Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1135/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1135/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1860/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 1135
Ședința publică din data de 15 septembrie 2015
Președinte - V. G.
Judecător - V. S.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de reclamanții V. F.-D., D. I.-N., A. I., P. A., A. A., M. S., A. C. S. I., P. F., V. E. - toți cu domiciliul ales la P. de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, de pârâții M. P. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, cu sediul în București, ., sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș, ambele cu sediul în Pitești, ., județ Argeș și împotriva sentinței civile nr.1076 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 5.
Apeluri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin cererea depusă la dosar la 02.06.2015 reclamanții au solicitat repunerea pe rol a cauzei, solicitând și judecata în lipsă.
Curtea, în baza art. 415 Cod pr.civilă, încuviințează cererea reclamanților de repunere pe rol a cauzei. Totodată, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C u r t e a:
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ /18.04.2014, reclamanții V. F. D., D. I. N., A. I., P. A., A. A., M. S., A. C. S. I., P. F., V. E., au chemat în judecată pe pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii și neachitate până în prezent, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești și în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate, obligarea la plata actualizată a sumelor de bani datorate și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că prin mai multe sentințe rămase irevocabile pârâții au fost obligați la plata sumelor de bani reprezentând drepturi salariale. Prin sentințele reprezentând titluri executorii au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de nici o dispoziție legală.
Prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru reclamanți, hotărârile judecătorești irevocabile urmând a fi aduse la îndeplinire după 9 ani.
Imposibilitatea de a obține executarea silită a acestor titluri executorii într-un termen rezonabil este și o ingerință în dreptul de proprietate al acestora.
Prin decizia nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că în aplicarea disp. art.1082 și 1088 cod civil pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
Deși există titluri executorii, nici până la această dată debitorii nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
Pârâtul M. P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prevederile art.201 din Legea nr. /2011 și Decretului nr.167/1958, art.3.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că prin cumulul dobânzii legale cu actualizarea sumei, cuprinzând rata inflației, s-ar crea o situație inadmisibilă, deoarece prejudiciul este acoperit prin acordarea ratei inflației iar prin acest cumul s-ar ajunge la o dublă reparație, la o îmbogățire fără justă cauză a creditorilor.
Nu există culpă din partea debitorilor în executarea titlurilor deduse judecății, întrucât aceasta este suspendată de drept, potrivit OUG nr. 71/2009.
Prin decizia din 04 septembrie 2012 publicat[ la 18 septembrie CEDO a respins ca vădit neîntemeiate cererile reclamanților din cauza D. contra României prin care aceștia invocau încălcarea art.6 din CEDO ca urmare a faptului că autoritățile interne au refuzat punerea de îndată în executare a hotărârilor judecătorești definitive, pronunțate de instanțele interne.
A mai învederat pârâta că în perioada 2008 – 2013 o parte din sumele datorate în baza titlurilor executorii au fost achitate creditorilor din prezenta cauză.
În speță nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii civile delictuale.
P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru că drepturile salariale au fost stabilite în anii 2007 – 2008 din acel moment născându-se dreptul de a solicita daune interese.
Au mai invocat pârâții și excepția puterii de lucru judecat pentru că prin sentințele depuse la dosar a fost acordată actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective. Prin acțiune se solicită același lucru și anume obligarea la plata actualizată a sumelor de bani datorate conform hotărârilor judecătorești.
Pe fond, prin mai multe titluri executorii, le-a fost stabilit reclamantelor dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate și cel de suprasolicitare neuropsihică și risc, sumele fiind actualizate cu indicele de inflație. Neajunsul reprezentat de devalorizarea continuă a sumelor de bani a fost complinit de instanță prin actualizarea creanței cu rata inflației.
Cu privire la plata drepturilor salariale, a fost adoptată OUG 71/2009 prin care s-a eșalonat executarea creanțelor pe perioada anilor 2012 – 2016, act normativ ce exonerează de răspundere pârâtul.
