Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 660/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 660/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 800/40/2015
Dosar nr._ drepturi bănești, obligație de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 9 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Asistenți judiciari - D. C.
Asistenți judiciari – E. P.
Grefier – C. B.
Sentința civilă nr. 660
La ordine judecarea litigiului de muncă dintre litigiului de muncă dintre reclamanții D. J., CNP_,U. F., CNP_,O. Marghita, CNP_, N. D., CNP_, G. Luisan, CNP_, M. A., CNP_, prin L. S. din Învățământ B., cu sediul în B. ... 40, jud. B., în contradictoriu cu pârâții P. C. B., cu sediul în ..27-31, județul B., I. Școlar Județean B., cu sediul in Mun. B., .. 28, Jud. B., M. Educației și Cercetării Științifice, cu sediul in ..28-30, Sector 1,_, București.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-ra O. V. - reprezentanta sindicatului pentru reclamanți, lipsind reprezentanții pârâților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că prin serviciul registratură reprezentantul reclamanților a depus înscrisuri.
Instanța constată că este primul termen de judecată cu procedură completă .
În temeiul art. 131 NCPC, se verifică competența generală, teritorială și materială a instanței, și față de obiectul pricinii, instanța constată că este competentă în soluționarea acesteia, în conformitate cu disp. art.95 pct. 4 NCPC, art. 269 din Codul muncii și art. 208-209 din Legea 62/2011.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea excepției.
Instanța respinge excepția pusă în discuție întrucât ambii pârâți au atribuții în procedura de finanțare a palatului copiilor conform art. 104 alin.5 și art.111 alin.2 din Legea 1/2011; în plus Ordinul nr.4576/2011 prevede avizarea statelor de personal de către inspectoratele școlare.
Instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile asupra fondului pricinii.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii.
Instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția I Civilă sub nr._, reclamanții D. J., U. F., O. Marghita, N. D., G. Luisan și M. A.- prin L. S. din Învățământ B. au chemat în judecată pe pârâții P. C. B., I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice, solicitând:
1.Obligarea prim paratei (P. C. B. ) si a I.SJ. B. la reîncadrarea reclamanților începând cu data de 01.01.2015 astfel:
a. obligarea unității școlare la modificarea statelor de personal pentru perioada incepând cu 01.01.2015 in sensul includerii in acestea a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 10% - 15% din salariul de baza, si obligarea ISJ B. la avizarea statului de personal astfel modificat;
b. obligarea prim-paratei la emiterea deciziei de reîncadrare incepând cu
01.01.2015, in conformitate cu statul de personal modificat si avizat conform
solicitării de la punctul anterior;
2. Obligarea paraților la plata diferențelor de drepturi bănești ale reclamanților reprezentând sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 10% - 15% din salariul de baza incepand cu data de 01.01.2015 si pana la data pronunțații hotărârii judecătorești;
3. Obligarea paraților la plata de despăgubiri egale cu:
a) diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, incepând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) si pana la data înregistrării prezentei cereri la instanța de judecata
b) dobânda legala pentru sumele indicate la punctele 2, incepand cu data înregistrării cererii la instanța de judecata si pana la data plații efective.
1.In fapt, s-a arătat că reclamanții reprezentați de sindicat sunt angajații prim paratei in calitate de personal didactic sau didactic auxiliar si au beneficiat de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pana la data de 31.12.2014.
Începând cu 01.01.2015 acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare a fost sistata, fara un temei juridic, fara modificarea condițiilor in care își desfășurau efectiv activitatea si fara a li se comunica o decizie de reîncadrare care sa dispună acest lucru.
Despre sistarea sporului au luat cunoștința in urma încasării salariului pentru luna ianuarie 2015, din care a fost inlaturat sporul in cuantum de 10% - 15%.
Au contestat statele de funcții si deciziile de reîncadrare care a fost sau ar fi trebuit sa fie emise cu ocazia sistării sporului, insa fara rezultat.
