Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1516/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1516/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 1516/2015

ROMÂNIA

C. DE A. PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1516

Ședința publică din data de 19 octombrie 2015

Președinte - E.-S. L.

Judecător - V.-A. P.

Grefier - N. M.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanta M. D., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. V., cu sediul în Focșani, .. 31, ., județul V., precum și de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1506/29 mai 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. V., cu sediul în Focșani, ., județul V..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, apelurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, precum și că prin cererile de apel s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 411 alin.1 pct. 2 Cod pr.civilă.

Se mai învederează că, în cadrul procedurii prealabile, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare de către apelantul-pârât M. Justiției, înregistrată sub nr._/31.07.2015, care a fost comunicată apelantei M. D., care, la rândul său, a depus întâmpinare cu privire la apelul pârâtului M. Justiției, înregistrată sub nr._/26.08.2015, ce a fost comunicată acestuia, care a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/9.09.2015. De asemenea, intimata C. de A. G. a depus întâmpinare cu privire la apelul reclamantei M. D., înregistrată sub nr._/11.08.2015, care a fost comunicată apelantei-reclamante.

C., față de împrejurarea că prin cererile de apel s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență dispozițiilor imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct.2 teza finală și alin.2 Cod pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelulurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanții M. D. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data de emiterii titlurilor executorii menționate și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care pârâții le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea reclamantei.

În motivarea acțiunii, reclamanta au învederat că este în posesia următoarelor titluri executorii: sentința civilă nr.118/07.02.2008 pronunțata de T. V. în dosarul nr._, reprezentând spor de confidențialitate de 15% modificata prin decizia nr.1118/R/28.10.2009 a Curții de A. G., decizia civilă nr.434/10.06.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr._ reprezentând spor stres 50 %, sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. reprezentând despăgubiri, sentința civila nr.209/23.03.2010 pronunțata de T. V. în dosarul nr._ definitivă prin decizia nr.871/R/21.06.2010 pronunțată de C. de A. G., reprezentând prime și stimulente și sentința civila nr.1413/2012 pronunțată de T. Bacău în dosarul nr._ reprezentând premiul anual 2010, definitivă prin decizia civila nr.192/2013 a Curții de A. Bacău.

Astfel, reclamanta a susținut că, deși este în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.

Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.

Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să îmi plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine de plata diferențelor."

Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a OUG 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila pentru reclamante întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.

Reclamanta a mai arătat că, imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești . constituie și o ingerință în dreptul sau de proprietate iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunța, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).

Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, iar debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C, civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. Este adevărat că de la acest principiu există câteva excepții în care însă reclamanta nu se încadrează.

In ceea ce privește data plății, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență. Așa cum rezultă din hotărârile atașate sunt în prezența unei creanțe certe și exigibile.

În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din vechiul cod civil creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.

În cauză, reclamanta solicită acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.

In privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite, reclamanta apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, nu avem obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației am suferit un prejudiciu.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 C. civ. anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art. 1535 din Noul Cod civil - „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fară a trebui să dovedească vreun prejudiciu. în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit."

Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."

Reclamanta au apreciat că, din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.

Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantei, se cuvin acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Ca atare, reclamanta a considerat că este îndreptățită să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală, solicitând a se avea în vedere ca nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001).

OG nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.

De asemenea, reclamanta a considerat că interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior conduce la concluzia că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantelor la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

In contextul celor expuse anterior, reclamanta au solicitat a se constata că sunt îndreptățite la cuantumul dobânzii penalizatoare ce va fi calculată, după . OG nr. 13/2001, potrivit acestui act normativ, dobândă penalizatoare care este definită de art.1 alin. 3 ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență. Până la data de 01 septembrie 2011, când a intrat în vigoare OG nr. 13/2011, dobânda legală urmează a fi calculată potrivit dispozițiilor OG nr. 9/2000.

Reclamanta a mai învederat că, în privința evaluării daunelor interese moratorii, aceasta se face prin lege, atunci când neexecutarea obligației are ca obiect o sumă de bani; chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG 71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție. De altfel, în condițiile în care, debitorul nu a avut acordul meu în calitate de creditor, la eșalonarea plății, această plată nu se putea efectua eșalonat prin ordonanțe succesive.

