Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 723/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 723/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3583/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 723
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Președinte - M. G.
Judecător - C. P.
Grefier - A. M. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâții C. L. al Comunei Râul Alb, Instituția P. Comunei Râul Alb și U. A.-Teritorială Râul Alb- prin primar, cu sediul în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1433 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, . nr.62, județ Dâmbovița și intimata-pârâtă Școala G. Râul Alb de Jos, cu sediul în comuna Râul Alb, ., județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciar de timbru.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată și motivat iar prin Serviciul Registratură s-a depus întâmpinare, din partea intimatului-reclamant.
Curtea, față de actele și lucrările de la dosar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /04.08.2014 reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . primar și Școala G. Râul Alb de Jos, a solicitat obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 64/11.01.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ și a sentinței civile nr. 766/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/120/2012.
În motivarea cererii a arătat că prin sentințele civile mai sus arătate pârâții din prezenta cauză au fost obligați la calculul, respectiv plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 în perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009 și, respectiv, din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea - cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11 (sau perioada pentru care s-au acordat diferențele salariale), actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A mai precizat reclamantul că deși litigiile menționate au fost soluționate irevocabil în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale câștigate pe cale judecătorească, motiv pentru care este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de instanța de judecată, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul acestora prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și, respectiv Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
A învederat în motivarea cererii că, potrivit art. 166 alin. (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform art. 161 din cadrul aceluiași act normativ: „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", că potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare prevede următoarele: dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”, apreciind că pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, adoptat prin Legea nr. 287/2009, cu modificările și completările respectiv:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit . La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Totodată a învederat incidența în speță a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.G. nr. Ordonanța nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea Ia plata unei obligații bănești.." coroborate cu cele ale art. 2 din același act normativ conform căruia: „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.""
De asemenea a mai precizat că din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele - interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. In acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective”, că pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită, că acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani.
Reclamantul a solicitat a se avea în vedere și faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflație, concomitent cu acordarea dobânzii legale, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâți, deoarece fiecare din cele două modalități de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului.
De asemenea a arătat faptul că definiția daunelor interese nu este precizată în dispozițiile Codul Muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea prevederilor art. 166 alin. (4) din Codul Muncii cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese, respectiv, art. 1530 -1535 Cod Civil.
În motivarea cererii a solicitat a se avea în vedere și Decizia nr.2/2014 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, decizie publicată în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 411/03.06.2014, în dosarul nr.21/2013 prin care: admite recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: In aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(l), alin.(2) teza 1 și art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.l și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
A mai arătat că în considerentele Deciziei nr. 2/2014, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut: ...,*Natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență....""" A mai reținut înalta Curte de Casație și Justiție că: „executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu este un contract.... Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele — interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor - damnul emergens - cât și beneficiul de care acesta este lipsit - lucrum cessans - a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin.(3) din O.U.G. nr. 71/2009), iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului."
Totodată a solicitat a fi avute în vedere și prevederile art. 517 alin. (4) din codul de procedură civilă potrivit căruia: „Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării decizie în Monitorul Oficial al României, Partea I”, că dispozitivul Deciziei nr. 2/2014 „pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009" are în vedere acordarea acestor daune - interese moratorii sub forma dobânzii legale, dacă acestea sunt solicitate.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. (1) teza a II-a și art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 161, art. 166, din Codul muncii, art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1530 – 1535 din Codul civil, Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în dosarul nr. 21/2013.
S-au anexat în copie următoarele înscrisuri: tabel cu membrii de sindicat care au mandatat subscrisa în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată; copii CI. ai membrilor de sindicat semnatari ai tabelului mai sus arătat; copie Adeverința nr. 24/14.05.2014 eliberată de pârâta unitate de învățământ, respectiv Școala G. Râul Alb de Jos, din care rezultă unitățile de învățământ aflate în structura acesteia; Decizia nr. 2/2014 pronunțată în recursul în interesul legii care a format obiectul dosarului nr.21/2013 de către înalta Curte de Casație și Justiție.
Deși legali citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1433 din data de 26.11.2014, Tribunalul Dâmbovița a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză.
A admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă în contradictoriu cu pârâții U. A. Teritorială . primar și Școala G. Râul Alb de Jos, astfel cum a fost precizată.
