Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1812/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1812/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1812/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1812
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015
Președinte - C. P.
Judecător - V. D.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta B. P. domiciliată în municipiul Ploiești, ., județ Prahova și de pârâta B. Județeană N. I. cu sediul în municipiul Ploiești, . nr.1, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1256 din 7 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. Județean Prahova cu sediul în municipiul Ploiești, .-4, județ Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de judecată din data de 29 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor de la dosar, a amânat pronunțarea la data de 5 noiembrie 2015, și apoi la 12 noiembrie 2015, când a dat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta B. P. a chemat în judecată pe pârâții C. Județean Prahova și C. Județean Prahova în nume propriu și ca reprezentant al Bibliotecii Județene N. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor reținute în mod nelegal din salariu, sume actualizate, în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plații; anularea angajamentului de plata din 12.08.2011; plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, până în anul 2009 a ocupat funcția de bibliotecar cu studii medii treapta IA în cadrul Bibliotecii Județene N. I. Ploiești, având un salariu de încadrare și de baza de 861 RON, iar în anul 2009 a terminat facultatea, având astfel studii superioare de la data de 01.10.2009, conform art. 8 din OG nr.10/2008 ce prevede: "Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurtă durată care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut. "
Astfel, reclamanta a arătat că de la data de 01.10.2009 avea un salariu de încadrare de 1033 RON și un salariu de baza de 1705 RON- conform act adițional nr. 1/01.10.2009, felul muncii fiind de bibliotecar cu studii superioare.
Reclamanta a învederat că disp. art. 1 din Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 - privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevedea: (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Astfel, reclamanta a precizat că de la 1 iulie 2010, încasa un salariu brut de 1318 RON, iar la data de 28.12.2010, s-a încheiat actul adițional la contractual de munca al acesteia, modificându-se salariul de baza la 1735 RON și, ulterior a avut loc și reîntregirea salariilor diminuate în baza legii nr. 118/2010.
Reclamanta a susținut că în anul 2011, a avut loc un control al echipei de auditori al Consiliului Județean Prahova, ce constata faptul ca evaluarea performantelor profesionale individuale nu s-a efectuat în perioada 01-28 februarie 2011 și, ulterior acestui eveniment, în mod abuziv și nelegal, s-a întocmit o fisa de debite pentru salariații Bibliotecii jud. N. I. Ploiești, aceasta figurând cu un debit în cuantum de 2464 RON.
În acest context, reclamanta a arătat că a fost constrânsă să semneze un presupus angajament de plata, ce ridica mari semne de întrebare cu privire la temeinicia și legalitatea întocmirii sale, și cu privire la modul în care acest presupus debit a fost reținut din salariul său.
Cu privire la angajamentul de plată, reclamanta a precizat că în acesta se menționează: „luând cunoștința de faptul că ....... prin s-a constatat ca din vina mea am produs unității o paguba de 2464 RON. "
În opinia reclamantei se presupune ca în locul acelor puncte trebuia specificata fapta prin care reclamanta din prezenta cauza a cauzat unității angajatoare o paguba, fiind inadmisibilă măsura dispusa, de reținere a acestei sume din salariul unei angajate cu un venit modic, fără a exista o justificare, un temei legal.
Reclamanta a considerat că lipsa unei cauze, unui motiv temeinic care sa conducă la măsura reținerii sumei imputate salariatei (motiv ce trebuia aduc la cunoștința angajatei), reprezintă în fapt un abuz săvârșit de angajator.
Reclamanta a învederat că, pentru a fi și mai clar abuzul săvârșit de pârâta, în ultimul paragraf al presupusului angajament de plata, se menționează ca „acest angajament s-a luat în conformitate cu „(puncte,puncte)", dar menționează în mod clar ca în cazul nerespectării angajamentului de plata, se va proceda la executarea silita, înțelegându-se astfel ca nu exista nici o prevedere legala, în baza căruia s-a întocmit acest pretins angajament legal, el încheindu-se cu încălcarea tuturor normelor legale în materie.
Reclamanta a menționat că potrivit Codului Muncii nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (art. 169).
Reclamanta a învederat că singurele rețineri din salariu pe care angajatorul are dreptul sa le efectueze în lipsa unei hotărâri judecătorești, sunt impozitele și contribuțiile pe care salariatul le datorează, lunar, statului, iar celelalte rețineri, de orice natura ar fi acestea, se vor face numai în temeiul unui titlu executoriu și în timpul unei executări silite; mai mult, orice dauna cauzata angajatorului de către salariat trebuie constatata de o hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabila.
Reclamanta a precizat că angajatorului ii este interzis sa facă rețineri de salariu în baza unor decizii de imputare. Daca are pretenții de natura băneasca pentru acoperirea vreunui prejudiciu cauzat lui, de către salariat, angajatorul este obligat sa se adreseze instanței civile, deci conform dreptului comun( civil) cu o acțiune în pretenții.
Reclamanta a menționat că, în cadrul procesului civil, angajatorul trebuie sa demonstreze existenta faptei comisive sau omisive a salariatului, vinovăția acestuia, consecințele cauzatoare de prejudicii și întinderea în concret a pierderilor suferite și, doar în baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile obținute va putea, ulterior, sa facă rețineri din salariul angajatului vinovat.
Reclamanta susține că nici chiar în baza unui angajament de plata semnat de salariat „angajatorul nu are dreptul sa facă rețineri din salariu.
Reclamanta a arătat că se poate constata din documentele ce atesta salariul reclamantei, faptul ca unitatea i-a reținut acesteia direct din salariu pretinsele sume (respectiv suma de 2464 RON în 36 de rate lunare), insa aceasta reținere în mod nelegal apare sub denumire de „alte drepturi -102 Ron".
De asemenea, reclamanta a arătat că suma pretinsa ca fiind o paguba pricinuita unității, printr-o acțiune/inacțiune necunoscuta, a cărei proveniența nu este cunoscuta și nu are nici temei legal (conform angajament) ar fi în cuantum de 2464 Ron. Aceasta suma se pretinde ca trebuie plătită în rate lunare pe parcursul a 36 de luni, însă printr-un simplu calcul matematic, rezulta ca ar fi trebuit plătită lunar suma de 68,44 RON și, cu toate acestea, în mod inadmisibil reclamantei ii este reținuta lunar suma de 102 RON.
Reclamanta a arătat că timp de 34 luni, respectiv septembrie 2011-iunie 2014, i s-a reținut suma de 102 RON, rezultând astfel o suma de 3468 RON, cu aproximativ 40% mai mult decât paguba pretinsa de către unitate.
