Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2512/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2512/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 4161/118/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 octombrie 2014
Sentința civilă nr. 2512
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: G. C.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile – litigiu de muncă formulată de reclamanta M. I. L. domiciliată în comuna Deleni, ., în contradictoriu cu pârâții L. T. N. I. Deleni cu sediul în comuna Deleni, ., județ C., și C. L. al Primăriei Deleni cu sediul în comuna Deleni, ., județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și urm. Cod pr.civilă.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art.270 din Codul muncii.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier prin care se arată obiectul, părțile și stadiul pricinii, după care:
Instanța califică excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Deleni, invocată de acesta prin întâmpinare (fila 12), ca fiind excepția lipsei capacității procesuale de folosință, raportat la Legea nr. 215/2001.
Apreciind că înscrisurile depuse la dosar sunt legale, verosimile, pertinente, concludente, și pot duce la soluționarea procesului, potrivit dispozițiilor art. 258 Cod pr.civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă și pentru pârâtul C. L. Deleni proba cu înscrisuri pe care o constată administrată.
Instanța socotindu-se lămurită, în baza art.244 din noul Cod de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.
În baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. Deleni, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 26.05.2014 sub nr._, reclamanta M. I. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții L. T. N. Istratoiu Deleni si C. L. Deleni obligarea acestora la calculul si plata drepturilor salariate cuvenite reclamantei așa cum acestea au rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 285/2010, prin raportare la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, și plata diferențelor dintre drepturile salariate cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 1.05._13, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin O.G. nr.15/2008, au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Deși Legea nr.221/2008 prevede creșteri salariale, pârâții nu au procedat la calculul și plata drepturilor salariale contrar dispozițiilor legii.
Mai mult decât atât, legea de aprobare a OG nr.15/2008 a făcut obiect al controlului de constituționalitate iar instanța de contencios constituțional a constatata că legea nu intră în contradicție cu dispozițiile legii fundamentale.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.
C. L. Deleni a depus întâmpinare (filele 12-15), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 22.09.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.05._11.
La termenul de judecată din data de 22.09.2014 instanța a calificat excepția lipsei calității procesuale pasive ca fiind excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratului C. L. Deleni.
Analizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a paratului C. L. Deleni, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) NCPC, instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. Deleni, excepție de procedură, absolută, cu caracter peremptoriu, deoarece o eventuală admitere a acesteia face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacitații civile din dreptul substanțial. Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual.
Excepția lipsei capacitații procesuale este o excepție de fond, absolută și peremptorie, putând fi invocată din oficiu de instanță.
C. local nu reprezintă o persoană juridică cu capacitate procesuală de folosință și ca atare nu poate sta în judecată, aspect ce rezultă din prevederile Legii nr.215/2001 a administrației publice locale. Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.215/2001, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale iar conform art. 21 alin.1 teza I și alin.2 din același act normativ unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Conform art.23 alin.1 teza I din Legea nr.215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive
Dispozițiile Legii nr. 215/2001 au stabilit limitativ atribuțiile autorităților administrative, consiliile locale având calitatea de autorități deliberative cărora le lipsește capacitatea de reprezentare în relațiile cu alte autorități administrative sau în justiție.
Prevederile actului normativ citat, sunt, în domeniu atribuțiilor conferite instituțiilor pe care le reglementează, imperative. Astfel, atribuțiile consiliilor locale sunt limitativ prevăzute de lege iar posibilitatea lor de a acționa în justiție lipsește.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. Deleni cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. I. L. în contradictoriu cu pârâtul C. L. DELENI, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
În ceea ce privește perioada 1.05._11, pretențiile solicitate sunt prescrise întrucât potrivit art. 268 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator. Or, având în vedere că cererea a fost formulată la data de 26.05.2014, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge pretențiile aferente perioadei 1.05.2011 – 25.05.2011, ca prescrise.
Cu privire la pretențiile aferente perioadei 26.05._13, analizând cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul L. T. N. Istratoiu Deleni prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost angajatul unității de învățământ pârâte in funcția de învățător suplinitor necalificat, potrivit adeverinței depusă la dosar (fila 8), în perioada care face obiectul cererii.
Art.1 alin. 1 lit. b) și c) din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 prevedea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000 in raport de care era asigurata o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
OG nr. 15/2008 a fost aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008, majorându-se coeficientul de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 acesta reprezentând valoarea de referința pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr.136/2008 si OUG nr. 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG nr.15/2008, in sensul reducerii majorărilor salariale stabilite de puterea legislativa, prin lege. Prin decizii succesive ale Curții Constituționale a fost constatata insa neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG nr.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, consecința fiind aceea a recunoașterii îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG nr.15/2008.
Prin hotărâri judecătorești irevocabile, unitățile de învățământ preuniversitar au fost obligate la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 și a Legii 285/2010 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflația la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că Legea nr.330/2009 a garantat menținerea în cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul în funcție a beneficiat la data de 31.12.2009.
Astfel, pentru punerea în aplicare a legii unice de salarizare a fost adoptată OUG nr. 1/2010, care la art. 5 alin.1 relua principiul nediminuării salariilor în plată la data de 31.12.2009, pentru ca la alin.6 să prevadă în mod expres că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Cu privire la anul 2011, instanța retine ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementata prin Legea 285/2010, care la art.1 prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 1.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Prin urmare, criteriul de referință in determinarea salariului plătit personalului bugetar, cu începere din luna ianuarie 2011, îl reprezintă salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Cum pentru considerentele anterior expuse, s-a reținut că în anul 2010 reclamanta era îndreptățită la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeași bază de calcul a fost avută în vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.
La data de 13.05.2011, a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, prin care s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât si sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora. În consecință, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel încât majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementari.
Legea nr. 63/2011 a fost declarată constituțională prin Deciziile nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 și nr. 291/22.05.2014 ale Curții Constituționale, iar criticile de neconstituționalitate au vizat tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun.
Pe această cale, instanța de contencios constituțional a reținut că în materia drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, statul fiind cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Curtea Constituțională a examinat de asemenea și criticile referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, constatând că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, drepturile câștigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
În ce privește instituirea unei pretinse discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar, față de restul salariaților plătiți din fondurile publice, prin aceleași decizii anterior menționate s-a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității.
Curtea Constituțională a constatat astfel că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, în acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, Legea nr. 63/2011 a dat expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
Cum puterea de lucru judecat care însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, instanțele de judecată sunt obligate să respecte întru totul aceste decizii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituție, astfel că, pe calea unei analize proprii nu ar putea stabili că Legea nr.63/2011 este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului (în acest sens sunt Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, Decizia nr.1415/2009, Decizia nr.414/2010, Decizia nr.415/2010).
Față de cele expuse, urmează a se reține că, ulterior datei de 13.05.2011, reclamanta a primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, conform Constituției și jurisprudenței CEDO, astfel încât cererea privind pretențiile aferente perioadei 26.05._13 va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. L. DELENI.
Admite excepția prescripției dreptului material a acțiune.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. I. L. domiciliată în comuna Deleni, ., în contradictoriu cu pârâtul C. L. DELENI cu sediul în comuna Deleni, ., județ C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge cererea privind pretențiile aferente perioadei 1.05._11 formulată de reclamanta M. I. L. în contradictoriu cu pârâtul L. T. ISTRATOIU DELENI cu sediul în comuna Deleni, ., județ C., ca prescrisă.
Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.10.2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. G. C.
Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red. jud. F.M.I.-24.10.2014/ex.2
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 999/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1510/2014.... → |
|---|
