Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 418/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 418/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 418/2015
DOSAR NR._ acțiune în răspundere patrimonială
ROMANIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 418
Ședința publică din 7 aprilie 2015
Președinte – L. L.
Asistenți - P. E.
Judiciari - C. D.
Grefier - U. D. – G.
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre reclamanta . cu sediul în satul Lișna, . cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură P. M. din B., ., . R. N. G. din satul Lișna, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru societatea reclamată avocat P. M. și pârâta asistată de avocat Ț. V..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se evidențiază părțile, obiectul pricinii și că dosarul se află la al șaselea termen de judecată.
Se constată că prin intermediul registraturii avocat Ț. V. a depus la dosar cerere prin care solicită reducerea onorariului pentru expert la 1500 lei întrucât suma indicată în decont este exagerată în raport de timpul acordat de expert pentru efectuarea expertizei.
Totodată, a depus obiecțiuni la raportul de expertiză.
Întrebat fiind, avocat Ț. V. arată că reclamanta solicită compensarea drepturilor salariale neridicate și a indemnizației de concediu.
Instanța pune în discuție cererea de reducere a onorariului și obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză.
Avocat Ț. V. solicită reducerea onorariului pentru expert la limita sumei de 1500 lei.
Avocat P. M. arată că lasă la aprecierea instanței incidentul procedural intervenit. Arată că expertul a răspuns punctual la toate obiectivele formulate de ambele părți și că obiecțiunile formulate au caracter de concluzii scrise.
Instanța respinge obiecțiunile formulate de pârâtă, întrucât expertul a indicat în raportul de expertiză drepturile salariale neridicate, contravaloarea lemnelor și a produselor perisabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă părților cuvântul asupra fondului pricinii.
Avocat P. M. solicită admiterea în parte a acțiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Arată că este de acord cu compensarea drepturilor salariale ce se vor scădea din cuantumul prejudiciului și cu obligarea pârâtei la plata diferenței.
Avocat Ț. V. solicită respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Solicită să se scadă din suma stabilită ca lipsă în gestiune la inventar contravaloarea lemnelor cu care pârâta a asigurat încălzirea locației în anii 2011,2012,2013 și 220 lei, contravaloarea materialelor de construcție și a manoperei necesare pentru construcția treptelor din fața magazinului, drepturile salariale pentru lunile decembrie 2012, ianuarie 2013 și a sumei recuperată de la datornici.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 23.07.2014 reclamanta S.C.C. . solicitat obligarea pârâtei R. N. G. la plata:
-sumei 8407 lei reprezentând lipsă în gestiune constatată la inventarul de predare-primire din data de 7.01.2013;
-cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că pârâta a fost angajată la societate cu contract individual de muncă, în calitate de gestionară la magazinul din . data de 21.01.2013 când i-a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă.
La data de 7.01.2013 s-a efectuat inventarierea gestiunii condusă de pârâtă și în urma valorificării inventarului s-ar fi constatat o lipsă de 8407 lei pe care pârâta nu a mai recunoscut-o și a refuzat să o achite.
De asemenea, deși a încercat stingerea litigiului pe care amiabilă - respectiv prin mediere- pârâta nu a fost de acord,trimițând-o inițial pe mama sa și ulterior refuzând să se prezinte.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.270-275 din Codul Muncii și pe dispozițiile Legii nr. 22/1969.
În dovedirea susținerilor sale a solicitat administrarea probei cu înscrisuri pe care le-a depus în copie la dosar,expertiză contabilă și martori
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii argumentând că într-adevăr, a avut calitatea de gestionară la magazinul aparținând societății reclamante, însă nu ar fi avut cunoștință de faptul că i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă prin decizia din 21.01.2013 care nu i-ar fi fost comunicată.
Aceasta a infirmat vinovăția sa în legătură cu lipsa în gestiune constatată la inventarul din 7.01.2013 motivând că această lipsă s-ar fi produs din culpa exclusivă a angajatorului care ar fi introdus în gestiune marfă fără factură, care îi era predată pe foi A4 și nu pe formulare, și pe care ulterior a decontat-o concubinei administratorului cu banii din casă.
A mai susținut pârâta că nu i-ar fi fost scăzute din gestiune contravaloarea produselor necesare asigurării curățeniei la locul de muncă, suma de 800 lei reprezentând costul lemnelor cu care încălzea locația, suma de 200 lei reprezentând contravaloarea materialelor de construcție și a manoperei pentru construcția unor trepte la . pe care le-a luat din gestiune și de care nu s-ar fi ținut cont la valorificarea inventarului.
Pârâta a arătat că la un alt inventar, efectuat la data de 7.11.2011 ar fi preluat de la gestionara T. P. cantitatea de 10,800 kg de brânză de oi(produs introdus fără factură și provenind de la ferma administratorului) pe care nu a putut-o vinde fiind stricată și care de asemenea, nu i-ar fi fost scăzută din gestiune, valoarea acesteia fiind de aproximativ 220 lei.