In același timp, reclamanta a solicitat a se constata că titlurile executorii sunt din anul 2008 ceea ce ar însemna ca plata să se facă efectiv la peste 8 ani de la data emiterii lor! în plus, pentru mulți alți creditori sumele cuvenite s-au achitat integral deși titlurile lor - care intrau sub incidența aceleiași ordonanțe - erau mult mai recente.

In acest sens, debitorul M. Justiției a efectuat plăți din conturi special alimentate, ceea ce denotă posibilitatea reală de plată din partea sa, situație care conduce la concluzia că se află în culpă cu privire la cauzarea prejudiciului, nefiind vorba de o situație care ar exonera pe debitor de răspundere.

In opinia reclamantei, amânarea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, îmi este afectat dreptul de proprietate, motiv pentru care solicit obligarea pârâților la plata dobânzilor pentru sumele datorate, de la data emiterii titlurilor executorii menționate în preambulul prezentei acțiuni până în prezent, și pentru viitor până la achitarea integrală a datoriei, aceasta reprezentând o reparare integrală a prejudiciului în sensul dispozițiilor conform celor arătate mai sus.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 C. civ. anterior, art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 -Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; decizia nr.l pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.20/2013.

În dovedirea acțiunii, reclamanta au solicitat proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinările formulate pârâții M. Justiției ,C. de A. G. și T. V. au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada de până la 3 ani anterior formulării acțiunii în instanța, respectiv până la data de 01.10.2014, apreciind ca potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 coroborat cu disp.art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, ținându-se cont de data introducerii acțiunii,acțiunea este prescrisă până la aceasta data.

Pârâtul M. Justiției a învederat că, așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salariată, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare, pârâtul a apreciat că, în cauza de față, solicitarea reclamantelor are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel "prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".

Conform art.3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.

Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, pârâtul M. Justiției învederează aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".

Având în vedere că prin acțiunea de față reclamanta solicită dobânda legală care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție, pârâtul solicită a se constata că acțiunea este prescrisă.

Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate. în speță dobânda legală.

Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.

O.U.G. nr.71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamantele le-a solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.

Ca practică judiciară, pârâtul M. Justiției arată că prin sentința civilă nr.1992/9.10.2013 T. A. a respins ca prescrisă acțiunea care a format obiectul Dosarului nr._, aceeași soluție fiind pronunțată și de T. M. în Dosarul nr._, prin Sentința civilă nr. 2357/29.11.2013.

În consecință, pârâtul a cerut admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.

De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Art. 1535 C. civ. prevede că „(1)în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, în acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobanda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3)Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit".

Pârâtul arată că drepturile câștigate prin hotărârile judecătorești menționate de către reclamante au fost și vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății defective a fiecărei tranșe.

Totodată, pârâtul solicită a se constata că, în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale, nu se impune „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată) ", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, astfel:

„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, pârâtul a apreciat că, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamantele nu pot solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr.190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."

În aceste împrejurări, pârâtul a arătat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG Î355/2013, HG 697/2013, HG 977/2013 și HG 248/2014.

În speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență; în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței; obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea i ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

Pârâtul a solicitat a se constata că dispozițiile OG nr.13/2011, invocate de reclamantă, nu sunt incidente în cauza de față, nefiind vorba de acordarea unei dobânzi penalizatoare, întrucât, conform art. 1 alin. 3 din OG 13/2011, dobânda penalizatoare este dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.

Așadar, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat în decizia nr. 954/20.03.2014 că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

T. Prahova, prin sentința civilă nr. 1506/29 mai 2015, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de M. Justiției, C. de A. G. și T. V. pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011 și a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă, a admis în parte acțiunea și a obligat în solidar pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V. să plătească reclamantei daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând prejudiciu suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită definitiv în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data de 01.10.2011 și în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlul de drepturi salariale potrivit deciziei civile nr. 434/10.06.2008 pronunțată de T. V., a sentinței civile nr. 118/07.02.2007 pronunțată de T. V., a sentinței civile nr. 451/17.06.2008 a T. V. și a sentinței civile nr. 1413/13.06.2012 pronunțată de T. Bacău, astfel cum au rămas definitive în căile de atac. Totodată a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă referitor la acordarea de daune interese privitor la sentința civilă nr. 209/23.03.2010 pronunțată de T. V. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției în parte a dreptului material la acțiune, invocată de M. Justiției ,C. de A. G. și T. V., potrivit art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Dobânda penalizatoare pentru întârzierea în executarea unei obligații cu executare succesivă are natura juridică a unei prestații succesive, dreptul la acțiune privind fiecare prestație fiind supus unui termen de prescripție distinct cu durata termenului general de prescripție de trei ani (aspect statuat constant în literatura juridică și în jurisprudență - de exemplu, Decizia nr.1366/1981 a Secției Civile a Tribunalului Suprem).

