Acţiune în constatare. Decizia nr. 1971/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1971/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1971/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.1971
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2015
Președinte – V. G.
Judecător - G. M. P.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul M. A. Naționale în nume propriu și în calitate de reprezentant al UM_ București, cu sediul în București, .-15, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1511 din 3.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V., domiciliat în Ploiești, ., ., ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24 noiembrie 2015, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale, M. A. Naționale - pentru UM_ București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că în perioadele menționate expres în acțiune a lucrat efectiv în procent de 100% din programul de lucru, la instalații, în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă, obligarea pârâților să îi elibereze adeverință în acest sens, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioadele menționate expres a avut calitatea de salariat în cadrul pârâților, îndeplinind diferite funcții și a lucrat efectiv 100% din program în secții cuprinse în grupa a II-a de muncă deoarece în secțiile în care a lucrat se foloseau materii prime care prin prelucrare emanau substanțe radioactive, noxe și gaze toxice, fiindu-i aplicabile prevederile art.1 din HG nr.559/1990 și Ordinul nr.50/1990 emis de M. Muncii și Protecției Sociale. Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care reclamantul a fost încadrat corespunzător funcțiilor, activităților prestate, fiind imposibilă aplicarea retroactivă a unor dispoziții legale care reglementează modalitatea de încadrare a salariaților în anumite grupe superioare de muncă, mai ales că funcția de fochist pe care a îndeplinit-o reclamantul nu face parte din categoria funcțiilor prevăzute de dispozițiile legale în materie care se încadrează în grupa de muncă solicitată, invocându-se și excepțiile lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei UM_ București care nu are personalitate juridică, a lipsei calității procesuale pasive a MAPN, excepții unite cu fondul de instanță.
Reclamantul a formulat un răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea susținerilor acestora în condițiile în care activitatea prestată, munca desfășurată se încadrează în grupa superioară de muncă, iar pârâții au calitate procesuală pasivă, respectiv capacitate procesuală de exercițiu.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1511 din 3.06.2015, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M. și a lipsei capacității procesuale de exercițiu a UM_ BUCUREȘTI invocate de către pârâți.
Pe fond, a admis acțiunea și a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru în perioada 2.12.1974 - 1.04.2001, indicată expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V., inclusiv răspuns la obiecțiuni și a obligat pârâții să emită adeverință în favoarea reclamantului conform raportului de expertiză.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut conform raportului de expertiză B. V., inclusiv răspuns la obiecțiuni, cărții de muncă existentă la dosar, actelor anexate, că reclamantul, având funcția de fochist în cadrul pârâților, a desfășurat activitate în perioadele menționate expres în cuprinsul raportului de expertiză în mediu toxic, în condiții deosebite de muncă, cu depășirea nivelului admisibil noxelor profesionale care se încadrează în cazurile reglementate de Ordinul nr.50/5.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că reclamantul a lucrat efectiv în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru, în perioada specificată expres în cuprinsul raportului de expertiză și anume 2.12.1974 - 1.04.2001.
Potrivit Ordinului nr.50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a, conform celor menționate, fără limitarea numărului personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.
De asemenea, dispozițiile Legii nr.226/2006, HG nr.1025/2003, stipulează că salariații beneficiază de condiții speciale de muncă, ținându-se seama de atribuțiile îndeplinite, munca efectiv prestată, condițiile grupei I de muncă existente anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în timp ce în baza disp.art.30 din Legea nr.263/2010, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a legii; d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr.1; e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2 și 3.
Totodată, disp.art.123 alin.1 din HG nr.257/2010 pentru aprobarea Normelor de Aplicare a Legii nr.263/2010, stabilesc că se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1.04.2001 în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr.2 la lege pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr.3 la lege, activități încadrate în baza legislației anterioare acestei date în grupa I de muncă.
În baza disp.art.30 pct.1 lit.e din Legea nr.263/2010, din categoria locurile de muncă în condiții speciale fac parte și activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2, 3, adică activități de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane și prese de peste 200 Kg/forță prevăzute la poziția 26-Anexa 2, ocazie cu care în Anexa nr.3 s-a menționat la poziția 62 și pârâta pentru activitățile sus menționate, inclusiv 24, 27, 33.
Așadar, din probele administrate în cauză, a rezultat că locurile de muncă în care a lucrat reclamantul în cadrul pârâților sunt cuprinse în anexa la HG nr.559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG nr.456/1990, în Ordinul nr. 50 din 5.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr.226/2006, HG nr.1025/2003, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că în perioada expres menționată în cuprinsul raportului de expertiza B. V., inclusiv răspuns la obiecțiuni, reclamantul a lucrat efectiv în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru și anume 2.12.1974 - 1.04.2001.
