Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1510/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1510/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 498/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1510

Ședința publică din 17 iunie 2014

PREȘEDINTE – C. S. A.

ASISTENȚI JUDICIARI

R. G.

G. C.

GREFIER – S. M. S.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație decizie de sancționare, acțiune formulată de reclamantul R. V. cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., în contradictoriu cu parata SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,C. MARFA S.A. cu sediul procesual ales în C., . nr.2 și S. M. DOBROGEA A S. C. SA cu sediul în C., . nr.2.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 13.06.2014, zi în care părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 17.06.2014, dată la care s-a pronunțat sentința

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele

Cu nr._ din 22-01-2014 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul R. V. in contradictoriu cu paratele S. C. MARFA SA si S. M. DOBROGEA A S. C. SA, solicitand anularea deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 si restituirea sumelor retinute in baza acesteia actualizate la zi cu indicele de inflatie de la data retinerii si pana la zi, precum si cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul arata ca a fost sanctionat prin decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 cu reducerea salariului de baza cu 5% pe timp de 3 luni, incepand cu data de 01.01.2014, pentru motivul ca nu a urmarit activitatea responsabilului din cadrul CZM Constanta. Apreciaza reclamantul ca decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 este netemeinica si nelegala, intrucat si-a executat obligatiile de serviciu prevazute in fisa postului si nu a savarsit nici o fapta care sa justifice aplicarea unei sanctiuni. Sustine reclamantul ca disparitia celor 3 vagoane nu ii este imputabila, iar angajatorul nu a suferit nici un prejudiciu. Precizeaza reclamantul ca nu a mai fost sanctionat anterior.

In drept, reclamantul a invocat art. 247 si urm. CM, art. 194 si urm. NCPC.

In dovedirea actiunii, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri.

Prin intampinare, S. C. MARFA SA a solicitat respingerea actiunii. A invocat parata exceptia inadmisibilitatii actiunii, exceptia lipsei capacitatii procesuale si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive. Cu privire la fondul cauzei se arata ca reclamantul nu a respectat ordinele de serviciu si instructiunile interne, fapt ce a condus la disparitia a trei vagoane din triajul Valu lui T..

Parata a depus inscrisuri si a solicitat si proba cu interogatoriul reclamantului..

La termenul din 04-04-2014, instanta a solutionat exceptia inadmisibilitatii.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In temeiul art. 248 NCPC, instanta va solutiona cu prioritate exceptiile invocate.

Instanta retine ca in cauza s-a solicitat anularea deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 emisa de SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. – S. M. Dobrogea.

Reclamantul R. V. a chemat in judecata, in calitate de parate, pe SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,C. MARFA S.A. si S. M. DOBROGEA A S. C. SA, care a emis decizia de sanctionare. De vreme ce parata S. M. DOBROGEA A S. C. SA emite acte de sanctionare nu se poate retine lipsa capacitatii sau a calitatii sale in proces. Mai mult, instanta retine si dispozitiile art. 56 alin. 2 C., motiv pentru care va respinge exceptia lipsei capacitatii procesuale si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Cu privire la fondul cauzei, instanta retine ca prin decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 se dispune de catre S. M. DOBROGEA A S. C. SA sanctionarea reclamantului R. V. cu reducerea salariului cu 5% pentru 3 luni, incepand cu data de 01-01-2014.

In preambulul deciziei nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 se mentioneaza ca reclamantul nu si-a indeplinit atributiile de serviciu stabilite prin fisa postului, respectiv cap. 5, pct. 5.1.

Se mentioneaza in decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 ca reclamantul nu a urmarit activitatea responsabilului din cadrul CZM Constanta in cadrul Oficiului Material Rulant si daca acesta s-a achitat in totalitate de sarcinile stabilite.

Potrivit fisei postului reclamantului, cap 5, art. 5.1, acesta are ca atributie de serviciu coordonarea, organizarea si controlarea activitatii Oficiului Material Rulant.

Analizand probele administrate in cauza, instanta apreciaza ca abaterea constata prin decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 nu poate fi retinuta si nu s-a facut dovada savarsirii acesteia de catre angajator.

