Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 22/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 22/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 22
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Președinte - V.-I. S.
Judecător - A.-C. B.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 1051/16 septembrie 2014, pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamantul V. M. S., domiciliat în București, sector 2, ., ., . și pârâtul T. București, cu sediul în București, sector 3, ..
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, prin însăși cererea de apel, s-a solicitat de către pârât judecata în lipsă.
Curtea, constatând că prin cererea de apel s-a solicitat de către pârât judecata în lipsă, dând eficiență dispozițiilor legale imperative reglementate de art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident în speță în raport de data inițierii litigiului, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului, iar după deliberare decide următoarea soluție:
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 395 din noul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_, reclamantul V. M. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și T. București, obligarea acestora, în solidar, la plata dobânzii legale aferentă sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, începând cu data acordării drepturilor prin respectiva sentință și până la data plății efective a debitelor .
În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 5702/26.06.2009 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, au fost obligați pârâții la plata unor drepturi salariale, cu titlu de spor de confidențialitate, în procent de 15%. Aceste drepturi salariale, a precizat reclamantul, se plătesc eșalonat până în anul 2016, conform O.U.G. nr. 71/2009.
S-a învederat că prin acordarea dobânzilor legale nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, urmare a actualizării sumei în funcție de rata inflației, în acest sens fiind dispozițiile art. 1082 din Codul civil (art. 1535 Noul Cod Civil) și decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În drept au fost invocate prevederile art. 1382 din vechiul Cod de procedură civilă și ale art. 1535 din noul Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă conform dispozițiilor art. 205 din noul Cod de procedură civilă, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii, susținând că reclamantul a obținut deja repararea prejudiciului prin acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, astfel că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Pârâtul a învederat că potrivit dispozițiilor art. 1535 Cod civil, creditorul are dreptul la daune moratorii, însă, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, legiuitorul stabilind termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 și Legii nr. 230/2011.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul M. Justiției a invocat prescripția dreptului material la acțiune, susținând că dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada anterioară formulării acțiunii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 16.09.2014 T. Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1051, prin care a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției și a respins ca prescrisă acțiunea pentru perioada anterioară datei de 22.04.2011.
S-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale aferentă titlului executoriu, de la data de 22.04.2011 și până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată pentru perioada anterioară datei de 22.04.2011, întrucât conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . noului Cod Civil) „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală, care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu, a arătat tribunalul, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume, cel în virtutea căruia, în cazul obligațiilor cu executare succesivă, se stinge printr-o prescripție distinctă, dreptul la acțiune privind fiecare prestație (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, a motivat instanța de fond, jurisprudența
s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive, în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită (decizia nr. 1366/1081 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, a constatat prima instanță, dreptul la acțiune privind creanța principală s-a născut în anul 2009 și prin urmare, dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 22.04.2011 pentru reclamanți (data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 22.04.2014).
În cauză, a arătat tribunalul, nu poate fi reținută argumentarea în sensul ca ar fi operat o întrerupere a prescripției prin recunoașterea dreptului de către debitor a unor sume parțiale, în baza O.U.G. nr. 71/2009, întrucât atât prin O.U.G. nr. 71/2009, cât și prin Legea nr. 230/2011, nu a operat o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci s-a instituit o procedura de plata eșalonată a unor sume stabilite prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu echivalează cu o recunoaștere a însuși dreptului ce se prescrie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul are calitatea de judecător și a beneficiat prin hotărârea judecătorească, ce constituie titlu executoriu, de un spor de confidențialitate de 15%, actualizat cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.
Reclamantul, a arătat tribunalul, nu și-a satisfăcut pretențiile ce îi erau datorate decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de pârâtul M. Justiției.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), tribunalul a concluzionat că este admisibil cumulul acestora și nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției, prin întâmpinare.
In sensul acestor considerente, a arătat tribunalul, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2/17.02.2014, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și ale art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv a art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și a art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Față de aceste argumente de fapt și de drept, tribunalul a stabilit că în cauză se impune admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă titlului executoriu, de la data de 22.04.2011 și până la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, pârâtul M. Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că instanța trebuia să concluzioneze că acordarea dobânzii este prescrisă în totalitate, solicitarea intimatului având un caracter accesoriu dreptului principal, fiind incidente astfel dispozițiile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Apelantul a invocat dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască fapta și pe cel răspunzător de ea, precum și dispozițiile art. 171 alin. 1 Codul muncii, care stipulează un termen de prescripție de 3 ani pentru dreptul la acțiune privind drepturile salariale și daunele care rezultă din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor.
Având în vedere că în speță s-au solicitat noi pretenții, referitoare la dobânda care nu a fost solicitată în termenul legal de prescripție și având în vedere Decizia nr. 954/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia dobânda reprezintă un accesoriu aplicat unor drepturi salariale, nefiind daune produse datorită imposibilității executării unor hotărâri judecătorești, apelantul a apreciat că în mod nefondat tribunalul a admis acțiunea chiar și numai în parte.
Într-un alt motiv de apel pârâtul a învederat că dobânda legală, ca daune-interese, nu poate fi datorată pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, ori în speță creanțele nu erau exigibile, nefiind ajunse la scadență.
