Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1652/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1652/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 2282/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 9 iulie 2014
Sentința civilă nr. 1652
Președinte: A. C.
Asistenți judiciari: G. C.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul C. D. domiciliat în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit dispozițiilor art. 270 din Codul muncii.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier prin care se arată obiectul, părțile, stadiul pricinii și faptul că reclamantul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, după care :
Instanța apreciază că proba cu înscrisuri este legală, verosimilă, pertinentă și concludentă și, potrivit dispozițiilor art. 258 din noul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri pe care o constată administrată.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art.244 din noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.
În baza art. 392 și 394 din noul Cod de procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor, invocată prin întâmpinare, și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul C. D. a chemat în judecată pe pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună desființarea deciziei nr. 140/25.05.2000, de suspendare din funcția de comisar în Garda Financiară C., emisă de Ministerul Finanțelor-Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat C. și a deciziei nr. 1960/26.09.2012 de încetare a activității, emisă de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice C..
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la calculul și plata salariilor indexate cu rata inflației, majorate și reactualizate, precum și la plata tuturor celorlalte drepturi cuvenite de la data de 25.05.2000 și până la data reangajării sale, recunoașterea explicită a faptului că perioada 25.05.2000 și până la data reangajării constituie vechime în muncă, precum și reangajarea sa ca personal contractual într-un post din cadrul Ministerului Finanțelor Publice- Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală a Finanțelor Publice C..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia penală nr. 4319/19.12.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar penal nr._/3/2006 a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de luare de mită, finalizându-se un proces care a durat 11 ani și 7 luni.Ca urmare a duratei excesive a procesului penal, s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din CEDO, privind dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Reclamantul a mai susținut că din cauza duratei excesive a procesului penal în care a fost implicat nu a avut loc de muncă timp de 14 ani, în prezent, la vârsta de 53 de ani și cu cazier judiciar, nemaifiind posibilă angajarea sa.Întrucât decizia de suspendare din funcție și cea de încetare a activității reprezintă rezultate ale procesului penal desfășurat cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, rezultă că ambele decizii sunt nelegale și trebuie desființate.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:adeverințe de venit vizând perioada 2000-2014, copia carnetului de muncă, Decizia CEDO în Cauza C. vs. România, decizia nr. 140/25.05.2000 emisă de Ministerul Finanțelor-D.G.F.P.C.F.S. C., decizia nr. 1960/26.09.2012 emisă de Ministerul Finanțelor Publice-DGFP C..
În apărare, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, pentru motivul că organele emitente ale actelor atacate de către reclamant sunt Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat și Direcția Generală a Finanțelor Publice C., astfel că între pârâtul chemat în judecată și reclamant nu există nici un raport juridic.
Totodată, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziilor nr. 140/25.05.2000 și nr. 1960/26.09.2012, pentru nerespectarea termenelor legale de contestare, precum și excepția lipsei procedurii prealabile în ceea ce privește decizia de încetare a activității reclamantului, pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că decizia nr. 140/25.05.2000, de suspendare din funcție a reclamantului, a fost emisă ca urmare a trimiteri în judecată a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C.pen.Întrucât prin hotărâre penală rămasă definitivă la data de 19.12.2011, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani, prin decizia nr. 1960/26.09.2011 s-a dispus și încetarea activității sale din cadrul DGFP C..
A precizat pârâtul că prin Decizia CEDO pronunțată în cazul reclamantului, S. Român a fost obligat la plata de despăgubiri în cuantum de 3.780 euro, pentru încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, referitoare la termenul rezonabil de soluționare a proceselor, fără a se dispune însă repunerea în situația anterioară încălcării dreptului prevăzut de Convenție.Faptul că S. Român a recunoscut încălcarea dreptului la un proces echitabil, nu implică însă și anularea actelor legal emise, în condițiile în care reclamantul a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În dovedirea celor susținute, pârâtul a depus la dosar înscrisuri, constând în documentația avută în vedere la emiterea deciziilor contestate și extras de pe portalul instanțelor de judecată referitoare la soluționarea dosarului penal în cadrul căruia reclamantul a avut calitatea de inculpat.
La data de 26.05.2014, reclamantul a depus la dosar o cerere de chemare în judecată modificată, prin care a solicitat ca, în cazul respingerii cererii inițial formulate, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri bănești sub forma unei prestații periodice viagere, care să asigure supraviețuirea sa și a familiei sale, ale cărei cuantum și modalitate de plată să fie stabilite de instanța de judecată.
În susținerea cererii modificate, reclamantul a precizat că în condițiile în care procesul penal s-ar fi terminat până la 15.11.2001, ar fi existat o mare probabilitate să se reangajeze, iar raporturile de muncă ar fi continuat în mod normal până la împlinirea vârstei de pensionare.A fost invocat, de asemenea, interesul celor doi copii minori aflați în întreținerea sa și care au avut la rândul lor de suportat consecințele lipsei de venituri a reclamantului în perioada 2000-2014.
Prin note scrise depuse la dosar la data de 20.06.2014, reclamantul a învederat că în cadrul cererii modificate solicită obligarea pârâtului la plata unei rente viagere în cuantum de 5.000 lei net lunar, care să fie plătiți trimestrial, suma cuprinzând atât echivalentul salariului aferent funcției de execuție ocupate anterior, cât și pe cel al indemnizației de conducere, calculate la data formulării cererii.