Sistarea sporului este nelegala deoarece, înca inainte de . Legii nr. 330/2009, inclusiv in luna decembrie 2009, au beneficiat de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare ca urmare a condițiilor concrete in care și -au desfășurat activitatea, asa cum au fost ele constatate prin buletin de expertizare a locurilor de munca.
Temeiul pentru acordare in acea perioada 1-a constituit Hotărârea nr. 1/10 mai 2007 a Comisiei Paritare ISJ B. - L. S. din învățământ B., ce se intemeiaza la rândul ei pe art. 41 alin. 3 lit a din CCM național pe anii 2007 – 2010.
În anul 2010 sporul a fost datorat ca urmare a dispozițiilor art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 iar potrivit art. 6 alin. 1 si 3 din OUG 1/2010, in situația in care sporul nu era inclus in salariul de baza cuantumul minimal din decembrie 2009 era respectat prin stabilirea unei sume compensatorii egala ca și cuantum, in condițiile in care personalul si-a desfășurat activitatea in aceleași condiții de munca.
Pentru prima perioada din anul 2011 sporurile au fost datorate in temeiul art. 21 din Legea 284/2010, in contextul in care au existat decizii de reintegrare la nivelul care include si sporul in discuție, condițiile de munca nu s-au schimbat iar regulamentul de acordare la care face trimitere textul de lege nu a fost nici in momentul de fata aprobat.
Având in vedere ca elaborarea regulamentului cădea in sarcina exclusiva a MECTS, ca obligație imperativ impusa de lege, dar acesta a rămas in pasivitate, lipsa de diligenta nu constituie un impediment in acordarea sporului si nu poate lipsi de substanța un drept material născut deja prin efectul legii. Regulamentul poate cel mult sa modifice pe viitor condițiile de acordare, neputând afecta retroactiv drepturile noastre.
Pentru lămurirea legalității acordării acestui spor, au solicitat un punct de vedere ministerului de resort prin Adresa nr. 1492/06.12.2011, răspunsul fiind concretizat in Adresa nr. 65.282/19.12.2011, in care se arata ca el se acorda si dupa . Legii 284/2010 atat timp cat exista buletine de determinare a condițiilor de munca.
Obligativitatea de acordare a sporului este prevăzuta in mod expres si in prezent in legea speciala ce reglementează salarizarea in invatamant, respectiv de art. 9 din Legea nr. 63/2011 care a fost publicata in Monitorul Oficial pe 10 mai 2011 si continua din punct de vedere legislativ temeiul de acordare a acestui drept bănesc:
"(1) In raport cu condițiile in care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de pana la 15% din salariul de baza calculat ca suma intre lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de munca respective, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Locurile de munca, categoriile de personal, mărimea concreta a sporului, precum si condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, in limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, având la baza buletinele de determinare sau, dupa caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate in acest sens.
P. la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de munca, aprobate in condițiile legii, se acorda numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri si numai in măsura in care activitatea se desfășoară in aceleași condiții. "
Condițiile concrete ce justifica sporul sunt cele expres indicate in buletinul de expertizare inițial efectuat si nu s-au modificat pana in prezent.
Pentru anul 2012, dreptul la spor este reglementat de articolul II subart. 1 alin. 1 -4 din OUG 80/2011, așa cum a fost aceasta aprobata si modificata prin Legea nr. 283/2011,iar pentru anul 2014, dreptul la spor este reglementat prin OUG nr. 103/14.11.2013 art. 1 alin.3 si 4.
Pentru anul 2015, nu exista nici un temei legal care sa împiedice acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare si nici nu exista vreun motiv de fapt care sa duca la sistarea acestui spor.
Mai mult, pentru anul in curs sunt incidente dispozițiile art. 1 alin.2 și 9 precum și cele ale art.2 alin.1 din OUG 83/2014.
În concluzie, sporul este justificat in fapt de condițiile determinate prin buletinul de expertizare a locurilor de munca, ca el are suport legal in textele de lege mai sus indicate si ca dreptul de a beneficia de el exista si in anul 2015 atat timp cat condițiile in care și –au desfășurat activitatea nu s-au modificat.
