Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 23/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 23/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 23
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de pârâții M. Justiției cu sediul în București, sector 5, . și C. de A. Ploiești cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1052/16 septembrie 2014 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta V. A., cu domiciliul ales la Judecătoria Răcari, .. 88, județul Dâmbovița și pârâții M. Finanțelor Publice – București, ., sector 5 și T. Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița.
Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin cererile de apel s-a solicitat de către pârâți judecata în lipsă. Totodată, se menționează că apelanta-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat întâmpinare, depusă la dosar prin registratura instanței, sub nr._/7.11.2014.
C., constatând că prin cererile de apel s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Asupra apelurilor civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamanta V. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției,M. Finanțelor Publice, T. Dâmbovița și C. de A. Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data de 01.06.2005 și până la data plății efective.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentința civilă nr.1289/10.06.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1770/15.10.2009, pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, precum și prin decizia civilă nr. 2429/17.12.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % și sporul de stres de 50 %, sentințele fiind definitive și irevocabile, iar executarea silită și plata sumelor de bani ce erau datorate a fost suspendată, ulterior plata fiind eșalonată prin diverse acte normative.
Reclamanta a invocat dispozițiile OG nr. 5/2001 privind procedura somației de plată care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective, precizând că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
De asemenea, potrivit art. 1535 din Noul cod civil „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
În prezent, Ordonanța nr. 13/24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.” Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
S-a precizat că actualizarea creanței are caracter compensatoriu ce rezidă în faptul că prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Deci, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite sa acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorata inflației, după ce aceasta a ajuns la scadenta. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominala a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentata pe natura și scopurile diferite ale celor doua instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
În drept, au fost invocate dispozițiile actelor normative menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată .
Pârâtul M. Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că acest minister nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, cu atât mai mult cu cât în dosarele menționate de către reclamanți a fost admisă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fiind respinsă cererea față de acesta.
De asemenea, pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, deoarece reclamanta a obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a precizat că potrivit art. 1535 Cod civil, creditorul are dreptul la daune moratorii, însă, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din OUG nr. 71/2009 și Legii nr.230/2011.
Prin aceeași întâmpinare, M. Justiției a invocat prescripția dreptului material la acțiune, față de faptul că titlurile executorii au rămas definitive și irevocabile în anul 2009 și față de faptul că acțiunea a fost introdusă în anul 2014, solicitând respingerea cererii ca prescrisă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta C. de A. Ploiești a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că reclamantul a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese constând că actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 1052/16 septembrie 2014, T. Dâmbovița a
fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 24.04.2011.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice București și s-a respins acțiunea față de acest pârât.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta și au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumelor datorate începând cu data de 24.04.2011 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât și în titlurile executorii depuse la dosar de către reclamantă a fost admisă această excepție și a fost respinsă cererea față de M. Finanțelor Publice, respectivele hotărâri nefiindu-i opozabile.
Mai mult, în cadrul litigiilor de muncă, părți sunt angajatorii și salariații între care există raporturi de muncă, conform art.282 din Codul muncii, ori în speță nu există raporturi de muncă între reclamante și M. Finanțelor Publice care să atragă calitatea procesuală a acestuia, a menționat prima instanță.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru perioada anterioară datei de 24.04.2011.
Conform art. 6 alin.4 din NCC și art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
În speță, în ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, întrucât conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „ odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită ( Decizia nr. 1366/1081 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, a arătat tribunalul, dreptul la acțiune privind creanța principală s-a născut în anul 2009 și prin urmare dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 24.04.2011 pentru reclamantă (data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 24.04.2014).
Nu poate fi reținută argumentarea în sensul ca a operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza OUG nr. 71/2009, a apreciat tribunalul.
Așa cum rezultă, atât din OUG nr.71/2009, cat și din redactarea Legea nr. 230/2011, prin cele doua acte normative nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedura de plata eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu recunoașterea a însăși a dreptului ce se prescrie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Răcari și a beneficiat prin hotărârile judecătorești sentința civilă nr.1289/10.06.2009 pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, sentința civilă nr. 1770/15.10.2009, pronunțată de T. Dâmbovița în dosarul nr._, precum și prin decizia civilă nr. 2429/17.12.2009 pronunțată de C. de A. Ploiești în dosarul nr._, definitive și irevocabile, depuse la dosarul cauzei, de un spor de confidențialitate de 15% și de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% lunar, actualizate cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Reclamanta nu și-a satisfăcut pretențiile ce îi erau datorate, decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a reclamantei, în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
Potrivit art. 1535 din Noul cod civil „(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”Dispoziția se aplică atât celor care exploatează o întreprindere (profesioniști) cât și celorlalte subiecte de drept civil.