În temeiul art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor în cererea inițială, cu privire la care reține următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de comisar în cadrul Gărzii Financiare C., iar prin deciziile nr. 140/25.05.2000 și nr. 1960/26.09.2012 emise de instituția angajatoare, s-a dispus suspendarea și ulterior încetarea activității sale, ca urmare a trimiterii în judecată, respectiv a condamnării definitive pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat în primul rând anularea celor două decizii, cu consecința reangajării sale, a plății drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data de 25.05.2000 și data efectivei reintegrări, precum și recunoașterii întregii perioade ca fiind vechime în muncă.
Cererea a fost formulată însă în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor, fără ca reclamantul să justifice calitatea procesuală a acestei entități.
Astfel, potrivit art. 36 C.proc.civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Cum în speță se invocă nulitatea unor decizii emise de structuri cu personalitate juridică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că raportul juridic dedus judecății nu putea lua naștere decât între reclamant și emitenții acestor decizii.Ca urmare a deciziilor de suspendare din funcție și de încetare a activității, provenind de la persoane juridice aflate în structura Ministerului Finanțelor Publice, nu poate fi angajată răspunderea Statului Român în nume propriu, întrucât acesta nu a intervenit în nici un mod în derularea raporturilor de muncă ale reclamantului.
De altfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 223-224 C.civ., rezultă că statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice numai în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, ca titular de drepturi și obligații, fără a răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice, după cum niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului.
Pentru toate aceste motive, instanța apreciază că pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu îi revine nici o obligație în raportul de drept material litigios, izvorât din emiterea deciziilor nr. 140/25.05.2000 a D.G.F.P.C.F.S. C. și decizia nr. 1960/26.09.2012 a DGFP C..
În consecință, va fi admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului în capetele de cerere privind desființarea deciziilor nr. 140/25.05.2000 și nr. 1960/26.09.2012, plata drepturilor salariale, recunoașterea vechimii în muncă și reangajarea în funcție, capete de cerere ce vor fi respinse ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În privința cererii modificate, prin care s-a solicitat plata unei rente viagere în cuantum de 5.000 lei lunar, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a mai invocat aceeași excepție, astfel că analiza instanța va viza doar apărările formulate de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 24.04.2014.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, asupra fondului acestei pretenții, rezultă următoarele:
Prin Decizia C. vs. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în cazul reclamantului a intervenit o încălcare a art.6 par.1 din Convenție, rezultată din durata excesivă a procesului penal finalizat prin condamnarea definitivă a reclamantului.Pe această cale, Curtea nu a înlăturat însă efectele sentinței penale definitive, ci a obligat doar S. Român la plata unei despăgubiri în cuantum de 3.780 lei, sumă apreciată ca fiind considerabilă pentru repararea prejudiciului material și moral suferit de reclamant ca urmare a supunerii sale la un proces penal de peste 11 ani.
Prin cererea de față, reclamantul se prevalează de aceeași faptă prejudiciabilă săvârșită de către pârât, respectiv prelungirea excesivă a procesului penal, pretinzând despăgubiri sub forma unei rente viagere.
Or, potrivit principiilor răspunderii civile delictuale, acordarea unor asemenea despăgubiri presupune existența unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită și care să nu fi fost reparat până la momentul formulării acțiunii.
Pe de altă parte, trebuie subliniat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele suferite de persoana ce fost subiect al unei proceduri judiciare excesiv de îndelungate, nu este cel al repunerii persoanei îndreptățite într-o situație similară cu cea avută anterior – lucru imposibil, din moment ce hotărârea penală de condamnare nu este înlăturată, ci producerea unei satisfacții de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare Convenției.
Pentru toate aceste motive, instanța reține că pentru prejudiciul cauzat reclamantului, rezultat în mod exclusiv din încălcarea termenului rezonabil al procesului penal, S. Român a fost deja obligat la plată, astfel că reclamantul nu poate beneficia de o dublă reparație în considerarea aceleiași fapte ilicite.
În ce privește prejudiciul rezultat din lipsa veniturilor pe durata procesului penal, trebuie reținut că simpla împrejurare a existenței dosarului penal, aflat în curs de judecată, nu poate fi considerată ca unică motivație a nerealizării unor venituri salariale, din moment ce reclamantul s-a aflat în stare de libertate și nu i-a fost îngrădit dreptul la muncă.Prin urmare, statului i se poate imputa durata excesivă a procesului penal, în considerarea căreia a și fost obligat la plată, nu însă și lipsa de diligență a reclamantului în a-și asigura veniturile necesare întreținerii sale și a familiei sale în toată perioada cât a fost cercetat penal.
Pentru aceste considerente, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei rente viagere, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul în București, ., sector 5, în capetele de cerere privind desființarea deciziilor nr. 140/25.05.2000 și nr. 1960/26.09.2012, plata drepturilor salariale, recunoașterea vechimii în muncă și reangajarea în funcție.
Respinge aceste capete de cerere ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul în București, ., sector 5, la plata unei rente viagere către reclamantul C. D. domiciliat în C., ., județ C., în cuantum de 5.00 lei lunar, ca nefondat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică din 9 iulie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
C. A. G. C.
R. A. G.
Grefier,
M. Ș.
Red. jud. A.C. –
Ex.4/25.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2733/2014.... → |
|---|