Atât timp cât dobânzile moratorii solicitate prin prezentul demers judiciar nu au fost stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii, fără a opera vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției întrucât debitorii nu au recunoscut că datorează aceste sume, în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă, coroborat cu art.12 din decretul nr. 167/1958.

Astfel ,instanța fata de toate aceste considerente a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011, invocată de pârâți prin întâmpinare și a respins această pretenție, ca fiind prescrisă.

Pe fondul cauzei a reținut tribunalul că reclamanta își desfășoară activitatea în funcția de judecător cadrul Tribunalului V., fiind în posesia titluri executorii menționate în petitul cererii.

Litigiu de față este guvernat de prevederile fostului cod civil unde la art.1072 se menționează dreptul creditorului la dezdăunări în situația în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată stabilită prin titlul executoriu.

În plus, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”

Normele legale enunțate în precedent au fost preluate în mod similar de art.1535 din Noul Cod civil care statuează că „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”

În cauză, își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului”, în condițiile în care cererea de chemare în judecată vizează accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanțele cuprinse în titlurile executorii.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a statuat ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.

Împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.

În mod cert, actualizarea creanțelor cu rata inflației nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamantă.

Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).

În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Așadar, acordarea dobânzii legale până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dubla realizare a prejudiciului, ci asigura o reparație integrală a acestuia, în acord cu disp.art.1084 din codul Civil de la 1864,respectiv art.1531 din codul civil din anul 2009..

T. a apreciat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.

Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamantei, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.

Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.

Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.

Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.

Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanta este îndreptățită la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.

În soluționarea prezentei cauze, conform art.517 alin.4 Cod procedură civilă, tribunalul a dat eficiență deciziei nr.2/17.02.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.21/2013 prin care s-a admis recursul în interesul legii în sensul că, în aplicarea disp. art.1082 și 1088 C civil (de la 1864), respectiv art. 1531 al. 1, al. 2 teza 1 și art. 1535 al. 1 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din OUG 71/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, mai arată instanța de fond, nu poate fi ignorată nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului ce a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantelor, în calitate de creditor, fiindu-le cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.

Față de toate argumentele expuse, în baza textelor legale enumerate anterior, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâții M. Justiției, C. de A. G. și T. V. la plata, în solidar, a dobânzii legale pentru sumele datorate reclamantelor (de la data scadentei fiecărei sume ,dar nu mai devreme de 01.10.2011,si pana la momentul achitării efective a debitelor .in temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr.118/07.02.2008 pronunțata de T. V. în dosarul nr._, reprezentând spor de confidențialitate de 15% modificata prin decizia nr.1118/R/28.10.2009 a Curții de A. G., decizia civilă nr.434/10.06.2008 pronunțată de T. V. în dosarul nr._ reprezentând spor stres 50 %, sentința civilă nr. 451/17.06.2008 pronunțată de T. V. reprezentând despăgubiri și sentința civila nr.1413/2012 pronunțata de T. Bacău în dosarul nr._ reprezentând premiul anual 2010, definitivă prin decizia civila nr.192/2013 a Curții de A. Bacău

Referitor la sentința civila nr.209/23.03.2010 pronunțată de T. V. în dosarul nr._ definitivă prin decizia nr.871/R/21.06.2010 pronunțată de C. de A. G. reprezentând prime și stimulente, tribunalul a respins acțiunea întrucât în cuprinsul sentinței a fost menționat faptul că cererea de acordare a dobânzii legale a fost respinsă de instanță, situație menținută și în decizia civilă pronunță în respectiva cauză.

Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel atât reclamanta M. D., cât și pârâtul M. Justiției.