În concluzie reclamanta a amintit abuzurile la care a fost supusă: a fost obligata sa semneze un angajament de plata abuziv; angajamentul de plata nu prevede prin ce acțiune/inacțiune reclamanta a cauzat o paguba unității; angajamentul de plata nu prevede din ce provine aceasta paguba; angajamentul de plata nu prevede în conformitate cu ce s-a stabilit aceasta paguba și în temeiul cărei prevederi legale; prin același angajament, se specifica faptul ca nerespectarea acestuia de către reclamanta din prezenta cauza atrage executarea silita a acesteia.
Reclamanta a învederat că angajamentul de plata stipulează o presupusa paguba, ce nu este scadentă, nu este lichidă și nu este exigibilă și nu a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, în cuantum de 2464 RON, insa cu toate acestea, parata ii retine direct din salariu reclamantei o suma cu 40% mai mare.
De asemenea, reclamanta a precizat că art. 169 din Codul Muncii prevede în mod expres următoarele: (1) Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
(2)Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Cu privire la evaluarea performantelor profesionale, reclamanta a menționat faptul ca în intervalul 2009-2013, reclamanta a fost evaluata anual, primind întotdeauna calificativul „foarte bine".
Astfel, reclamanta a arătat că: la data de 27.09.2010 a fost evaluata de evaluatorul C. Constanta (sef secție) pentru perioada 01.01._09, obținând calificativul - foarte bun; la data de 09.02.2011 a fost evaluata de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._10, obținând calificativul-foarte bine; la data de 15.02.2012 a fost evaluata de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._11, obținând calificativul-foarte bine; la data de 22.02.2013 a fost evaluata de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._12, obținând calificativul-foarte bine; la data de 25.02.2014 a fost evaluata de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._13, obținând calificativul-foarte bine.
Reclamanta a precizat că în toate fișele de evaluare apare mențiunea data ultimei promovări: 01.10.2009. Ceea ce atrage atenția, este faptul ca o persoana care se presupune ca produce o paguba unității angajatoare, poate primi calificativul foarte bine.
Reclamanta a mai menționat faptul ca unitatea angajatoare în mod abuziv a dorit sa o inducă în eroare pe reclamanta, menționându-i doar verbal, faptul ca se face vinovata de faptul ca nu a fost evaluata în perioada 1-28 februarie 2011.
Față de acest aspect, reclamanta a susținut că a fost evaluata la data de 09.02.2011 de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._10, obținând calificativul-foarte bine.
Reclamanta a arătat că Hotărârea nr. 763 din 21 iulie 2010- pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din aparatul propriu al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și din cadrul unităților care funcționează în subordinea ori în coordonarea acestuia și aprobarea Regulamentului privind evaluarea performantelor profesionale individuale, promovarea și avansarea personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și din cadrul unităților care funcționează în subordinea ori în coordonarea acestuia prevede la ART. 9: în mod excepțional, evaluarea performantelor profesionale individuale ale personalului contractual se face și în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri: a)atunci când pe parcursul perioadei evaluate contractul individual de muncă al salariatului evaluat încetează sau se modifică, în condițiile legii. în acest caz, salariatul va fi evaluat pentru perioada de până la încetarea sau modificarea raporturilor de muncă; b) atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de muncă al evaluatorului încetează, se suspendă sau se modifică, în condițiile legii. În acest caz, evaluatorul are obligația ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de muncă ori, după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea ori modificarea raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performantelor profesionale individuale ale salariaților din subordine. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performantelor profesionale individuale ale acestora; c) atunci când pe parcursul perioadei evaluate salariatul dobândește o diplomă de studii de nivel superior și urmează să fie promovat, în condițiile legii, într-o funcție corespunzătoare studiilor absolvite.
Reclamanta a invocat art. 29 - Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (3), evaluarea performantelor individuale ale personalului contractual pentru anul 2009 se face în termen de 45 de zile de la . prezentei hotărâri; art. 8 - (1)Activitatea profesională se apreciază anual, prin evaluarea performantelor profesionale individuale. (2) Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate pe funcția respectivă. (3) Perioada de evaluare este cuprinsă între 1 și 28 februarie din anul următor perioadei evaluate; art. 6 - în sensul prezentului regulament, are calitatea de evaluator: a) persoana aflată în funcția de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea salariatul aflat într-o funcție de execuție sau care coordonează activitatea acestuia; b) persoana aflată în funcția de conducere ierarhic superioară, potrivit structurii organizatorice a autorității sau instituției publice, pentru salariatul aflat într-o funcție de conducere.
Față de cele menționate, precum și față de prevederile legale în materie, reclamanta a evidențiat următoarele: aceasta, având funcția de bibliotecar are următoarele responsabilități implicate de postul pe care il ocupa (conform fisa post): răspunde privind gestiunea publicațiilor intrate de la primire pana la predarea lor în prelucrare, precum și de integritatea actelor însoțitoare; efectuarea unor selecții a publicațiilor (cărti periodice) cat mai apropiate de necesitați.
Reclamanta a arătat că evaluatorul performanțelor profesionale are următoarele responsabilități: Evaluatorul de Competente Profesionale răspunde de punerea în aplicare a întregului proces de evaluare. Evaluatorul se ocupa în principal de planificarea și organizarea evaluării, înregistrarea și raportarea rezultatelor evaluării, efectuarea evaluării, analizarea informațiilor și luarea deciziei privind competenta, elaborarea instrumentelor de evaluare, verificarea interna a proceselor de evaluare, verificarea externa a proceselor de evaluare. Evaluatorul are obligația ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de muncă ori, după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea ori modificarea raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performantelor profesionale individuale ale salariaților din subordine.
Reclamanta a arătat că răspunderea pentru efectuarea evaluării revine evaluatorului de competente profesionala și, evaluatorul de competența profesionala este d-na C. Constanta-sef serviciu.
Astfel, reclamanta a arătat că, în concluzie, având în vedere abuzurile la care a fost supusa prin obligarea acesteia sa semneze un angajament de plata nelegal, angajament ce nu prevede prin ce acțiune/inacțiune aceasta ar fi cauzat o paguba unității, nu prevede din ce provine aceasta paguba, nu prevede în conformitate cu ce s-a stabilit aceasta paguba și în temeiul cărei prevederi legale iar angajamentul de plata, deși stipulează o presupusa paguba (ce nu este scadentă, nu este lichidă și nu este exigibilă și nu a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă) în cuantum de 2464 RON, parata înțelege sa ii retină în mod nelegal din salariu reclamantei o suma cu 40% mai mare), și faptul ca aceasta si-a îndeplinit în mod corespunzător toate atribuțiile de serviciu, solicită admiterea acțiunii în sensul restituirii sumelor reținute în mod nelegal din salariu, sume actualizate, în funcție de coeficientul de inflație pana la data efectiva a plații; anulării angajamentului de plata din 12.08.2011; plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.