M. Finanțelor Publice prin mandatar AJFP Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii invocând lipsa calității procesual pasive deoarece MFP nu trebuie confundat cu statul român fiind un simplu terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat că referitor la puterea de lucru judecat, acțiunea de față are un alt temei juridic decât cele soluționate prin sentințele depuse la dosar, în cauză neexistând autoritate de lucru judecat.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune, aceasta a fost întreruptă prin efectuarea de plăți către reclamanți, din sumele reprezentând debitul principal, plăți efectuate în perioada 2008 – 2012.
Mai mult decât atât, instanța trebuie să interpreteze motivul invocat de pârâtă în concordanță cu OUG nr. 71/2009, act normativ ce a eșalonat plata debitelor ce rezultă din titlurile executorii. Astfel, suspendarea executării silite a titlurilor executorii, suspendă și curgerea prescripției extinctive.
Analizând prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză ansamblul materialului probator administrat, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1076 din 18 septembrie 2014 prin care a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 18.04.2011, invocată de pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș. A respins excepția puterii de lucru judecat și a autorității de lucru judecat invocată de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș. A respins excepția inadmisibilității actualizării cu rata inflației. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferentă titlurilor executorii - sentințele civile nr. 7/F-CM/13.08.2008, 10/CM/11.01.2008, 617/CM/23.06.2008, 653/CM/17.10.2007, 158/R-CM/26.02.2008, 762/CM/16.11.2007, 811/CM/28.11.2007, pronunțate de Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 18.04.2011, până la plata efectivă. A respins capătul de cerere privind actualizarea dobânzii cu rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință, instanța fondului a reținut următoarele:
Prin sentințele civile nr. 7/F-CM/13.08.2008, 10/CM/11.01.2008, 617/CM/23.06.2008, 653/CM/17.10.2007, 158/R-CM/26.02.2008, 762/CM/16.11.2007, 811/CM/28.11.2007, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, și Tribunalul Argeș, au fost acordate reclamanților sporul de confidențialitate, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și alte drepturi salariale.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a constatat că aceasta este întemeiată parțial, întrucât conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 (act normativ ce se aplică întrucât prescripția a început să curgă înainte de . NCC) „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”, astfel că dreptul la acțiune privind dobânda legală care este un accesoriu al creanței principale, se naște odată cu dreptul la acțiune privind creanța principală.
Pe lângă principiul prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu prescripția dreptului la acțiune privind un drept principal, legea mai consacră și un alt principiu care guvernează efectele prescripției extinctive și anume cel în virtutea căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune privind fiecare prestație în cazul obligațiilor cu executare succesivă (art. 12 din Decretul nr. 167/1958).
În legătură cu acest ultim principiu, jurisprudența s-a pronunțat în sensul că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art. 12 din decret, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită (Decizia nr. 1366/1081 a Secției Civile a fostului Tribunal Suprem).
În speță, dreptul la acțiune privind dobânda legală a început să curgă de la aceeași dată cu dreptul la acțiune privind creanța principală, fiind prescris pentru perioada anterioară datei de 18.04.2011 (data introducerii cererii de chemare în judecată fiind 18.04.2014).
Referitor la prescripție, aceasta este o instituție juridica de drept civil care sancționează pasivitatea celui împotriva căruia curge termenul. Decretul nr.167/1958 reglementează atât prescripția dreptului material la acțiune cât și prescripția executării silite (art.6).
Prin actele normative enunțate de reclamanți în cuprinsul răspunsului la întâmpinare (art.1 OUG nr. 71/2009, art. II OUG nr. 45/2010, art. II OUG nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011, art.1 Legea nr. 230/2011) legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare silită. Conform art. 1 din OUG nr. 71/2009, tribunalul constata ca Ordonanța Guvernului a eșalonat executarea silita, iar nu dreptul substanțial, acesta din urma fiind cel dedus judecății în speța de față. Astfel, dreptul la dobânda legală este un accesoriu al sumelor care se cuvin reclamantelor in temeiul raporturilor de natura salariala, in vreme ce eșalonarea vizează modalitatea de plată a sumelor stabilite prin titluri executorii.
În aceste condiții, cele două prescripții (a dreptului material la acțiunea privind obligarea la plata dobânzii legale și a dreptului de a cere executarea silită a obligației principală, constând în plata unor drepturi de natură salarială), nu se pot confunda, ele având o natură juridică diferită, stabilirea termenelor de plată a debitului principal, neafectând prescripția dreptului material la acțiunea în plata unui accesoriu, prescripție ce se supune prevederilor art.12 din Decretul nr.167/1958.
