Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1226/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1226/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 1226/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.1226
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Președinte - E. M.
Judecător – V. G.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița – în numele membrilor de sindicat cuprinși în anexele la acțiune, împotriva sentinței civile nr.744 din 27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. Administrativ Teritorială ., Școala G. Ludești, cu sediul în . și Școala G. Scheiul de Jos, cu sediul în comuna Ludești, ., nr.1, județ Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de apel reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă în contradictoriu cu pârâții U. Administrativ Teritorială . Ludești și Școala G. Scheiul de Jos, a solicitat obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ – teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat.
În motivarea cererii, reclamantul prin decizia nr.21/18.11.2013. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 16.2013, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat după cum urmează: „...dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, si anume eșalonat si succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."
Reclamantul a arătat că interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îi îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale personalului didactic și didactic auxiliar.
S-a apreciat important de amintit faptul că, inițial, legiuitorul stabilise acordarea premiului anual, cunoscut și sub denumirea „al 13-lea salariu", dispoziții ce au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, prin intermediul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Evident că dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
A mai arătat reclamantul și faptul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, reclamantul a arătat că potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „7. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Însă, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr.1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual -și nici majorarea salariată, iar prin decizia 21/2013, pronunțată de către înalta Curte de Casație si Justiție, într-un recurs în interesul Iești, s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 d Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, indiferent de originea rasială sau etnică, și a art. 17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Față de toate cele de mai sus, reclamantul a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată și, drept consecință, obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ - teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar. începând cu 1.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plătii efective, către membrii de sindicat personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată.
Pârâta Școala G. Scheiul de Jos a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu cererea de chemare în judecată formulată, solicitând admiterea acesteia.
Reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, în sensul că perioada solicitată prin acțiune este începând cu data de 1.01.2012 până la zi, nu 1.01.2011 cum greșit s-a specificat în cererea de chemare în judecată și înțelege să lărgească cadrul procesual cu privire la părți, respectiv alături de SLI Dâmbovița reclamanți în cauză vor fi și D. E., D. A.-I., Ș. G., Creața E., M. D. și J. I.. A mai solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Școlii Gimnaziale Scheiul de Jos.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 744 din 27.05.2015, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au funcționat ca personal didactic în cadrul școlilor menționate, iar prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat să fie obligați pârâții la calculul și plata drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența dintre salariul primit și salariul rezultat ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație.
În anii 2010, 2011, 2012 și 2013 aceștia nu au beneficiat de cel de-al 13-lea salariu conform mențiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtă și adeverințelor emise de aceasta.
Ca argumente pentru admiterea cererii, aceștia au arătat că prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice se prevede că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar”, iar art.1 din Legea 285/2010 a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010 se majorat cu 15%, însă în fapt această majorare nu a luat în considerare și sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, conform art. 8 din Legea 285/2010.
Tribunalul a mai reținut că în motivarea deciziei 21/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.517 alin.4 Noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre disp.art.8 din Legea 285/2010 și art.25 din Legea –cadru 330/2009, arătându-se că în privința art.8 din Legea 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, cum ar fi 115/2012 și 257/2012 reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Tocmai din acest motiv, ÎCCJ a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de ÎCCJ prin decizia 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art.25 din legea cadru 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu 1.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, cererea introductivă de instanță fiind respinsă ca neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița.
Susține apelantul că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere decizia nr.21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2031, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituitplata diferențelor salariale reprezentând primă anuală aferentă anilor 2011-2014.
Astfel, pe de o parte, textul de lege asupra căruia s-a înclinat prima instanță privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte, întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011- 2014, precizându-se perioada pentru care s-au solicitat diferențele salariile respectiv 1.01.2012 și până în prezent.
Pe de altă parte, susține apelantul că decizia pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum ICCJ nu a statuat cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferentă anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea.
O altă critică a vizat respingerea cererii modificatoare, în motivarea acesteia apelantul-reclamant arătând că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâților unități școlare la calcularea și plata, iar pe pârâta UAT la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 1.01.2012 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective
către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic.
Totodată, apelantul arată că a înțeles să lărgească, cu privire la părți, cadrul procesual, în sensul că alături de S. L. învățământ Dâmbovița și reclamanții menționați în tabelul anexat acțiunii să fie incluși și D. E., D. A.-I., Ș. G., Creața E., M. D. și J. I., precum și introducerea în cauză în calitate de pârât a unității de învățământ Școala G. Scheiul de Jos, motivat de faptul că este angajatorul membrilor de sindicat ai grupei sindicale constituită la nivelul acestei unități de învățământ or, prima instanța a justificat soluția prin faptul că la dosar nu există acordul părților cu privire la modificarea acțiunii.
În susținerea acestei afirmații, apelantul arată că cererea modificatoare a fost formulată în termen legal, potrivit dispozițiilor art.204 Cod pr.civilă, respectiv
la primul termen de judecată, 1.04.2015, apreciind astfel incidența în speță a alineatul 1 din textul de lege mai sus amintit, potrivit căruia cu este necesar acordul părților dacă se modifică cererea introductivă la primul termen la care acestea sunt legal citate.
