Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2772/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 2772/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 5283/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL CONSTANTA

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 noiembrie 2014

Sentința civilă nr. 2772

Președinte: F. M. I.

Asistenți judiciari: G. C.

R. A. G.

Grefier: M. Ș.

Pe rol soluționarea acțiunii civile – asigurări sociale formulată de reclamantul I. C. domiciliat în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., având ca obiect contestație decizie pensionare.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 3 martie, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 17 martie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 8.07.2014 sub nr._, reclamantul I. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. anularea deciziei nr._/14.05.2014 și obligarea acesteia la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a veniturilor menționate în adeverința nr.221/3.03.2014 emisă de ..

În considerentele de fapt, reclamantul a arătat că decizia contestată nu a valorificat datele menționate în adeverință. Împotriva acestei decizii a formulat contestație care fost respinsă de către pârâtă.

În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr.263/2010 și art.447 C...

În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii formulate înscrisuri în copie (filele 5-13).

Pârâta nu a formulat întâmpinare însă a depus note scrise (filele 22,23) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverința menționată și dosarul administrativ al reclamantului (filele 24-81).

Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite prin decizia nr._/23.10.2012 (fila 29), începând cu data de 1.04.2008.Prin cererea înregistrată sub nr._/7.03.2014 (fila 26), reclamantul a solicitat recalcularea acestor drepturi cu valorificarea datelor menționate în adeverința nr.221/3.03.2014 emisă de . (filele 27,28).

Prin decizia nr._/14.05.2014 (fila 25), pârâta a respins cererea de recalculare motivat de faptul că veniturile brute din adeverințele menționate nu reprezintă sporuri cu caracter permanent în înțelesul HG nr.257/2011, anexa 15. Contestația formulată de către reclamant (fila 24), în baza disp. art. 149 alin.1 din Legea nr.263/2010, a fost soluționată prin adresa nr. 8433/25.06.2014 (fila 13).

Adeverința nr.221/3.03.2014 emisă de . (filele 27, 28) cuprinde veniturile brute, în care au fost incluse diverse sporuri, obținute de reclamant în perioada 1.02._91.

Potrivit art.107 al.3 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Conform art.96 alin.2 din Legea nr.263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..

Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizeaza salariile brute sau nete, dupa caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, pâna la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pâna la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lânga salariile prevazute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, dupa data de 1 aprilie 1992, au facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverinte eliberate de unitati, conform legislatiei în vigoare.

În conformitate cu prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite. Potrivit art.19, constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

Se reține deasemenea și Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin care s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

În cauză, se constată însă că, în cuprinsul adeverinței, nu este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin urmare nu se impune valorificarea acesteia în procesul de recalculare a drepturilor de pensie.

Pentru considerentele arătate, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. C., domiciliat în C., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județ C., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2014.

Președinte, Asistenți judiciari,

F. M. I. G. C. Grefier,

R. A. G. M. Ș.

Red.Jud.FMI/2ex/20.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2772/2014. Tribunalul CONSTANŢA