A obligat pârâții la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate conform: sentinței civile 766/10.03.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul_/120/2012 și a sentinței civile 64/11.01.2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul_, începând cu data acordării drepturilor prin respectivele hotărâri, dar nu mai devreme de 4.08.2011 și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta UAT Râul-Alb, tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată. Cauza are ca obiect plata dobânzii legale aferente unor drepturilor bănești obținute prin hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu și cu pârâta UAT Râul-Alb, astfel că părțile din raportul juridic litigios care a generat plata drepturilor salariale își păstrează calitatea procesuală și în acțiunea având ca obiect dobânda aferentă respectivelor drepturi salariale.
Tribunalul a reținut că reclamanții reprezentați de S. L. Învățământ au beneficiat prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, de plata unor drepturi salariale și care nu au fost primite decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a acestora, în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști) cât și celorlalte subiecte de drept civil.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.
(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din OG nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), concluzia este admisibilitatea cumulului acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
În sensul celor mai sus reținute, tribunalul a avut în vedere și Decizia 2/2014 ICCJ care stabilește: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Față de considerentele expuse, instanța a constatat ca fiind întemeiată cererea de chemare în judecată formulată și a dispus admiterea acesteia.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C. L. al Comunei Râul Alb, Instituția P. Comunei Râul Alb și U. A.-Teritorială Râul Alb- prin primar, considerând-o nelegală întrucât, consideră apelanții că în cauză nu au calitate procesuală pasivă.
Astfel, prin Legea nr. 1/2011 plata salariilor cadrelor din învățământ este o obligație exclusivă a Guvernului, făcând parte din așa numita finanțare de bază.
Banii ce reprezintă drepturi salariale sunt virați în conturile școlilor, acestea având personalitate juridică proprie.
De asemenea, și plata dobânzilor legale aferente unor drepturi salariale reprezintă o obligație ce incumbă altor instituții ale statului nicidecum UAT Comunei Râu Alb.
Instituțiile școlare au, așa cum a mai arătat, personalitate juridică proprie, acestea având și contabilitatea proprie.
De asemenea, ordonatorul de credite este directorul școlii, acesta fiind persoana care dispune efectuarea plăților și aprobă ștatele de plată.
Prin aplicarea normelor solicitate de către reclamanți, se creează o sarcină bugetară excesivă care depășește alocările bugetare stabilite prin legea bugetului de stat, determinând consecințe deosebit de periculoase.
Nu în ultimul rând, se arată că această cheltuială bugetară va determina dezechilibre ale bugetului, ducând la o creștere a deficitului public.
Invocă apelanții și art. 104 al Tratatului de la Maastricht, care reglementând o anumită conduită și disciplină bugetară impune statelor membre, obligația de a evita deficitele publice excesive.
Se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Curtea, examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că problema ce se cere a fi tranșată se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, în funcție de interpretarea dată asupra legii aplicabile, prin urmare, la îndreptățirea reclamantului de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație.
În rezolvarea acestor chestiuni, se reține, mai întâi, că legea aplicabilă este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Prin urmare, fiind drepturi accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii nu pot fi primite criticile privind excepția lipsei calității procesuale pasive, corect reținând instanța de fond că părțile din raportul juridic litigios care a generat plata drepturilor salariale își păstrează calitatea procesuală și în acțiunea având ca obiect dobânda aferentă respectivelor drepturi salariale.
Au mai susținut apelanții că prin acordarea dobânzii legale se impune o sarcină bugetară excesivă, ce depășeșete alocările bugetare, însă aceasta reprezintă o problemă de executare a hotărârii și nu de nelegalitate, potrivit art.16 din Norma Metodologicădin_ finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat fiind asigurată din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul creditorului, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 480 N.C.P.C. va respinge apelul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții C. L. al Comunei Râul Alb, Instituția P. Comunei Râul Alb și U. A.-Teritorială Râul Alb- prin primar, cu sediul în . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1433 din 26 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, . nr.62, județ Dâmbovița și intimata-pârâtă Școala G. Râul Alb de Jos, cu sediul în comuna Râul Alb, ., județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. G. C. P.
Grefier,
A. M. B.
Red. MG
tehnored.BA
7 ex./12.06.2015
dosar fond nr._ Tribunalul Dâmbovița
jud.fond M. I.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 468/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 972/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
