Contestaţie la executare. Sentința nr. 110/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Sentința nr. 110/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 3863/40/2014

Dosar nr._ Litigiu de asigurări sociale

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.110

Ședința publică din 21.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. C.

Asistenți judiciari E. P.

D. C.

Grefier L. C.

Pe rol judecarea litigiului de asigurări sociale privind pe reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect contestație la executare, se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită; totodată, arată că pârâta a depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări.

Instanța constată că, potrivit art.149 și următoarele din Legea nr.263/2010 este competentă material, teritorial și funcțional să soluționeze prezenta cauză. Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra litigiului de asigurări sociale de față:

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2014 sub nr._, pe rolul Tribunalului B., reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii B., a solicitat ca în urma hotărârii ce se va pronunța, să se dispună anularea ca nelegală a Deciziei nr._/17.09.2014 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

În motivare a arătat că, în fapt, prin decizia nr._/17.09.2014, pârâta a constituit în sarcina sa un debit în cuantum de 321 lei reprezentând diferență pensie de invaliditate încasată în perioada 23.07._14 .

Din motivarea deciziei rezultă că ar fi avut loc o revizuire din oficiu a deciziei de pensie pentru invaliditate nr._/ 20.09.2013, ocazie cu care s-ar fi constatat că pensia stabilită a fost mai mare decât cea cuvenită, motiv pentru care a fost emisă o altă decizie de pensie cu nr._/8.08.2014, dar și prezenta decizie de debit.

Decizia de debit contestată este nelegală pentru următoarele considerente:

În realitate, ea este cea care a formulat cerere de revizuire a primei decizii de pensionare, sens în care a anexat copia cererii 24.419/ 22.07.2014. A motivat cererea prin aceea că i s-a calculat greșit stagiul de cotizare, în sensul că a fost reținut un stagiu total de cotizare de 28 ani, 8 luni și 6 zile în loc de 36 ani, 11 luni și 6 zile. Acest lucru l-a sesizat când a solicitat de la pârâtă documentația care a stat la baza calculului pensiei și din centralizatorul datelor privind activitatea în muncă rezulta în mod eronat faptul că în perioada 1.06. 2009 - 1.04.2001 ar fi fost în incapacitate temporară de muncă (pg.5 din centralizator), situație ce nu corespunde realității.

Analizând succesiunea perioadelor menționate în pg.5 din centralizator, rezultă evident o greșeală care poate fi o eroare umană sau o eroare în programul informatic folosit.

Urmare a verificării situației pentru soluționarea cererii sale de revizuire, pârâta a constatat că eroarea există, dar, în același timp a considerat că a beneficiat nelegal de un stagiu potențial acordat de 1 an, 9 luni și 24 de zile pentru a putea avea stagiul de cotizare necesar acordării pensiei de invaliditate, respectiv de 30 de ani și 6 luni.

Paradoxal, în urma revizuirii, a rămas cu o pensie mai mică decât cea acordată inițial, dar nu a contestat sub acest aspect decizia de pensionare din 8.08.2014 întrucât diferența nu era semnificativă și cunoștea procedura greoaie de soluționare a contestației.

Faptul că a primit ulterior decizia de debit a determinat-o, însă să se adreseze instanței întrucât nu are nici o culpă în modul cum pârâta i-a calculat și i-a plătit pensia stabilită inițial, dimpotrivă ea fiind aceea care a solicitat revizuirea acesteia. Totodată, se poate constata că avea, la data pensionării, un stagiu de cotizare mult mai mare decât cel cerut de lege pentru a-i fi admisă cererea.

A arătat că înțelege să invoce și dispozițiile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, dispoziții intrate în vigoare la scurt timp după emiterea deciziei contestate .

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, și a depus, în copie: decizii, buletin de calcul, anexă la decizie, date privitoare la activitatea în muncă, adrese.

În drept, și-a întemeiat contestația pe disp.art. 153 lit.j) și art. 154 alin.1 din Legea nr.263/2010 actualizată.

Pârâta C. Județeană de Pensii B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

În motivare a arătat că, în fapt, reclamanta a solicitat CJ.P. Botosani, prin cererea nr.6563/06.08.2013 înscrierea la pensie de invaliditate, depunând următoarele documente:

• decizia asupra capacității de munca nr.2204/22.07.2013;

• adev.nr.4055/06.08.2013 eliberata de Direcția Economic Stagii de Cotizare si Arhive din cadrul CJP B.;

• adev.nr.6515/20.06.2013 eliberata de . B.; -

• adev.nr.655/05.08.2013 eliberata de AJOFM B.;

• adev. Nr.82/05.08.2013 eliberata de catre .;

• Carnet de Munca . nr._

D. urmare i s-a emis Decizia nr._/20.09.2013, cu următoarele elemente:

- stagiu total de cotizare realizat 28 ani ,8 luni si 6 zile din care:

- condiții normale:36 ani, 4 luni si 18 zile

- stagiu aferent perioadelor de incapacitate temporara de munca: -8 ani, 3 luni 17 zile.

Prin Decizia nr._/08.08.2014 se revizuiește din oficiu pensia sub aspectul corectării stagiului de cotizare aferent perioadei de concediu medical, cu următoarele elemente:

- stagiu total de cotizare realizat 36 ani ,11 luni si 6 zile din care:

- condiții normale: 36 ani, 4 luni si 19 zile

- stagiu asimilat: 6 luni 17 zile.

