Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 233/2015. Tribunalul BRĂILA

Sentința nr. 233/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 233/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Sentința civilă nr.. 233/2015

Ședința publică de la 30 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. R.

Asistenți Judiciari E. M. P.

Asistenți Judiciari L. C.

Grefier I. N.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamantul M. V. domiciliat în B., .,.,. procedural ales la Cabinetul Individual de Avocatură M. A. cu sediul în B., Piața G. E., nr. 5 în contradictoriu cu pârâta UM_ cu sediul în București, . 10,5 prin Ministerul Apărării Naționale cu sediul în București, ., sector 5 având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 18.03.2015 și s-au consemnat în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015 și la data de 30.03.2015.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față;

P. cererea înregistrată la aceasta instanță sub nr._ reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta U.M._ București solicitând să se constate că a fost nominalizat de U.M._ B. la data de 19.02.2009 să i se acorde solda de merit care ulterior a fost inclusă în salariu și să fie obligată pârâta la acordarea acestui drept, precum și includerea lui în salariu-la zi.

Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul arată că a fost cadru militar activ la U.M. 02042M B. până când a fost mutat în interesul serviciului prin Ordinul Ministerului Apărării Naționale la U.M._ București.

La 26.02.2009 U.M._ B., conform Normelor Metodologice privind acordarea soldei de merit cadrelor militare a fost nominalizat, să i se acorde solda de merit în proporție de 20% din solda în funcție, cu începere de la data de 01.03.2009, acest drept fiind înscris în Ordinul de zi pe unitate.

Odată u transferul în interesul serviciului la București s-au transmis și documentele ce atesta această situație de fapt. Cu toate acestea, la noua unitate militară unde a fost transferat nu i s-a acordat solda de merit motivat de faptul că la data când s-a acordat figura la altă unitate. A făcut demersuri, însă răspunsurile primite în cursul anului 2014 sunt nesatisfăcătoare, cu atât mai mult cu cât ulterior această soldă a fost introdusă în salariu, fiind prejudiciat cu 20% din salariu în fiecare lună.

În cauză a fost formulată Întâmpinare- fila nr.7, în care se solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Se invocă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.03._11. Se arată că raportat la data introducerii acțiunii, 10.10.2014, termenul de prescripție de 3 ani pentru sumele pretinse pentru perioada anterioară datei de 14.10.2011 este împlinit.

Pe fond, se solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

Se arată că drepturile salariale ale cadrelor militare în activitate erau prevăzute de Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi salariale ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar solda de merit era reglementată la art.5 din acest act normativ.

Potrivit art.5 din lege solda de merit se putea acorda în două situații, respectiv pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, încadrarea făcându-se într-un procent de 30% din numărul total de posturi prevăzute în statul de organizare al unității. Se arată că din aceste condiții rezultă că era necesar pentru acordarea soldei ca persoana căreia i se acorda să facă parte din efectivul unității, iar în condițiile în care reclamantul a fost mutat la o altă unitate începând cu data de 01.03.2009, dreptul său nu a mai luat naștere.

Astfel, la data de 01.03.2009, reclamantul nu mai era încadrat la U.M._ B. astfel că nu mai îndeplinea condițiile necesare pentru nașterea dreptului.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, față de dispozițiile art.248 c.pr.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată în întâmpinare și reține următoarele:

Reclamantul a fost cadru militar activ la U.M. 02042M B. până la data de 01.03.2009, când a fost mutat în interesul serviciului prin Ordinul Ministerului Apărării Naționale la U.M._ București.

La 26.02.2009 U.M._ B., conform Normelor Metodologice privind acordarea soldei de merit cadrelor militare a fost nominalizat, să i se acorde solda de merit în proporție de 20% din solda în funcție, cu începere de la data de 01.03.2009, acest drept fiind înscris în Ordinul de zi pe unitate.

Ulterior, noua unitate militară unde a fost mutat reclamantul nu i-a acordat această soldă de merit .

Instanța reține că obiectul cauzei îl constituie drepturi de natură salarială pe care reclamantul le solicită deoarece nu i s-au achitat de către angajato, respectiv solda de merit aferentă anului 2009, pe care ulterior, angajatorul nu a inclus-o în salariu și nu a achitat-o reclamantului.

Instanța reține că, potrivit art.57 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, aplicabil în 2009, drepturile neachitate personalului militar și civil și nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite se prescriu . Aceste dispoziții referitoare la prescripție au fost preluate ulterior prin art.29 din anexa nr.IV la Legea nr.330/2009, prin care au fost abrogate prevederile art.57 din Legea nr.138/1999, iar apoi prin art.67 din anexa nr.VII la Legea cadru nr.284/2010.

P. urmare, dat fiind obiectul cauzei, instanța reține că dreptul la acțiune este prescris, urmând a se admite excepția prescripției dreptului la acțiune

Pe cale de consecință se va respinge acțiunea civilă ca fiind prescris dreptul la acțiune, motiv pentru care este de prisos a se analiza în fond cauza.

Asistenții judiciari și-au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă formulate de reclamantul M. V. domiciliat în B., .,.,., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul Individual de Avocatură M. A. cu sediul în B., Piața G. E., nr. 5 în contradictoriu cu pârâta UM_ cu sediul în București, . 10,5 prin Ministerul Apărării Naționale cu sediul în București, ., sector 5, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.03.2015.

Președinte, Cu vot consultativ

R. V. asistenți judiciari, Grefier,

C. L. P. E. M. N. I.

Tehnored. V.R./ 4 ex/14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 233/2015. Tribunalul BRĂILA