Prin apelul său, reclamanta M. D. susține că instanța de fond nu a dat eficienta dispozițiilor OG nr. 13/2011 privind dobânda legală penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care reglementează atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. Prin acțiunea formulata a argumentat dreptul pretins prin raportare la aceste dispoziții, ulterioare pronunțării titlului executoriu - sentința civila nr.209/23.03.2010 a Tribunalului V..

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior, rezultă că dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamanților la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți; în niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fară a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).

Din cuprinsul titlului executoriu - sentința civila nr.209/23.03.2010 a Tribunalului V. rezultă că instanța a respins solicitarea privind plata dobânzii legale motivat de faptul ca în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG.9/2000.

Ori, ulterior, prin OG.13/2011 legiuitorul a prevăzut dreptul la plata dobânzii legale, necondiționat de încheierea unei convenții în acest sens și indiferent cine este debitorul obligației, așa cum rezulta din art.1 alin.3 din acest act normativ, potrivit cărora „Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare."

Cu toate acestea, susține apelanta, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile legale invocate în argumentarea dreptului pretins, respingând în mod greșit aceasta pretenție a sa.

Mai susține apelanta că instanța de fond nu a dat eficienta nici deciziei nr.2/17.02.2014 a ICCJ, prin care s-a stabilit ca " în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobota cu modificări prin Legea nr. 230/2011 "

Arată apelanta că, și aceasta decizie este ulterioara pronunțării titlului executoriu, iar de la pronunțarea ei aceasta devine obligatorie.

Daca motivarea instanței care a pronunțat titlul executoriu a avut în vedere dispozițiile OG.9/2000 pe care le-a apreciat ca nefiind incidente în cauza, apreciază apelanta că la pronunțarea sentinței civile nr. 1506/29.05.2015 a Tribunalului Prahova se impuneau a se avea în vedere dispozițiile invocate în acțiunea formulata și incidente în cauza .

De altfel, instanța a dispus respingerea cererii de acordare a dobânzii legale, ca neîntemeiată, reținând că aceasta cerere a fost analizata și respinsă prin sentința civila nr.209/2010 a Tribunalului V. și nu pentru o eventualitate autoritate de lucru judecat, față de aceasta argumentare.

Ori, susține apelanta, așa cum a precizat cererea formulata privind acordarea dobânzii legale, are în vedere alte dispoziții legale, impunându-se a se analiza dacă în raport de acestea cererea este sau nu întemeiată.

Instanța de fond nu a argumentat soluția de respingere ca neîntemeiată a dobânzii legale, prin raportare la perioada cuvenita acestor dobânzi și a actelor normative incidente, reținând în mod greșit netemeinicia capătului de cerere prin raportare la alte dispoziții legale și alta perioade, anterioare pronunțării titlului executoriu.

Solicită apelanta să se constate că cererea de acordare a dobânzii legale aferentă drepturilor la care se refera sentința civila nr.209/2010 este întemeiată, fiind îndreptățită la încasarea ei începând cu data de 1.10.2011 și în continuare pana la achitarea integrala a sumei datorate, având în vedere și Decizia 21/22.06.2015 a ICCJ, pronunțata în dosarul nr._, pronunțata în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil.

Pentru toate aceste considerente se solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul obligării pârâților în solidar la plata daunelor interese moratorii, reprezentând dobânda legala aferentă sumei datorate și în baza sentinței civile nr.209/2010 a Tribunalului V., începând cu data de 1.10.2011 și în continuare până la achitarea integrala a debitului.

Prin apelul său, pârâtul M. Justiției susține că în primul rând, plătește sumele de bani reprezentând dobânzi legale, așa cum a admis T. Prahova, ci acesta doar alocă fondurile necesare pentru plata sumelor de bani ale instituțiile din sistemului justiției.

Potrivit art. 1382 din Codul civil, "cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă ținuți s solidar la reparație față de cel prejudiciat".

Însă, ceea ce privește raporturile dintre debitori, art. 1383 C.Civ prevede că " între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă participare nu poate fi stabilită. în cazul în care nici nu se poate împărți sarcina reparației, va contribui în mod egal la repararea prejudiciului".

