Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 523/2015. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 523/2015 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 523/2015
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 523
Ședința publică din 18.06.2015
PREȘEDINTE Cășaru A. M.
Asistenți Judiciari D. B., C. Z.
Grefier P. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul L. D., domiciliat în sat P., ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat S. D., cu sediul în B., . nr. 32 parter, birou 20, în contradictoriu cu pârâta . Transport SRL, cu sediul în ., județul A., cu sediul ales în A., . ., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 03.06.2015 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în temeiul art. 396 C.p.civ. a amânat pronunțarea la data de 18.06.2015.
TRIBUNALUL
Asupra conflictului de drepturi de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.11.2013 sub nr._, reclamantul L. D. a chemat în judecată pe pârâta . Transport SRL, solicitând ca aceasta să fie obligată să îi plătească suma de_ lei reprezentând salariul net neachitat pentru perioada 07.11._13, suma de 2944 euro reprezentând contravaloare diurna aferenta lunilor noiembrie - decembrie 2012 si ianuarie 2013, concediul de odihna neefectuat pentru perioada noiembrie 2011 - martie 2013, precum și cheltuielile de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în baza contractului individual de munca înregistrat sub nr. 12/04.11.2011 a fost angajat de pârâtă in funcția de șofer autocamion, urmând ca activitatea să înceapă la data de 07.11.2011. Contractul munca a încetat la data de 29.03.2013, în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii și potrivit acestuia angajatorul avea obligația sa îi achite un salariu in cuantum de 804 lei brut, respectiv 604 lei net. De la data de 07.11.2011 si pana in martie 2013 și-a desfășurat activitatea in afara tarii, în Italia, beneficiind in afara de salariu si de o diurna in cuantum de 80 euro/zi. Deși el și-a îndeplinit obligațiile contractuale, parata nu i-a achitat contravaloarea salariului net pentru perioada 07.11.2011 - martie 2013, in valoare totala de 10.268 lei și nici diurna de care benefica, in suma totala de 2944 EURO, aferenta perioadei 01.11._13.
Reclamantul a mai susținut că în toată aceasta perioada nu a beneficiat de concediul de odihna. În luna februarie 2012 a încheiat cu reprezentanții paratei doua angajamente prin care societatea se obliga sa îi plătească salariile restante si diurna neachitata pana cel târziu luna iunie 2013, dar nu si-a respectat aceasta obligație, astfel că la data de 11.11.2013 a îndeplinit procedura prealabila prevăzută de Legea 192/2006.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 144, art. 146 alin. 4, art. 159 alin. 2, art. 166, art. 168 si art. 253 Codul Muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare a arătat că și-a onorat constant obligația de plată a salariilor către angajații săi. La sfârșitul anului 2012 nu a fost în măsură să achite la termen drepturile salariale către reclamant, având în vedere lipsa de lichidității datorată nerambursării T.V.A.-ului de către Statul Italian, motiv pentru care a fost încheiat cu reclamantul un angajament de plată pe care l-a onorat, plătind drepturile salariale și diurnele cuvenite acestuia.
Pârâta a arătat că depune fișe contabile în care este înregistrată plata salariilor și a diurnelor către reclamant în perioada noiembrie 2011-ianuarie 2013, documente justificative semnate de reclamant, prin care acesta recunoaște că a încasat diurnele și salariile solicitate prin cererea de chemare în judecată. Plata diurnelor s-a făcut cu bani cash (euro) operațiune consemnată în documentele justificative semnate de către reclamant, dar și prin virament bancar cu ordine de plată în moneda euro pentru plata diurnelor și a salariile cuvenite, plățile fiind făcute în contul bancar al reclamantului. Dovada plății în acest sens rezultă din extrasele de cont privind operațiunile bancare care confirmă plățile pe care le-a efectuat către reclamant.
Pârâta consideră că înscrisurile fac dovada deplină a plății, fiind întocmite conform dispozițiilor art. 168 alin. l Codul Muncii.