Apărările pârâților în sensul că reclamantul nu ar beneficia de grupa a II-a de muncă, în condițiile în care funcția pe care a îndeplinit-o nu face parte din categoria meseriilor care se înscriu în cadrul acestei grupe superioare de muncă prevăzute de normele legale sus-menționate, iar locurile de muncă în care și-a desfășurat activitatea reclamantul nu s-ar încadra în categoria celor beneficiare acestei grupe de muncă nu pot fi avute în vedere, întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, inclusiv răspuns la obiecțiuni, coroborat cu toate actele depuse la dosar, a reieșit cu certitudine că reclamantul a desfășurat efectiv activități în locurile de muncă ce se încadrează în categoria celor prevăzute de normele legale sus-menționate pentru acordarea grupei superioare de muncă în perioadele expres prevăzute în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, mai ales că acesta a desfășurat permanent activități specifice funcției de fochist.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, în baza Codului Muncii modificat, art.1 din HG nr.559/1990, art.7 din Ordinul nr.50/1990 al MMPS și ținând seama de Legea nr.226/2006, HG nr.1025/2003, HG nr.261/2001, tribunalul a admis acțiunea și a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru în perioada indicată expres în cuprinsul raportului de expertiză B. V., inclusiv răspuns la obiecțiuni, respectiv 2.12.1974 - 1.04.2001.
De asemenea, în baza Ordinului MM nr.590/15.09.2008, art.1516 și urm. cod civil modificat, a obligat pârâții să emită adeverință în favoarea reclamantului conform raportului de expertiză sus menționat, ținându-se seama de perioadele în care reclamantul a prestat activitate în favoarea acestora, deoarece dispozițiile legale sus menționate instituie o asemenea obligație în sarcina pârâților, mai ales că reclamantul are nevoie de acte întocmite de către pârâți prin intermediul cărora să i se recunoască și să beneficieze efectiv de drepturile stabilite în favoarea acestuia, drepturi pe care pârâții au obligația să le respecte.
Totodată, instanța de fond a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei UM_ București în condițiile în care aceasta nu a figurat în calitate de parte în cauză de sine stătător, ci a fost reprezentată de MAPN care are capacitate de exercițiu să o reprezinte pe pârâtă, fiind reprezentantul legal al acesteia din urmă, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MAPN atât timp cât acesta din urmă a avut calitatea de angajator al reclamantului în perioada dedusă judecății, caz în care există identitate între persoana acestui pârât și persoana despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic dedus judecății, derivând dintr-un contract de muncă, fiind singurul împotriva căruia reclamantul are posibilitatea să-și valorifice pretențiile și ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. A. Naționale în nume propriu și în calitate de reprezentant al UM_ București, considerând-o nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit instanța a reținut că locurile de muncă în care a lucrat reclamantul în cadrul pârâților sunt cuprinse în anexa la HG nr.559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG nr.456/1990, în Ordinul nr. 50/5.03.1990, Ordinul nr.125/1990, Legea nr.226/2006, HG nr.1025/2003, HG nr. 261/2001, ceea ce înseamnă că în perioada expres menționată în cuprinsul raportului de expertiză Bălăceam V., inclusiv răspuns la obiecțiuni, reclamantul a lucrat efectiv în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru și anume 2.12.1974 - 1.04.2001.
Se arată în continuare că reclamantul a fost angajatul Ministerului A. Naționale și nu îi sunt aplicabile prevederile HGR nr.559/1990, deoarece aceasta reglementa acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică. Astfel, conform art.1 din HGR nr.559/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică „personalul care este în activitate de la locurile de muncă cu condiții deosebite din unitățile Ministerului Industriei Chimice și Petrochimice, conform listei-anexate la prezenta hotărâre, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă în vederea pensionării pe întreaga perioadă lucrată, potrivit prevederilor art.2 din Decretul - Lege nr.68/1990, or reclamantul a solicitat încadrarea în grupa aII-a de muncă. De asemenea, activitățile desfășurate de reclamant nu se regăsesc nici în Anexa la Hotărârea Guvernului României nr. 559/ 1990.