În aceste condiții, prin eșalonarea dispusă de legiuitor se poate vorbi cel mult despre o întrerupere a termenului de prescripție a executării silite a debitului principal, neputându-se discuta despre o întrerupere a dreptului material la acțiunea în plata dobânzii legale, aceleași considerente fiind valabile și în ceea ce privește suspendarea prescripției invocată de reclamanți prin răspunsul la întâmpinare.
În plus, nu se poate reține existența unei suspendări a cursului prescripției, în sensul decretului nr.167/1958, din moment ce pretinsa suspendare nu se încadrează în cazurile de suspendare enumerate limitativ de disp. art.13, 14 din acest act normativ.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de AJFP Dâmbovița prin întâmpinare tribunalul constată că aceasta este întemeiată având în vedere că între celelalte instituții chemate în judecată pentru plata dobânzii legale și M. Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia, prin urmare excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice urmează a fi admisă.
Referitor la excepția puterii de lucru judecat, daca in manifestarea sa de excepție procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmpla atunci când acest efect important al hotararii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătură cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat in forma prezumției vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, in relația dintre părți, aceasta prezumție are caracter absolut, însemna ca nu se poate introduce o noua acțiune in cadrul căreia sa pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridica si ordine sociala, fiind interzisa readucerea in fata instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate si nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces.
Puterea de lucru judecat are în concepția legiuitorului valoarea unei prezumți, nefiind primită nicio dovadă împotriva ei.
În acest sens, prezumția lucrului judecat are o sferă mai largă de aplicare decât excepția autorității lucrului judecat, prima putând fi incidentă și în cazurile în care nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru existența celei de a doua, cum este cazul de față.
Prezumția de lucru judecat înseamnă așadar, că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
În speță însă, pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș se află în eroare când invocă puterea de lucru judecat, deoarece ceea ce s-a statuat anterior prin hotărârile judecătorești ce reprezintă titlurile executorii din litigiul prezent, se referă la actualizarea debitului cu rata inflației, dobânda legală având o natură cu totul diferită de rata inflației.
În aceste condiții, nu s-a putut reține incidența puterii de lucru judecat raportat la sentințele indicate mai sus, din moment ce este vorba despre accesorii ale debitului principal, ce au o natură juridică diferită.
Nici autoritatea de lucru judecat, ca excepție nu este incidentă în cauză, din moment ce obiectul acțiunii nu este același, după cum s-a arătat actualizarea cu rata inflației fiind diferită de acordarea dobânzii legale, astfel încât nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Pe fondul cauzei, în cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor, provoacă creditorului un prejudiciu care egal cu dobânda legală.
Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la daune interese sunt forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2001, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.
Potrivit dispozițiilor art. 1535 alin. 1 Noul Cod civil „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”
Având in vedere textul de lege menționat mai sus, tribunalul constata întemeiata cererea, in sensul ca reclamanții menționați anterior au dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor de bani ajunse la scadenta.
Nu se poate susține ca in condițiile in care a operat actualizarea cu inflația a sumelor de bani stabilite prin titlurile executorii nu se mai justifica si dobânda legala, căci altfel s-ar ajunge la o dubla reparare a prejudiciului si la o îmbogățire fără just temei. Astfel, pe de o parte, legea prevede in mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadenta si neachitate, iar pe de alta parte, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmărind evitarea devalorizării creanței.
Prin urmare, nu se poate susține ca prin obligarea pârâților si la plata dobânzii legale, pe lângă actualizarea cu inflația, se ajunge la o dubla reparație a prejudiciului, constând in neplata la scadenta a sumelor de bani, cele doua instituții juridice având rațiuni juridice diferite.