A mai susținut că din cuprinsul actelor întocmite de un expert contabil rezultă că reclamantul mai are de primit de la angajator suma de 363 lei reprezentând salarii neachitate.
Cu privire la această sumă, pârâta a solicitat să fie compensată cu suma de 1195,75 euro (echivalentul în lei la data plătii), solicitată prin cererea reconvențională formulată odată cu întâmpinarea și care a fost disjunsă prin încheierea de ședință din data de 14.04.2014.
Pentru a dovedi că a achitat către reclamant drepturile salariale și diurnele solicitate prin acțiune, pârâta a propus efectuarea unei expertize contabile judiciare.
Totodată, a învederat că în două litigii identice pe care le-a avut cu alți foști angajați s-a dispus efectuarea de expertize contabile care au evidențiat faptul că a achitat în mare parte drepturile salariale si diurnele, luându-se în considerare actele justificative depuse în probațiune și semnate de către reclamanți, prin care aceștia recunosc încasarea cu bani cash în valută euro a salariilor și diurnelor.
Pârâta a menționat că în perioada noiembrie 2011- decembrie 2012 reclamantul a absentat nemotivat mai multe zile, iar începând cu data de 21 ianuarie 2013 nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Conform fișei colective de prezență pentru luna iulie 2012, reiese că reclamantul a beneficiat de 5 zile de concediu de odihnă.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata concediului de odihnă neefectuat pentru perioada noiembrie 2011 - martie 2013, pârâta a susținut că este neîntemeiat, deoarece din înscrisurile depuse la dosar (pontaje colective, state de salarii) reiese că reclamantul a beneficiat de concediul legal de odihnă aferent perioadei în care și-a desfășurat activitatea.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205, art. 209, art. 351, art. 330 Cod procedură civilă și art. 168, art. 254, art. 272 din Codul Muncii.
În dovedirea celor susținute ambele părți au depus înscrisuri.
Întrucât la termenul de judecată din data de 14.04.2014 reclamantul a contestat că ar fi semnat declarațiile privind încasarea banilor, pârâta a depus note de ședință (filele 191-192) prin care a precizat că înțelege să se folosească în continuare de aceste înscrisuri.
La solicitarea reclamantului s-a efectuat o expertiză grafoscopică având ca obiectiv verificarea semnăturii de pe trei dintre declarațiile depuse de pârâtă, respectiv de pe cele din datele de 10.03.2012, 26.05.2012 și 01.09.2012 (filele 265, 270 și 280, renumerotate 343-345).
În cauză s-a efectuat și o expertiză contabilă, conform obiectivelor propuse de pârâtă.
După depunerea raportului de expertiză contabilă, la data de 21.05.2015 reclamantul a formulat precizări la acțiune (fila 398), arătând că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 7915 lei reprezentând salariul net neachitat pentru perioada 07.11._13, 3370,93 euro reprezentând contravaloare diurna aferenta lunilor noiembrie - decembrie 2012 si ianuarie 2013, 688 lei plata concediului de odihna neefectuat pentru perioada noiembrie 2011 - martie 2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat obiecțiuni, care au fost respinse pentru motivele arătate în încheierea de ședință din data de 03.06.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Pârâta . Transport SRL a încheiat cu reclamantul L. D. contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 12/04.11.2011, prin care reclamantul a fost angajat în funcția de șofer autocamion începând cu data de 07.11.2011.
Contractul de muncă a încetat la data de 29.03.2013, prin decizia nr. 5 emisă de pârâtă la aceeași dată, în temeiul art. 55 lit. b Codul muncii.
Conform contractului, reclamantul trebuia să primească un salariu de bază brut lunar în sumă de 804 lei, plătibil cel târziu în data de 25 a lunii următoare și să beneficieze de un concediu anual de odihnă de 21 zile lucrătoare.