Totodată ,a recunoscut că a dat marfă și pe datorie, dar numai după ce în prealabil ar fi avut acordul verbal al administratorului, însă sumele recuperate de la datornici potrivit monetarelor nr. 159/8.01.2013 și nr. 160/14.01.2013 în cuantum de 4100 lei și respectiv 3076 lei nu ar fi fost scăzute din gestiune.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.
S.C.C. . depus răspuns la întâmpinare arătând că decizia de desfacere a contractului de muncă ar fi fost comunicată pârâtei prin poștă, dar că ulterior desfacerii contractului de muncă aceasta ar mai fi încasat sume de la o parte din datornici, pe care nu le-ar fi depus la caseria societății.
S-a mai confirmat că salariile pe luna decembrie 2012 și ianuarie 2013 nu au fost ridicate de pârâtă deoarece aceasta ar fi vândut marfă pe datorie rudelor sale și ar fi consimțit ca drepturile bănești să rămână în contul datoriei.
Prin înscrisul depus la filele 198-199 dosar ,pârâta și-a completat întâmpinarea și a făcut unele precizări legate de activitatea sa la societate în raport cu dispozițiile Legii nr. 22/1969, apreciind că nu ar fi avut calitatea de gestionară atâta timp cât angajatorul nu i-a emis o decizie de numire în acest sens și nu i-a constituit garanție materială.
A mai susținut că pentru marfa dată pe datorie ar fi avut acordul administratorului, chiar dacă acest acord nu a fost exprimat în scris ci doar verbal,acest procedeu asigurând încasări mai mari în perioada în care se plăteau salariile, pensiile și alocațiile.
Pârâta și-a exprimat acordul pentru proba cu expertiza contabilă și a solicitat si interogatoriul administratorului reclamantei.
La data de 7.01.2015 pârâta a depus la dosar o cerere reconvențională prin care a solicitat anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă,reintegrarea pe postul deținut anterior, plata salariului de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării efective pe post, actualizarea sumelor datorate în funcție de indicii de inflație și dobânda legală.
Față de aceasta reclamanta a invocat tardivitatea formulării cererii, iar instanța prin Încheierea din 29.01.2015, în temeiul disp.art.209 (4) din codul de procedură civilă a constatat decăderea pârâtei R. G. din dreptul de a formula cererea reconvențională, respingând-o ca tardivă.
Instanța a admis proba cu expertiză contabilă numind expert pe doamna Aniculăiesei I., căreia i-au fost comunicate obiectivele formulate de părți.
Analizând probele administrate în cauză precum și dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele.
Pârâta a lucrat ca gestionară la societatea reclamantă în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată(fila 10 dosar), cu normă întreagă, începând cu data de 15.12.2011, la punctul de lucru din satul Lișna,., având detaliate atribuțiunile de serviciu în fișa postului primită sub semnătura la data de 17.12.2011(fila 204 dosar).
Angajarea ca gestionară s-a făcut în baza cererii depusă de pârâtă la data de 8.11.2011(fila 205 dosar) și acceptată de administratorul societății reclamante.
Gestiunea a fost preluată de pârâtă în baza inventarului de predare –primire efectuat în perioada 2.11.2011-5.11.2011 (filele273-317 dosar) de la gestionara T. P..
Începând cu data de 7.01.2013 gestiunea condusă de reclamantă a fost supusă inventarierii, aceasta semnând declarația de început de inventar fără obiecțiuni(fila 228 dosar) și recunoscând ulterior, în declarația de sfârșit de inventar(fila 231 dosar), că toate bunurile aflate în gestiune au fost inventariate prin numărare, măsurare, cântărire, bucată cu bucată și că nu are nici o obiecție cu privire la operațiunea de inventariere.
Comparând modul în care angajatorul a valorificat inventarul din 7.01.2013, în sensul stabilirii diferenței dintre fapticul inventariat în magazin și scripticul din evidența contabilă detaliat în înscrisurile depuse la filele 207-211 dosar ,precum și cu rezultatul stabilit de expertă cu privire la acest aspect, instanța reține că diferența dintre cele două rezultate este nesemnificativă.
Aceasta întrucât, elementele care au stat la baza stabilirii rezultatului final al inventarului din 7.01.2013, respectiv:
-soldul inițial faptic la marfa existentă în gestiune la 3.-11.2011;
-total intrări marfă în perioada 3.11.2011-7.01.2013;
-total ieșiri de marfă în perioada 3.11.2011-7.01.2013;
-soldul final scriptic la marfa existentă în gestiune la data de 7.01.2013;
-soldul final faptic la marfă existent în gestiune la data de 7.01.2013,au fost ca și cuantum aceleași, atât în situația întocmită de reclamantă cât și în cea stabilită de expertă.