Așadar, potrivit HG. nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției art.6 din pct.VII-(3) în domeniul gestionării resurselor, „ asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiile publice din sistemul justiției pentru care ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetate ordonatorilor secundari de credite urmărește modul de utilizare a acestora".

De asemenea, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz".

În susținerea acestei idei invocă apelantul și prevederile art.21 din Legea nr.500/2002 privind fi publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează: "(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiile publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale.”

Totodată, se susține că potrivit art.44 alin.1 din Legea nr.304/2004, „ președintele curții de apel are calitatea de ordonator secundar de credite, iar președintele tribunalului are calitatea de ordonator terțiar de credite.”

Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, însă singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobândă este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG nr.71/2009.

În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.

a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."

Prin urmare, pârâtul a apreciat că, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.

Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - al stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, mod executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, situația economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, a totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

În aceste împrejurări, arătă apelantul că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 7 în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/20; 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_, HG 248/2014, H.G 5-și H.G 870/2014, HG nr. 1105/2014, HG nr. 195/2015.

Potrivit art. 19 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de Urgență nr. 74 din 3 decembrie 2014, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare: "(3) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt destinate: b) plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, în cuantumul prevăzut pentru anul 2014 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personal sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, prin Ordonanța Guvern 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013, precum și prin art.21 alin.1 lit.a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare;" și alin. "(4) Plata titlurilor executorii se va face în ordine cronologică, achitându-se cu prioritate sumele aferente anului 2014 și ulterior sumele aferente anului 2015, în cuantumurile prevăzute de lege, după asigurarea integrală a fondurilor necesare pentru finanțarea cheltuielilor cu salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale în bani stabilite de lege, precum și contribuțiile aferente acestora pentru personalul din unitățile de învățământ special, centrele de resurse și asistență educațională și din unitățile de învățământ preuniversitar de stat."

Pentru aceste motive, se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a textelor de lege incidente în cauză, C. reține în fapt următoarele:

Pe fondul cauzei, C. reține că problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantei de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum se susține de apelantul - pârât, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susține reclamanta .

Prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

S-a reținut în considerentele sus-menționatei decizii, că problema de drept care a fost soluționată diferit de instanțele judecătorești vizează posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.

Raportat la normele de drept intern, s-a constatat că situația premisă care a generat practică neunitară în instanțele din țară și care a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu recursul în interesul legii, a constat în faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate începând cu anul 2007, unii angajatorii din sectorul bugetar au fost obligați să achite diferite sume cu titlu de drepturi de natură salarială către angajați.

Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată OUG nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.

A reținut instanța supremă că natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, s-a apreciat că trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

A arătat instanța supremă că cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat “Despre efectele obligațiilor”.

Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, s-a analizat în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.

Pentru argumentele expuse în considerentele deciziei date în interesul legii, s-a conchis că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, fiind analizată în continuare îndeplinirea în mod cumulativ a acestor condiții.

Referitor la prejudiciu, s-a reținut că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții, s-a arătat că sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, a reținut instanța supremă, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.

S-a arătat în continuare că principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, s-a apreciat că deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a reținut că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, “creanțele asupra statului sunt garantate”) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Pentru toate aceste considerente, prin decizia nr.2 din data de 17.02.2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.411 din 03.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii, în sensul celor sus-arătate, decizia respectivă fiind obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ce statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În acest context, este evident că în opinia ICCJ, este legală acordarea în mod cumulativ atât a reactualizării creanței cu indicele de inflație cât și a dobânzii legale, fiecare din aceste două modalități de despăgubire având un rol diferit și conducând la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata la scadență.

Faptul utilizării expresiei „poate” în cuprinsul dispozitivului deciziei în interesul legii nu este de natură să exprime cu necesitate caracterul facultativ al acestei dezdăunări, ci mai degrabă are legătură cu modalitatea de formulare a problemei de drept care a primit rezolvare, anterior soluționată diferit de instanțele judecătorești, respectiv posibilitatea legală de obligare a instituțiilor publice debitoare la plata daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzilor legale, cu titlu de reparare a prejudiciului suferit prin modalitatea eșalonată de executare a obligației de plată a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost reglementată prin OUG nr. 71/2009.