În dovedirea cererii de chemare în judecata, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, reclamanta a invocat art. 169, art. 270, art. 272 și art.274 din Codul Muncii.
La cererea de chemare în judecată reclamanta a anexat înscrisuri: angajament de plata din 12.08.2011; fisa postului; fisa debite salariați; fise de evaluare a performantelor profesionale; contract individual de munca nr. 192/19.03.2009; act adițional nr. l la contract individual de munca nr. 192/19.03.2009; act adițional nr.2 la contract individual de munca nr.192/19.03.2009; fluturaș de salariu 2009-2014.
Pârâtul C. Județean Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că, pe cale de excepție, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului județean Prahova, întrucât B. Județeană N. I. din Ploiești, este instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului județean Prahova, cu personalitate juridică proprie fiind condusă de un director general care Conducerea bibliotecii a fost de acord cu constatările efectuate de auditorii interni și a luat măsuri de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu prevederile legale și de recuperare a drepturilor salariale acordate necuvenit de la salariații care au primit sumele stabilite ca majorare salarială în mod eronat. Menționăm faptul că salariații în cauză nu au avut obiecțiuni, acestora reținându-se în mod eșalonat sumele de bani până la acoperirea integrală a sumelor datorate.
Pârâtul a arătat că prin acțiune, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a angajamentului de plată din data de 12.08.2011 motivat de dispozițiile art. 169 Codul muncii, care prevede că, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Astfel, pârâtul a învederat faptul că ipoteza reglementată de art. 169 din Codul muncii se referă însă doar Ia situațiile în care salariatul nu acoperă de bună voie dauna cauzată angajatorului, însă aceste dispoziții nu le împiedică pe cele două părți ale contractului individual de muncă să convină prin bună învoială asupra reparării prejudiciului, respectiv nu constituie un impediment ca salariatul să recunoască producerea pagubei și să-și asume în acest sens un angajament scris de plată.
Pârâtul a arătat că potrivit Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare, angajamentul de plată, servește ca: recunoaștere a unei sume ce reprezintă o pagubă adusă unității; titlu executoriu pentru recalcularea pagubelor; titlu executoriu pentru executarea silită, în caz de nerespectare a angajamentului.
Pârâtul a învederat că reclamanta face referire în cererea de chemare în judecată la faptul că ar fi fost constrânsă să semneze angajamentul, dar nu menționează în ce ar fi putut consta constrângerea și nici nu o probează și, de altfel pe parcursul celor 34 luni cât a fost în debit, nu a contestat nimic, nu a promovat nici o acțiune de contestație cu privire la angajament.
Pârâtul a susținut că prin angajamentul de plată, a fost stabilită de comun acord cu salariata în cauză, suma ce urma a fi recuperată din documentele contabile, aceasta incluzând și virările la contribuțiile către stat din sumele brute.
Pârâtul a anexat la prezenta, documentația aferentă reținerilor stabilite.
Referitor la afirmația reclamantei că angajatorul nu are dreptul să facă rețineri din salariu în lipsa unei hotărâri judecătorești, pârâtul a învederat faptul că, potrivit Tratatului de dreptul muncii, A. Ț., Ediția a VIII-a, revizuită și adăugită, 2014, - Procedura generală de stabilire și recuperare a prejudiciilor suferite de angajator, prevede că, are calitatea de ordonator terțiar de credite, deci răspunde în nume propriu în judecată.
Tot pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește anularea angajamentului de plată din data de 12.08.2011, arătând că potrivit legii de punere în aplicare a noului cod civil, se aplică Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevede la art. 7 că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Pârâtul a arătat că, în obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept.
Prin urmare, pârâtul a arătat că se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, de unde rezultă prescrierea dreptului de a cere în instanță anularea angajamentului de plată, acțiunea fiind introdusă la data de 14.01.2015, depășind cu mult termenul de 3 ani.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a angajamentului de plată din data 12.08.2011, însă acest angajament de plată a fost emis pentru recuperarea sumelor încasate nelegal, de către reclamantă, ca urmare a modificării salariului acesteia fără temei legal.
Pârâtul a învederat instanței de judecată faptul că, în urma controlului de audit desfășurat în perioada 04.07._11, s-a constatat că valoarea salariului brut de încadrare la 01.01.2010 nu poate fi modificată în cursul anului 2010 decât prin trecerea la altă tranșă de vechime sau prin promovarea într-un grad/treaptă profesională imediat superioară.
Pârâtul a precizat că situația d-nei B. P. nu se încadra în cele două cazuri menționate, reclamanta fiind promovată la gradul profesional IA, încă de la dat absolvirii facultății, respectiv 01.10.2009, prin acordarea unui spor de 20% la salariul avut conform legislației în vigoare.
Pârâtul a arătat că în urma controlului de audit s-a constat faptul că s-au majorat salariile invocând în Decizia nr. 68/2010 emisă de conducerea Bibliotecii Județene N. I. Ploiești, H.G. nr. 763/2010 privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru ocuparea posturilor vacante și evaluarea performanțelor profesionale individuale, în condițiile în care în cuprinsul hotărârii nu există prevederi referitoare la modificarea salariilor în cadrul limitelor pentru gradul profesional sau treapta profesională în care se află stabilit salariul angajatului la data respectivă.
Pârâtul a mai susținut că principalele modalități de stabilire și recuperare a prejudiciului produs angajatorului, sunt: a) învoiala părților și b) acțiunea în justiție.
Codul muncii, la art. 256, prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată(acordarea unui salariu lipsit de temei legal), este obligat să restituie acea sumă, iar Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 122/2012, a statuat că, în cazul în care între salariat și angajator nu există un acord cu privire la restituirea sumelor datorate, obligația de restituire nu poate fi stabilită decât pe cale judecătorească.
Pârâtul a arătat că salariatul care a încasat de ia angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistența vinovăției sale în încasarea acestor sume nedatorate.
