Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1621/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1621/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 3773/40/2013
Dosar nr._ Litigiu de muncă
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1621
Ședința publică din 27 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. G. M. D.
La ordine judecarea litigiului de muncă privind pe reclamantul Baluș S., domiciliat în B., .. 6, ., . F. de S. B., cu sediul în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat G. D., lipsind apărătorul pârâtei.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul acțiunii, că procedura de citare este legal îndeplinită și că dosarul se află la primul termen de judecată.
Instanța constată că în cadrul procedurii preliminare pârâta a depus la dosar întâmpinare, însoțită de înscrisuri.
Ulterior, la data de 8 octombrie 2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care arată că renunță la excepția prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare prin Decizia nr. 64 din 25 iunie 2013.
Se constată că prin intermediul registraturii domnul avocat B. D. a depus la dosar cerere prin care solicită un termen întrucât nu poate asigura prezența în instanță la această dată.
În temeiul art. 131 NCPC, instanța pune în discuție din oficiu competența de soluționare a cauzei.
Avocatul prezent arată că instanța este competentă să soluționeze prezentul litigiu.
În temeiul art. 266 Codul muncii, instanța stabilește că îi revine competența de a judeca prezenta cauză.
În temeiul art. 227 NCPC instanța dă îndrumări pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă.
Apărătorul prezent arată că nu este posibilă o astfel de rezolvare a litigiului.
Instanța încuviințează probele cu înscrisurile deja depuse la dosar și se constată că prin întâmpinare pârâta a cerut încuviințarea probei cu martorii H. C., Ț. I., R. F. iar prin acțiune reclamantul a cerut proba cu martorii H. I. M., S. P., C. F. și N. B. R..
Apărătorul reclamantului arată că se opune la audierea martorilor propuși de pârâtă întrucât au întocmit procese-verbale și alte înscrisuri referitoare la situația de fapt în discuție și a căror veridicitate o contestă, astfel încât, declarația acestora nu poate fi una obiectivă,ci părtinitoare.
Având în vedere că pârâta s-a opus la audierea martorilor H. I. M., C. F. și S. P., instanța va admite proba, urmând ca apărătorul reclamantului să depună în timp util lista cu indicarea numelui martorului.
De asemenea, admite proba cu martorul Ț. I. pentru pârâtă care va fi citat la sediul Filarmonicii B., teza probatorie vizând situația de fapt și prezența la serviciu în perioada martie – aprilie 2013.
Avocatul reclamantului solicită ca pârâta să depună la dosar în original și în copie condica de prezență pentru lunile martie – aprilie 2013.
De asemenea, se pune în discuție proba video solicită de partea adversă.
Apărătorul contestatorului arată că se opune la această probă, fiind o probă neautorizată, ar putea fi imagini tăiate și care ar favoriza partea adversă.
Instanța prorogă discuția cu privire la proba video, până la data la care vor fi audiați martorii, dispunând a se trimite adresă către pârâtă pentru a depune la dosar condica de prezență.
Din oficiu, instanța pune în discuție necesitatea ca apărătorul reclamantului să depună dovezi privind comunicarea către director cât și presei a voinței de a-și continua activitatea, după cum se susține prin referatul depus la dosar.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească în privința deciziei de sancționare, rămânând în discuție capătul de cerere privind plata drepturilor salariale reținute pentru luna aprilie 2013.
Din oficiu se pune în discuție necesitatea disjungerii acestui capăt de cerere și înregistrarea sub un nou număr de dosar.
Avocat G. D. arată că nu se opune la această măsură.
Instanța dispune disjungerea și înființarea unui noi dosar în care se va administra în continuare proba testimonială și cu înscrisuri.
Se acordă cuvântul asupra excepției nulității absolute a deciziei de concediere.
Avocat G. D. solicită admiterea excepției consideră că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută fiind încălcate dispozițiile art.252 alin.2 lit.b și c din Codul muncii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. Arată că potrivit acestui text de lege, decizia trebuie să cuprindă prevederile din statutul personal, din regulamentul intern, din contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate precum și motivele care au stat la baza emiterii deciziei.
De asemenea, nu s-au trecut în decizie motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamant în timpul cercetării disciplinare prealabile. Consideră că decizia a fost emisă cu încălcarea tuturor acestor prevederi imperative prevăzute de lege.
Arată că deși reclamantul s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă la care a fost convocat și a răspuns la întrebările comisiei, a dat note explicative, cu toate acestea, în mod tendențios în cuprinsul deciziei s-a trecut că nu ar fi dat curs invitației de a fi prezent în fața Comisiei de etică și disciplină, lucru care nu este adevărat.
Condițiile de formă ale unei decizii de sancționare sunt în mod expres imperativ Și limitativ prevăzute de lege nefiind permis angajatorului să treacă peste motivarea în drept a deciziei, și să nu indice expres care sunt acele articole, temeiuri din contractul individual sau din regulamentul intern ce ar fi fost încălcate.
