Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 540/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 540/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 6163/90/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.540

Ședința publică din 10 martie 2014

PREȘEDINTE – F. M.

ASISTENȚI JUDICIARI

M. A. B.

L. N.

GREFIER – L. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. D. I. cu domiciliul ales în Râmnicu V., ..6A, județul V. în contradictoriu cu pârâta C. TERITORIALĂ DE PENSII V. cu sediul în Râmnicu Vălcea, . nr.157-159, județul V. și C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ V. cu sediul în Râmnicu V., ..30, județul V. având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință se prezintă reclamantul personal, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 154 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Întrebat, reclamantul arată că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, solicitând constatarea prezentei cauze în stare de judecată și acordarea cuvântului, pe fond, pentru dezbateri.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 din NCPC constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de C. teritorială de Pensii V. și asupra cererii de față.

Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. teritorială de Pensii V. iar pe fondul cauzei pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Vilcea sub nr._ reclamantul B. D. I., in calitate de curator al minorilor S. D. si S. E., a solicitat ca in contradictoriu cu piritii C. Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Valcea si C. Judeteana de Pensii si Asigurari Valcea sa se dispuna obligarea piritelor la plata ajutorului de deces, in cuantum de 5 salarii, pe care defuncta, S. E. N., mama minorilor le realiza in calitate de angajat al CJRAEV.

In motivarea actiunii reclamantul arata ca la data de 4.06.2013 mama minorilor si sora sa, a decedat urmare a unui tragic accident. Sustine reclamantul ca la data decesului S. E. N. era angajata Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Valcea in functia de profesor psiholog cu un salariu lunar brut de 2604 lei.

Reclamantul arata ca obligatia piritelor deriva din prevederile art 12c capitolul I din anexa la Legea nr. 284/2010 si ale art 36 alin 2 lit b din Contractul colectiv de munca la nivel de sector de activitate invatamint preuniversitar din 2012.

Mentioneaza reclamantul ca legea nr. 284/2010 care prevede ca in caz de deces al uni cadru didactic sau personal didactic auxiliar cuantumul ajutorului acordat celor indreptatiti este de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurarilor sociale, indica atit cuantumul ajutorului de deces cit si sursa de plata a acestuia si anume bugetul asigurarilor de stat. Arata reclamantului ca angajatorului îi revine obligatia de a efectua plata insa urmeaza ca aceasta sa fie facuta din sumele virate de casa judeteana de pensii din bugetul asigurarilor sociale.

Reclamantul precizeaza ca legea privind sistemul unitar de pensii publice constituie cadrul general in nmaterie, in raport de care Legea nr. 284/2010 este o lege speciala care se aplica cu prioritate. In cauza aplicabilitatea Legii nr. 263/2010 se limiteaza la ceea ce priveste stabilirea calitatii de persoane indreptatite sa formuleze pretentiile ce fac obiectul cererii, fara sa afecteze aplicabilitatea legii speciale.

In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 284/2010, Legii nr. 263/2010, contractul colectiv de munca pe 2012.

Pirita C. Judeteana de Pensii Vilcea a formulat intimpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesual pasive si a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Arata pirita ca nu are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta calitate avind-o C. nationala de Pensii Publice.

Pe fondul cauzei pirita sustine ca in anul 2013, prin Legea nr. 6/2013 s-a stabilit cuantumul ajutorului de deces in cazul asiguratului sau pensionarului la 2223 lei.

Mai arata pirita ca prin sentinta civila nr. 429/2007 Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea retinind ca ajutorul de deces se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, dar in cuantumul prevazut in legile anuale privind bugetul asigurarilor sociale de stat.

Reclamantul a depus raspuns la intimpinare, la data de 5.12.2013.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 92/23.01.2014 Tribunalul Vilcea a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat cauza spre competenta solutionare Tribunalului Constanta.

Asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a piritei C. Judeteana de Pensii Vilcea.

Potrivit art 248 c.pr.civ „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Calitatea procesuala pasiva presupune identitatea intre persoana chemata in judecata in calitate de pirit si cel obligat in raportul juridic dedus judecatii.

In cauza, suma de bani solicitata de catre reclamant este o suma ce se retine de catre angajator din sumele ce urmeaza sa le vireze catre bugetul asigurarilor sociale de stat.

Prin urmare, bugetul care suporta plata sumelor datorate cu titlu de ajutor de deces, este bugetul al carui ordonator secundar de credite este C. Judeteana de Pensii.

F. de cele expuse, instanta apreciaza ca persoana obligata in raportul de drept material dedus judecatii este, alaturi de angajator, si C. Judetana de Pensii Vilcea, astfel ca va respinge exceptia lipsei calitatii procesual pasive ca nefondate.

Analizind actele dosarului instanta retine urmatoarele:

Numita S. E. N. a fost angajata Centrului Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Valcea in functia de profesor psiholog, in baza contractului individual de munca nr. 115/1.09.2011.

In urma decesului numitei S. E. N. si a sotului acesteia, au ramas minorii S. D. si S. E. pentru care s-a instituit curatela prin sentinta civila nr. 6351/10.07.2013, curator fiind numit reclamantul B. D. I..