Totodată, apelantul a mai susținut că instanța de fond i-a înlăturat în mod greșit apărările reținând că „nu pot fi avute în vedere” întrucât din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, inclusiv răspuns la obiecțiuni, coroborat cu toate actele depuse la dosar, a reieșit cu certitudine că reclamantul a desfășurat activități efectiv în locurile de muncă ce se încadrează în categoria celor prevăzute de normele legale sus-menționate pentru acordarea grupei superioare de muncă în perioadele expres prevăzute în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, mai ales că acesta a desfășurat permanent activități specifice funcției de fochist.
Mai mult, reclamantul nu a desfășurat activități care să se încadreze în normele legale la care a făcut trimitere instanța de fond, respectiv HG nr.559/1990, art.1 și respectiv pct.13 din HG nr.456/1990, în Ordinul nr.50/5.03.1990, Ordinul nr. 125/1990, Legea nr.226/2006, HG nr.1025/2003, HG nr.261/2001, instanța de fond în mod greșit interpretând și aplicând prevederile pct.5, 6, 7, 15 precum și punctele 34 și 184 Anexa 2 din Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilorprofesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele de I și II de muncă în vederea pensionării și pct.17 și 19 din Anexa nr.2 a Ordinului nr.l25/1990.
Potrivit pct.7 „încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe de muncă cu condiția ca persoanele respective să lucreze în aceste locuri cel puțin 50% din programul de lucru pentru grupa I și respectiv 70% pentru grupa a II-a de muncă".
Apelanta precizează că din ordinul de zi pe unitate se poate observa că reclamantul nu a desfășurat activitățile menționate de expert și reținute de instanța de fond într-un procent de 70% din programul de lucru, prevăzut de art.7 al Ordinului nr.50/ 1990.
Astfel, în anii 1984, 1985, 1986, 1987 nu este menționat ca făcând parte din personalul care și-a desfășurat activitatea la centrala termică, în concret în anul 1988 reclamantul și-a desfășurat activitatea la centrala termică de la data de 1.11.1988 și până la 31.12.1988, iar centrala pe care a deservit-o era o centrală pe gaz și nu pe păcură sau cărbune.
Mai mult, din extrasul OZU nr.210 din 2.10.1990 se observă că abia în acest an a obținut calificarea de fochist în urma absolvirii unui curs la UM_ Bucov; în anii 1991, 1992, 1993 reclamantul nu este menționat în OZU ca făcând parte din personalul care deservea centrala termică, iar în anii 1994, 1995, 1996, 1997, 1999 reclamantul nu a desfășurat activitatea de fochist tot anul, ci numai în perioada noiembrie - decembrie, respectiv ianuarie - martie a anului următor și, cu toate acestea, expertul l-a încadrat greșit pe reclamant tot anul în grupă superioară de muncă încălcând astfel prevederile art.7 din Ordinul nr.50/1990. În anii 1998, 2000 și 2001 reclamantul nu a fost nominalizat să facă tură la centrala termică.
În continuare, se susține că activitatea desfășurată de reclamant nu este nominalizată în anexele 1 și 2 ale Ordinului nr.50/1990 ca făcând parte din activitățile care beneficiază de grupe de muncă, instanța de fond constatând în mod greșit că temeiurile legale prin care activitatea desfășurată de acesta poate fi încadrată în grupă superioară de muncă este HG.261/2001, HG 1025/2003 și nici Legea nr.226/2006; HG nr.261/22.02.2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite a intrat în vigoare la data de 1.04.2001 și nu a produs efecte retroactiv.
HG nr.1025/28.08.2003 reglementează metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, fosta grupă I de muncă, or reclamantul a solicitat încadrarea activității desfășurată în grupa a II-a de muncă, iar Legea nr. 226/7.06.2006 reglementează încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale începând cu data de 1.04.2001 și nu a produs efecte retroactiv.
De asemenea, instanța de fond a achiesat în mod greșit la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, expertul interpretând greșit atât prevederile Anexei nr.2 poz.123 din Ordinul nr.50/1990 și înscrisurile prezentate, respectiv extrasele din ordinul de zi pe unitate ale UM_ Ploiești.
Potrivit punctelor Anexei nr.2 poz.123 din Ordinul nr.50/1990 pentru a beneficia de încadrare în grupe de muncă superioare, reclamantul trebuia să fi lucrat în locuri de muncă unde se desfășurau următoarele activități: pct.123 din Anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990: Exploatarea, întreținerea și repararea cazanelor și instalațiilor de alimentare ale acestora cu păcură sau cărbune, cât și ale instalațiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor termice și termoelectrice.