De asemenea, trebuia să primească diurnă pentru activitatea de transport efectuată în afara țării, drept pe care pârâta nu l-a contestat.
Întrucât susține că nu și-a primit drepturile bănești cuvenite pentru perioada lucrată reclamantul a formulat prezenta acțiune.
Expertiza contabilă efectuată în cauză (filele 390-394) a stabilit că în perioada 07.11._13 reclamantul trebuia să primească drepturi salariale nete în sumă totală de 7915 lei.
Aceste drepturi au fost calculate în funcție de numărul de ore lucrate, care a fost stabilit prin coroborarea pontajelor și statelor de plată întocmite de pârâtă cu diagramele privind activitatea șoferului. Expertul a observat astfel că sunt zile în care reclamantul a fost pontat 8 ore, chiar dacă diagrama consemnează mai puțin sau mai mult, adică s-au compensat orele lucrate în plus cu ore libere, iar pentru calculul salariului datorat s-au utilizat orele existente în pontaje.
În ceea ce privește plata acestor drepturi către reclamant, expertul a constatat că nu s-au evidențiat extrase de cont bancare prin care pârâta să dovedească achitarea lor. Statele de plată nu sunt semnate de salariat, iar în fișa de cont analitică a reclamantului nu este specificat contul contabil prin care s-au stins sumele datorate ca salarii. Există fluturași de salarii semnate de reclamant, dar aceștia au rolul de a informa salariatul cu privire la elementele salariului, nu pot justifica plata lui. Nu s-au găsit sau pus la dispoziție alte documente justificative care să ateste achitarea în numerar și înregistrarea plății salariului în registrul de casă al societății, motiv pentru care expertul a apreciat că salariile datorate reclamantului pentru perioada lucrată nu pot fi considerate achitate.
Referitor la diurna pentru activitatea de transport efectuată de reclamant în afara țării pentru lunile noiembrie-decembrie 2012 și ianuarie 2013, expertul contabil a examinat listele întocmite de pârâtă cu diurnele acordate salariaților pentru perioada respectivă, fișa analitică a contului corespunzător reclamantului și extrase de cont.
A stabilit astfel că totalul diurnelor cuvenite reclamantului pentru lunile noiembrie-decembrie 2012 este de 3370,93 euro, dar în fișa pentru evidența diurnelor nu se specifică prin ce cont contabil se face achitarea și nu s-au identificat documente de plată numerar a diurnei; în extrasele de cont existente, ultimele plăți ale diurnelor au fost efectuate pentru luna octombrie 2012.
Expertul a mai constatat că, deși în perioada în care a fost salariatul pârâtei reclamantul avea dreptul să beneficieze de 23 de zile de concediu de odihnă, a beneficiat doar de 5 zile lucrătoare de concediu de odihnă, iar pentru restul nu i s-a achitat contravaloarea lor, care însumează 688 lei.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 159 alin. 2 Codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Art. 166 alin. 1 Codul muncii prevede că salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, plata salariului dovedindu-se, conform art. 168 alin. 1 Codul muncii, prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Având în vedere cele arătate de expert, instanța constată că actele prezentate de pârâtă nu fac dovada plății drepturilor pretinse de reclamant cu titlu de salariu și diurnă.
Este adevărat că, potrivit raportului de expertiză grafoscopică (filele 342-350), semnătura de pe declarația privind încasarea drepturilor numerotată 280 (avans din cheltuieli de deplasare diurnă pe luna iunie, datată 01.09.2012) a fost executată de reclamant.
Ținând seama însă că reclamantul a solicitat diurna pentru lunile noiembrie-decembrie 2012 și ianuarie 2013, tribunalul constată că respectivul înscris nu este relevant.
Cât privește celelalte declarații expertizate, care de asemenea privesc diurna pentru alte luni decât cele în cauză, expertiza a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnăturile au fost executate sau nu de către reclamant.