Astfel, a arătat apelantul, legiuitorul a introdus prin art. I din O.U.G. nr. 71/2009 termene suspensive de executare, iar pe de altă parte, daunele se acordă doar când sunt întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
A apreciat apelantul că O.U.G. nr. 71/2009 a fost supusă controlului constituțional prin Decizia nr. 190/2010 a Curții Constituționale, context în care a învederat că plata sumelor datorate de M. Justiției s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute de acest act normativ, aspecte ce au fost constatate și prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, respectiv de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă și pe fond, ca neîntemeiată.
Intimații V. M.-S. și T. București nu au formulat, conform dispozițiilor art. 471 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă, întâmpinare.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor formulate, în raport de dispozițiile art. 477 din noul Cod de procedură civilă, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Referitor la susținerea apelantului-pârât că acțiunea trebuia în integralitatea sa respinsă ca prescrisă, Curtea constată că este formulată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 coroborate cu art.1535 din noul Cod civil.
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 1535 din noul Cod civil, în cazul în care „o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență, până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”.
În speță, momentul plății a fost stabilit prin voința exclusivă a debitorului, la datele stipulate în graficul de eșalonare reglementat de O.U.G. nr. 71/2009, respectiv: în anul 2012 - 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 - 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 - 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 - 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 - 35% din valoarea titlului executoriu.
Curtea notează, sub acest aspect, că în cauză, raționamentul juridic invocat de către apelant în susținerea criticii sale privind prescripția integrală a dreptului la acțiune nu poate fi validat, întrucât în pricina pendinte, ceea ce intimatul a solicitat, iar judecătorul fondului a admis a fost acordarea de daune moratorii, în temeiul art. 1535 din noul Cod civil.
Deși uzual se folosește aceeași expresie de „dobândă”, cele două reprezintă instituții juridice diferite, cu regim juridic distinct.
Astfel, daunele moratorii sunt intrinsec legate de instituția răspunderii civile, în timp ce dobânzile sunt fructe civile. Daunele moratorii reprezintă o evaluare bănească a prejudiciului suferit de creditor, prin neexecutarea culpabilă, de către debitor și, deosebit de important, sunt determinate a posteriori și depind de durata întârzierii, spre deosebire de dobândă, care nu este plătită cu titlu de reparare a prejudiciului provocat prin neexecutarea obligației, ci este determinată a priori, independent de faptul neexecutării culpabile a obligației.
În acest context normativ, Curtea constată că în mod corect judecătorul fondului a stabilit că în cauză, dreptul la acțiune al reclamantului-intimat este prescris doar pentru perioada anterioară datei de 22.04.2011, calculată prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că nemulțumirile exprimate de apelant prin intermediul căii sale de atac au fost formulate cu ignorarea dispozițiilor deciziei nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, conform prevederilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
Curtea notează sub acest aspect, că problema de drept vizând admisibilitatea acțiunii de acordare a daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în condițiile O.U.G. nr. 71/2009, întemeiată pe dispozițiile art. 1082 și ale art. 1088 din vechiul Cod civil, respectiv pe art. 1531 și 1535 din noul cod civil (cum este cea dedusă judecății în speță) a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia menționată, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Astfel, prin această decizie, instanța supremă a statuat că în speță o astfel de acțiune este admisibilă, fiind aplicabile regulile răspunderii civile delictuale, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile; că prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul a recunoscut implicit prin O.U.G. nr. 71/2009, existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și în consecință, a instituit o reparație parțială (damnum emergens); că în acest context, conform principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, se impune acordarea și a daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, cu titlu de beneficiu de care creditorul a fost lipsit (lucrum cessans).
De asemenea, problema de drept reprezentată de exigibilitatea creanței, invocată de către pârât ca motiv de apel în prezenta cauză, a fost dezlegată de instanța supremă prin aceeași decizie, în sensul că fiind vorba despre drepturi salariale, sunt aplicabile disp. art. 278 din vechiul Cod de procedură civilă, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau drepturi realizate din raporturile juridice de muncă.
Totodată, se impune a se observa că prin adoptarea Legii nr. 230/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016 s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru creditor (reclamant în prezenta cauză), întrucât hotărârea judecătorească irevocabilă, ce constituit titlu executoriu în cauză, a fost pusă în executare, prin voința debitorului, după mai mult de 3 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul protocol Adițional la CEDO.
În acest context, în raport de dispozițiile imperative statuate de art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată în procedura recursului în interesul legii problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Curtea urmează să înlăture ca lipsite de relevanță trimiterile făcute de către apelantul-pârât la cele două decizii pronunțate de Curtea de Apel C. și Curtea de Apel Timișoara, acestea fiind de altfel, anterioare pronunțării deciziei în interesul legii nr. 2/17.02.2014.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, Curtea va proceda, în temeiul art. 480 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, la respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtul M. Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. Justiției, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 1051/16 septembrie 2014, pronunțată de T. Prahova, în contradictoriu cu reclamantul V. M. S., domiciliat în București, sector 2, ., ., . și pârâtul T. București, cu sediul în București, sector 3, Bulevardul Unirii nr. 37.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
V.-I. S. A.-C. B.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
5 ex./21.01.2015
d.f._ – T. Dâmbovița
j.f. N. C.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 5/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 23/2015.... → |
|---|
