Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1980/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1980/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1980/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 1980
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Președinte - E. S.
Judecător - V.-I. S.
Grefier - D. V.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Bulevardul Regele C. I, nr. 62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, împotriva sentinței civile nr. 840/10 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . în . și ȘCOALA GIMNAZIALĂ CU C. I –VIII F., cu sediul în comuna F., ..
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat și intimatele-pârâte U. Administrativ Teritorială . Gimnazială cu clasele I - VIII F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat și a fost declarat în termenul legal procedural și că apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul motivelor de apel (fila 9 dosar).
De asemenea, se învederează că intimata-pârâtă Școala Gimnazială cu clasele I - VIII F. a depus la dosar întâmpinare, prin intermediul Compartimentului Registratură, înregistrată sub nr._/13 octombrie 2015, în cuprinsul căreia a arătat că este de acord cu cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și judecarea cauzei în lipsă (fila 23 dosar verso).
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că, atât apelantul-reclamant S. L. Învățământ Dâmbovița, în cuprinsul motivelor de apel (fila 9 dosar), cât și intimata-pârâtă Școala Gimnazială cu clasele I - VIII F., în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar prin intermediul Compartimentului Registratură (fila 23 dosar verso) au solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, dând eficiență normelor imperative reglementate de dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat din tabelul anexă, în contradictoriu cu pârtele U. Administrativ Teritorială . cu C. I-VIII F., a solicitat obligarea pârâtei unități școlare la calcularea și plata, iar pârâta unitatea administrativ – teritorială la alocarea drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența de salariu rezultată ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective, către membrii de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar/nedidactic, semnatari ai tabelului anexat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, a statuat că: „...dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă si exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, si anume eșalonat si succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, arată reclamantul, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salariată din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr._, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă."
O asemenea hotărâre, dată în cadrul unui recurs în interesul legii, are un efect limitat, acela de a determina o jurisprudență unitară cu privire la acele probleme de drept substanțial sau procedural care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești. Tocmai de aceea și jurisprudență a recunoscut caracterul de obligativitate al deciziilor pronunțate în interesul legii.
Dezlegările date de către Înalta Curte de Casație și Justiție asupra problemelor de drept au caracter obligatoriu. Această obligativitate se raportează la toate instanțele ce ar fi chemate în viitor să soluționeze o cauză în care se ridică aceiași problemă de drept.
A precizat reclamantul că este important de amintit faptul că, inițial, legiuitorul stabilise acordarea premiului anual, cunoscut și sub denumirea „al 13-lea salariu”, astfel:
„(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care. a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale ne satisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Dispozițiile mai sus evocate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la momentul 1 ianuarie 2011 (a se vedea, în acest sens, dispozițiile art. 46).
De asemenea, prin intermediul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial Nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), legiuitorul a prevăzut, în mod expres, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Este evident că dreptul de a beneficia de acest premiu este un drept câștigat, atâta vreme cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
De observat este că prin intermediul dispozițiilor art. 1 din Codul civil legiuitorul consacră, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. (2) din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Așadar, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
A susținut reclamantul că, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, a precizat reclamant, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat „Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, este bine știut că au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte prevederile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, reclamantul a arătat că, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „7. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții. ; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Or, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun, în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual -și nici majorarea salariată, iar prin decizia 21/2013, pronunțată de către înalta Curte de Casație si Justiție, într-un recurs în interesul Iești, s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 d Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, Secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L180 din 19.7.200 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, indiferent de originea rasială sau etnică, și a art. 17 din Directiva Consiliului i 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost în sensul că Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 21/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâta U. Administrativ Teritorială . la dosar întâmpinare, prin care a arătat că decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este tocmai motivul pentru care cererea reclamanților trebuie respinsă, astfel: „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.” și este evident că dacă premiul a fost inclus în majorările salariale de la nivelul anului 2011, nu poate fi solicitat nici în anii 2012, 2013 sau 2014.