Nu la fel se pune însă problema în cazul solicitării de actualizare cu rata inflației a dobânzii legale, deoarece dobânda legală în sine constituie o reparare a unui prejudiciu ce decurge din executarea cu întârziere a unei obligații de plată a unei sume de bani, la fel ca și actualizarea cu rata inflației, ambele având deci natura penalizatoare. Plecând de la această natură atât dobânda legală cât și actualizarea cu rata inflației pot fi aplicate cumulativ unui debit principal, însă nu se pot aplica una, alteia (dobânda nu poate fi actualizată cu rata inflației sau invers) deoarece ar însemna să se aplice penalități la penalități sau dobândă la dobândă, o astfel de dispoziție fiind nelegală, deoarece anatocismul nu este permis decât în cazuri anume prevăzute de codul civil în materie de dobânzi, cazuri ce nu se regăsesc în speța de față. În aceste condiții, tribunalul apreciază că această solicitare nu este inadmisibilă, așa cum a susținut pârâtul P. de pe lângă ÎCCJ în întâmpinare, ci nefondată.
Față de cele ce preced, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 18.04.2011, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza titlurilor executorii de la scadența fiecărei sume, dar nu mai devreme de 18.04.2011 și până la plata efectivă și a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru că nu s-a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli.
Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat apel în termen legal reclamanții V. F. D., D. I. N., A. I., P. A., A. A., M. S., A. C. S. I., P. F., V. E. și pârâții M. P. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești, P. de pe lângă Tribunalul Argeș.
Apelanții reclamanți susțin prin motivele formulate următoarele:
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP, întrucât, așa cum rezultă din titlurile executorii depuse la dosarul de fond, definitive și irevocabile, acțiunea principală, având ca obiect plata drepturilor salariale, are ca pârâți atât MP - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești, P. de pe lângă Tribunalul Argeș, cât și M. Economiei și Finanțelor Publice, chemat în garanție de către pârâtul M. P. - P. de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale, ceea ce înseamnă că M. Finanțelor Publice, în speța dedusă judecății, este parte în proces, hotărârile judecătorești trebuind să-i fie opozabile și cu privire la dreptul accesoriu - dobânda legală cuvenită, așa cum i-au fost opozabile și prin hotărârile judecătorești având ca obiect principal plata drepturilor salariale.
Susține apelanții că au înțeles să conteste, prin pretenția formulată, modul de calcul efectiv cu privire la suma datorată conform titlurilor executorii, respectiv modul cum acestea au fost stabilite și achitate eșalonat, aspecte care din punct de vedere procedural se puteau regăsi printr-o expertiză judiciară sau extrajudiciară (pe care am depus-o la dosarul cauzei), aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit noilor dispoziții ale Codului de procedură civilă, instanța, ce a emis sentințele civile ce constituie titluri executorii, nu se mai poate pronunța asupra oricărei alte cereri, respectiv cea privind modul de calcul al dobânzilor aferente dreptului principal.
Astfel, tocmai în baza controlului de legalitate al instanței de apel și, printr-o reapreciere a tuturor probelor, solicităm, pe cale de consecință, obligarea pârâților la plata efectivă a dobânzii actualizată cu indicele de inflație.
Așadar acordarea dobânzii legale până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titlurile executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului sau la o triplă identitate de părți, obiect și cauză, ci asigură o reparare integrală a acestuia, potrivit disp. art. 1048 din Codul civil 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil 2009, dar și dispozițiilor rezultate din Decizia nr. 2/17.02.2014, pronunțată de PICCJ, care statuează clar că plata daunelor interese trebuia încuviințată de la data pronunțării acestor titluri (dată de la care sunt executorii de drept și nu pe o perioadă de 3 ani, anterioară introducerii prezentei acțiuni).
Consideră apelanții că, hotărârea așa cum a fost pronunțată, vine în contradicție cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, decizie care fată de disp.art.517 alin .4 NCPC este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit acestei decizii plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr.71/2009 trebuia încuviințată de la data pronunțării acestor titluri (dată de la care sunt executorii de drept) și nu pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni.
Este firesc că aceste dobânzi, în spiritul deciziei pronunțate în RIL, urmează a se acorda de la data pronunțării titlurilor, dată de la care sunt executorii, întrucât OUG nr.71/2009 a suspendat/eșalonat plata din titlurile executorii pronunțate până Ia . OUG nr.71, respectiv pentru perioada 2007-2009.