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de muncă de față:
La data de 17 iulie 2013 pe rolul Tribunalului B. – Secția I civilă, sub nr._ a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamantul Baluș S. în contradictoriu cu pârâta F. de S. B. prin care a solicitat să se dispună:
- nulitatea absolută a Deciziei nr.64/25 iunie 2013;
- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 64/25 iunie 2013 ca nelegale și netemeinice;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce i-au fost reținute în mod abuziv în luna aprilie 2013
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că, în fapt, este angajat pe perioadă nedeterminată la F. de S. - B., din anul 2006, având o vechime neîntreruptă de 7 ani, perioadă în care a activat pe funcția de artist instrumentist vioră și nu a fost sancționat disciplinar niciodată.
În luna decembrie 2012 au apărut tensiuni între angajații Filarmonicii și managerul Filarmonicii datorită politicii personale pe care acesta a adoptat-o în exercitarea mandatului său, respectiv pentru luarea unor decizii fără consultarea și fără acceptul Consiliului de Administrație și al Consiliului Artistic. Or, aceste politici personale ale managerului au avut ca scop și finalitate cheltuirea nejustificată a fondurilor instituției în scop personal.
Pe fondul tensiunilor existente, managerul instituției nu ar fi acționat pentru aplanarea lor, ci a procedat la luarea unor decizii nejustificate, în mod unilateral, decizii de natură să împiedice desfășurarea normală a activității lor.
Tot mai mulți colegi ai săi, angajați ai Filarmonicii de S. și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care managerul instituției a gestionat fondurile acesteia, fapt ce a fost făcut cunoscut și Primăriei B..
Iar la solicitările lor, Primăria B. a constituit comisii de control care au ajuns la concluzii diferite.
La data de 16 mai 2013 i s-a comunicat Decizia 28/16 mai 2013 prin care a fost sancționat disciplinar cu Avertisment scris, pentru lipsa de la serviciu în perioada 19.03.2013 – 22.03.2013.
Din cuprinsul deciziei a aflat că managerul instituției a reținut în sarcina sa faptul că la data de 19.03.2013 ar fi părăsit în mod nejustificat sala în timpul repetițiilor, la îndemnul domnului P. G. - concert maestru - că ar fi lipsit și la repetiția din data de 20.03.2013, și din acest motiv s-ar fi anulat concertul programat pentru data de 22.03.2013 și că ar fi refuzat să participe la concertul din data de 22.03.2013.
Această decizie a fost contestată de instanță.
Ulterior, i s-a comunicat Decizia nr. 64 din 25 iunie 2013 prin care a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 2 luni și care constituie obiectul prezentei contestații.
Reclamantul a subliniat însă că nu a săvârșit nici fapta imputată prin această ultimă decizie care mai mult ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 252 alin. (2) lit. b) și c) din Codul muncii, nefiind indicate prevederile din statutul personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil ce ar fi fost încălcate.
De asemenea, în decizie nu au fost cuprinse motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile.
În realitate, ar fi dat curs convocării și s-a prezentat în fața Comisiei de Etică și Disciplină unde a dat și o notă explicativă dar la care decizia contestată nu face nici o referire.
Totodată, s-a invocat excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, însă ulterior, înainte de primul termen de judecată, reclamantul a renunțat la aceasta.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus înscrisuri.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 252 alin. 5 din Codul Muncii.
Pârâta F. de S. B. a depus întâmpinare la data de 24 septembrie 2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția nulității absolute a deciziei nr. 64 a solicitat respingerea ca neîntemeiată, decizia fiind întocmită cu respectarea tuturor prevederilor imperative ale legii în condițiile în care din conținut reiese cu claritate abaterea disciplinară pentru care a fost aplicată sancțiunea: neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu consecințe negative asupra activității instituției unde este angajat, respectiv refuzul nejustificat de a participa la repetiția generală din data de 29 martie 2013; refuzul nejustificat de a participa la concertul din 29 martie 2013; refuzul nejustificat de a participa la activitatea artistică a Filarmonicii în perioada 01 – 5.04.2013 ca urmare a suspendării unilaterale a activității pentru o perioadă nedeterminată.
Reclamantul ar fi solicitat anularea deciziilor de sancționare fără a preciza și contextul în care, prin propriile acte și acțiuni individuale a încălcat în mod voit obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul individual de muncă, nerealizându-și norma individuală de muncă astfel încât consecința a fost diminuarea drepturilor salariale proporțional cu numărul de zile în care, deși prezent formal la serviciu, obligațiile stabilite de angajator și acceptate prin semnarea contractului individual de muncă nu au fost îndeplinite.
Or, angajatorul are dreptul consacrat de legiuitor în art. 247 Codul muncii, de a aplica o sancțiune disciplinară direct proporțională atât cu gravitatea faptei cât și cu efectele acesteia asupra funcționării instituției unde este angajat.