La rândul său, pârâta Școala Gimnazială F. a depus întâmpinare, arătând că este de acord cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în numele și pentru membrii de sindicat pe care îi reprezintă.
Reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a precizat că momentul de la care solicită drepturile este 01.01.2012 și a înțeles să lărgească cadrul procesual cu privire la părți, depunând înscrisuri în dovedire.
Prin sentința civilă nr. 840/10 iunie 2015, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea formulată de reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții au funcționat ca personal didactic în cadrul Școlii Gimnaziale F., iar prin cererea de chemare în judecată aceștia au solicitat să fie obligați pârâții la calculul și plata drepturilor salariale cuvenite dar neacordate, reprezentând diferența dintre salariul primit și salariul rezultat ca urmare a includerii premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la zi, reactualizat în funcție de indicele de inflație.
În anii 2010, 2011, 2012 și 2013 aceștia nu au beneficiat de cel de-al 13-lea salariu conform mențiunilor din întâmpinarea depusă de pârâtă și adeverințelor emise de aceasta.
Ca argumente pentru admiterea cererii, a reținut judecătorul fondului, reclamanții au arătat că prin art. 8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice se prevede că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar”, iar art.1 din Legea 285/2010 a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010 se majorat cu 15%, însă în fapt această majorare nu a luat în considerare și sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, conform art. 8 din Legea 285/2010.
Tribunalul a reținut că în motivarea deciziei 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 517 alin. 4 noul Cod de procedură civilă se examinează raportul dintre disp. art. 8 din Legea nr. 285/2010 și art. 25 din Legea – cadru 330/2009, arătându-se că în privința art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, respectiv decizia nr. 115/2012 și decizia nr. 257/2012, reținând că premiile în bani au natura unor drepturi salariale suplimentare și nu fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice sau chiar să le suspende și să le anuleze în diferite perioade de timp.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă și constituie un „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar majorarea salarială din anul 2011 rezultată în urma includerii premiului anual din 2010 în indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat nici un premiu anual pe 2011.
Astfel, tribunalul a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că atâta vreme cât instanța constituțională a hotărât cu forță obligatorie că subzistă dreptul de creanță al angajatului însă nu în forma prevăzută de art. 25 din Legea nr. 330/2000, ci prin includerea lui în indemnizația de bază, nu se mai poate analiza includerea acestui premiu în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea 285/2010, hotărând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, statuându-se atât de Curtea Constituțională prin deciziile mai sus menționate, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21/2013 că premiul anual pentru 2010 prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale ulterioare, aceste decizii fiind obligatorii conform legii, nu se mai poate dispune o recalculare a drepturilor salariale de bază prin includerea începând cu data de 01.01.2011 a sumei corespunzătoare pentru premiul aferent anului 2010, în majorările salariale de 15% pentru anul 2011, astfel că tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul S. L. Învățământ Dâmbovița, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Apelantul a susținut că instanța de fond, în mod greșit, a respins cererea introductivă, reținând, prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, că premiul pentru anul 2010 reglementat de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu poate fi acordat pe cale judecătorească.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 21/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind prima anuală aferentă anului 2010, stabilind că aceasta a fost inclusă în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordată sub forma vechii reglementări.
Apelantul solicită a se avea în vedere că textul de lege invocat privește prima anuală aferentă anului 2010, ceea ce nu intră în sfera obiectului speței pendinte,iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la calculul, respectiv plata diferențelor salariale reprezentând prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014, cu precizarea că perioada pentru care a solicitat diferențele salariale este 01.01.2012 - până în prezent.
Arată apelantul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii modificatoare/adițională, motivarea sentinței atacate raportându-se la prima anuală aferentă anului 2010, asupra căruia a statuat cu puterea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție.
Precizează apelantul că în dispozitivul sentinței apelate nu au fost menționate și numitele A. E. și E. I., pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a pronunțat asupra cererii modificatoare.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul analizării cererii modificatoare.
