Obligaţie de a face. Sentința nr. 999/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 51/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 999
Ședința publică din 25 aprilie 2014
PREȘEDINTE – C. S. A.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
G. C.
GREFIER – S. M. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. C. domiciliat în C., ., ..B, . în contradictoriu cu pârât .>cu sediul în C., Incinta Port C., județul C., având ca obiect obligația de a face.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 18.04.2014, zi în care partea prezentă a pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 25.04.2014, dată la care s-a pronunțat sentința.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Cu nr._ din 07-01-2014 s-a inregistrat actiunea formulata de reclamantul S. C. in contradictoriu cu parata . obligarea paratei la eliberarea unei adeverinte din care sa reiasa remuneratia primita pentru sporul acordat pentru orele festive, festive suplimentare si zilele declarate nelucratoare efectuate pe durata angajarii.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca este indreptatit a primi adeverinta solicitata, intrucat are posibilitatea valorificarii acestor venituri la calculul pensiei.
In drept, reclamantul invoca dispozitiile art. 154 CM, art. 155 CM, D-L nr. 68/1990, L nr. 57/1974, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 263/2011D nr. 389/1972.
Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru.
In dovedire, reclamantul a folosit proba cu inscrisuri.
Prin intampinare, parata . solicitat respingerea actiunii, intrucat sporurile pretinse nu au avut caracter permanent si nu au fost prevazute in contractul colectiv de munca.
Parata a depus inscrisuri.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul S. C. a fost angajat al pârâtei în perioada 10.01.1994 – 01.06.2010, acest aspect nefiind contestat de parata .
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. h) C. Mc., angajatorul are obligația sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului. De asemenea, potrivit art. 34 alin. 5 C. Mc., la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Prin urmare, în cazul neeliberării adeverinței solicitate, angajatorul sau deținătorul arhivei acestuia poate fi acționat în judecată pentru a fi obligat să își execute obligația legală.
În speță, reclamantul a solicitat paratei eliberarea unei adeverinte care sa cuprinda sumele aferente orelor festive, pentru orele festive suplimentare si pentru zilele declarate nelucratoare.
Prin adresa nr._/19-09-2013, . comunica reclamantului ca sporurile solicitate nu au avut caracter permanent si nu s-a virat pentru acestea CAS individual, ci doar la nivel de unitate.
Instanta constata ca textele legale mai sus citate nu condiționează obligația de eliberare a adeverinței de utilitatea acesteia la stabilirea pensiei fostului salariat, acest aspect nefăcând obiectul cenzurii de către fostul angajator.
În consecință, constatând neîndeplinirea de către pârâtă a obligației prevăzute de art. 40 alin. 2 lit. h) și art. 34 alin. 5 C. Mc., instanța o va obliga să elibereze reclamantului o adeverinta din care sa rezulte daca acesta, pe durata angajarii la . beneficiat de sporuri pentru orele festive, pentru orele festive suplimentare si pentru zilele declarate nelucratoare, precum si remuneratia acordata pentru aceste sporuri.
In temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 200 lei, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite actiunea formulata de reclamantul S. C. domiciliat în C., ., ..B, ., județ C. în contradictoriu cu pârât .>cu sediul în C., Incinta Port C., județul C..
Obliga parata sa elibereze reclamantului o adeverinta din care sa rezulte daca acesta, pe durata angajarii la . beneficiat de sporuri pentru orele festive, pentru orele festive suplimentare si pentru zilele declarate nelucratoare, precum si remuneratia acordata pentru aceste sporuri.
Obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata de 200 lei, reprezentand onorariu avocat.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Tribunalul Constanta.
Pronuntata in sedinta publica din 25.04.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. S. A. G. C. N. L.
GREFIER
S. M. S.
Tehnored.jud.C.S.A.
4 ex./23.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