Analizând activitățile specifice desfășurate de reclamant în concret și cele prevăzute la punctul nr.123 din Anexa nr.2 a Ordinului nr.50/1990 se observă că acesta nu și-a desfășurat activitatea în condiții care să-i permită expertului încadrarea în condiții superioare de muncă, respectiv grupa a II-a întrucât nu a exploatat, întreținut și reparat cazanele cu păcură și cărbune, încălzirea centrală a unității făcându-se cu gaze, încadrarea reclamantului la punctul 123 din Anexa nr.2 la Ordinul nr.50/1990 nu are nicio legătură cu activitatea desfășurată de acesta, încadrarea făcându-se în mod eronat.
De asemenea, conform art.75, Anexa 1 la Ordinul nr.50/1990 al ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui comisiei naționale pentru protecția muncii pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, personalul civil de la MApN ale cărui meserii nu se regăseau în anexele la ordinul menționat anterior și care lucra la locurile de muncă sau la activitățile încadrate în grupa I sau II, conform Decretului nr. 247/1977, beneficia de grupa de munca aprobată pentru cadrele militare.
În concluzie, având în vedere prevederile pct.75 din Anexa 1 la Ordinul nr.50/1990, apelantul susține că reclamantul nu poate beneficia de încadrare în grupă superioară de muncă similar cadrelor militare, deoarece, conform Decretului nr.247 din 28.07.1977 cu privire la încadrarea cadrelor militare permanente în grapele I, II sau III de muncă, cadrele militare nu beneficiau de încadrare în grupă superioară de muncă dacă își desfășurau activitatea în exploatare centrale termice sau termoelectrice.
Se solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.
În ceea ce privește nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, în art.6 din acest act normativ s-a stipulat că această operație se realizează de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)
Art.7 prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
Cert este că în ipoteza în care o asemenea nominalizare a persoanei care se încadrează în grupa I sau a II-a de muncă nu se realizează de conducerea unității, sau nominalizarea realizată este contestată, nimic nu împiedică partea interesată să se adreseze instanței pentru a se stabili, în raport de dispozițiile legale incidente, probele administrate și condițiile concrete ale cauzei, dacă activitatea desfășurată de acesta se încadrează într-o anumită grupă de muncă și respectiv în ce procent.
Ordinul nr. 50/1990 reglementează acordarea grupelor de muncă prin prisma criteriilor constând în activitatea desfășurată, condițiile de muncă, categoriile de personal care prestează activitatea și timpul de muncă.
În literatura de specialitate s-a menționat că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, deoarece încadrarea în grupe superioare de muncă se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a acelor persoane ce au lucrat în astfel de condiții. Anexele 1 și 2 ale acestuia, constituie o enumerare a unor activități ce cuprind în fapt mai multe meserii și, în acest sens, a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 258/20.09.2004 a stabilit ca acestui act normativ, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițiala a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecventele și inechitățile existente, iar a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna sa se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Pentru evitarea unei asemenea discriminări se impune aprecierea și cu privire la dispoziția cuprinsă în pct. 75 din Anexa nr.1 a Ordinului 50/1990, potrivit căreia „ personalul civil din cadrul Ministerului A. Naționale care lucrează în locurile de muncă sau la activitățile încadrate în grupa I sau II de muncă, conform decretului nr. 347/1977, beneficiază de grupa de muncă aprobată pentru cadrele militare”.
Ordinul 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea inechităților semnalate în salarizarea personalului, prin precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor de personal care se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării, cum rezultă din preambulul acestui act normativ.
În speța dedusă judecății, prin raportul de expertiză efectuat de expertul B. V., s-a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul unității militare ca fochist și că în activitatea lor, fochiștii au fost supuși unui cumul de factori de risc datorați echipamentelor de muncă ( risc electric, mecanic, termic, chimic), mediului de muncă (zgomot, temperaturi ridicate/scăzute, curenți de aer, umiditate, iluminat, insuficient, pulberi, gaze toxice, risc biologic) dar și factori de risc legați de sarcina de muncă care determină suprasolicitare fizică (poziții de lucru deficitare în spații înguste) și suprasolicitare psihică (executarea de lucrări în scurt timp, luarea unor decizii în scurt timp, în condițiile desfășurării activității sub incidențe decretelor 400/1981 și 208/1985).
Prin urmare activitățile desfășurate de fochiști în cadrul centralelor termice au fost încadrate în grupe superioare de muncă în baza Anexei 2 poz. 123 din Ordinul 50/1990.