Arată apelantul că decizia pronunțată în procedura recursului în interesul legii, al cărui efect este binecunoscut și de necontestat, privește modalitatea de acordare a primei anuale aferente anului 2010, nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție nu statuează cu privire la acordarea/neacordarea, includerea/neincluderea primei anuale aferente anilor 2011 - 2014 sub forma unei componente a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovat prezentul demers judiciar.
O altă critică adusă sentinței apelate vizează respingerea solicitării sale de a emite adresă către unitatea de învățământ, în sensul de a depune la dosar înscrisuri din care să reiasă că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată nu au primit premiul anual, cunoscut și sub denumirea de „al 13-lea salariu” aferent anilor 2011 – 2014, respectiv documente contabile, state de plată.
Arată că solicitarea sus-arătată, deși s-a întemeiat pe prevederile art. 272 Codul muncii, potrivit cărora: „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat dă depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare”, dar și pe împrejurarea că există o probă încuviințată de către instanța de fond, care a fost respinsă pe motiv că „unitatea școlară nu a contestat acest aspect”.
Susține apelantul că instanța de fond demonstrează o percepție eronată asupra problemei dedusă judecății, în sensul că nu a ținut seamă de faptul că cererea de chemare în judecată nu se judecă în contradictoriu exclusiv cu pârâta, unitatea de învățământ, care este de acord cu solicitările sale, ci și cu pârâta, unitatea administrativ teritorială . manifestat o veritabilă opoziție.
Mai mult, arată apelantul că potrivit dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 32/2001, pentru reglementarea unor probleme financiare, „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind:
- componenta locală aferentă proiectelor de reformă aflate în derulare la data de 31.12.2000, cofinanțate de Guvernul României și organismele financiare internaționale precum și rambursările de credite externe, plăților de dobânzi și comisioane la credite externe aferente proiectelor respective;
- facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferată și cu metroul;
- bursele pentru elevii din Republica M., precum și bursele pentru elevii străini și etnicii români din afara granițelor țării;
- organizarea examenelor, concursurilor și olimpiadelor naționale;
- perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor naționale;
- cota-parte de participare la proiectele „Leonardo da Vinci” la care instituțiile de învățământ preuniversitar de stat promotori sau parteneri.
Astfel, din cuprinsul textului de lege rezultă că salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic se realizează din bugetul loca al unității administrativ-teritorială pe a cărei rază își desfășoară activitatea unitatea de învățământ.
Mai mult, au subliniat apelanții, soluția oferită de instanța de fond nu are ca sprijin piesele aflate la dosarul cauzei, în sensul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu reiese că diferențele salariale solicitate, respectiv prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar reprezenta o componentă a salariului de bază al membrilor de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea introductivă.
Chiar și în aceste condiții, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că acestea nu pot servi drept suport soluției oferite de către instanța de fond. Cu alte cuvinte, nu există la dosar dovezi că prima anuală aferentă anilor 2011 - 2014 ar fi fost inclusă în salariul de bază al membrilor de sindicat, personal didactic, didactic auxiliar si nedidactic.
Din contră, au precizat apelanții, toate argumentele instanței de fond privesc exclusiv și nejustificat, prima anuală aferentă anului 2010, ce nu face obiectul spetei pendinte.
Solicită, în principal, admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul analizării cererii modificatoare, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimatele-pârâte U. Administrativ Teritorială . Gimnazială clasele I - VIII F. nu au fost reprezentate în instanță, însă prin întâmpinarea formulată, unitatea școlară a arătat că este de acord cu cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
O prima critica vizeaza imprejurarea ca instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii modificatoare/adițională, motivarea sentinței atacate raportându-se la prima anuală aferentă anului 2010, asupra căruia a statuat cu puterea unui recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodata, se arata că în dispozitivul sentinței apelate nu au fost menționate și numitele A. E. și E. I., desi exista o cerere modificatoare in acest sens.
Verificand sustinerile apelantului, Curtea constata ca sunt neintemeiate, motiv pentru care le va inlatura, ca atare.