T. a reținut că legislația română în materia daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești este la standardele Uniunii Europene. Totuși s-a arătat că în privința obligațiilor autorităților/instituțiilor publice aceste norme nu sunt eficiente. Tot mai multe contracte sunt încheiate de profesioniști români sau din state membre ale Uniunii Europene cu autorități sau instituții publice iar acestea nu-și execută la scadență plățile sau inserează în dosarele de achiziții clauze de exonerare de răspundere pentru întârziere.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), tribunalul a concluzionat că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
În sprijinul admisibilității cumulului dobânzii legale cu actualizarea creanței s-au invocat și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, art.1 alin.2 care prevăd în mod expres posibilitatea actualizării creanței, dobânzilor, majorărilor sau penalităților datorate la data plății efective.
In sensul considerentelor susmenționate s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.2/17.02.2014 prin care a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și a reținut că în aplicarea dispozitiilor art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I si art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobanzii legale pentru plata esalonata a sumelor prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drept uri salariale personalului din sectorul bugetar in conditiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011.
S-a reținut că este evident faptul ca prin executarea esalonata a obligatiei de plata creditorul a suferit un prejudiciu a carui existenta este confirmata chiar de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care, in cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede ca sumele platite esalonat se actualizeaza cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul N. de S.. Or, prin instituirea obligatiei de actualizare a sumei cu indicele preturilor de consum, legiuitorul recunoaste implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea esalonata si, in consecinta, instituie o reparatie partiala, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). In aceste conditii sunt incidente dispozitiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza intai si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacra principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii de catre debitor a obligatiei, conform caruia prejudiciul cuprinde atat pierderea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorasi dispozitii, in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In cazul dat, pierderea efectiv suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediata prin masura prevazuta de art. 1 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constand in actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Insa principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executarii esalonate a titlurilor executorii, impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobanzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligatia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu intarziere a creantei stabilite prin titlu executoriu daca face dovada interventiei unui caz fortuit sau a unui caz de forta majora, imprejurari care se circumscriu sintagmei „cauza straina, care nu-i poate fi imputata” in intelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. In ipoteza data, insa, desi nu se contesta imprejurarile care au justificat masurile promovate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, in scopul mentinerii echilibrului bugetar, masuri care nu au afectat substanta dreptului creditorilor, acestea nu inlatura de plano aplicarea principiului repararii integrale a prejudiciului, sub aspectul acordarii daunelor-interese moratorii, sub forma dobanzii legale. Atat timp cat repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atat acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul ca, in ipoteza data, poate fi acoperita doar pierderea efectiva [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009], iar nu si beneficiul nerealizat, echivaleaza cu nesocotirea principiului repararii integrale a prejudiciului.
Cat priveste existenta unei fapte ilicite, savarsite cu vinovatie, in sensul dispozitiilor legale ce instituie raspunderea civila, aceasta consta in executarea cu intarziere de catre debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta imbraca forma ilicitului civil, deoarece, in analiza indeplinirii conditiilor raspunderii civile delictuale in circumstantele date, in sensul opiniei exprimate de specialisti recunoscuti, depusa la dosarul cauzei, nu se poate retine ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 reprezinta un caz fortuit care sa rastoarne prezumtia relativa de culpa a debitorului in executarea obligatiei, intrucat acestui element ii lipsesc doua caracteristici esentiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita asteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atat mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin institutiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constitutie, „creantele asupra statului sunt garantate” si faptul ca masura de esalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un tert.
Față de considerentele expuse în precedent, instanța a constatat că acțiunea este admisibilă doar în raport cu pârâții T. Dâmbovița, C. de A. Ploiești, și M. Justiției, astfel că acțiunea a fost admisă în parte numai față de aceștia, dispunându-se obligarea acestor pârâți la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate reclamantei, începând cu data de 24.04.2011 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M. Justiției și C. de A. Ploiești, apreciind că este nelegală și netemeinică.