Apreciem că data de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani pentru acordarea acestor daune-interese moratorii este data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.2 de către ICCJ în recurs în interesul legii.
Solicită apelanții-reclamanți admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
M. P. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, susține, prin motivele de apel formulate, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 tranșe din sumele datorate au fost achitate.
In cauza de față reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințe definitive și irevocabile, însă o parte din aceste sume au fost achitate, așa încât dobânda legală, în măsura în care instanța de control judiciar consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele rămase neachitate.
Învederează instanței faptul ca, în perioada 2008 - 2013 și în primele două trimestre ale anului 2014, o parte din sumele datorate în baza titlurilor executorii au fost achitate reclamanților.
Sub aspectul respingerii în parte a excepției prescripției dreptului material la acțiune al intimaților-reclamanți, arată că, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (18.04.2014) și de data pronunțării hotărârilor judecătorești invocate, având în vedere dispozițiile art. 2512 alin. (1) din noul Cod civil, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, coroborat cu art. 2517 din același act normativ, potrivit cu care termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, dreptul material la acțiune este prescris.
Totodată, susține apelantul că în mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor alin. (2) al art. l din Decretul nr.167/1958, care reglementează prescripția dreptului material la acțiune privind drepturile accesorii.
Consideră nelegală soluția instanței de fond în ceea ce privește excepția invocată, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie dreptul reclamanților - intimați la acordarea dobânzii legale la sumele reprezentând drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești. Deci obiectul litigiului îl constituie dreptul de creanță pe care reclamanții - intimați îl au împotriva apelantului - pârât, drept de creanță izvorât dintr-o hotărâre judecătorească.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune vizează dreptul la plata acestor dobânzi, iar nu la plata dreptului salarial.
Pe fond, apelantul învederează că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în MO nr. 411 din data de 3 iunie 2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și în consecință s-a stabilit: „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificări prin Legea nr. 230/2011."
Sintagma "pot fi acordate" exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
In ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența OUG nr.71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor."
Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, solicită acest apelant admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș consideră că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Calitatea procesual-pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în cauza având drept obiect cererea de obligare la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale către ministerele de resort, derivă nu numai din rolul de coordonator al acțiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare a bugetului de stat, în baza dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Această calitate se desprinde și din interpretarea regulilor privind cheltuielile bugetare enumerate în art. 14 din lege.
Textul prevede la alin. (2) că nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat și nici angajată și efectuată din acest buget, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială.
Cheltuielile bugetare au, potrivit alin. (1) din acest articol, destinație precisă și limitată, fiind determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.
Consideră apelantul că rolul Ministerului Finanțelor Publice nu se limitează la transmiterea proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite spre dezbatere parlamentului și la verificarea efectuării cheltuielilor publice în limitele și cu respectarea destinației aprobate prin lege.
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Mai mult decât atât, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă și din faptul că în dosarele finalizate prin pronunțarea titlurilor executorii în baza cărora se solicită dobânda legală, această instituție a avut calitatea de parte, fiind obligată la alocarea fondurilor necesare plății sumelor.
Sub o altă critică, apelanții arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiile din cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată.
Susține că anterior au fost chemați în judecată în dosarele nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, înregistrate pe rolul Tribunalului Argeș și al Curții de Apel Pitești, soluționate irevocabil prin sentințele civile nr. 811/CM/2007, nr. 762/CM/2007, nr. 617/CM/2008, nr. 653/CM/2007 și nr. 10/CM/2008 pronunțate de Tribunalul Argeș și prin sentința civilă nr. 7/F-CM/2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, invocate de reclamanți, prin care s-a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective, iar prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar reclamanții au solicitat același lucru pe care l-au pretins și anterior și anume obligarea noastră la plata actualizată a sumelor de bani datorate conform hotărârilor judecătorești.
Față de această situație, consideră apelanții, se impunea astfel admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea capătului doi al cererii reclamanților în baza acesteia.
Cu privire la admiterea de către instanța de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune doar pentru perioada anterioară datei de 18 aprilie 2011, consideră că, în situația în care de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești ce recunosc creanțele reclamanților și până la introducerea prezentei acțiuni a trecut mai mult de trei ani, este prescris dreptul la acțiune.