In acest sens, Curtea retine ca cererea modificatoare viza acordarea primei anuale pe perioada 01.01.2012 pana in prezent, iar instanta de fond a aratat ca, raportat la considerentele Deciziei nr. 21/2013 pronuntata de ICCJ si deciziile Curtii Constitutionale nr. 115/2012 si nr. 257/2012, nu se mai poate dispune recalcularea drepturilor salariale de baza prin includerea incepand cu data de 01.01.2011 a sumei corespunzatoare pentru premiul anual aferent anului 2010, motivarea hotararii acoperind, asadar, perioada vizata prin cererea modificatoare.
Pe de alta parte, Curtea constata ca, in cuprinsul incheierii de sedinta din 10.06.2015, ce face parte integranta din hotararea apelata, s-a mentionat in mod expres ca judecatorul fondului a luat act ca reclamantul a inteles sa formuleze actiunea si pentru membrii de sindicat A. E. si E. I., iar in dispozitivul sentintei apare :”Respinge actiunea formulata de S. L. Invatamant Dambovita...”, formula ce include, evident, toti membrii de sindicat in numele carora a fost promovata actiunea, inclusiv pe numitele A. E. și E. I..
Referitor la critica potrivit careia, in mod eronat, prima instanta a respins cererea reclamantului de ” a emite adresă către unitatea de învățământ, în sensul de a depune la dosar înscrisuri din care să reiasă că membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată cererea de chemare în judecată nu au primit premiul anual, cunoscut și sub denumirea de „al 13-lea salariu” aferent anilor 2011 – 2014, respectiv documente contabile, state de plată”, Curtea o va inlatura, ca neintemeiata.
In acest sens, Curtea retine ca motivarea judecatorului fondului este pertinenta, caci, . cat unitatea de invatamant nu a contestat imprejurarea ca membrii de sindicat nu ar fi primit prima anuala aferenta perioadei 2012-2015, administrarea de probatorii pe acest aspect ar fi fost complet inutila.
Pe fondul cauzei, Curtea retine ca, prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009 (invocat ca temei de drept în acțiunea dedusă judecății) – legiuitorul a instituit premiul anual proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizației de încadrare.
Ulterior, la data de 28 decembrie 2010, s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea – cadru nr. 284/2010, care a abrogat expres Legea - cadru nr. 330/2009.
La aceeași dată a fost publicată și Legea nr. 285/2010, care a prevăzut expres, prin dispozițiile art. 8, că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (ipoteză în care se găsește și sindicatul apelant).
Prin decizia nr. 21 pronunțată la data de 18 noiembrie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37/16.01.2014 (invocată, de asemenea, în motivarea în fapt a acțiunii pendinte) s-a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechi reglementări.
Interpretând într-un mod propriu această decizie, apelantul a susținut că aspectele reținute de instanța supremă sunt în măsură să-i confirme dreptul de a solicita „prima anuală aferentă anilor 2011 – 2014”.
O asemenea interpretare este, însă, infirmată de considerentele deciziei menționate, în care s-a statuat expres că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii – cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea – cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, în speță de la data de 16 ianuarie 2014.
Or, atât timp cât Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia analizată, că premiul anual reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009 nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări, este evident că apelantul nu mai poate solicita obligarea angajatorului la plata acestui premiu, pentru perioada ulterioară, aferentă anilor 2012 – 2015.
F. de toate aceste considerente, Curtea constata ca apelul este nefondat, motiv pentru care, in temeiul disp. Art. 480 NCPC, il va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. L. ÎNVĂȚĂMÂNT DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, Bulevardul Regele C. I, nr. 62, județul Dâmbovița, în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, împotriva sentinței civile nr. 840/10 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtele U. ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . în . și ȘCOALA GIMNAZIALĂ CU C. I –VIII F., cu sediul în comuna F., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
E. S. V.-I. S.
Grefier,
D. V.
Red. VIS
Tehnored. DV
5 ex/14.12.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. M. I.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1976/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