Potrivit art 12 din anexa II capitolul I al Legii nr. 284/2010 „Pentru personalul didactic, în caz de deces, se acordă celor îndreptățiți un ajutor de deces în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale de stat.”

Conform art 36 alin 2 lit b din Contractul colectiv de munca la nivel de sector de activitate invatamint preuniversitar 2012 „Personalul din învățământ beneficiază și de următoarele drepturi: b) în caz de deces al unui cadru didactic, cei îndreptățiți beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale; această sumă se plătește de unitatea/instituția prevăzută în Anexa nr. 4, la care a fost angajat salariatul decedat, prin deducere din cota de C.A.S. datorată casei teritoriale de pensii;”

Din cele doua dispozitii normative aratate mai sus rezulta, fara echivoc, obligatia angajatorului de a retine din cota CAS, ce o are de achitat catre bugetul asigurarilor sociale de stat, contravaloarea a 5 salarii ale persoanei decedate si de a plati aceasta suma catre mostenitori, cu titlu de ajutor de deces.

Instanta nu va retine sustinerea piritei potrivit careia ajutorul de deces este plafonat la suma de 2223 lei, aceasta sustinere nefiind intemeiata.

Intradevar, prin Legea nr. 263/2010 se arata ca, „Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5).”, iar potrivit art 17 alin 2 din Legea nr. 6/2013 „Cuantumul ajutorului de deces se stabilește, în condițiile legii, în cazul:a)asiguratului sau pensionarului, la 2.223 lei;”

Instanta apreciaza, insa, ca aceste dispozitii nu sint aplicabile in speta de fata.

Atit legea nr. 284/2010 cit si Legea nr. 263/2010 sint legi organice care au intrat in vigoare, concomitent, la data de 1 ianuarie 2011.

Raportul dintre cele doua legi, in ceea ce priveste ajutorul de deces, este un raport de genul lege generala (Legea nr. 263/2010) – lege speciala (Legea nr. 284/2010). Acest aspect rezulta clar din interpretarea literala a textelor de lege si din cea istorico-teleologica a acestora.

Astfel, observam ca in Legea nr. 263/2010 se vorbeste despre asigurati, in general, deci, in ceea ce priveste ajutorul de deces, dispozitiile din aceasta lege au caracter general.

In Legea nr. 284/2010 se vorbeste despre ajutorul de deces acordat personalului didactic, deci unor asigurati determinati, subiecte calificate prin natura calitatii lor de cadre didactice.

Avind in vedere principiul de interpretare a normelor de drept exprimat in adagiul lex specialis derogant lex generali, norma speciala primeaza fata de cea generala, insanta apreciaza ca prin compararea celor doua norme de acelasi rang ( provenite din doua legi organice diferite), primeaza norma edictata in Legea nr. 284/2010 intrucit aceasta are caracterul de norma speciala.

Instanta va avea in vedere si decizia nr. 248/2008 a Curtii Constitutionale a Romaniei care a aratat ca, „, Curtea constată că legiuitorul a reglementat, într-adevăr, un regim juridic diferit sub aspectul cuantumului ajutorului de deces în cazul cadrelor didactice în raport cu categoriile socio-profesionale care se supun prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000. Curtea apreciază însă că această diferență de tratament se sprijină pe considerentele pe care Ie-a avut în vedere legiuitorul pornind de la complexitatea, responsabilitatea și importanța pentru societate a activității personalului didactic și didactic auxiliar. De altfel, după cum arăta chiar autorul excepției în motivarea sa, cuantumul ajutorului de deces este diferit față de cel stabilit prin Legea nr.19/2000 și în cazul altor categorii socio-profesionale, așa cum sunt funcționarii publici sau judecătorii și procurorii.”

F. de cele expuse mai sus, instanta apreciaza actiunea intemeiata astfel ca o va admite si va obliga piritul C. Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Valcea sa plateasca reclamantului contravaloarea a 5 salarii ( la nivelul salariului persoanei decedate S. E. N.) cu titlu de ajutor de deces.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calitatii procesual pasive a piritei C. Judeteana de Pensii Valcea.

Admite acțiunea formulata de reclamantul B. D. I. cu domiciliul ales în Râmnicu V., ..6A, județul V. în calitate de curator al minorilor S. D. si S. E. în contradictoriu cu pârâții C. TERITORIALĂ DE PENSII V. cu sediul în Râmnicu Vălcea, . nr.157-159, județul V. și C. JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ V. cu sediul în Râmnicu V., ..30, județul V..

Obliga pârâtul C. Judetean de Resurse si Asistenta Educationala Valcea sa plătească reclamantului contravaloarea a 5 salarii ( la nivelul salariului persoanei decedate S. E. N. ) cu titlu de ajutor de deces.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI

F. M. M. A. B.

L. N.

GREFIER,

L. M.

Tehnored.jud.F.M.

5 ex/14.03.2014

Emis 3 comunicări

15.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 540/2014. Tribunalul CONSTANŢA