2. In ceea ce privește despăgubirile solicitate la punctul 3 din "petit" acestea sunt justificate de necesitatea acoperirii prejudiciului produs prin devalorizarea monedei naționale dar si prin lipsa de folosința a sumelor datorate dupa data punerii legale in întârziere.
3. In ceea ce privește capătul 1 de cerere, modificarea statelor de personal este necesara deoarece doar in aceasta modalitate este posibila acordarea in continuare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare in condițiile in care statele de personal sunt întocmite de unitățile de invatamant si se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de cate ori apar modificări (art. 2 din Ordinul 4576/2011).
Ordinul comun MECTS nr. 4576/11 iulie 2011, MAI nr. 230/18 octombrie 2011 si MFP nr. 2445/15 septembrie 2011 validează fluxurile financiare pentru cheltuielile de personal in învățământul preuniversitar de stat si stabilește inclusiv condițiile de emitere a statelor de personal ce stau ulterior la baza decontării tuturor sumelor necesare inclusiv pentru plata sporului vizat de acțiunea noastră.
Conform art. 3 alin. 1 din ordin statele de personal trebuie sa includă toate sporurile legal datorate iar conform art. 4 alin. 1 "statele de plata (...) se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene rezultând deci ca fara modificarea corespunzătoare a statelor de personal sporul nu poate fi inclus in statele de plata a salariilor si nu poate deci fi acordat in mod efectiv.
Necesitatea obligării celor doua parate la modificarea statelor de personal rezulta si din cap. II din Anexa 1 la Ordinul 4576/2011, in condițiile in care in mod constant fie unitatea școlara nu include sporul in statele înaintate către inspectorat, fie inspectoratul școlar județean refuza validarea statelor de plata ce includ si sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare.
Atât statele de personal cat si deciziile de incadrare/reincadrare au făcut obiectul unor contestații preliminare insa fara rezultatul scontat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 si art. 3 lit a din Anexa II la Legea 330/2009, art. 6 alin. 1 si 3 din OUG 1/2010, art. 21 din Legea nr. 284/2010 a cărui aplicare este explicitata de Adresa nr. 65.282/19.12.2011 a MECTS, art. 9 din Legea nr. 63/2011, art. 2, art. 3 alin. 1, art. 4 alin. 1 si cap. II din Anexa 1 la Ordinul MECTS 4576/2011, art. 1 si 2 din OUG nr. 83/2014.
În dovedire, reclamanții au depus înscrisuri.
Dintre pârâți a depus întâmpinări I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice, care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, justificat de lipsa calității de angajator a reclamanților și a atribuțiilor de acordare a sporurilor.
Pe fond, s-a susținut că cererea reclamanților excede cadrului legal întrucât salariile acestora nu se stabilesc prin negociere, fiind angajați în unități bugetare, ci doar prin lege, ori nici un act normativ nu prevede imperativ acordarea acestor sporuri pentru că art.9 alin.1 Cap.I din Legea 63/1991 prevede doar posibilitatea acordării sporurilor și, oricum, numai pe baza unui regulament aprobat prin hotărâre de guvern.
