Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 600/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 600/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 600/2015
ROMÂNIA
C. DE A. PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 600
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecător - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de reclamanții T. V., T. A. A. ȘI F. I., prin reprezentant T. V.-ales în conformitate cu art. 202 NCPC- cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.1209 pronunțată la 13 octombrie 2014 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și T. ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., nr. 7, județul Argeș.
Apeluri scutite de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelanții-reclamanți reclamanții T. V., T. A. A. și F. I., apelantul-pârât M. Justiției și intimații-pârâți C. de A. Pitești și T. Argeș.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C., analizând actele și lucrările dosarului și având în vedere că apelanții au solicitat judecata cauzei în lipsă, va da eficiență dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 teza II NCPC și rămâne în pronunțare.
CURTEA :
Deliberând asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la T. Dâmbovița sub nr._ , reclamanții T. V., T. A. A. și F. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. Pitești și T. Argeș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților, la plata sumei de 62.788 lei pentru reclamanta T. A. A., a sumei de 78.564 lei pentru reclamantul T. V., reprezentând daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlul executoriu ce intră sub incidența OUG nr.71/2009, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești, ce constituie titluri executorii potrivit art.274 Codul muncii republicat și până la data de 28.02.2014, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul judiciar P. N. pentru reclamanții T. A. A. și F. I.; plata sumei de bani reprezentând daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii ce intră sub incidența OUG nr.71/2009, începând cu data 1.03.2014 și până la achitarea definitivă și integrală a crențelor stabilite prin aceste titluri executorii pentru reclamanții T. V. și T. A. A.; plata daunelor – interese moratorii sub forma dobânzilor legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii ce intră sub incidența OUG nr.71/2009, începând cu data pronunțării hotărârilor judecătorești, ce constituie titluri executorii potrivit art.274 Codul muncii, republicat și până la data achitării efective și integrale a creanțelor stabilite prin aceste titluri executorii pentru reclamantul F. I..
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin titlurile executorii reprezentate de sentințele civile rămase irevocabile, pârâții au fost obligați să le plătească mai multe sume prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială specifice funcției pe care o exercită, valoarea creanțelor urmând să fie actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, după cum urmează: sentința civilă nr.804/CM/28.11.2007 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosarul nr._, completată prin sentința civilă nr.894/CM/19.12.2007 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr.289/R-CM/10.04.2008 1 Curții de A. Ploiești, pentru reclamanții F. I. și V. T.; sentința civilă nr.488/CM/29.05.2008 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.1285/R-CM/30.09.2009 a Curții de A. Pitești pentru reclamanții T. V., T. A. A. și F. I.; sentința civilă nr.691/CM/31.10.2007 pronunțată de T. Argeș irevocabilă prin decizia nr.203/R-CM/05.03.2008 a Curții de A. Pitești pentru reclamanta T. A.; sentința civilă nr.14/CM/11.01.2008 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.321/R-CM/09.04.2008 a Curții de A. Pitești pentru reclamanta T. A.; sentința civilă nr.1021/CM/17.06.2009 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.1890/R-CM/08.12.2009 a Curții de A. Pitești, pentru reclamanta A. T. și sentința civilă nr. 1076CM/30.06.2009 pronunțată de T. Argeș irevocabilă prin decizia nr. 3/R-CM/11._ a Curții de A. Pitești pentru reclamanta A. T..
Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă, dar împrejurarea că, prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlul de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
S-a mai susținut de către reclamanți că actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate, că actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare, scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens) și că dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
Apreciază reclamanții că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora. Astfel, creanțele recunoscute în favoarea reclamanților, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste hotărâri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă. Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit. Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art. 1073, art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Codul civil din anul 2009, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să le plătească reclamanților drepturi salariale reprezentând spor de risc neuropsihic (50%), spor de confidențialitate (15%), indexări și anumite stimulente financiare (18%). O parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a O.U.G 71/2009 și reeșalonarea plății ridurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru creditori.. Hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după 10 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime. Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 cod civil aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată. În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației. Potrivit art. 1073 din Codul civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare — daune interese. Executarea indirectă a obligației presupune dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
Reclamanții au înțeles să solicite acordarea de daune interese moratorii, daune care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației. Fiind vorba de o obligație de a da având ca obiect o sumă de bani, executarea obligației în natură este totdeauna posibilă, iar daunele moratorii solicitate sub forma dobânzii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Reclamanții apreciază că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală.
Potrivit dispozițiilor art. 1082 Cod civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile. Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin OUG nr.71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, acesta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
Prin cererea formulată la data de 08.05.2014 reclamantul F. I. a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat pentru sine plata sumei de_ lei reprezentând daune interese conform raportului de expertiză contabilă P. N., raport de expertiză atașat cererii precizatoare.
La data de 15 mai 2014 s-a depus întâmpinare de către M. Justiției. Prin întâmpinare s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 6 alin.4 din Noul cod civil, respectiv art. 201 din Legea 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
A arătat pârâtul M. Justiției că în cauza de față sunt incidente, în materie de prescripție, dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat.
Față de aceste dispoziții legale, pârâtul M. Justiției, apreciază că în speță, dreptul la acțiune este parțial prescris. Mai arată pârâtul că nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere întrucât recunoașterea trebuia să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refera la pretențiile afirmate, în speță la dobânda legală și nu la drepturile salariale ce au făcut obiectul eșalonării.
Pe fondul cauzei deduse judecății, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. S-a arătat că reclamanții au dobândit deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective. În aceste condiții pârâtul apreciază că prin acordarea dobânzii legale s-ar ajunge la o dublă reparare a pagubei și la o îmbogățire fără just temei a reclamanților.
La data de 02.07.2014 reclamanții T. V. și T. A. A. au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare. S-a arătat prin răspunsul la întâmpinare că dreptul la acțiune nu este prescris întrucât a intervenit întreruperea acestuia prin recunoaștere de către debitor conform dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 având în vedere faptul că dobânda este un drept accesoriu dreptului principal. În privința apărării formulate de M. Justiției în sensul că ar fi inadmisibil cumulul dintre rata inflației și acordarea dobânzii legale, reclamanții au invocat decizia pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii nr. 2/2014. Răspunsul la întâmpinare a fost însoțit de practică judiciară în materie.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1209 pronunțată la 13 octombrie 2014, T. Dâmbovița a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 11.04.2011 și a respins ca prescrisă cererea reclamanților privind acordarea dobânzii legale pentru perioada anterioară datei de 11.04.2011; pe fondul cauzei, a admis în parte cererea și a obligat pârâții la calculul și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia în baza titlurilor executorii reprezentate de: sentința civilă nr.804/CM/28.11.2007 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosarul nr._, completată prin sentința civilă nr.894/CM/19.12.2007 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia nr.289/R-CM/10.04.2008 1 Curții de A. Ploiești, pentru reclamanții F. I. și V. T.; sentința civilă nr.488/CM/29.05.2008 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.1285/R-CM/30.09.2009 a Curții de A. Pitești pentru reclamanții T. V., T. A. A. și F. I.; sentința civilă nr.691/CM/31.10.2007 pronunțată de T. Argeș irevocabilă prin decizia nr.203/R-CM/05.03.2008 a Curții de A. Pitești pentru reclamanta T. A.; sentința civilă nr.14/CM/11.01.2008 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.321/R-CM/09.04.2008 a Curții de A. Pitești pentru reclamanta T. A.; sentința civilă nr.1021/CM/17.06.2009 pronunțată de T. Argeș, irevocabilă prin decizia nr.1890/R-CM/08.12.2009 a Curții de A. Pitești, pentru reclamanta A. T. și sentința civilă nr. 1076CM/30.06.2009 pronunțată de T. Argeș irevocabilă prin decizia nr. 3/R-CM/11._ a Curții de A. Pitești pentru reclamanta A. T., conform O.G. 9/2000 începând cu 11.04.2011 până la 31.08.2011 și conform O.G. nr. 13/2011 începând cu 01.09.2011 până la plata efectivă a sumelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 din Noul Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune invocată de M. Justiției, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă pentru perioada anterioară datei de 11.04.2011 (data poștei de pe plicul de înaintare a acțiunii către T. Dâmbovița fiind data de 11.04.2014).