Rezultatul final al inventarului din 7.01.2013 stabilit prin expertiză a evidențiat un minus în gestiune de_,97 lei, ca diferență între scriptic și faptic, din care experta a scăzut suma de 1485,76 lei contravaloarea mărfii expirate și al cărei cost nu a fost imputat pârâtei, precum și suma de 1454 lei( 530 lei salariu pentru decembrie 2012 +344 lei salariu pentru ianuarie 2013+580 lei indemnizație concediu pentru anii 2011,2012,2013), rezultând o diferență de recuperat de 8452,21 lei.
Experta a concluzionat în sensul că vina pentru acest prejudiciu aparține în exclusivitate pârâtei și s-a datorat neglijenței în exercitarea sarcinilor și responsabilităților care îi reveneau conform fișei postului.
Obiecțiunile pâtâtei cu privire la expertiză și detaliate în înscrisurile de la filele 82-83 dosar au fost în parte înlăturate de instanță, deoarece pârâta nu poate invoca în apărate propria culpă.
Astfel, independent de existența sau inexistența unei decizii de numire în funcția de gestionară a pârâtei răspunderea pentru lipsa în gestiune îi revine în exclusivitate,întrucât, pe de o parte, contractul individual de muncă semnat de aceasta indică la punctul E funcția de vânzător, iar pe de altă parte, potrivit art.31 din Legea nr. 22/1969 :,, Angajatul care primește, păstrează și eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înțelesul articolului 1 răspunde integral, aplicându-i-se în mod corespunzător prevederile prezentului capitol”.
Așadar, nu nominalizarea expresă ca și gestionară atrage răspunderea persoanei pentru lipsa în gestiune, ci efectuarea operațiunilor de primire,păstrare și eliberare de bunuri, situație în care s-a aflat pârâta și care nu a fost negată de aceasta.
De asemenea, inexistența garanției materiale nu înlătură calitatea de gestionară în fapt și nici răspunderea patrimonială a pârâtei, deoarece Legea nr. 22/1969 a prevăzut constituirea garanției materiale ca un beneficiu în favoarea angajatorului, ca o măsură de prevedere în vederea acoperii cu prioritate a eventualelor pagube aduse patrimoniului său.
Contrar celor susține de pârâtă, instanța reține că pentru inventarul din 7.01.2013 reclamanta a emis decizia de numire a comisiei de inventariere nr. 7/4.01.2013(fila 206 dosar) și, chiar dacă nu ar fi emis o asemenea decizie, atâta timp cât inventarul a fost efectuat de persoane competente și a fost însușit de pârâtă prin semnătură fără obiecțiuni ,nu înlătură lipsa în gestiune stabilită la acea dată.
În mod corect a arătat experta că potrivit Normei privind limitele admisibile de perisabilitate la mărfuri în procesul comercializării, aprobate prin H.G. 831/2004 ,, societatea poate hotărî acordarea de perisabilități, în limitele legale,potrivit unui indice în funcție de tipul de marfă comercializată, doar în situația în care aceste scăzăminte au loc și sunt justificate și evidențiate în documente legal întocmite”, însă evidența contabilă a mărfurilor intrate și ieșite fiind una global valorică nu se poate stabili cu exactitate,,în volumul vânzărilor, tipul de marfă vândută, astfel încât să se poată aplica coeficientul corespunzător al perisabilității”.
Pârâtei îi revenea însă obligația legală stabilită prin art.5 din H.G. nr. 2230/1969:,, Gestionarul este obligat ca la primirea bunurilor sa controleze dacă acestea corespund datelor înscrise în actele însoțitoare, sa identifice viciile aparente și sa semneze de primirea bunurilor.
Gestionarul va cere în scris conducătorului unității să-i asigure asistența tehnica de specialitate atunci când primește bunuri având caracteristici pentru a căror verificare nu posedă cunoștințele necesare și nu este constituită o comisie de primire potrivit dispozițiilor legale privind circulația mărfurilor între organizațiile socialiste”.
Mai mult, potrivit art. 9 din același act normativ:,, Gestionarul este obligat sa comunice, în scris, conducătorului unității:
a) plusurile și minusurile din gestiune, de care are cunoștința;
b) cazurile în care constată ca bunurile din gestiune sunt depreciate, degradate, distruse sau sustrase, ori există pericol de a ajunge în asemenea situații;
c) cazurile în care stocurile de bunuri aflate în gestiunea sa au atins limitele cantitative maxime sau minime;
d) stocurile de bunuri fără mișcare, cu mișcare lenta sau greu vandabile.
Situațiile de la literele a și b vor fi comunicate în termen de 24 ore din momentul în care gestionarul are cunoștința de acele situații, iar cele de la literele c și d în termenele stabilite de conducătorul unității”.
