanță pentru perioada 2011-2015.

Prin urmare, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, nemaiexistând temei legal pentru acordarea premiului anual în perioada solicitată de reclamanți.

Neîntemeiat este și motivul de apel referitor la omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii modificatoare, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate solicita completarea hotărârii. Articolul 445 din codul de procedură civilă prevede și faptul că această procedură specială este obligatorie, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea apelului sau recursului.

Curtea nu va putea reține nici critica apelantei referitoare la respingerea cererii sale de a se efectua adresă către unitatea școlară pentru a atesta faptul că reclamanții nu au încasat premiul anul în anii 2012-2014, în condițiile în care, astfel cum corect a reținut instanța de fond, o atare împrejurare este recunoscută expres de către pârâta Școala G. Șotânga prin cuprinsul întâmpinării și necontestată de către pârâta U. Administrativ Teritorială .> Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița - în numele membrilor de sindicat, cu sediul în Târgoviște, ., nr.62, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 849 din 10 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu U. Administrativ Teritorială . sediul în ., Școala G. Șotânga, cu sediul în ..