Analizând susținerile părților în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și de probele administrate, instanța reține următoarele:
Reclamantul Baluș S. este angajatul pârâtei F. de S. B. în funcția de artist instrumentist, iar prin Decizia 64/25.06.2013 reducerea salariului de bază cu 5% pentru 2 luni.
În temeiul art. 248 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției nulității absolute a deciziei de sancționare întrucât eventuala admitere a acesteia face inutilă administrarea de probe noi și cercetarea fondului cauzei.
Conform art. 252 lit. b și c din Codul muncii: (1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea”.
Or, instanța constată că în speță angajatorul nu a indicat nici un temei juridic al încadrării ca abateri disciplinare a faptelor imputate reclamantului.
Astfel, în preambulul deciziei de sancționare sunt enumerate numai referatele care au stat la baza declanșării cercetării disciplinare și situația de fapt reținută, fără a se indica concret care sunt prevederile legale ori din contractele de muncă sau din statut și regulament, ce au fost încălcate.
În acest sens, Curtea Constituțională printr-o . decizii (dintre care ,cu titlu de exemplu, deciziile 136/2004, 319/2007 și 608/2007) respingând excepția de neconstituționalitate a disp. art. 268 alin.2 Codul muncii, (actual art.252) a statuat:„Condițiile de formă și de conținut ale actului prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum și pentru a avea suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse. Aceste exigențe sunt justificate, în mod special, în cazurile în care încetarea raportului juridic de muncă se dispune ca o măsură de sancționare disciplinară.”
„Mențiunile și precizările pe care trebuie să le cuprindă decizia sunt absolut necesare pentru ca salariatul sancționat să-și poată pregăti, organiza și exercita apărarea, dar și instanței judecătorești, chemată să hotărască în privința legalității și a temeiniciei măsurii contestate. Completarea deciziei cu toate datele prevăzute de textul de lege nu produce nicio dificultate pentru angajator, cerându-i doar atenție și responsabilitate.”
Instanța consideră că, prin instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului, se reflectă expresia principiului statului social și al dreptății instituit prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României.
Acest principiu se oglindește și în dispozițiile art. 8 Codul muncii, potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.
Or ,nulitatea prevăzută de art. 252 alin. (2) Codul muncii are caracterul unei nulități exprese, fiind prevăzută anume de lege.
În cazul nulității exprese, legea instituie o prezumție juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumției nu trebuie să dovedească faptul vătămării ,ci doar neobservarea formelor legale.
Iar caracterul normei legale în discuție (art.252) este imperativ,astfel încât încălcarea atrage indubitabil sancțiunea nulități absolute.
Prin urmare, trimiterea făcută de pârâtă în cuprinsul deciziei, la sesizări și referate, nu are nici o relevanță față de dispozițiile legale care prevăd, strict și imperativ, care sunt elementele obligatorii ale unei decizii.
Arătarea abia cu ocazia formulării întâmpinării, a dispozițiilor contractuale pretins încălcate, nu complinește omisiunea angajatorului întrucât, fiind vorba de o nulitate absolută, nerespectarea cerințelor de formă ad validitatem, nu poate fi acoperită prin confirmare.
În ceea ce privește prevederile art.252 alin.2 lit.(c) din Codul muncii de consemnare a motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, instanța constată că din nota explicativă aflată la dosar rezultă că reclamantul s-a prezentat la cercetarea disciplinară.
Or, în cuprinsul deciziei nu au fost menționate expres argumentele pentru care nu s-au luat în considerare apărările formulate de către acesta.
În baza celor reținute mai sus, tribunalul constată că Decizia nr. 64 este lovită de nulitate absolută întrucât nu au fost respectate prevederile exprese ale art.252 alin.2 lit.b și c din Codul muncii în ceea ce privește condițiile de formă ale actului, motiv pentru care va fi admisă excepția nulității absolute a deciziei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată renunțarea reclamantului Baluș S. la judecata excepției prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare prin Decizia nr.64 din 25.06.2013.
Admite acțiunea formulată de reclamantul Baluș S., domiciliat în B., .. 6, ., . cu pârâta F. de S. B., cu sediul în ..
Admite excepția nulității absolute a Deciziei de sancționare disciplinară nr. 64 din 25.06.2013 emisă de pârâta F. de S. B. privind pe reclamant și, pe cale de consecință constată nulă decizia sus menționată.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B..
II. Disjunge judecata capătului de cerere privind plata drepturilor salariale reținute pentru luna aprilie 2013 și dispune înființarea unui nou dosar pentru care fixează termen de judecată la data de 22.01.2014 pentru când se vor cita părțile .
Se vor audia martorii încuviințați și se va depune condica de prezență în original și în copie precum și înscrisuri privind dovada comunicării de către reclamant către presa locală și către directorul filarmonicii a continuării activității potrivit memoriului depus la f 13 dosar.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./6.01.2014
Dact. D.U.
EX. 4/ 7.01.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 623/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Conflict de muncă. Sentința nr. 434/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