Mai mult decât atât, dreptul solicitat este prescris și în raport de momentul în care a fost decisă eșalonarea plăților drepturilor salariale decurgând din hotărâri judecătorești, respectiv data publicării în MO a OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar (publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 18 iunie 2009).
Totodată, având în vedere că dobânda legală este un drept accesoriu dreptului principal, respectiv drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, iar aceasta trebuia solicitată și acordată împreună cu dreptul principal prin aceleași sentințe,
arată că reclamanții nu au solicitat acordarea dobânzii legale odată cu acțiunea
principală. D. fiind faptul că deja instanțele s-au pronunțat asupra creanțelor
principale, consideră că asupra dobânzii poate opera prescripția.
Susțin apelanții că dobânda se cuvine de la data cererii de chemare în judecată și doar pentru sumele datorate și rămase neexecutate la momentul respectiv.
Sub un alt aspect, apelanții consideră că în mod greșit Tribunalul Dâmbovița a admis cererea reclamanților pe fond.
În esență, apelanții susțin că reclamanții nu au solicitat instanței de judecată învestită cu soluționarea cererilor având ca obiect plata unor diferențe salariale și obligarea pârâților angajatori la acoperirea prejudiciului în condițiile legislației muncii - art. 166 alin. 4, aceștia optând pentru o acoperire a prejudiciului încercat prin actualizarea creanței cu indicele de inflație până la data plății efective.
Actualizarea creanței are natură moratorie, deoarece prejudiciul ce urmează să fie acoperit astfel este cauzat numai prin întârziere, întrucât obligațiile bănești pot fi executate (în principiu) în natură întotdeauna. Plata dobânzii legale în cazul în care suma de bani a fost actualizată înseamnă o dublă reparație prejudiciul fiind acoperit fie de dobânda legală, fie de diferența rezultată din actualizarea datoriei. Prin cumularea acestora se ajunge la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului, întrucât, actualizarea cu indicele de inflație acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor.
Prin sentințele la care au făcut referire mai sus, reclamanților le-au fost acordate diferențele bănești actualizate cu rata inflației. Prin cumulul ratei inflației cu dobânda legală se ajunge la situația îmbogățirii fără just temei.
Reclamanții, în justificarea pretențiilor au invocat titluri executorii constând în hotărâri judecătorești pentru plata unor drepturi salariale, întârzierea executării acestora fiind considerată una de natură să le creeze prejudicii.
Deci creditorul are dreptul să dobândească creanța așa cum a fost constatată prin titlul executoriu, în caz contrar, debitorul putând să fie obligat la despăgubiri potrivit art. 1073 din Codul civil aflat în vigoare la data pronunțării hotărârilor judecătorești.
Cu privire la plata drepturilor salariale restante a fost adoptată OUG nr. 71/2009, prin care s-a eșalonat executarea creanțelor pe perioada anilor 2012 -2016, potrivit procentului menționat în cuprinsul actului normativ.
Actul normativ prin care s-a dispus eșalonarea plății ne exonerează de răspundere și în plus plata sumelor se va efectua potrivit graficului, actualizată în raport de rata inflației pentru a acoperi prejudiciile cauzate ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Pentru executarea cu întârziere creditorul poate să pretindă de la debitorul său daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul pe care părțile l-au stabilit, iar în lipsa unei înțelegeri în cuantumul stabilit de lege, potrivit art.1082 din vechiul cod civil, precum și art. 1535 din noul Cod civil, aplicabil pentru dobânzile solicitate după ..
Din textele de lege enunțate, rezultă că daunele moratorii care au un scop diferit de actualizarea plății în raport de indicele de inflație se plătesc numai de la data la care obligația de plată a devenit scadentă, fiindcă numai de ia aceasta se consideră că debitorul a refuzat executarea prejudiciind pe creditorul său.
Prin OUG nr.71/2009 s-a amânat executarea plății drepturilor salariale restante pe o perioadă cuprinsă între anii 2012 - 2016, astfel că plata eșalonată devine scadentă la fiecare termen arătat în graficul descris în actul normativ și numai în raport de acest termen se poate aprecia asupra obligației de plată a daunelor moratorii echivalente dobânzilor legale, dacă nu ne îndeplinim obligația în mod corespunzător.