Însă, din nici un înscris depus la dosarul cauzei nu rezultă că pârâta a respectat dispozițiile legale enunțate în precedent, astfel încât,constatarea făcută de expertă este corectă.
Și susținerea pârâtei referitoare la faptul că ar fi vândut marfă pe datorie în baza acordului verbal al administratorului societății a fost înlăturată de instanță, întrucât, pe de o parte, un asemenea acord nu a fost confirmat de administrator, iar pe de altă parte, conform art. 6 din H.G.nr. 2230/1969 :,, Eliberarea bunurilor se face de către gestionar în cantitatea, calitatea și sortimentele specificate în actele de eliberare.
Se interzice eliberarea de bunuri pe baza de dispoziție verbală sau provizorie”.
Mai mult, în ședința din 11.12.2012 la care a participat și pârâta care a semnat de luare la cunoștință(fila 200 dosar) administratorul societății reclamante a atras atenția în mod expres să nu se vândă marfă pe datorie.
Experta a stabilit corect diferența dintre scripticul din evidența contabilă și fapticul constatat pe teren la inventarul din 7.01.2013, luând în considerare inclusiv monetarul nr. 159/8.01.2013 în cuantum de 4100 lei ,precum și monetarul nr. 160/14.01.2013 în cuantum de 3076 lei, sume de bani încasate de pârâtă de la persoanele care au luat marfă pe datorie.
Este de observat că deși aceste monetare datează din 8.01.2013 și respectiv 14.01.2013 - fiind deci ulterioare datei de 7.01.2013 - atât experta cât și angajatorul au ținut cont de ele așa cum rezultă din înscrisurile depuse la fila 212 dosar(vol. I) care totalizează intrările și ieșirile pe luna ianuarie 2013 cât și din centralizatorul întocmit de expertă la fila 71 dosar(Vol.II).
Cererea reclamantei a fost admisă doar în parte întrucât instanța a scăzut din suma stabilită ca lipsă în gestiune la inventarul din 7.01.2013, suma de 1020 lei compusă din 800 lei reprezentând contravaloarea lemnelor cu care pârâta a asigurat încălzirea locației în anii 2011,2012,2013 și 220 lei - contravaloarea materialelor de construcție și a manoperei necesare pentru construcția treptelor din fața magazinului.
Aceasta deoarece reclamanta nu a făcut dovada că a asigurat în acest interval de timp combustibilul necesar încălzirii locației în care se afla magazinul, iar martorul G. M. a declarat în depoziția de la fila 40 dosar că a adus în mai multe rânduri la cererea pârâtei câte jumătate de faeton de lemne pentru care a primit bani de la pârâtă - respectiv câte 150 de lei pentru fiecare transport - precum și faptul că pârâta i-a achitat și costul treptelor pe care martorul le-a turnat în fața magazinului, respectiv 220 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei.
De asemenea, pârâta a depus la fila 64 dosar fotografia care confirmă că într-adevăr aceste trepte au fost turnate în fața magazinului, reclamanta neinfirmând acest aspect și nefăcând dovada că ar fi suportat costul lor.
Din aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C.C. . contradictoriu cu pârâta R. N. G. și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 7432,21 lei cu titlu de prejudiciu.
Pârâta a solicitat reducerea la limita de 1500 lei a onorariului pentru expertiză arătând (f.799 ) că suma pretinsă de 2500 lei este exagerată raportat la timpul necesar pentru efectuarea expertizei (o oră studiu dosar și două ore jumătate prezența la sediul reclamantei)
În temeiul art.452(3) Cod procedură civilă,
raportat la decontul depus de expert la fila 53 dosar și la faptul că acesta nu a fost justificat și detaliat pe ore de lucru, instanța va admite cererea de reducere a onorariului expertului pe care îl va stabili definitiv la suma de 2000 lei în funcție de volumul efectiv al raportului de expertiză.
Totodată, potrivit art.453 Cod procedură civilă ca obliga pârâta să plătească:
- reclamantei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată;
- în contul expertului Aniculăese I. suma de 1200 lei reprezentând diferență de onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. „C. . sediul în satul Lișna, . cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocatură P. M. din B., ., . în contradictoriu cu pârâta R. N. G., CNP_ domiciliat în satul Linșa, ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 7432,21 lei cu titlu de prejudiciu.
Admite în parte cererea de reducere a onorariului expertului pe care îl stabilește definitiv la suma de 2000 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată .
Obligă pârâta să plătească în contului expertului Aniculăese I. suma de 1200 lei reprezentând diferență onorariu.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 7.04.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
L. L. P. E., C. D. U. D.
Red. L.L./4 mai 2015
Dact. D.U.
Ex. 4/5 mai 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Anulare act. Sentința nr. 1150/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