Obiecțiunile formulate de pârâtă împotriva acestui raport de expertiză au fost încuviințate de instanța de fond, expertul susținând în raportul de expertiză refacere că pentru stabilirea condițiilor de muncă în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, a avut în vedere carnetul de muncă al reclamantului, autorizația nr. 0427 eliberată de UM 01865H București și PV nr. BN 1895 din 17.10.1977, în condițiile în care apelanta nu a dat curs solicitărilor expertului de a pune la dispoziția acestuia, documente privind acordarea grupelor superioare de muncă, privind atribuțiile îndeplinite de reclamant, buletine de determinare a noxelor eferente perioadei în care reclamantul și-a desfășurat activitatea, fișele de post.
Expertul de specialitate, evaluând inclusiv extrasul O.Z.U depus de pârâtă, a concluzionat că reclamantul a fost încadrat în toată perioada solicitată ca personal contractual civil, cu meseria de „ fochist”, pentru care avea autorizație încă din anul 1977.
Acest aspect rezultă cu certitudine din mențiunile făcute în carnetul de muncă al reclamantului începând cu data de 2.12.1974 până la data de 30.06.2004 când i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 56 lit.c din Codul muncii(f. 12-21), în lipsa unor informații din partea apelantei privind alte calificări/meserii și activități desfășurate de reclamant în cadrul unităților militare în care a lucrat și din autorizația nr. nr. 0427 eliberată de UM_ A. București(f.75 dosar fond).
Având în vedere calificarea reclamantului și funcția în care a fost încadrat, expertul a stabilit că activitatea desfășurată de acesta în perioada 02.12._01, având meseria de fochist în cadrul UM_ București, activitate desfășurată se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul de lucru, în baza prevederilor Ordinului 50/1990, Anexa II poziția 123.
Reținând că Ordinul 50/1990 pentru perioada 18.03._89 nu condiționa încadrarea în grupele I sau II de muncă de existența buletinelor de determinare a noxelor, expertul a reținut că reclamantul este îndreptățit a primi grupa a II-a de muncă în procent de 100%, pentru perioada menționată.
Împotriva acestui raport pârâta apelantă nu a mai formulat obiecțiuni.
Expertiza este un mijloc de probă a cărui particularitate rezidă esențialmente în caracterul tehnic al constatărilor făcute de expert. Cert este că valoarea expertizei nu poate fi ignorată atunci când constatările acesteia nu sunt combătute prin nicio altă probă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprimă un punct de vedere corect.
În atare context având în vedere opinia expertului exprimată detaliat prin raportul inițial și raportul refacere, fundamentată pe actele și lucrările dosarului și necombătută de nicio altă probă, instanța apreciază ca fiind neîntemeiate criticile apelantei, justificându-se în raport de considerentele expuse în precedent acordarea grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, reclamantului pentru perioada menționată în raportul de expertiză întocmit de expert specialist, B. V. și obligarea pârâților să elibereze adeverință reclamantului privind acordarea grupei de muncă.
Apelanta nu avea cum să controleze condițiile de muncă oferite de unitatea militară pe care o reprezintă, propriilor angajați, iar în condițiile în care unora dintre aceștia, militari sau civili, li s-au recunoscut grupe superioare de muncă pentru activitatea desfășurată în aceleași condiții, ar apărea evident ca discriminatorie refuzarea unei astfel de facilități reclamantului.
Conform deciziei nr.87/1999 a Curții Constituționale, obligatorie pentru instanțele judecătorești s-a statuat că nu există nici o rațiune pentru care să se mențină un tratament discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții (condiții) cu privire la beneficiul grupei superioare de muncă, precizându-se că toate categoriile de persoane care au lucrat în aceleași condiții se afla într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că o diferență de tratament trebuie să aibă o justificare obiectiva și rezonabilă, conform art.14 din Convenția C.E.D.O. și Protocolul nr.12 la Convenția CEDO.
În raport de toate argumentele expuse în precedent, Curtea apreciază că apelul formulat este nefondat, motiv pentru care, în baza art. 480 NCPC îl va respinge și va menține ca legală sentința atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. A. Naționale în nume propriu și în calitate de reprezentant al UM_ București, cu sediul în București, .-15, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1511 din 3.06.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. V., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județ Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 noiembrie 2015.
Pt. PreședinteJudecător
V. G. M.-P. Graureaflată în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
Președintele instanței,
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
5 ex./22.12.2015
MPG/FA
d.f. Trib. Prahova nr._
j.f. C. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... → |
|---|