Astfel, potrivit art. 272 CM, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Dispozițiile art. 272 sunt aplicabile nu doar atunci când angajatorul este reclamant, ci și atunci când el este pârât.

În conflictele de muncă, deci, sarcina probei este răsturnată, ea nu revine reclamantului (salariat) în temeiul art. 1169 din Codul civil și potrivit cunoscutului adagiu onus probandi incubit actori, ci angajatorului.

Textul a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională (deciziile nr. 449/2004, nr. 409/2006, 454/2006, 718/2006, 82/2008, 1015/2009 etc.). În esență, a reținut că legiuitorul este în drept să reglementeze aspectele de procedură, iar diferențierea de regim juridic între angajator și angajat se justifică pentru protecția acestuia din urmă.

În același sens, s-a reținut (Decizia nr. 433/2011) că „această modalitate de reglementare reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor de muncă și exercitării dreptului la muncă. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât angajatorilor, cât și angajaților, fără a fi favorizată o categorie sau alta. Astfel, salariatul și angajatorul sunt două părți ale conflictului de muncă, situate pe poziții opuse și cu interese contrare, situația lor diferită justificând, în anumite privințe, și tratamentul juridic diferențiat. Angajatorul este cel care deține documentele și toate celelalte probe pertinente pentru elucidarea conflictului și pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor părților raportului juridic de muncă, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe”.

In speta, analizand actele depuse de parata – declaratia reclamantului R. V., fisa postului acesteia si nota de relatii, se constata ca parata nu a facut dovada savarsirii abaterilor descrise in cuprinsul deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013.

Din interogatoriul luat reclamantului, precum si din declaratia data de acesta la 23-10-2013, rezulta ca, anterior disparitiei celor trei vagoane din Triajul Valu lui T., au fost efectuate inventarieri periodice, in aplicarea dispozitiei directorului general al S. C. MARFA SA.

Desi, in decizia CZ2.3/1156/18-12-2013 se mentioneaza ca, in perioada 01.01.2013 – 31.08.2013, verificarea periodica in teren s-a efectuat in lunile martie, mai si august, fara respectarea dispozitiilor si ordinelor de serviciu, aceasta imprejurare nu a fost dovedita de parata.

In cuprinsul deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 se arata ca in luna mai 2013, S. C. MARFA SA a incheiat cu . Constanta contractul de vanzare – cumparare nr. E2.1/472/16-05-2013, avand ca obiect vanzarea de fier vechi rezultat in urma sarjarii a 503 vagoane pe roti proprii care indeplinesc conditiile de casare. Tot, parata arata ca . Constanta isi asuma paza vagoanelor, zi si noapte, pana la semnarea proceselor – verbale de predare – primire finale si a notelor de cantar.

Nu rezulta din cuprinsul deciziei contestate ca s-ar fi produs vreun prejudiciu in patrimoniul S. C. MARFA SA, nu a fost demonstrata savarsirea vreunei fapte de natura disciplinara de catre reclamant, astfel incat decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 este netemeinica si nelegala.

F. de acestea, instanta va respinge exceptia lipsei capacitatii procesuale si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, va admite actiunea, va anula decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013 si va obliga paratele sa restituie reclamantului sumele retinute in baza deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013, sume actualizate la zi cu indicele de inflatie, de la data retinerii si pana la restituirea efectiva.

În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanta va obliga paratul sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata de 1.500 lei, reprezentand onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia lipsei capacitatii procesuale.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.

Admite actiunea formulată de reclamantul R. V. cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., în contradictoriu cu parata SOCIETATEA N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,C. MARFA S.A. cu sediul procesual ales în C., . nr.2 și S. M. DOBROGEA A S. C. SA cu sediul în C., . nr.2.

Anuleaza decizia de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013.

Obliga paratele sa restituie reclamantului sumele retinute in baza deciziei de sanctionare nr. CZ2.3/1156/18-12-2013, sume actualizate la zi cu indicele de inflatie, de la data retinerii si pana la restituirea efectiva.

Obliga paratul sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata de 1.500 lei, reprezentand onorariu avocat.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica din 17-06-2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. S. A. G. C. R. G.

GREFIER

S. M. S.

Tehnored.jud.C.S.A.

5 ex./17.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1510/2014. Tribunalul CONSTANŢA