În ceea ce privește apelul declarat de M. Justiției prin care acesta afirmă că nu poate fi obligat la plata dobânzii legale către reclamantă, ci doar la alocarea fondurilor necesare plății acesteia, C. reține că aceste critici nu sunt fondate întrucât în cuprinsul titlurilor executorii a căror executare s-a eșalonat în temeiul OUG 71/2009, acesta figurează ca pârât obligat la plata sporurilor salariale, ceea ce justifică obligarea acestuia și la plata despăgubirii pentru repararea integrală a prejudiciului suferit pentru neplata la scadență.

Față de considerentele care au stat la baza pronunțării deciziei nr.2 din data de 17.02.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate fi primit nici motivul de apel prin care se afirmă că dobânda legală nu poate fi datorată pentru întârziere în executare decât de la data solicitării întrucât debitorul nu ar fi de drept în întârziere cu privire la acordarea de daune – interese. Dimpotrivă, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, legea civilă prevede că făptuitorul este de drept în întârziere.

Apelantul mai afirmă că în speță creanțele nu sunt exigibile, întrucât nu s-au împlinit termenele suspensive de executare ale acestora prevăzute de OUG nr. 71/2009. Ori, Înalta Curte de Casație și Jusitiție apreciază ca fiind o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar prin eșalonarea reglementată de OUG nr. 71/2009, ordonanță care nu poate reprezenta un caz fortuit menit răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației.

Pentru aceste considerente apelul declarat de pârâtul M. Justiției apare nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art. 480 C.pr.civ. să fie respins ca atare .

Referitor la apelul declarat de reclamanta M. D., C. reține că prin sentința civilă nr. 209 pronunțată la data de 23 martie 2010 de T. V. s-a respins cererea acesteia de acordare a dobânzii legale, apreciindu-se că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale ale OG nr. 9/2000 și prejudiciul este reparat echitabil prin actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

C. apreciază că temeiul juridic al prezentei cereri de obligare a pârâților la plata dobânzii legale este diferit de temeiul juridic al cererii mai sus-menționate Dobânda legală solicitată în prezenta cauză nu reprezintă daună moratorie pentru neplata la termen a sporurilor salariale/ drepturilor salariale suplimentare, ci pentru neplata la scadență a sumelor rezultate din titlurile executorii, creanțe a căror executare a fost eșalonată prin act normativ și care nu au fost achitate în integralitate nici până în prezent .

De altfel, dacă instanța de fond ar fi apreciat că există identitate de părți, obiect și cauză între cele două cereri, și că asupra primei cereri s-a statuat în mod irevocabil s-ar fi impus invocarea și soluționarea excepției autorității de lucru judecat și nu respingerea cererii ca neîntemeiată .

Pentru aceste motive, C. constată că apelul formulat de reclamantă este fondat și urmează, în baza dispozițiilor art. 480 C.pr.civ. a-l admite și a schimba în parte sentința civilă nr. 1506/29 mai 2015 a Tribunalului Prahova, în sensul că va obliga pârâții, în solidar, să plătească reclamantei daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită definitiv în sarcina acestora și prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 209/23.03.2010, pronunțată de T. V., astfel cum a rămas definitivă în calea de atac, începând cu data de 1.10.2011 și în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta M. D., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. V., cu sediul în Focșani, .. 31, ., județul V., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1506/29 mai 2015 pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., C. DE A. G., cu sediul în G., ., județul G. și T. V., cu sediul în Focșani, ., județul V. și în consecință:

Schimbă în parte sentința civilă nr. 1506/29 mai 2015 a Tribunalului Prahova, în sensul că obligă pârâții, în solidar, să plătească reclamantei daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale reprezentând prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită definitiv în sarcina acestora și prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 209/23.03.2010, pronunțată de T. V., astfel cum a rămas definitivă în calea de atac, începând cu data de 1.10.2011 și în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. JUSTITIEI, cu sediul în București, ., împotriva sentinței civile nr. 1506/29 mai 2015 pronunțată de T. Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 19 octombrie 2015.

Președinte, Judecător,

E.-S. L. V.-A. P.

Grefier,

N. M.

Red.SEL/tehnored.NM

7 ex./12.11 .2015

d.f._ T. Prahova

j.f. C. A. M.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

← Anulare act. Decizia nr. 663/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 1534/2015. Curtea de Apel... →

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1516/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 1516/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI