Plângere contravenţională. Sentința nr. 2977/2013. Judecătoria FĂGĂRAŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2977/2013 pronunțată de Judecătoria FĂGĂRAŞ la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 4182/226/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2977/2013
Ședința publică din 10 septembrie 2013
JUDECĂTOR: Boștean O. M. L.
GREFIER: A. C. D.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile formulată de petenta ., cu sediul în ., jud. B., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6 București, având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost reținută spre soluționare la termenul din 03 septembrie 2013, iar încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub numărul_, petenta . a solicitat anularea proceselor-verbale ., nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRI și ., nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, anularea măsurii de sancționare. În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
Petenta a arătat că, motivele pentru care înțeleg să conteste procesele verbale sunt următoarele: nu se arată împrejurările care au servit la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite pentru care se percepe tariful de despăgubire, respectiv 96 euro, lipsa semnăturii agentului constatator conform art.17 din Ord.2 din 12.07.2001, au fost sancționați de două ori pentru aceeași contravenție.
Prin încheierea din 21.05.2013 s-a scos cauza de pe rolul Judecătoriei Cornetu, spre competentă soluționare Judecătoriei F..
Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 750 lei, pentru contravenția prevăzută de art.8 alin.1 din OG. nr.15/2002, modificată și completată și despăgubiri de 96 EURO.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data 21 august 2012, proces verbal necontestat de petentă, aceasta a fost sancționată cu amendă de 750 lei pentru aceeași faptă .
S-a reținut, în fapt, că la data de 20.08.2011, a fost depistat pe autostrada A2 KM 12+450 . Glina jud. Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând ., care a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă pentru care proba se face cu fotografia cu numărul de identificare indicat în procesul verbal. De asemenea prin procesul verbal . nr._ s-a reținut că, la data de 21.08.2011, a fost depistat pe autostrada A2 KM 12+450 . Glina jud. Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând ., care a circulat fără a deține rovinietă valabilă, faptă pentru care proba se face cu fotografia cu numărul de identificare indicat în procesul verbal.
Potrivit art.9 alin.3 din OG nr.15/002„ În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”. Ori așa cum a făcut dovada petenta, aceasta a fost sancționată la interval de numai o zi cu sancțiunea contravențională a amenzii. De asemenea tot în intervalul prevăzut de lege, petenta a mai fost sancționată pentru aceleași contravenții pentru care s-a făcut dovada că fie au fost achitate amenzile fie procesele verbale au fost contestate ( fila 17, 18 dosarul Judecătoriei Cornetu )
Față de considerentele ce preced, instanța apreciază că plângerea formulată de petenta . este întemeiată, urmând a fi admisă .
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul în ., jud. B., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6 București, și în consecință:
Anulează procesul - verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6 București, prin care a petenta sancționată cu amendă contravențională în sumă de 750 lei, pentru contravenția prevăzută de art.8 alin.1 din OG. nr.15/2002, modificată și completată și despăgubiri de 96 EURO și procesul – verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 31.01.2012 de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6 București, prin care petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 750 lei, pentru contravenția prevăzută de art.8 alin.1 din OG. nr.15/2002, modificată și completată și despăgubiri de 96 EURO.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2013.
JUDECĂTOR GREFIER
Boștean O. M. L. A. C. D.
Red. BOML. – 27.09. 2013
Tehnored. ACD 4 ex.
30.09.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 621/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 542/2013.... → |
|---|