Pârâtul a menționat că reținerea sumelor stabilite pentru acoperirea daunelor cauzate angajatorului, desigur când nu sunt restituite de bunăvoie, nu poate fi efectuată decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Nu este cazul în această speță dedusă judecății, întrucât salariata a semnat angajamentul de plată și a fost de acord cu reținerile din salariu, fără obiecții timp de 34 de luni.
Față de cele arătate, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele NCPC.
Pârâta B. Județeană „N. I." a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, arătând că, pe cale de excepție, invocă excepția prescrierii dreptului material la acțiune în ceea ce privește anularea angajamentului de plată din data de 12.08.2011. Conform legii de punere în aplicare a noului cod civil, se aplică Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, care prevede la art. 7 că, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Pârâta a arătat că, în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept și, prin urmare, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, de unde rezultă prescrierea dreptului de a cere în instanță anularea angajamentului de plată, acțiunea fiind introdusă la data de 14.01.2015, depășind cu mult termenul de 3 ani.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a angajamentului de plată din data 12.08.2011, însă acest angajament de plată a fost emis pentru recuperarea sumelor încasate nelegal, de către reclamantă, ca urmare a modificării salariului acesteia fără temei legal.
Pârâta a învederat instanței de judecată faptul că, în urma controlului de audit desfășurat în perioada 04.07._11, s-a constatat că valoarea salariului brut de încadrare la 01.01.2010 nu poate fi modificată în cursul anului 2010 decât prin trecerea la altă tranșă de vechime sau prin promovarea într-un grad/treaptă profesională imediat superioară, iar cazul d-nei B. P. nu se încadra în cele două situații menționate, reclamanta fiind promovată la gradul profesional IA, încă de la data absolvirii facultății, respectiv 01.10.2009, prin acordarea unui spor de 20% la salariul avut conform legislației în vigoare.
Pârâta a arătat că în urma controlului de audit s-a constat faptul că s-au majorat salariile invocând în Decizia nr.68/2010 emisă de conducerea Bibliotecii Județene „N. I." Ploiești, H.G. nr. 763/2010 privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru ocuparea posturilor vacante și evaluarea performanțelor profesionale individuale, în condițiile în care în cuprinsul hotărârii nu există prevederi referitoare la modificarea salariilor în cadrul limitelor pentru gradul profesional sau treapta profesională în care se află stabilit salariul angajatului la data respectivă.
De asemenea, pârâta a susținut că conducerea bibliotecii a fost de acord cu constatările efectuate de auditorii interni și a luat măsuri de stabilire a drepturilor salariale în conformitate cu prevederile legale și de recuperare a drepturilor salariale acordate necuvenit de la salariații care au primit sumele stabilite ca majorare salarială în mod eronat.
Pârâta a menționat faptul că salariații în cauză nu au avut obiecțiuni, acestora reținându-se în mod eșalonat sumele de bani până la acoperirea integrală a sumelor datorate.
Pârâta a arătat că prin acțiune, reclamanta solicită constatarea nulității absolute a angajamentului de plată din data de 12.08.2011 motivat de dispozițiile art. 169 Codul muncii, care prevede că, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Pârâta a învederat faptul că ipoteza reglementată de art. 169 din Codul muncii se referă însă doar la situațiile în care salariatul nu acoperă de bună voie dauna cauzată angajatorului.
Pârâta a arătat că aceste dispoziții nu le împiedică pe cele două părți ale contractului individual de muncă să convină prin bună învoială asupra reparării prejudiciului, respectiv nu constituie un impediment ca salariatul să recunoască producerea pagubei și să-și asume în acest sens un angajament scris de plată.
Conform Ordinului nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările și completările ulterioare, angajamentul de plată, servește ca: recunoaștere a unei sume ce reprezintă o pagubă adusă unității; Titlu executoriu pentru recalcularea pagubelor; Titlu executoriu pentru executarea silită, în caz de nerespectare a angajamentului.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamanta face referire în cererea de chemare în judecată la faptul că ar fi fost constrânsă sa semneze angajamentul, dar nu menționează în ce ar fi putut consta constrângerea și nici nu o probează și, de altfel pe parcursul celor 34 luni cât a fost în debit, nu a contestat nimic, nu a promovat nici o acțiune de contestație cu privire la angajament.
Pârâta a arătat că prin angajamentul de plată, a fost stabilită de comun acord cu salariata în cauză, suma ce urma a fi recuperată din documentele contabile, aceasta incluzând și virările la contribuțiile către stat din sumele brute.
Referitor la afirmația reclamantei că angajatorul nu are dreptul să facă rețineri din salariu în lipsa unei hotărâri judecătorești, pârâta a învederat faptul că, potrivit Tratatului de dreptul muncii, A. Ț., Ediția a VIII-a, revizuită și adăugită, 2014, - Procedura generală de stabilire și recuperare a prejudiciilor suferite de angajator, prevede că, principalele modalități de stabilire și recuperare a prejudiciului produs angajatorului, sunt: a) învoiala părților și b) acțiunea în justiție.
Codul muncii, la art. 256, prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată (acordarea unui salariu lipsit de temei legal), este obligat să restituie acea sumă.
Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 122/2012, a statuat că, în cazul în care între salariat și angajator nu există un acord cu privire la restituirea sumelor datorate, obligația de restituire nu poate fi stabilită decât pe cale judecătorească.
Pârâta a arătat că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie indiferent de inexistența vinovăției sale în încasarea acestor sume nedatorate.
Pârâta a menționat că reținerea sumelor stabilite pentru acoperirea daunelor cauzate angajatorului, desigur când nu sunt restituite de bunăvoie, nu poate fi efectuată decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Nu este cazul în această speță dedusă judecății, întrucât salariata a semnat angajamentul de plată și a fost de acord cu reținerile din salariu, rară obiecții timp de 34 de luni.
Față de cele arătate, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele NCPC.
Reclamanta B. P. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat sa respingerea apărărilor formulate și argumentele invocate prin întâmpinare, și admiterea cererii reclamantei, așa cum a fost formulată.
Reclamanta a precizat faptul ca timp de 34 luni, respectiv septembrie 201 l-junie. 2014. i s-a reținut suma de 102 RON, rezultând astfel o suma de 3468 RON, cu aproximativ 40% mai mult decât paguba pretinsa de către unitate, astfel, solicită respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune invocate de pârâți.
