Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2120/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2120/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 4945/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2120
Ședința publică din 22 septembrie 2014
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
M. A. B.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect contestație decizie de pensionare, acțiune formulată de reclamanta S. E., domiciliată în C., Alea Murelor nr.6, ., ., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01 septembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15 septembrie 2014 si 22 septembrie pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. _, reclamanta S. E. a formulat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. contestație împotriva deciziei nr._/25.04.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale și împotriva deciziei de revizuire FN/FD prin care s-a dispus încetarea plății pensiei în dosarul nr._.
În motivare, reclamanta a arătat că nu se consideră vinovată de faptul că i s-a acordat pensie, culpa aparținând cel mult funcționarilor Casei Județene de Pensii.
Reclamanta a anexat cererii deciziile contestate.
Printr-un memoriu înregistrat la dosar în data de 11.06.2013, reclamanta a dezvoltat motivele de fapt ale cererii, învederând că a fost pensionată prin decizia nr._/18.05.2006 cu un stagiu de cotizare de 13 ani și 15 zile, de la I.L.F. C., ulterior S.C. Prosper S.A. C..
Situația litigioasă a fost generată de o adresă emisă de Maestro SPRL C. în calitate de lichidator al S.C. Prosper S.A., din care reiese că în anumite perioade de timp reclamanta nu ar fi prestat activitate pentru angajator.
Reclamanta susține însă că a întrerupt lucrul doar în perioada 1974-1977 cu intermitență, când a fost în concediu pentru creșterea copilului.
Reclamanta arată că în restul perioadelor a lucrat ca muncitor necalificat, fără întreruperi, aspect care reiese și din carnetul de muncă.
Lichidatorul are în vedere timpul de muncă rezultat din statele de plată, dar acestea nu reflectă întotdeauna adevărata vechime în muncă, pentru că era plătită ca zilier cu bani în mână, fără a se trece acest lucru pe state de plată.
Reclamanta susține că a lucrat până în luna august 2004, când s-a îmbolnăvit.
În drept, reclamanta a invocat art. 172-173 din Codul de procedură fiscală, art. 153 lit. i), art. 154 al. 1 din Legea nr. 263/2010.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta C. Județeană de Pensii C. nu a depus la dosar întâmpinare, însă a anexat note scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta susține că decizia nr._/25.04.2013 privind revizuirea deciziei nr._/18.05.2006 reprezintă încetarea plății pensiei, deoarece nu s-a dovedit o vechime de minimum 10 ani și 3 luni.
Decizia nr._/25.04.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestații de asigurări sociale a fost emisă în vederea restituirii drepturilor de pensie aferente perioadei 01.05._13, în sumă totală de 12.600 lei.
Această situație de fapt a rezultat în urma desfășurării unei acțiuni de autocontrol, ocazie cu care s-a constatat că datele înscrise în carnetul de muncă ..P.S. Nr._ privind activitatea reclamantei la S.C. Prosper S.A. nu corespund realității.
Pârâta susține că prin adresa nr. 387/13.02.2013 Maestro SPRL C. în calitate de lichidator al S.C. Prosper S.A. a comunicat faptul că reclamanta nu figurează ca angajat al S.C. Prosper S.A. în perioadele: 01.02._75; 01.10._77; 01.08._78; 05.10._79; 01.04._97; 15.04._98; 15.04._99.
Prin adresa nr. 388/13.02.2013, Maestro SPRL C. în calitate de lichidator al S.C. F. S.A. C. a comunicat că reclamanta nu a fost identificată, întrucât nu se precizează secția în care a lucrat.
Fiind invitată la sediul C.J.P. C., reclamanta a precizat că nu a desfășurat activitate înainte de 1981, iar dosarul în vederea pensionării a fost depus de o altă persoană.
Pârâta a anexat dosarul administrativ, carnetul de muncă al reclamantei și sesizarea penală formulată împotriva numitei S. E..
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamanta a fost înscrisă la pensie în baza deciziei nr._/18.05.2006, în temeiul Legii nr. 19/2000, fiind reținut un stagiu de cotizare de 13 ani și 15 zile la fostul I.L.F. C., ulterior denumită S.C. Prosper S.A. C.. (fila nr. 106).
Urmare a reevaluării stagiului de cotizare realizat, pârâta a emis decizia de revizuire nr.FN/FD, constatându-se că reclamanta nu a dovedit o vechime de minim 10 ani și 3 luni, astfel că s-a dispus încetarea plății drepturilor de pensie.
Decizia a fost emisă în baza adresei emise de Maestro SPRL C. în calitate de lichidator judiciar al S.C. Prosper S.A. sub nr. 387/13.02.2013, care a comunicat pârâtei că reclamanta nu figurează drept salariat al S.C. Prosper S.A. în perioadele 01.02._75; 01.10._77; 01.08._78; 05.10._79; 01.04._97; 15.04._98; 15.04._99.
Potrivit art. 160 al. 5 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, modificată și completată, dovada vechimii în munca se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege.
Or, verificând carnetul de muncă depus la dosarul cauzei, reiese că pentru perioadele menționate în adeverința mai sus precizată reclamanta apare înscrisă ca angajat al S.C. Prosper S.A.
Atât timp cât acest înscris nu este anulat, el nu poate rămâne fara efecte juridice, cu atât mai mult cu cât niciun text din Legea nr. 19/2000 nu învestește pârâta cu atribuții în ceea ce privește anularea unor acte juridice emise de angajatori. În situația în care, urmare a verificărilor efectuate, organul de pensii consideră că actele anexate cererii de pensionare sunt emise cu încălcarea legii are posibilitatea să uzeze de căile și mijloacele legale prevăzute de dreptul comun în materie.
Instanța reține însă că pârâta nu a depus la dosar o soluție definitivă cu privire la sesizarea penală formulată și totuși a dispus revizuirea pe baza unei simple note de relații care are caracter echivoc și care nu poate fi asimilată unei recunoașteri din partea reclamantei, cu atât mai mult cu cât se menționează expres că aceasta nu știe să scrie, deci este posibil să nu fi înțeles în mod corect și complet aspectele esențiale asupra cărora a fost chestionată.
De altfel, în chiar sesizarea penală adresată I.P.J. C.-Serviciul de Investigare a Fraudelor, datată ulterior emiterii deciziilor contestate (fila nr. 69), pârâta se referă la "suspiciuni" care trebuie confirmate de autoritățile competente, urmând ca pe baza acestei confirmări să se anuleze carnetul de muncă al reclamantei și înscrierile privind S.C. F. S.A. C..
Instanța reține în consecință că, până la momentul unei atare confirmări, carnetul de muncă al reclamantei se bucură de o prezumție de veridicitate în întregul său.
Reclamanta a contestat în concluziile scrise depuse la dosar susținerea că nu ar fi desfășurat activitate înainte de anul 1981, iar lipsa unor state de plată nu-i poate fi imputată.
Pentru motivele anterior expuse, văzând prevederile art. 149 din Legea nr. 263/2010, art. 174 al. 3 din O.G. nr. 92/2003 rep., instanța va admite cererea și va anula deciziile atacate.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S. E., domiciliată în C., Alea Murelor nr.6, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C..
Anulează decizia nr._/25.04.2013.
Anulează decizia de revizuire nr. FN/FD prin care s-a dispus încetarea plății pensiei în dosarul nr._.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. R. G.
M. A. B.
GREFIER,
M. M.
Red.jud.A.N./22.10.2014
2 .
| ← Recalculare pensie. Sentința nr. 2739/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1255/2014.... → |
|---|