Așadar, în mod eronat instanța de fond s-a raportat la alineatul 3 al art. 204 Cod pr.civilă, întrucât cererea modificatoare nu fusese depusă peste termen, reținând pentru primele două că este necesar acordul părților.
Printr-o altă critică se susține că în mod total eronat instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei pentru lipsă apărare formulată de către apelant la termenul de judecată din data de 27.05.2015, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, cu atât mai mult cu cât prima instanță nu a amânat pronunțarea, neoferindu-i cel puțin posibilitatea formulării unor concluzii scrise în susținerea intereselor sale.
Mai mult, soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile existente nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosar se observă că nu pot servi drept suport soluției pronunțată de instanța de fond, cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost indusă în salariul de bază al membrilor de sindicat personal didactic, didactic auxiliar și nedidactitc, dimpotrivă toate argumentele instanței privind exclusiv și nejustificat, în opinia apelantului, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul speței pendinte.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii modificatoare și conceptarea în calitate de reclamanți alături de reclamantă a numiților D. E., D. A.-I., Ș. Gheorgbița, Creața E., M. D. și J. I., urmând ca pricina să se judece pe fond și în contradictoriu cu aceștia și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de apel, Curtea constată că este neîntemeiat, instanța de fond având în vedere obiectul acțiunii astfel cum a fost formulat de către reclamant și motivând considerentele pentru care, prin raportare la Decizia nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu se mai impune recalcularea drepturilor salariale de bază.
Neîntemeiat este și motivul de apel vizând respingerea cererii modificatoare depusă de reclamant la termenul din 01.04.2015, urmând, însă, ca motivarea instanței de fond să fie înlocuită de prezentele considerente.
Astfel, Curtea reține împrejurarea că reclamantul a depus cererea modificatoare la primul termen de judecată, situație în care, potrivit dispozițiilor art. 204 alin.1 din Codul de procedură civilă, nu este necesar acordul expres al tuturor părților.
Pe de altă parte, însă, Curtea constată că cererea formulată de reclamant nu constituie o cerere modificatoare în sensul art. 204, nemodificându-se obiectul cererii. Extinderea cadrului procesual cu privire la alte persoane poate avea loc, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, în una dintre formele de intervenție voluntară principală sau accesorie ori forțată reglementate de Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea cererii modificatoare, aceasta neîntrunind condițiile prevăzute de art. 204 din Codul de procedură civilă.
În ce privește introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a unității de învățământ Școala G. Scheiul de Jos, o asemenea soluție se impunea, în condițiile în care, astfel cum chiar reclamantul a precizat, aceasta avea calitatea de angajator al unora dintre membri sindicali în numele cărora S. a promovat cererea de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că problema litigioasă a premiului anual pe anul 2010 a fost tranșată atât de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și de Curtea Constituțională, apreciindu-se că acesta a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Dreptul la premiul anual a fost reglementat prin dispozițiile art. 25 din legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora: (1) pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011 și care prevede expres faptul că drepturile salariale ale personalului ce intră sub incidența acestei legi sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de prezenta lege.
La rândul său, Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede expres, la art. 8, faptul că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Aceste dispoziții legale au fost declarate constituționale de către Curtea Constituțională, iar prin decizia nr. 21/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că premiul pentru anul 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordate în forma supusă vechii reglementări.
Curtea reține și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 9 alin.2 din legea nr. 285/2011, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță.
Actele normative adoptate ulterior în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv art. 7 alin.2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea OUG nr. 80/2011 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, art.2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, art. 9 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014 și art. 8 alin. 2 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 au preluat această interdicție de acordare de premii și prime de vacanță pentru perioada 2011-2015.
Neîntemeiat este și motivul de apel referitor la încălcarea dreptului reclamantului la apărare prin respingerea cererii de amânare formulată la data de 27.05.2014. Curtea constată, sub acest aspect, că reclamantul a solicitat amânarea cauzei pe considerentul că apărătorul ales – S.C.A. S. și Asociații nu îi poate asigura reprezentarea la acel termen, fără a atașa cererii dovezi în sprijinul susținerii sale. În consecință, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de amânare, apreciind că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-au invocat motive temeinice și nu au fost depuse dovezi în sprijinul cererii.
Prin urmare, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, nemaiexistând temei legal pentru acordarea premiului anual în perioada solicitată de reclamanți.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița – în numele membrilor de sindicat cuprinși în anexele la acțiune, împotriva sentinței civile nr.744 din 27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. Administrativ Teritorială ., Școala G. Ludești, cu sediul în . și Școala G. Scheiul de Jos, cu sediul în comuna Ludești, ., nr.1, județ Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 septembrie 2015.
PreședinteJudecător
E. M. V. G.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-10-08
6 ex.
VG/FA
d.f. Trib. Dâmbovița nr._
j.f. M. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 5/2015. Curtea... → |
|---|