Reclamanta cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean a solicitat respingerea acestei excepții, având în vedere faptul că: B. N. I. este o instituție publica de cultura aflata în subordinea Consiliului Județean Prahova, iar în anul 2011 avut loc un control al echipei de auditori al Consiliului Județean Prahova. Ulterior acestui control al echipei de auditori ai Consiliului Județean Prahova, s-a întocmit în mod abuziv și nelegal fișa de debite pentru salariații Bibliotecii N. I. Ploiești, respectiv d-na B. P..
Reclamanta a arătat că pe fondul cauzei, pârâta invoca faptul ca în urma controlului1 de audit, conducerea bibliotecii a fost de acord cu constatările efectuate, (subliniem faptul ca nu reclamanta a fost de acord cu aceste constatări ci angajatorul-conducerea unității).
Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că se invoca faptul ca decizia nr.68/2010 emisa de conducerea Bibliotecii Județene N. I., nu este conform prevederilor legale, pârâta invocând și faptul ca salariaților în cauza li s-au reținut eșalonat sumele de bani pana la acoperirea integrala a sumelor datorate, însă, în opinia reclamantei suma pretinsa ca fiind o paguba pricinuita unității, printr-o acțiune/inacțiune necunoscuta, a cărei proveniența nu este cunoscuta și nu are nici temei legal (conform angajament) ar fi în cuantum de 2464 Ron, iar aceasta suma se pretinde ca trebuie plătită în rate lunare pe parcursul a 36 de luni - prin rețineri lunare.
Reclamanta a arătat că se poate constata din documentele ce atesta salariul reclamantei, faptul ca unitatea i-a reținut acesteia direct din salariu pretinsele sume (respectiv suma de 2464 RON - în 36 de rate lunare), insa aceasta reținere în mod nelegal apare sub denumire de „ alte drepturi -102 Ron.
Față de acest aspect, reclamanta a arătat că dorește a mai atrage atenția asupra unui alt abuz săvârșit de unitate. Astfel, suma pretinsa ca fiind o paguba pricinuita unității, printr-o acțiune/inacțiune necunoscuta, a cărei proveniența nu este cunoscuta și nu are nici temei legal (conform angajament) ar fi în cuantum de 2464 Ron. Aceasta suma se pretinde ca trebuie plătită în rate lunare pe parcursul a 36 de luni și printr-un simplu calcul matematic, rezulta ca ar fi trebuit plătită lunar suma de 68,44 RON. Cu toate acestea, în mod inadmisibil reclamantei ii este reținuta lunar suma de 102 RON.
Reclamanta a arătat că timp de 34 luni, respectiv septembrie 2011-iunie 2014, reclamantei i s-a reținut suma de 102 RON, rezultând astfel o suma de 3468 RON, cu aproximativ 40% mai mult decât paguba pretinsa de către unitate, putându-se observa faptul ca unitatea în baza unui angajament de plata nelegal nu s-a mulțumit sa retina doar o pretinsa paguba, ci a considerat de cuviință sa mărească artificial aceasta presupusa paguba cu aproximativ 40%.
Reclamanta a arătat că potrivit prevederilor legale angajamentul de plata semnat de salariat nu este titlu executoriu (cu atât mai mult cu cat în speța de fata documentul presupus a fi angajament de plata nu îndeplinește condițiile de valabilitate).
Reclamanta a precizat că Noul Cod al muncii nu mai prevede angajamentul de plata și decizia de imputare ca titluri executorii.
Reclamanta a menționat faptul ca acest lucru nu îndreptățește societatea angajatoare la emiterea unei decizii de imputare și reținerea unei sume din salariul contestatorului, în lipsa unei hotărâri judecătorești, singurul titlu executoriu în baza căruia sa se poată opera o reținere legala din salariu.
Reclamanta a menționat că potrivit prevederilor din Codul Muncii: reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (art. 169).
Reclamanta a învederat că susținerile intimatei ca reținerile s-au făcut pe angajamentul de plata (ce nu îndeplinește condițiile legale de valabilitate iar reținerile sunt mai mari decât cuantumul pretinsei pagube) nu pot fi primite.
Reclamanta a arătat că în opinia paratei, daca un angajat restituie de bunăvoie sumele stabilite pentru acoperirea pretinselor daunelor cauzate angajatorului, nu este necesar ca datoria sa fie scadenta, lichida și exigibila, însă reținerea din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatata ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (art. 169).
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În cauză, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 07.05.2015, tribunalul a pus în discuția părților, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean Prahova, invocate de acesta prin întâmpinare, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității angajamentului de plată din data de 12.08.2011, invocată de pârâta B. Județeană N. I. prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1256 din data de 07.05.2015, Tribunalul Prahova a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean Prahova, invocată de acesta prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității angajamentului de plată din data de 12.08.2011, invocată de pârâta B. Județeană N. I. prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B. P., și a obligat pârâta B. Județeană N. I. la restituirea sumei de 1208 lei, reținută nelegal din drepturile salariale cuvenite reclamantei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
A respins acțiunea promovată de reclamantă împotriva pârâtului C. JUDEȚEAN PRAHOVA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității angajamentului de plată din data de 12.08.2011, ca fiind prescris.
A respins în rest acțiunea reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
A obligat pârâta B. Județeană N. I. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, în limita gradului de culpă procesuală.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Județean Prahova, tribunalul a constatat că reclamanta B. P. se află în raporturi individuale de muncă doar cu pârâta B. Județeană N. I., ce este un subiect de drept colectiv, cu personalitate juridică, distinct de C. Județean Prahova, chiar dacă funcționează sub autoritatea acestuia din urmă.
Prin urmare, atât timp cât pârâta B. Județeană N. I. a reținut din salariile cuvenite reclamantei sumele de bani a căror restituire este pretinsă pe calea prezentului demers judiciar, în temeiul art.248 alin.1 cu aplicarea art.36 C.pr.civ., tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Județean Prahova, invocată de acesta prin întâmpinare, cu consecința respingerii acțiunii promovate împotriva acestui pârât, pentru lipsa legitimării procesuale pasive.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității angajamentului de plată din data de 12.08.2011, tribunalul a constatat că, potrivit art.211 lit.a din Legea nr.62/2011 (intrată în vigoare la 13.05.2011) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoștință de măsura dispusă.
Tribunalul nu a luat în considerare apărarea reclamantei potrivit căreia constatarea nulității absolute a angajamentului de plată ar fi o acțiune imprescriptibilă conform art.2502 alin.2 pct.3 din Noul Cod Civil, normă generală înlăturată de la aplicare de norma specială cuprinsă în art.211 lit.1 din Legea nr.62/2011 a dialogului social.
