Obligaţie de a face. Sentința nr. 1270/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1270/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 1923/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21.05.2014

SENTINȚA CIVILĂ NR.1270

PREȘEDINTE – A. C.

ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

L. N.

GREFIER – M. J.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul A. G. domiciliat în C., . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., având ca obiect contestație obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică pârâta este reprezentată de consilier juridic C. G., lipsind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile art. 154 și următoarele Cod de procedură civilă.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 270 din Codul Muncii.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Noul Cod procedură civilă, se constată competentă în soluționarea prezentului litigiu.

Întrebat fiind reprezentantul pârâtei arată că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.

Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de față.

Având cuvântul, reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _ reclamantul A. G. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte veniturile lunare brute și grupa de care a beneficiat în timpul activității desfășurate la fosta USAS Năvodari.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 10.07._77 a fost angajat la USAS Năvodari în funcția de lăcătuș acid sulfuric. Ulterior această unitate a fost preluată de . arhiva fostului angajator a rămas în imobilul proprietatea .., societate care a dat faliment în anul 1999.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: copia carnetului de muncă, Sentința civilă nr. 1895/. pronunțată de Tribunalul C. – Secția comercială în Dosar nr._ .

În apărare, pârâta C. Județeană de Pensii C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că în temeiul O.U.G. 39/2006 obligativitatea eliberării de adeverințe referitoare la stagiile de cotizare ale cetățenilor, în cazul desființării unui creator de documente, revine Arhivelor Naționale sau Direcțiilor Județene ale Arhivelor Naționale.

Pe aceeași cale pârâta a învederat că în prezent nu mai există cadrul legal care să îi permită preluarea documentelor cu valoare practică ale Fertilchim și valorificarea acestor documente.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul reține următoarele :

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței civile nr. 1895/. pronunțate de Tribunalul C., prin sentința civilă nr. 8739/. Tribunalul C. a fost admisă cererea lichidatorului judiciar al . formulată în contradictoriu cu C. Județeană de Pensii, Direcția județeană a Arhivelor Statului C. și APAPS în sensul obligării pârâtelor în solidar să preia arhiva . .

Prin sentința civilă nr. 1895/. pronunțată de Tribunalul C. a fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii să preia din fondul arhivistic al fostei . documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor.

În considerente s-a reținut incidența art.18 din Legea nr. nr. 16/1996 în forma în vigoare la data apariției situației care a impus preluare, respectiv falimentul ..

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului – decizia civilă nr. 204/. pronunțată de Curtea de Apel C. .

Potrivit art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Ca urmare, este un drept al contribuabilului să i se ia în calcul la determinarea punctajului pe baza căruia se stabilesc drepturile de pensie, sporurile cu caracter permanent.

Acestea pot fi dovedite și cu adeverințe eliberate de unități.

Totodată, prin Decizia în interesul legii nr. 19/2012 s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din Anexa la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”

Pentru a dispune în acest sens, instanța supremă a reținut că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.

Pentru ca dreptul contribuabilului de a i se lua în calcul la stabilirea pensiei veniturile brute pentru care a fost achitat CAS, să fie unul efectiv iar nu unul formal, trebuie concluzionat că, în mod corelativ, unitatea angajatoare are obligația să îi elibereze o adeverință din care să rezulte aceste venituri.

În cazul de față, cum . a făcut obiectul procedurii falimentului și nu mai există ca persoană juridică, această obligație revine deținătorului sau persoanei care are obligația să păstreze fondul arhivistic al persoanei juridice lichidate.

Astfel cum s-a arătat, prin două hotărâri judecătorești definitive, această obligație a fost stabilită în sarcina Casei Județene de Pensii C.. Prin aceste hotărâri s-a analizat și incidența art.18 din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, stabilindu-se că acesta se aplică în forma care era în vigoare la data apariției situației ce a determinat preluarea arhivelor, iar nu în forma stabilită prin OUG nr. 39/2006, întrucât legea se aplică numai pentru viitor. Întrucât acest aspect a fost stabilit cu putere de lucru judecat nu mai poate fi pus în discuție.

Împrejurarea că pârâta C. Județeană de Pensii C. nu și-a îndeplinit această obligație stabilită pentru prima dată în anul 2002 îi este imputabilă și nu o poate exonera de obligație.

Ca urmare pârâta are obligația de a elibera adeverința solicitată, dar numai pentru perioadele 10.07.1970 – 14.06.1973, respectiv 06.12.1974 – 24.11.1977, întrucât în perioada 15.06.1973 – 05.12.1974 a fost încorporat militar, după care a trecut în rezervă.

În ce privește menționarea prin adeverință a grupei de muncă în care reclamantul a prestat activitate, urmează a se reține că prin hotărâre judecătorească a fost stabilită obligația pârâtei de a prelua din fondul arhivistic al fostei . documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagii de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor. Prin urmare, obiectul acestei preluări nu a fost limitat de instanță doar la statele de plată ale foștilor angajați, astfel cum a susținut pârâta. Pe de altă parte, casa de pensii nu a depus la dosar un proces-verbal de predare-primire din care să rezulte ce anume documentație din arhiva fostei S.A. Fertilchim S.A. a fost efectiv preluată, pentru a se putea stabili de către instanță că pe baza fondului arhivistic ridicat de la societatea lichidată nu este posibilă confirmarea grupei de muncă în care au lucrat foștii angajați.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea cu a cărei soluționare a fost investită și va obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte veniturile lunare brute (salariul de bază, sporuri, prime etc.) și grupa de muncă de care a beneficiat în perioadele în care a activat în cadrul ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. G. domiciliat în C., . în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. cu sediul în C., ., având ca obiect contestație obligația de a face.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință privind veniturile lunare brute (salariul de bază, sporuri, prime etc.) și grupa de muncă de care a beneficiat în perioadele 10.07.1970 – 14.06.1973, respectiv 06.12.1974 – 24.11.1977, perioade în care a lucrat în cadrul Combinatului de Îngrășăminte Chimice Năvodari/Fertilchim S.A.

Respinge acțiunea ca nefondată pentru pretențiile aferente perioadei 15.06.1973 – 05.12.1974.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2014.

PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI

A. C. A. B.

L. N.

GREFIER

M. J.

Tehnored.as.jud.A.B.

4EX./17.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1270/2014. Tribunalul CONSTANŢA