Anulare act. Sentința nr. 2973/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2973/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 2376/118/2012
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2973
Ședința publică din 26.11.2014
PREȘEDINTE: A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI: A. B.
R. G.
GREFIER: M. J.
Pe rol, soluționarea sesizării de perimare a acțiunii civile având ca obiect- anulare act, acțiune formulată de reclamanții CHERCHEF M., M. R., B. N., M. V., A. M., B. M., B. I. S., D. D., D. N., E. V., I. D., I. G., I. C., L. P., M. G., S. I. și T. G. toți cu domiciliul ales în M., ., ., . cu pârâtul P. C. SARAIU cu sediul în Saraiu, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.88 și urm. C.pr.civ.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare.
TRIBUNALUL
Cu privire la sesizarea de perimare constată
Sub nr._ a fost înregistrată la Tribunalul C. acțiunea civilă având ca obiect anulare act.
La termenul din 28 martie 2012 s-a dispus suspendarea judecății în conformitate cu art. 244 al.1 pct.1 Cod.proc.civ. până la soluționarea cauzei civile nr._, aflată pe rolul Curții de Apel C..
La data de 15.10.2014 s-a formulat sesizare de perimare din oficiu.
Potrivit art. 253 Cod.proc.civ. se rețin următoarele:
Articolul 248(1) Cod.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Pe de altă parte, art. 250(1) Cod.proc.civ., prevede că, cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.
Ca urmare, suspendarea cursului perimării în cazurile prevăzute de art.244 Cod.proc.civ. nu operează în cazul în care suspendarea judecății este determinată de lipsa de stăruință a părții.
În cauză se constată că prin decizia civilă nr. 696/CA/25.04.2013 s-a soluționat în mod irevocabil dosarul nr._ *. Cu toate acestea, de la soluționarea acestei cauze și până în prezent părțile nu au solicitat repunerea cauzei pe rol pentru soluționare așa încât menținerea cauzei în stare de suspendare a fost cauzată de lipsa de stăruință a acestora și ca urmare suspendarea cursului perimării nu a mai operat de la data soluționării irevocabile a cauzei care a determinat suspendarea judecății.
Nu au fost invocate și probate motive mai presus de voința părții care să o fi împiedicat să stăruie în judecata pricinii în sensul art.250(3) Cod.proc.civ. și nici motive de întrerupere a cursului perimării în sensul art.249 Cod.proc.civ.
Pentru aceste aspecte, sesizarea de perimare se va admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de sesizare a perimării .
Constată perimată cererea civilă având ca obiect- anulare act, acțiune formulată de reclamanții CHERCHEF M., M. R., B. N., M. V., A. M., B. M., B. I. S., D. D., D. N., E. V., I. D., I. G., I. C., L. P., M. G., S. I. și T. G. toți cu domiciliul ales în M., ., ., . cu pârâtul P. C. SARAIU cu sediul în Saraiu, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI
A. CoadăAura B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.gref.M.J./03.12.2014/4 ex
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 6/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