Întrucât există îndoieli cu privire la semnarea de către reclamant a respectivelor declarații, instanța apreciază că nici declarația din 10.12.2011 conform căreia a primit diurna pentru luna noiembrie 2012 (fila 288) nu face dovada certă în acest sens.
Aceeași concluzie este valabilă și în cazul declarațiilor datate 26.11.2012 și 29.12.2012 (filele 284 și 286), cu atât mai mult cu cât nu specifică luna pentru care s-ar fi primit drepturile, iar celelalte declarații care privesc lunile noiembrie și decembrie (filele 289-294) nu indică anul.
Coroborând aceasta cu constatările expertului contabil și cu faptul că, potrivit adresei nr. 2740/07.02.2013 a Inspectoratului Teritorial de Muncă A. (fila 312), cu ocazia unui control anterior pârâta prezenta restanțe în plata drepturilor salariale și a diurnelor cuvenite salariaților, instanța reține că nu s-a făcut dovada plății drepturilor cuvenite reclamantului.
Referitor la concediul de odihnă, instanța reține că potrivit art. 149 Codul muncii salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Conform art. 146 alin. 4 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Art. 150 alin. 1 Codul muncii prevede că pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Cum expertiza contabilă a stabilit că reclamantul nu a efectuat toate zilele de concediu de odihnă la care avea dreptul, se constată că, întrucât contractul de muncă i-a încetat, este îndreptățit să primească suma de 688 lei reprezentând compensarea în bani a concediului neefectuat.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite acțiunea așa cum a fost precizată și va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7915 lei, reprezentând salariu net neachitat pentru perioada 07.11._13, echivalentul în lei al sumei de 3370,93 euro, reprezentând contravaloarea diurnei aferentă lunilor noiembrie și decembrie 2012 și ianuarie 2013, precum și suma de 688 lei, reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent perioadei noiembrie 2011 - martie 2013.
Ca parte căzută în pretenții pârâta va fi obligată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocatului și cel pentru efectuarea expertizei grafoscopice, achitate conform chitanțelor depuse la dosar.
În ceea ce privește onorariul plătit de reclamant mediatorului, instanța reține că potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr.192/2006, dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Conform art. 2 alin. 14, serviciile prestate conform dispozițiilor alin. 1 și 11 sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.
Reclamantul a făcut dovada participării la ședința de mediere, însă potrivit dispozițiilor legale citate, în această fază a medierii nu avea obligația de a plăti vreun onorariu mediatorului. În aceste condiții, plata făcută către mediator apare ca fiind una benevolă și prin urmare nu există temei legal pentru ca pârâta să fie obligată să plătească reclamantului suma achitată cu acest titlu.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, potrivit art. 55 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul L. D., domiciliat în sat P., ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat S. D., cu sediul în B., . nr. 32 parter, birou 20, în contradictoriu cu pârâta . Transport SRL, cu sediul în ., județul A., cu sediul ales în A., . ..
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 7915 lei, reprezentând salariu net neachitat pentru perioada 07.11._13, echivalentul în lei al sumei de 3370,93 euro, reprezentând contravaloarea diurnei aferentă lunilor noiembrie și decembrie 2012 și ianuarie 2013 precum și suma de 688 lei, reprezentând contravaloarea concediului de odihnă neefectuat aferent perioadei noiembrie 2011 – martie 2013.
Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantului suma de 1900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
Pt. Președinte, Cu vot consultativ Pt. Grefier,
Cășaru A.-M. Asistenți Judiciari P. M.
(C.O.) B. D. Pt. Z. C. (încetat activitatea)
Vicepreședinte Tribunal (C.O.) Grefier-șef secție
C. R. Vicepreședinte Tribunal G. D.
C. R.
Red. CAM
Tehnored. S.
13.08.2015/4 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 753/2015. Tribunalul BRĂILA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 483/2015. Tribunalul BRĂILA → |
|---|