Reținând că reclamanta B. P. a semnat angajamentul de plată contestat la data de 12.08.2011, pârâta B. Județeană N. I. punându-l în executare începând cu luna septembrie a anului 2011, în mod indubitabil dreptul material la acțiune în contestarea acestui angajament s-a prescris cu mult înaintea datei înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Prahova (14.01.2015).
Mai mult decât atât, chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că în cauză nu ar avea incidență textul legal arătat mai sus, oricum dreptul la acțiune al reclamantei vizând angajamentul de plată din 12.08.2011 s-a stins chiar și în aplicarea dispozițiilor art.268 alin.2 din Codul muncii ce instituie termenul de prescripție de trei ani de la data nașterii dreptului pentru toate cererile având natura unui conflict de muncă, altele decât cele reglementate la alin.1 al aceluiași articol.
Față de argumentele arătate, în baza art.248 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității angajamentului de plată din data de 12.08.2011, invocată de pârâta B. Județeană N. I. prin întâmpinare, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere, ca fiind prescris.
Examinând în fond capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor reținute în mod nelegal din salariu, tribunalul a apreciat că este în parte întemeiat deoarece reclamanta B. (fostă B., fostă G.) P. se află în raporturi de muncă, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.192/19.03.2007 cu pârâta B. Județeană N. I., contract modificat prin actele adiționale depuse la dosar (filele 20 – 29).
Urmare a unui control de audit desfășurat la instituția pârâtă în perioada 04.07.2011 – 12.08.2011, echipa de auditori din cadrul Consiliului Județean Prahova a constatat că drepturile salariale ale reclamantei au fost majorate în mod nelegal în cursul anului 2010, constatări cu care B. Județeană N. I.. prin reprezentanții săi legali, a fost de acord întocmindu-se o fișa de debite pentru toți salariații vizați printre care și reclamanta în sarcina căreia s-a reținut un debit de 2.464 lei (fila 19).
Prin angajamentul de plată dat la data de 12.08.2011 reclamanta a recunoscut că din vina sa a produs unității paguba respectivă și și-a asumat obligația de a plăti debitul în rate lunare pe parcursul a 36 de luni (fila 14).
Pe baza copiilor fluturașilor de salarii, depuse la dosar de reclamantă (filele 37 – 50), tribunalul a reținut că începând cu luna septembrie a anului 2011 și până în luna iunie a anului 2014, reclamantei i-au fost reținute din salariu rate lunare în cuantum de 102 lei, adică un total de 3.468 lei, sumă ce depășește valoarea debitului stabilit în sarcina sa și recunoscut prin angajamentul de plată a cărui validitate nu mai poate fi contestată ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Este adevărat că potrivit art.169 din Codul muncii nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Practic, decizia de imputare și angajamentele de plată erau prevăzute în Codul muncii, aprobat prin Legea nr.10/1972, abrogată prin Legea nr.53/2003. Prin abrogarea la 01.03.2003 a prevederilor codului muncii anterior, recuperarea pagubelor produse de salariați în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu trebuie să se realizeze în condițiile răspunderii patrimoniale a salariaților, reglementată de art.254 - 257 din Codul muncii.
Tribunalul nu a putut însă ignora împrejurarea că, așa cum a susținut și pârâta B. Județeană N. I., salariatul aflat în culpă poate conveni cu angajatorul său ca repararea prejudiciului să se realizeze prin bună învoială, concluzie ce rezultă indubitabil din cuprinsul art.254 alin.3, 4 din Codul muncii potrivit cărora în situația în care angajatorul constată că salariatul sau a provocat o pagubă din vina și în legătură cu munca sa îi va putea solicita recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părților, într-un termen ce nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
Totodată, conform art.257 din Codul muncii, suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrat în muncă.
Pornind de la precizările de mai sus, rezultă că reclamanta B. P. a înțeles să acopere prejudiciul produs pârâtei B. Județeană N. I., prin încasarea unor drepturi salariale nedatorate, așa cum au fost stabilite cu prilejul controlului de audit, de bunăvoie, semnarea angajamentului de plată și necontestarea acestuia în interiorul termenului de prescripție, concomitent cu reținerea unor rate lunare din salariu încă din luna septembrie a anului 2011, având evidenta semnificație a intervenirii unei înțelegeri între părțile raportului individual de muncă în ceea ce privește condițiile răspunderii patrimoniale a salariatei.
Tocmai de aceea, tribunalul a considerat că sumele de bani reținute reclamantei în limita celor 36 de rate lunare în valoare totală de 2.464 lei nu pot fi supuse restituirii.
În schimb, pentru reținerea sumei de 1.208 lei, ce depășește valoarea asumată prin angajamentul de plată, pârâta nu a dovedit deținerea vreunui temei legal astfel că în baza art.269 cu aplicarea art.253 Cod pr.civ., tribunalul va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă, urmând a obliga pârâta la plata acestei sume, reținute nelegal din drepturile cuvenite salariatei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Tribunalul a respins în rest acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată și în baza art.453 alin.1 și 2 C.pr.civ., a obligat pârâta B. Județeană N. I. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, în limita gradului de culpă procesuală, în raport cu soluția ce a fost dată în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, astfel:
Reclamanta B. P., prin apelul declarat a susținut că, în fapt, până în anul 2009 a ocupat funcția de bibliotecar cu studii medii treapta L în cadrul Bibliotecii Județene N. I. Ploiești, având un salariu de încadrare și de bază de 861 RON. În anul 2009, după terminarea studiilor universitare, a fost încadrata la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, de la data de 01.10.2009, conform art. din OG nr.10/2008 ce prevede:» Absolvenții învățământului superior de lungă sau de scurt durată care la data trecerii pe funcția, corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studii universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut.»
Astfel, de la data d 01.10.2009 a avut un salariu de încadrare de 1033 RON și un salariu de baza de 170 RON, conform act adițional nr. 1/01.10.2009, felul muncii fiind de bibliotecar studii superioare.
La data de 28.12.2010, se încheie actul adițional la contractul de munca al reclamantei modificându-i-se salariul de baza la 1735 RON. Ulterior are loc reîntregirea salariilor diminuate în baza legii nr. 118/2010.
In anul 2011, are loc un control al echipei de auditori al Consiliului Județean Prahova, ce constata faptul ca evaluarea performanțelor profesionale individuale nu s-a efectuat în perioada 01-28 februarie 2011.
Ulterior acestui eveniment, în mod abuziv și nelegal, se întocmește o fisa de debite pentru salariații Bibliotecii jud. N. I. Ploiești, în care figura cu un debit în cuantum de 2464 RON.