Astfel, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (4) din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. Pe cale de consecință în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune al reclamanților fiind prescris parțial pentru perioada anterioară datei de 11.04.2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită. Fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea, curge un termen distinct de prescripție. Potrivit art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, durata termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță este de 3 ani. De asemenea, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, data nașterii dreptului la acțiune fiind data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuia exercitat. Cum nimic nu i-a împiedicat pe reclamanți să solicite obligarea pârâților la plata dobânzii legale, fie odată cu acțiunea inițială, fie după apariția ordonanțelor de guvern privind eșalonarea plăților, tribunalul apreciază că dreptul lor la acțiune este parțial prescris iar atitudinea pârâților de plată a drepturilor bănești din sentințele judecătorești nu echivalează unei recunoașteri a dreptului de a primi dobânzi, astfel încât nu a avut loc o întrerupere a cursului prescripției.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții nu și-au satisfăcut pretențiile ce le erau datorate prin sentințe judecătorești decât într-o mică măsură, situația economică dificilă impunând din partea statului o eșalonare a acestor sume începând cu anul 2010 până în anul 2016, după cum s-a precizat și în întâmpinarea depusă de către pârâtul M. Justiției, care a arătat că nu sunt exigibile creanțele, nefiind ajunse la scadență, prin reglementarea unor termene suspensive de executare, ceea ce înseamnă o prejudiciere a reclamanților în condițiile în care indicele de inflație determină doar stabilitatea obligației, nu și acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea acesteia în termenul stabilit de dispozițiile speciale din Codul muncii.
În conformitate cu Decizia nr.2 din 17 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr.21/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și s-a statuat că: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin.(l), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (I) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune - interese moratorii sub forma dobândii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. l și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea fir.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere conținutul acestei decizii precum și dispozițiile art. 517 alin. 4 din Noul cod de procedură civilă în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, tribunalul a admis în parte cererea reclamanților.
Cu privire la nivelul dobânzii datorate și la modul de calcul a acesteia, tribunalul a apreciat că actele normative aplicabile sunt O.G. nr. 9/2000 până la data de 31.08.2011 și O.G. 13/2011 după această dată.
În prezent, Ordonanța nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar prevede în art. 1 că: „(1) Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.(2) Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.(3) Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.”
Se face distincție între „prețul capitalului” sau împrumutul cu dobândă și daunele moratorii sau de întârziere în executarea obligației bănești.
Rata dobânzii legale remuneratorii se raportează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. Aceasta este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. Cea penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Prin alin. (3) al art. 3 din O.G nr. 13/2011 se specifică faptul că „în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.” Profesioniștii sunt prin natura activității lor obligați să respecte cu mai multă rigoare termenele de plată asumate. Nu se precizează dacă autoritățile sau instituțiile publice care contractează bunuri și servicii sunt expuse plății de daune moratorii conform alin. 2 sau potrivit alin. 3 ale articolului de lege menționat.
Legislația română în materia daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești este la standardele Uniunii Europene. Totuși s-a arătat că în privința obligațiilor autorităților/instituțiilor publice aceste norme nu sunt eficiente. Tot mai multe contracte sunt încheiate de profesioniști români sau din state membre ale Uniunii Europene cu autorități sau instituții publice iar acestea nu-și execută la scadență plățile sau inserează în dosarele de achiziții clauze de exonerare de răspundere pentru întârziere.
Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L48 din 23 februarie 2011 își propune ca scop stabilirea prin legislația statelor membre a unor mecanisme suficient de persuasive pentru ca autoritățile publice să execute în termen cât mai scurt obligația de plată a prețului bunurilor/prestațiilor.
Directiva menționată, pe care România trebuie să o transpună, stabilește în principal: un termen de plată maximal pentru autoritățile publice de 30 de zile de la data primirii facturii, de la data recepționării bunurilor/serviciilor sau de la data finalizării procedurii de verificare/acceptare a bunurilor/serviciilor; termenul poate fi prelungit, prin contract, până la maxim 60 de zile, cu condiția să fie temeinic justificat; o dobândă legală penalizatoare mai mare (rata de referință a Băncii Naționale plus 8 puncte procentuale); principiul potrivit căruia dobânda curge fără punerea în întârziere a instituției publice debitoare.
D. entitățile din domeniul sănătății pot beneficia potrivit Directivei de un termen legal derogatoriu de 60 de zile.
De asemenea, directiva impune în art. 6 statelor membre să se asigure că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă (fără a fi necesară o notificare – punere în întârziere), creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, în calitate de despăgubire minimă.
Posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței potrivit inflației a fost recunoscută în practica judiciară, deoarece actualizarea are caracter compensatoriu. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
T. a mai reținut că având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, așa cum a susținut pârâtul M. Justiției prin întâmpinare.
Cu privire la sumele solicitate de reclamanți prin raportul de expertiză extrajudiciară tribunalul a apreciat că, atâta vreme cât instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 11 aprilie 2011, s-a ajuns implicit la modificarea totală a acestor sume, astfel încât nu se poate ține cont de conținutul expertizei la pronunțarea sentinței.
Față de considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata dobânzii legale aferentă sumelor datorate reclamanților, potrivit OG nr.9/2000 și OG nr.13/2011, conform perioadei de aplicare a acestora, începând cu data de 11.04.2011 până la data plății efective a sumelor datorate.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții T. V., T. A. A. ȘI F. I. și pârâtul M. JUSTIȚIEI.
Reclamanții T. V. și T. A. A. au susținut că în mod greșit s-a admis excepția prescripției extinctive invocata de pârâta M. Justiției pentru următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art.l din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar conform art. 3 termenul prescripției este de 3 ani".
Art.l6 din același decret prevede că „prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția, iar art.17 prevede că „întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescripție".
Învederează apelanții că, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că dobânda, fiind un drept accesoriu dreptului principal, urmează soarta acestuia, ori în privința dreptului principal nu a intervenit prescripția executării silite, sumele de bani ce erau datorate fiind eșalonate prin diferite acte normative până în anul 2016, ceea ce echivalează cu o recunoaștere de datorie din partea debitorului și implicit cu o întrerupere a termenului de prescripție începând cu prima eșalonare care a avut loc în anul 2010, conform OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, după care curge un nou termen de prescripție de 3 ani, astfel că cererea introdusă la 16.01.2013 este în acest termen.
În plus, arată apelanții, este de reținut că în perioada 2010-2013, în analiza controlului de constituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, C. Constituțională a dezvoltat o bogată jurisprudență în cuprinsul căreia a reținut următoarele aspecte: "Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătorești, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica".
"Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora"
"Măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii".
Prin urmare, susțin apelanții, chiar prin practica constituțională s-a recunoscut că operează o întrerupere a termenului de prescripție a termenului principal, ipoteză în care întreruperea are efecte și în ce privește dreptul accesoriu, respectiv a dreptului la dobânzi conform regulii „accesorium sequitur principale".
În ce privește invocarea de către pârât a deciziei civile nr.304/4.02.2009 a ICCJ, apelanții arată că aceasta speță nu poate fi invocată nici ca exemplu de practică judiciară întrucât, astfel cum rezultă din analiza considerentelor acesteia, motivul de recurs analizat de către instanța supremă l-a vizat doar posibilitatea cumulului dintre dobânzi și rata inflației.
Reclamantul F. I. a arătat că hotărârea vine în contradicție cu dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, decizie care, față de dispozițiile art. 517 alin. NCPC, este obligatorie pentru instanțe.
Potrivit acestei decizii plata daunelor - interese sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii este impusă de garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Nu se poate ca debitorul, care a suspendat executarea silită a hotărârilor judecătorești sa invoce o prescriere a unui drept accesoriu al acestor hotărâri, continuând în a vătăma în îndestularea apelantului cu aceste sume de bani.
Susține apelantul că principiul indivizibilității plății impune ca acela care face plata să plătească în întregime, debitorul neputând sili pe creditor a primi parte din datorie, dispune 1101 C, civ. aplicabil în materie. Prin urmare, debitorul nu se poate libera decât plătind tot ce datorează deodată.
In caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Prin sentințele civile menționate in acțiune s-au acordat doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, insă solicitarea acestor dobânzi-daune, pe cale separată, nu este împiedicata de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Se arată în decizia pronunțata în recurs în interesul legii că, potrivit art.1381 alin. 3 din Codul civil din 2009, dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Susține apelantul că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de OUG nr.71/2009 care în cuprinsul art.l alin.3 prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
In aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1531 alin.l și 2 teza întâi și art. 1535 alin.l din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o suma de bani nu este plătită la scadența, creditorul are dreptul la daune moratorii tara a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Decizia nr.2 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție reține că pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului este ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediata prin măsura prevăzuta de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând in actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Insa principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu daca face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forța majora, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străina, care nu-i poate fi imputata”
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate conform hotărârilor judecătorești menționate în cererea de chemare în judecată, începând cu data pronunțării titlurilor executorii și până la data plății efective.
Prin motivele de apel, pârâtul M. JUSTIȚIEI a susținut că reclamanții-intimați au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune interese (daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar a prevăzut la art. II alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin.(1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
Așadar, susține apelantul, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
Potrivit art. 1088 din Codul civil: „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele - interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Consideră apelantul că în speța dedusă judecății, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune, „având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutare obligației de plată)…", astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale, din 10.03.2010.
Pe de altă parte, susține apelantul, în cauză sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit cărora „debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 304/04.02.2009 se statuează în mod expres că doar în materie comercială ( astfel cum era reglementată la data pronunțării acestei soluții ) este permis cumulul daunelor interese compensatorii și daune moratorii astfel, „a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii....". per a contrario, în raporturile de drept civil, dreptul muncii, nu este permis cumulul.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, apelantul arată că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează: „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
Prin urmare, susține apelantul, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
A mai arătat apelantul că, pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, C. constată următoarele:
Având în vedere că prin cererile de apel, reclamanții T. V., T. A. A. ȘI F. I. au formulat critici cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, C. va proceda la analizarea acestor apeluri laolaltă.
Sub aspectul criticii raportat la excepția prescripției, în analiza acesteia se va stabili mai întâi legea de drept substanțial aplicabilă în cauză și în acest context C. reamintește că, potrivit art. 6 alin. 4 Cod civil și art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-a instituit.
La rândul său, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 pronunțată cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii (decizie obligatorie pentru instanțe), a statuat, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
În speța pendinte, raportat la momentul rămânerii irevocabile a hotărârilor prin care au fost acordate drepturile pentru a căror neachitare a fost formulată cererea de acordarea a dobânzilor, C. reține că legea aplicabilă prescripției extinctive este Decretul nr. 167/1958, iar art. 3 alin. 1 din actul normativ invocat reglementează cu caracter general un termen de prescripție de 3 ani.
Prin art.1 alin.2 și art.12 din Decretul nr. 167/1958 legiuitorul român a consacrat două principii – cel al prescripției dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu dreptul principal, respectiv, cel conform căruia se stinge printr-o prescripție distinctă dreptul la acțiune pentru fiecare prestație, în situația obligațiilor cu executare succesivă.
Practica judecătorească și literatura de specialitate au statuat, în mod constant, că dobânzile de întârziere fiind prestații succesive în sensul art.12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, nu se poate da eficiență juridică susținerii apelanților-reclamanți, în sensul că a operat o întrerupere a cursului prescripției, atâta timp cât prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr. 230/2011 s-a reglementat doar procedura de plată eșalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ceea ce nu poate fi asimilat recunoașterii a însăși dreptului ce se prescrie.
Se impune a se face precizarea, că sub acest aspect, instanța supremă a fost sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie civilă în legătură cu modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 16 lit. a și b și art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la dispozițiile OUG nr. 71/2009 . Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ /HP/C, a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești – Secția I civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și a stabilit că „ Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Pe de altă parte C. nu poate avea în vedere nici susținerile apelantului pârât în sensul că dreptul la acțiune era în totalitate prescris tocmai fiind caracterul succesiv al prestațiilor, fiecare din acestea stingându-se printr-o prescripție separată.
Raportând aceste considerații generale la speța pendinte C. apreciază că dreptul la acțiune nu este prescris pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, așa cum în mod corect a apreciat și tribunalul atunci când a admis excepția de prescripție doar pentru intervalul anterior datei de 11.04.2011.