Deci, daunele moratorii care au un scop diferit de actualizarea plății în raport de indicele de inflație se plătesc numai de la data la care obligația de plată a devenit scadentă, fiindcă numai de la aceasta se consideră că debitorul a refuzat executarea prejudiciind pe creditorul său.
Față de considerentele expuse, solicită instanței admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Curtea, verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți instanța reține că nemulțumirea exprimată de aceștia prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că, prin plățile efectuate de pârâți a operat o întrerupere a cursului prescripției și, în atare context, nu opera excepția prescripției dreptului la acțiune reținută de instanța de fond, ei fiind îndreptățiți la plata dobânzilor solicitate de la momentul pronunțării sentințelor ce constituie titluri executorii.
Pe de altă parte, pârâții au invocat în cadrul apelului pe care l-au declarat faptul că dobânzile solicitate de reclamanți erau prescrise în totalitate și, în atare context nu se justifica obligarea la plata acestora, plățile efectuate în baza OUG 71/2009 constituind acte de executare a titlurilor executorii invocate.
Având în vedere faptul că toate apelurile conțin critici sub aspectul modului în care instanța de fond a rezolvat problema de drept a excepției prescripției dreptului la acțiune vizând solicitarea dobânzilor, instanța va proceda la analizarea lor concomitentă, urmând să le răspundă pe baza unor considerente comune:
În analiza acestei probleme se va stabili mai întâi legea de drept substanțial aplicabilă în cauză și în acest context Curtea reamintește că, potrivit art. 6 alin. 4 Cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a instituit.
La rândul său, ÎCCJ prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii (decizie obligatorie pentru instanțe), a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În speța pendinte, raportat la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care au fost acordate drepturile pentru a căror neachitare a fost formulată cererea de acordarea a dobânzilor Curtea reține că legea aplicabilă prescripției extinctive este Decretul nr. 167/1958, iar art. 3 alin. 1 din actul normativ invocat reglementează cu caracter general un termen de prescripție de 3 ani.
Prin art.1 alin.2 și art.12 din Decretul nr. 167/1958 legiuitorul român a consacrat două principii – cel al prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu dreptul principal, respectiv, cel conform căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune pentru fiecare prestație, în situația obligațiilor cu executare succesivă.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art.12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, nu se poate da eficiență juridică susținerii apelanților în sensul că a operat o întrerupere a cursului prescripției, atâta timp cât prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011 s-a reglementat doar procedura de plată eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce nu poate fi asimilat recunoașterii a însăși dreptului ce se prescrie.
Se impune a se face precizarea, că sub acest aspect, instanța supremă a fost sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă în legătură cu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ /HP/C, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și a stabilit că „Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Pe de altă parte Curtea nu poate avea în vedere nici susținerile apelantului pârât în sensul că dreptul la acțiune era în totalitate prescris tocmai fiind caracterul succesiv al prestațiilor, fiecare din acestea stingându-se printr-o prescripție separată.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea apreciază că dreptul la acțiune nu este prescris pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, așa cum în mod corect a apreciat și tribunalul atunci când a admis excepția de prescripție doar pentru intervalul anterior datei de 18.04.2011.
Având în vedere argumentele expuse în precedent, precum și decizia mai sus menționată, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 521 alin.3 din N.C.P.C. instanța apreciază ca fiind nefondate, criticile formulate de apelanți cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către Tribunalul Dâmbovița.
O a doua critică invocată de apelanții-reclamanți și de apelantul-pârât P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești, P. de pe lângă Tribunalul Argeș se referă la faptul că în mod eronat a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice .
În acest sens, Curtea reține că prin decizia nr.10/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit “în aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 – 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
La pronunțarea acestei soluții instanța supremă a avut în vedere că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și M. Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, dar între M. Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 315/2006.
În cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) si i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 – 8, 11 si 13 din HG nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
Potrivit art. 521 alin.3 din NCPC dezlegarea dată problemelor de drept cu ocazia soluționării recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
În atare context, ținând cont de prevederile legale menționate anterior, Curtea apreciază că nemulțumirile apelanților vizând respingerea în mod greșit a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice sunt neîntemeiate, iar soluția primei instanțe sub acest aspect este legală.