Iar faptul că regulamentul nu a fost emis până în prezent nu este din culpa MECS, dat fiind faptul că legiuitorul a prorogat aplicarea prevederilor conform cărora acest regulament trebuia emis.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanții D. J., U. F., O. Marghita, N. D., G. Luisan și M. A.- prin L. S. din Învățământ B. au chemat în judecată pe pârâții P. C. B., I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice, solicitând:
1.Obligarea prim paratei (P. C. B. ) si a I.SJ. B. la reîncadrarea reclamanților începând cu data de 01.01.2015 astfel:
a. obligarea unității școlare la modificarea statelor de personal pentru perioada incepând cu 01.01.2015 in sensul includerii in acestea a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 10% - 15% din salariul de baza, si obligarea ISJ B. la avizarea statului de personal astfel modificat;
b. obligarea prim-paratei la emiterea deciziei de reîncadrare incepând cu
01.01.2015, in conformitate cu statul de personal modificat si avizat conform
solicitării de la punctul anterior;
2. Obligarea paraților la plata diferențelor de drepturi bănești ale reclamanților reprezentând sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 10% - 15% din salariul de baza incepand cu data de 01.01.2015 si pana la data pronunțații hotărârii judecătorești;
3. Obligarea paraților la plata de despăgubiri egale cu:
a) diferențele rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, incepând cu data la care erau scadente (ultima zi a fiecărei luni calendaristice) si pana la data înregistrării prezentei cereri la instanța de judecata
b) dobânda legala pentru sumele indicate la punctele 2, incepand cu data înregistrării cererii la instanța de judecata si pana la data plații efective.
Pentru soluționarea fondului cauzei,se va reține că reclamanții îndeplinesc funcții de personal didactic, respectiv didactic auxiliar la unitatea școlară pârâtă și că:
- prin sentința civilă irevocabilă nr.2118 din 26.11.2012,pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-a stabilit dreptul acestora la beneficiul sporului pentru condiții periculoase și vătămătoare în intervalul 01.03.2010 – 26.11.2012( f.18-21),
- prin sentința civilă irevocabilă nr.709 din 25.04.2013,pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, s-a stabilit același drept și începând cu data de 01.09.2012( f.22-25).
Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului și începând cu data de 01.01.2015 întrucât:
- conform art. 9 – Cap I și art. 6 – Cap. II din Anexa nr. 5 Metodologia de calcul al drepturilor salariale a Legii 63/2011:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
- art. II - alin. 1 alin. 3 din Legea 283/2011 a prevăzut că:
„În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În plus, alin. 4 al aceluiași articol a stabilit că începând cu luna ianuarie 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar este cea prevăzută de Legea 63/2011, fiind așadar aplicabile și în anul 2012 dispozițiile Legii 63/2011 mai sus citate.
- pentru anul 2013, art.1 din OUG 84/2012 a stabilit că:
,, În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.’’
- iar art.1 alin.3 din OUG 19/2012 a prevăzut:
,, Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care se stabilește în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, se majorează potrivit alin. (1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții’’,
- pentru anul 2014, art. 1 alin.3 și 4 din OUG 103/2013 a prevăzut:
,, În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
În anul 2014, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.’’
- iar conform OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată prin Legea nr. 71/2015:
ART. 1
(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiții, la nivelul acordat pentru funcțiile similare în plată din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
(9) În anul 2015, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.
ART. 2
(1) Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(2) Începând cu data de 1 martie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna februarie 2015.
(3) Începând cu data de 1 septembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ se majorează cu 5% față de nivelul acordat pentru luna august 2015.
(4) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ se majorează cu același procent cu care a fost majorat salariul de bază, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(5) În cazul schimbării condițiilor în care își desfășoară activitatea, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de noile drepturi la nivelul acordat funcțiilor actuale similare de la noile locuri de muncă.
ART. 7
(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2016.
Prin urmare, întrucât:
- angajatorul - căruia îi revenea sarcina probei conform art.272 din Codul muncii – nu a dovedit că, începând cu data de 01.01.2015, reclamanții nu și-ar fi desfășurat activitatea în aceleași condiții ca și cele în care au lucrat anterior acestei date; ba dimpotrivă, buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă ale reclamanților nr.22/13.02.2015( f.26-27) dovedesc susținerile reclamanților,
- iar aplicarea dispozițiilor art.21 din Legea 284/2010 a fost amânată chiar de legiuitor începând cu 1.01.2013, prin Legea 283/2011, începând cu 1.01.2014, prin art. 5 al OUG 84/2012, începând cu 1.01.2015, prin art.8 alin.1 din OUG 103/2013, și începând cu 1.01.2016 prin art. 7 alin.1 din OUG 83/2014,
tribunalul apreciază că reclamanții sunt îndreptățiți în continuare la acordarea sporului, atâta timp cât nu se modifică condițiile concrete de desfășurare a activității sau nu se emite un alt regulament de acordare a sporurilor care să prevadă alte condiții pentru plata acestuia.