Pârâtul M. Justiției a solicitat admiterea cererii de apel astfel cum a fost formulată, schimbarea în parte a sentinței pronunțate de T. Dâmbovița, în sensul respingerii, pe fondul cauzei, a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pârâtul a susținut că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Mai mult decât atât, OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgentă se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut, a apreciat apelantul.
S-a susținut că în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată ) ", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, a apreciat apelantul, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată"
A învederat apelanmtul că prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială (astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
La rândul său, pârâta C. de A. Ploiești a susținut că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, iar daunele solicitate nu întrunesc condițiile legale pentru a fi reținute și acordate de instanța de judecată.
Conform disp. art. I din OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, sumele solicitate nu sunt ajunse la scadență, iar reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare, a apreciat pârâta.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
A învederat apelanta că M. Justiției împreună cu ordonatorii de credite, secundari și terțiari, în calitate de debitori ai obligației de plată, execută de bunavoie obligația, însă cu respectarea anumitor termene suspensive de plată, pentru a se evita dezechilibrele bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Apelanta-pârâtă C. de A. Ploiești a formulat la data de 7 noiembrie 2014 întâmpinare față de apelul promovat de către pârâtul M. Justiției, solicitând admiterea căii de atac.
Intimata-reclamantă V. A. nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și prin prisma textelor de lege aplicabile in materie, C. apreciază ca nefondate apelurile declarate, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Criticile invocate în cauză prin ambele apeluri exercitate vizeaza, in esenta, încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, ale Legii nr. 230/2011, norme juridice care, in parte, au relevanță și incidență în speța dedusă judecății.
C. reamintește că, prin Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea OUG nr. 79/2009 s-a instituit o procedură specială de executare a sumelor menționate în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (ipoteză aplicabilă intimatelor persoane fizice din cauză), conform căreia, plata acestor sume se va face în cinci tranșe, după cum urmează: în anul 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
Această procedură specială de executare a fost contestată în fața CEDO, instanța europeană statuând, prin hotărârea pronunțată în Cauza D. ș.a. contra României, că cererile formulate sunt neîntemeiate, întrucât eșalonarea plăților de către Guvernul României, în calitatea sa de debitor, realizată printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
În cauză nu se poate discuta despre o eventuală ignorare a dispozițiilor art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2003 privind finanțele publice, dispozițiile art. 1073 si 1082 din Veciul Cod Civil neputând fi înlăturate pe motiv că bugetul de stat nu a prevăzut o astfel de cheltuială, o astfel de apărare fiind de natură să pună în discuție însuși dreptul persoanei de acces la un tribunal și la un proces echitabil, statuat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
C. remarca, in primul rand, că legea aplicabilă in speta este dată de dispozițiile vechiului Cod civil de la 1864, care, în cuprinsul art. 1073, prevede dreptul creditorului de a obține îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar, dreptul la dezdăunări.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 1082, legiuitorul a instituit obligația debitorului de a plăti daune interese pentru întârzierea executării, chiar dacă nu există rea credință din partea sa, afară de justificarea unei cauze străine și neimputabile, iar dispozițiile art. 1088 din același cod prevăd: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Aceste dispoziții au fost, de altfel, preluate în mod asemănător de art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantei) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive, respectiv prin OUG 71/2009 și L.230/2011. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susțin apelanții cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care fac referire apelanții, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și irevocabile. Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
Rezultă din cele expuse anterior că reclamanta, în calitate de creditoare, este beneficiara acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ea datorită actelor normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
F. de toate aceste considerente, C. constata ca ambele apeluri sunt nefondate, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. art. 480 NCPC, le va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. Justiției cu sediul în București, sector 5, . și C. de A. Ploiești cu sediul în Ploiești, .. 4, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 1052/16 septembrie 2014 pronunțată de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta V. A., cu domiciliul ales la Judecătoria Răcari, .. 88, județul Dâmbovița și pârâții M. Finanțelor Publice – București, ., sector 5 și T. Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea București, nr. 3, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Red. VIS
Tehnored.CC
7 ex/_20.01.2015.
d.f. nr._ T. Dâmbovița
j.f. N. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 22/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 226/2015.... → |
|---|