Subliniază ca motivul presupusului debit în sarcina sa, se datorează faptului că nu se efectuase evaluarea performantelor profesionale individuale în perioada 01-28 februarie 2011.
Acest lucru nu se datorează culpei apelantei-reclamante, neavând asemenea atribuții de îndeplinit și este inadmisibil ca datorita faptului ca o alta persoana nu și-a îndeplinit în mod corect atribuțiile de serviciu, să fie obligata să achite fără temei acest debit.
Mai mult decât atât, a fost obligată să semneze un presupus angajament de plata, ce ridica mari semne de întrebare cu privire la temeinicia și legalitatea acestuia și cu privire la modul în care acest presupus debit a fost reținut din salariul său.
Menționează că nu exista nici o prevedere legala, în baza căruia s-a întocmii acest pretins angajament legal, el încheindu-se cu încălcarea tuturor normelor legale în materie.
Prin sentința civila nr. 1256/07.05.2015 instanța menționează ca nu poate ignora prevederea ca salariatul aflat în culpa poate conveni cu angajatorul sau ca reparare, prejudiciului sa se realizeze prin buna învoiala.
Față de aceasta susținere a instanței, menționează faptul ca lipsesc două elemente esențiale și anume culpa angajatului și prejudiciul.
Menționează faptul ca pretinsul debit nu se datorează culpei apelante reclamante, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu a cauzat niciun prejudicii unității.
Faptul ca persoana responsabilă de evaluarea performantelor salariaților nu și-a îndeplinit sarcina de serviciu nu poate fi imputabil apelantei reclamantei, aceasta nu poate răspunde pentru faptele colegilor săi de munca.
Mai susține apelanta că în intervalul 2009-2013, reclamanta a fost evaluata anual, primind întotdeauna calificativul „foarte bine ", în toate fișele de evaluare apare mențiunea data ultimei promovări: 03.10.2009.
De asemenea, mai menționează faptul ca unitatea angajatoare în mod abuziv a dorit sa o inducă în eroare pe apelanta reclamanta, menționându-i doar verbal, faptul ca se face vinovata de faptul ca nu a fost evaluata în perioada 1-28 februarie 2011.
Față de acest aspect menționează ca apelanta reclamanta a fost evaluata la data de 09.02.2011 de evaluatorul C. Constanta (sef serviciu), perioada evaluata fiind 01.01._10, obținând calificativul-foarte bine.
Hotărârea nr. 763 din 21 iulie 2010-pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului sau examenului pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din aparatul propriu al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și din cadrul unităților care funcționează în subordinea ori în coordonarea acestuia și aprobarea Regulamentului privind evaluarea performantelor profesionale individuale, promovarea și avansarea personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și din cadrul unităților care funcționează în subordinea ori în coordonarea acestuia prevede la ART. 9: în mod excepțional, evaluarea performantelor profesionale individuale ale personalului contractual se face și în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri:
-atunci când pe parcursul perioadei evaluate contractul individual de muncă a! salariatului evaluat încetează sau se modifică, în condițiile legii. în acest caz, salariatul va f evaluat pentru perioada de până la încetarea sau modificarea raporturilor de muncă;
-atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de muncă al evaluatorului încetează, se suspendă sau se modifică, în condițiile legii.
În acest caz, evaluatorul are obligația ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raporturilor de muncă ori, după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea ori modificarea raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performanțelor profesionale individuale ale salariaților din subordine. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performantelor profesionale individuale ale acestora.
-atunci când pe parcursul perioadei evaluate salariatul dobândește o diplomă de studii de nivel superior și urmează să fie promovat, în condițiile legii, într-o funcție corespunzătoare studiilor absolvite.
ART. 29. Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (3), evaluarea performantelor individuale ale personalului contractual pentru anul 2009 se face în termen de 45 de zile de la . prezentei hotărâri
ART. 8. Activitatea profesională se apreciază anual, prin evaluarea performantelor profesionale individuale.
Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, dar nu mai puțin de 6 luni de activitate pe funcția respectivă.
Perioada de evaluare este cuprinsă între 1 și 28 februarie din anul următor perioadei evaluate.
ART. 6 în sensul prezentului regulament, are calitatea de evaluator:persoana aflată în funcția de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia își desfășoară activitatea salariatul aflat într-o funcție de execuție sau care coordonează activitatea acestuia; persoana aflată în funcția de conducere ierarhic superioară, potrivit structurii organizatorice a autorității sau instituției publice, pentru salariatul aflat într-o funcție de conducere.
Față de cele menționate, și având în vedere prevederile legale în materie, precizează că apelanta reclamanta având funcția de bibliotecar are următoarele
responsabilități implicate de postul pe care îl ocupa (conform fisa post):
-răspunde privind gestiunea publicațiilor intrate de la primire pana la predarea lor în prelucrare, precum și de integritatea actelor însoțitoare ;
-efectuarea unor selecții a publicațiilor (cărți periodice) cât mai apropiate de necesitați.
In schimb, evaluatorul performanțelor profesionale are următoarele
responsabilități: Evaluatorul de Competente Profesionale răspunde de punerea in
aplicare a întregului proces de evaluare. Evaluatorul se ocupa în principal de
planificarea și organizarea evaluării, înregistrarea și raportarea rezultatelor evaluării,
efectuarea evaluării, analizarea informațiilor și luarea deciziei privind competența, elaborarea instrumentelor de evaluare, verificarea interna a proceselor de evaluare, verificarea externa a proceselor de evaluare.
Evaluatorul are obligația ca, înainte de încetarea, suspendarea modificarea raporturilor de muncă ori, după caz, într-o perioadă de cel mult calendaristice de la încetarea ori modificarea raporturilor de muncă, să realizeze evaluarea performantelor profesionale individuale ale salariaților din subordine.
Față de acest aspect atrage atenția asupra a doua aspecte esențiale: răspunderea pentru efectuarea evaluării revine evaluatorului competențe profesionala, iar evaluatorul de competenta profesionala este d-na C. C.-șef serviciu.
Având în vedere situația prezentata este evident faptul ca apelanta reclamanta nu a produs niciun prejudiciu unității nici din culpa nici cu alta formă de vinovăție.
Astfel că motivarea instanței de fond este injusta și incorecta. Nu este admisibil ca o persoana sa răspundă patrimonial pentru faptul că alt coleg de munca nu si-a îndeplinit propriile atribuții de serviciu.