D. urmare a revizuirii pensiei, se emite Decizia de debit nr._/17.09.2014, constatându-se ca au fost încasate necuvenit drepturi pentru perioada 23,07._14 in valoare de 321 lei .

Conform ART. 95* din Legea nr.263/2010 "(1) Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6." Iar ART. 96 din același act normativ prevede:" (1) Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.(2) Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de institutul N. de S.."

Conform Legii nr. 125 din 23 septembrie 2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (01.10,_):" ART. 1(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează." ,ART. 5 "în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se emit normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului finanțelor publice."

Odată cu publicarea acestor norme metodologicele va emite decizie de încetare a efectelor deciziei de constituire debit.

A mai precizat că până la aceasta data nu i s-a efectuat nici o reținere pensionarei in baza Deciziei de debit nr._/17.09.2014.

În dovedirea susținerilor au depus, în copie, documente din dosarul de pensie al reclamantei.

În drept, și-au întemeiat susținerile pe dispozițiile Legii nr. 19/2000, Legii nr.263/2010, HG 257/2011 și Codul de procedură civilă

La data de 16 ianuarie 2015 pârâta C. Județeană de Pensii B. a depus la dosar precizări prin care a arătat că prezenta cauză a rămas fără obiect având in vedere prevederile Legii nr.125/2014 si ca urmare a verificării Dosarului de pensie nr._, s-a procedat la emiterea in baza legii mai sus menționate a Deciziei nr._/30.12.2014 privind încetarea, începând cu data de 01.10.2014 a efectelor deciziei de constituire debit nr._/17.09.2014.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține că prin decizia_ din 20 septembrie 2013 C. Teritoriala de Pensii B. admite cererea formulată de reclamantă și dispune acordarea pensiei de invaliditate. La data de 8 august 2014 C. Teritoriala a emis o nouă decizie nr. 178 527 prin care a dispus revizuirea deciziei inițiale sub aspectul corectării stagiului de cotizare aferent perioadei de concediu medical . Prin decizie se stabilește un cuantum al pensiei de 968 de lei in loc de 995 lei stabilită inițial .

La data de 17 septembrie 2014 C. Teritoriala de Pensii B. emite a treia decizie_ prin care dispune recuperarea sumei de 321 lei reprezentând sume încasate necuvenit de reclamantă în perioada 23 iulie 2013- 31 august 2014. Prin a patra decizie_ din 30 decembrie 2014 C. Teritoriala de Pensii dispune încetarea efectelor deciziei de constituire debit din 17 septembrie 2014 începând cu data de 1 octombrie 2014 în temeiul articolului 1 din Legea 125/2014.

Reclamanta prin acțiunea depusă la data de 21 octombrie 2014 contestă din primul rând legalitatea deciziei de impunere însă așa cum a arătat chiar reclamanta în cererea introdusă aceasta nu a contestat decizia de revizuire din data de 8 august 2014 . Este fără relevanță dacă această decizie a fost emisă la solicitarea petentei sau din oficiu în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să conteste acest act .În raport cu decizia aflată în copie la fila 43 dosar s-a stabilit cu titlu definitiv că începând cu data de 23 iulie 2013 reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de pensie în sumă de 968 de lei și nu de 995 lei stabilită inițial . În consecință decizia din 17 ianuarie 2014 emisă sub nr 178 527 nu poate fi anulată pentru motivul că operațiunile de recalculare sau revizuire a drepturilor de pensie nu sunt conforme Legii 263 din 2010 . Decizia privind recuperarea sumelor din 17 septembrie 2014 putea să constituie eventual obiectul unei contestații la executare în măsura în care nu erau respectate prevederile OG nr 92 din 2003 privind Codul de Procedură Fiscală și nu chestiuni legate de stabilirea cuantumului drepturilor de pensie, acestea din urmă fiind tranșate definitiv prin decizia din 8 august 2014 necontestată în termenul legal . Rezultă așadar că la data de 8 august 2014 reclamanta datora Casei Teritoriale de Pensii B. suma de 321 lei cu titlu de drepturi de asigurări sociale încasate necuvenit ,motiv pentru care contestația formulată de aceasta împotriva deciziei din 17 septembrie 2014 va fi respinsă ca nefondată .

Totuși debitul stabilit prin această decizie nu trebuie recuperat de la beneficiar întrucât prin Legea 125 din 2014 legiuitorul a stabilit că sumele încasate de pensionari ,stabilite in mod greșit din motive ce nu au legătură cu atitudinea pensionarului, nu mai trebuie recuperate . De altfel pârâta a emis decizia din 30. 12. 2014 prin care a constatat încetarea efectelor deciziei de constituire de debit din 17 septembrie 2014 și că suma de 321 lei se scutește de la plată.

În raport cu cele consemnate tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei din 17 septembrie 2014 și va constata scutirea reclamantei în baza Legii 125/2014 de la plata debitului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanta B. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul D., ., nr.3, ..4, ., împotriva Deciziei de debit nr._/17.09.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii B., CUI_, cu sediul în municipiul B., ..85, județul B..

Constată scutirea reclamantei în baza Legii nr. 125/2014 de la plata debitului în cuantum 321 lei stabilit prin Decizia nr._/17.09.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Pensii B..

Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2015.

Președinte, Grefier,

C. M. C. L.

Cu opinie în același sens,

Asistenți judiciari

P. E., C. D.

Red. C.M./18.02.2015

Tehnored. C.L./18.02.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 110/2015. Tribunalul BOTOŞANI