Aceasta întrucât apărarea Inspectoratului Școlar Județean - privind obligațiile angajatorilor( ordonatorilor de credite) de a asigura condiții normale de lucru și de a lua toate măsurile legale pentru acestea - nu este de natură să determine o altă concluzie deoarece reprezintă doar un deziderat, atât timp cât din buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă ale reclamanților nr.22/13.02.2015( f.26-27) rezultă că nu s-au schimbat condițiile de desfășurare a activității acestora în sensul normalizării lor.
Iar contrar aprecierii pârâtului M. Educației și Cercetării Științifice, dreptul reclamanților la acordarea sporului este prevăzut de lege, respectiv de art.9 alin.2 –Cap.I al Legii 63/2011, verificându-se în persoana reclamanților condițiile de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, întrucât salariații au beneficiat de aceste sporuri și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Prin urmare, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pe pârâții P. C. B. și M. Educației și Cercetării Științifice să plătească reclamanților diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 01.01.2015 - 09.06. 2015, sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 25.03.2015 precum și dobânda legală de la 26.03.2015 până la data plății efective.
Totodată, se va reține că:
- potrivit art.2 din Ordinul nr._ / 11 iulie 2011:
,, Statele de personal ale unităților de învățământ, pentru toate categoriile de personal, se întocmesc de unitățile de învățământ și se avizează de inspectoratele școlare, la începutul fiecărui an școlar sau ori de câte ori apar modificări”,
- iar conform art.4 din același ordin:
,,(1) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă pentru unitățile de învățământ se întocmesc pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele școlare județene/I. Școlar al Municipiului București.
(2) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă se întocmesc de unitățile de învățământ și se transmit, în format electronic, inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București pentru verificare și validare, în conformitate cu statele de personal avizate.
(3) Verificarea și validarea se fac de către compartimentul salarizare sau audit din cadrul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
(4) Statele de plată a salariilor/Statele de plată a avansurilor pentru concediile de odihnă validate electronic stau la baza întocmirii documentelor de plată către unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului.”
Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții legale precum și cele anterior reținute privind îndreptățirea reclamantei la beneficiului sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, tribunalul:
- va obliga pe pârâtul P. C. B. să modifice statul de personal începând cu data de 01.01.2015 în ceea ce - i privește pe reclamanți și să le emită acestora decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procentul acordat până la data de 31.12.2014,
- va obliga pe pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice.
Admite acțiunea formulată de reclamanții: D. J., U. F., O. Marghita, N. D., G. Luisan și M. A..- prin L. S. din Învățământ B. în contradictoriu cu pârâții: P. C. B., I. Școlar Județean B. și M. Educației și Cercetării Științifice.
Obligă pârâtul P. C. B. să modifice statul de personal începând cu data de 01.01.2015 în ceea ce - i privește pe reclamanți și să le emită acestora decizii de reîncadrare salarială, în sensul includerii și a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procentul acordat până la data de 31.12.2014 .
Obligă pârâtul I. Școlar Județean B. să avizeze statul de personal modificat potrivit celor dispuse prin prezenta hotărâre.
Obligă pârâții P. C. B. și I. Școlar Județean B. să plătească reclamanților diferențele salariale reprezentând sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare aferente intervalului 01.01.2015 - 09.06. 2015 sumele urmând a fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la 25.03.2015 precum și dobânda legală de la 26.03.2015 până la data plății efective.
Executorie de drept.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse sub sancțiunea nulității la Tribunalul B..
Pronunțată în ședința publică din 09.06.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
N. T. D. C. E. P. C. B.
Cu opinie în același sens
Redt.TN 01.07.2015 v
Tehnored.BC
6 ex/ ..07./2015
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
---|