In mod injust instanța menționează faptul ca apelanta a încasat drepturi salariale nedatorate.
Menționează faptul ca apelanta -reclamanta, în anul 2009 a finalizat cursurile facultății și este încadrata conform pregătirii profesionale de la data de 01.10.2009, conform art. 8 din OG nr. 10/2008 ce prevede:» Absolvenții învățământului superior de lungă sau scurtă durată care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvii la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut.
Astfel ca salariul pe care apelanta-reclamanta îl încasa era lega, conform studiilor absolvite. Singura contestație făcuta de către echipa de auditorii de la C. Județean Prahova consta în faptul ca dânsei nu i se întocmise evaluare performanțelor profesionale, sarcină ce nu-i revenea apelantei-reclamante.
In contextul în care și ceilalți salariați își întocmeau atribuțiile de serviciu în mod corect (și întocmeau evaluările de performanțe profesionale), această situație nu ar mai fi intervenit.
Rezulta astfel în mod evident faptul ca apelanta-reclamanta nu a încasat drepturi salariale nedatorate.
In ceea ce privește prescripția pentru ratele lunare ce au fost reținute în mod injust din salariul d-nei B., menționează că potrivit art. 2526 privind dreptul la acțiunea în executarea prestațiilor succesive prevede că, atunci când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe și curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă.
Precizează faptul ca timp de 34 luni, respectiv septembrie 2011-iunie 2014 reclamantei i s-a reținut suma de 102 RON, rezultând astfel o suma de 3468 RON, ci aproximativ 40% mai mult decât paguba pretinsa de către unitate.
In concluzie, apelanta-reclamanta nu a încasat de la angajator o suma nedatorata sau nu a primit bunuri care nu i se cuveneau sau prestări de servicii la care nu era îndreptățită.
In situația de față nu se poate retine culpa apelantei-reclamante, apelanta a fost de buna credința, și-a îndeplinit întocmai atribuțiile de serviciu și avea dreptul sa i se majoreze salariu ca urmare a absolvirii cursurilor unei unități de învățământ superior precum și se ocupe o funcție corespunzătoare acestor studii. Faptul ca înainte de trecerea pe alta funcție trebuia sa fie evaluata din punct de vedere a performanțelor profesionale nu i se poate imputa. Situația este injusta și nelegala.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a hotărârii instanței și pe cale de consecința, admiterea acțiunii apelantei reclamante.
Prin apelul declarat pârâta B. Județeană „N. I." a solicitat modificarea în partea hotărârii, în sensul de a respinge obligarea Bibliotecii Județene „N. lorga" la restituirea sumei de 1 208 lei, reținută nelegal din drepturile salariale cuvenite reclamatei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plătirii efective.
Se susține că în fapt - prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub numărul_, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. Județean Prahova și B. Județeană „N. I.", ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reținute în mod nelegal, din salariu, sume actualizate, în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, anularea angajamentului de plată din 12.08. 2011 și cheltuieli de judecată.
Tribunalul Prahova, în mod corect, a reținut faptul că salariatul aflat în culpă poate conveni cu angajatorul său ca repararea prejudiciului să se realizeze prin bună învoială, potrivit dispozițiilor art. 254, alin. 3,4, din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 257 din Codul Muncii, suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză.
Rezultă că reclamanta B. P. a înțeles să acopere prejudiciul produs, prin încasarea unor drepturi salariate nedatorate, de bună voie, semnând angajamentul de plată și necontestându-l, în interiorul termenului de prescripție.
În ceea ce privește restituirea către reclamantă a sumei de 1 208 lei, ce ar depăși valoarea asumată prin angajamentul de plată, învederează pârâta faptul că atât timp cât tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea în constatarea nulității a angajamentului de plată, în mod nefondat, instanța de fond a obligat instituția să restituie către reclamantă suma solicitată.
Față de cele mai sus arătate, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca nefondată.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, va reține următoarele:
În ceea ce privește apelul formulat de reclamantă Curtea va reține că acesta este nefondat față de faptul că nu poate fi reținută critica referitoare la faptul că aceasta nu a produs nici un prejudiciu unității nici din culpă nici cu altă formă de vinovăție, astfel că motivarea instanței de fond este injustă și incorectă.
Ori, în realitate așa cum a reținut și instanța de fond, reclamanta- apelantă, B. P. a înțeles să acopere prejudiciul produs pârâtei B. Județeană N. I., prin încasarea unor drepturi salariale nedatorate, așa cum au fost stabilite cu prilejul controlului de audit, de bunăvoie.
Prin semnarea angajamentului de plată și necontestarea acestuia în interiorul termenului de prescripție, concomitent cu reținerea unor rate lunare din salariu încă din luna septembrie a anului 2011, a intervenit o înțelegere între părțile raportului individual de muncă în ceea ce privește condițiile răspunderii patrimoniale a salariatei, astfel că nu se mai poate reține susținerea acestuia în sensul că nu a făcut dovada că ar fi produs o culpă, atât timp cât și-a asumat răspunderea.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea va reține că apelul reclamantei este nefondat.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâtă, Curtea va reține că în esență criticile formulate de aceasta se referă la faptul că deoarece s-a admis excepția prescripția dreptului material la acțiunea în constatarea nulității a angajamentului de plată, în mod nefondat a obligat instituția să restituie către reclamantă suma solicitată.
Ori, așa cum a reținut și instanța de fond s-a stins dreptul material la acțiune ,referitor la nulitatea angajamentului de plată din data 12.08.2011, în baza art.268 alin.2 din Codul Muncii.
Ceea ce a considerat tribunalul că trebuie restituit este doar diferența de 1208 lei, sumă ce depășește valoarea asumată prin angajamentul de plată, sumele fiind reținute începând cu septembrie 2011, ultima rată fiind în iunie 2014, neputându-se astfel vorbi de o prescripție a dreptului la acțiune cu privire la aceasta diferență, așa cum sugerează apelanta prin apelul formulat.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul disp.art. 480 c.pr.civilă va respinge ca nefondate apelurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanta B. P. domiciliată în municipiul Ploiești, ., județ Prahova și de pârâta B. Județeană N. I. cu sediul în municipiul Ploiești, . nr.1, județ Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1256 din 7 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. Județean Prahova cu sediul în municipiul Ploiești, .-4, județ Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
C. P. V. D.
Grefier,
A. M. B.
Red.VD
tehnored.BA
5 ex./23.11.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Prahova
jud.fond P. A. A.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2085/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 715/2015.... → |
|---|