Cu privire la critica privind soluționarea în mod greșit de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâții P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș, Curtea constată că aceasta este nefondată având în vedere faptul că, așa cum în mod corect a statuat și instanța de fond, ceea ce s-a stabilit anterior prin hotărârile judecătorești ce reprezintă titlurile executorii din litigiul prezent, se referă la actualizarea debitului cu rata inflației, dobânda legală având o natură cu totul diferită de rata inflației.
În aceste condiții, nu s-a putut reține incidența puterii de lucru judecat raportat la sentințele indicate mai sus, din moment ce este vorba despre accesorii ale debitului principal, ce au o natură juridică diferită.
Pe de altă parte, nu poate fi reținută nici autoritatea de lucru judecat, ca excepție, din moment ce obiectul acțiunii nu este același, actualizarea cu rata inflației fiind diferită de acordarea dobânzii legale, astfel încât nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Referitor la critica apelanților-reclamanți ce vizează faptul că instanța de fond în mod greșit a respins capătul de cerere privind actualizarea dobânzilor, Curtea constată că și aceasta este nefondată deoarece dobânda legală în sine constituie o reparare a unui prejudiciu ce decurge din executarea cu întârziere a unei obligații de plată a unei sume de bani, la fel ca și actualizarea cu rata inflației, ambele având deci natura penalizatoare. Plecând de la această natură atât dobânda legală cât și actualizarea cu rata inflației pot fi aplicate cumulativ unui debit principal, însă nu se pot aplica una, alteia (dobânda nu poate fi actualizată cu rata inflației sau invers) deoarece ar însemna să se aplice penalități la penalități sau dobândă la dobândă, o astfel de măsură fiind nelegală.
În ceea ce privește critica apelanților-reclamanți în sensul că plata daunelor interese sub forma dobânzii legale trebuia încuviințată de la data pronunțării titlurilor executorii și nu pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni, este nefondată, ICCJ pronunțându-se în acest sens prin Decizia nr. 21/22 iunie 2015 prin care a stabilit că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Ținând cont de faptul că celelalte nemulțumiri exprimate de pârâții M. P. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești, P. de pe lângă Tribunalul Argeș vizează aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, faptul că acestea nu puteau fi acordate în condițiile în care se dispusese reactualizarea sumelor datorate, precum și împrejurarea că aceste creanțe nu erau exigibile ele vor fi analizate în continuare:
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, respectiv la îndreptățirea reclamantei de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susține apelantul, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.
Potrivit art.1535 din noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorilor (al reclamanților) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamantei, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de
un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățit reclamantul pentru neexecutarea integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație. Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de
actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că, prin obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantei la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de ÎCCJ că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale acestea constau în existența unei fapte ilicite, a vinovăției, existența unui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate dintre acestea.
ICCJ a apreciat că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorii au suferit un prejudiciu a cărui existență a fost confirmată de OUG nr. 71/2009 care prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului creat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune interese compensatorii.
Sub aspectul existenței faptei ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat de instanța supremă că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației. Astfel, acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, nu de la un terț. Având în vedere argumentele expuse în precedent instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru obligarea pârâților la plata dobânzilor datorate.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune având în vedere și faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamantei creditoare iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, Curtea apreciază că nu pot fi primite criticile apelanților, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va respinge apelurile declarate de aceste părți ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamanții V. F.-D., D. I.-N., A. I., P. A., A. A., M. S., A. C. S. I., P. F., V. E. - toți cu domiciliul ales la P. de pe lângă Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, de pârâții M. P. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, cu sediul în București, ., sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel Pitești și P. de pe lângă Tribunalul Argeș, ambele cu sediul în Pitești, ., județ Argeș și împotriva sentinței civile nr.1076 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul M. Finanțelor Publice București, cu sediul în București, ., sector 5.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
V. G. V. S.
Grefier,
V. M.
red. VS /tehnored. VM
7 ex./02.10.2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. G. C.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 17-06-2015, Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 74/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