Având în vedere argumentele expuse în precedent, precum și decizia mai sus menționată, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 521 alin.3 din N.C.P.C. instanța apreciază ca fiind nefondate, criticile formulate de apelanți cu privire la rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune de către T. Dâmbovița.
Referitor la apelul declarat de M. Justiției, C., constată că acesta vizează aspecte privind condițiile acordării dobânzii legale pentru sumele cuprinse în titluri executorii față de dispozițiile OUG nr. 71/2009 și ale Legii nr. 230/2011, faptul că acestea nu puteau fi acordate în condițiile în care se dispusese reactualizarea sumelor datorate, precum și împrejurarea că aceste creanțe nu erau exigibile.
Problema ce se cere a fi tranșată în cauza dedusă judecății se referă la existența prejudiciului și la natura acestuia, respectiv la îndreptățirea reclamantului de a obține reparație sub forma daunelor interese moratorii și dacă acestea constau doar în actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, așa cum susțin apelanții, ori în dobânda legală, înțeleasă separat de actualizarea la inflație, așa cum susțin reclamanții.
Potrivit art.1535 din Noul Cod civil – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.”
Fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului (al reclamantului) la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial. O astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Ca atare, nu pot fi primite susținerile potrivit cărora dobânzile legale pot fi acordate doar în materie comercială.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadenta, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. retine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru creanțele inițiale reprezentând drepturi salariale stabilite prin hotărâre judecătorească reclamanții au un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu a fost eșalonată independent de voința reclamanților, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că respectivele creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, așa cum susține apelantul cu motivarea că în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, iar executarea ei se poate cere numai după împlinirea lui.
În cauză nu este vorba de o astfel de creanța la care face referire apelantul, deoarece creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar aceste hotărâri pronunțate în materia conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art. 289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că ele de la data pronunțării au devenit certe, lichide și exigibile. Creanțele reclamantului constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârilor judecătorești.
Referitor la susținerea potrivit căreia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifica și dobânda legala, se constată că prin neexecutarea integrală a creanțelor la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă, atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care este îndreptățit reclamantul pentru neexecutarea integrala a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație. Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul reparației prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamanților, se cuvin acestora ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
În acest context, nimic nu susține apărarea pârâtului, în sensul că singura modalitate de daună moratorie cuvenită reclamanților și recunoscută de lege ar fi actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial, potrivit art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, căci o astfel de interpretare nu numai că nu este afirmată de legiuitor, dar ea are la bază un sofism judiciar, dat de extragerea unei concluzii, pornind de la o premisă ce a fost eronat restrânsă, ceea ce, în plan juridic, se exprimă prin excluderea greșită a ideii de daune interese din formularea textului art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, care nu afirmă nimic despre posibilitatea ori interdicția de a cere, separat de actualizare, dobânzile legale, ca daune moratorii, tocmai pentru că cele două instituții nu se confundă între ele.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv de apel fiind nefondat.
Dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului (existența unei ordonanțe de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea reclamantului la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, acest act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației), indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți.
În niciun caz acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale (condițiile răspunderii civile au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior).
De altfel, se impune a se face precizarea că prin decizia civilă nr. 2/17 februarie 2014, pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesului legii în ceea ce privește acordarea de dobânzi în spețele de acest gen s-a stabilit de Î.C.C.J. că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Prin urmare, reclamanții, în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar ei datorită actelor normative menționate în precedent au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Soluția de obligare a apelantului la plata dobânzii se impune având în vedere și faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență a guvernului, fără acordul reclamanților creditori, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În raport de toate aceste considerente, C. apreciază că nu pot fi primite criticile apelanților, motiv pentru care în temeiul art. 480 alin. 2 NCPC, va respinge apelurile ca nefondate, menținând ca legală sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții T. V., T. A. A. ȘI F. I., prin reprezentant T. V.-ales în conformitate cu art. 202 NCPC- cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C. de A. Pitești, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr.1209 pronunțată la 13 octombrie 2014 de T. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și T. ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., nr. 7, județul Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMI
Tehnored.PJ
8 ex / 27.05.2015
j.f. M. M.
d.f._ T. Dâmbovița
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 592/2015.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 599/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
