Pretentii. Sentința nr. 1534/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1534/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 9779/118/2013
Dosar nr._ //2013
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1534
Ședința publică din 6 iunie 2014
PREȘEDINTE: R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI:
A. B.
R. G.
GREFIER: I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra cererii formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul în N., municipiul M. ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. N. O. S.A. cu sediul în N., ., jud. C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 6 iunie 2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 iunie 2014, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL :
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul G. I., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro cu titlu de daune morale, echivalent în lei la data efectuării plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prin Decizia nr. 978/28.10.2013 a Curții de Apel C. s-a stabilit, în mod irevocabil, caracterul nelegal și direct vătămător al deciziei de concediere a reclamantului, emisă de pârâtă la data de 22.11.2010. Se învederează că în urma actelor întreprinse de pârâtă, reclamantul a fost lipsit de locul de muncă (deținut anterior concedierii pentru o perioadă de cea. 33 de ani); de satisfacția îndeplinirii cu bună credință și conștiinciozitate a îndatoririlor de serviciu; de satisfacția realizării unui venit stabil.
Consecutiv acestor lipsuri, se apreciază că reclamantul a fost expus în mod real unor riscuri ce au generat puternice temeri, datorate în principal pierderii securității economico-financiare, coroborate cu sentimente de culpabilizare și inutilitate, accentuate în timp, față de împrejurarea excluderii sale prin concediere dintr-un mediu lucrativ în care a activat 33 de ani.
Reclamantul susține că acțiunea civilă promovată urmărește și se fundamentează pe caracterul cert și nereparat al prejudiciului de natură nepatrimonială, având la bază gravele suferințe de ordin moral, respectiv trauma psihică suportată pentru o perioadă îndelungată de timp, copleșit de sentimentul inutilității și nedreptății ca urmarea încetării intempestive și nejustificate a raporturilor de muncă, din dispoziția pârâtei, acte ce au generat consecințele dăunătoare supuse reparației.
Se mai arată că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie instituite prin dispozițiile art. 1357 și urm. din N.C.Civil, fapt ce impune repararea integrală a pagubei suferite, prin înlăturarea, în principiu, a tuturor consecințelor dăunătoare, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară.
Se mai invocă și dispozițiile art. 6 alin 2) teza finala din Codul muncii, care consacra, cu titlu de principiu, "dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale", ce se coroborează cu dispozițiile art. 253 C. muncii, care instituie răspunderea angajatorului pentru prejudiciul moral pe care acesta i l-a produs angajatului.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivare se arată că practica judecătoreasca în materie a statuat in sensul ca anularea deciziilor de sancționare ca fiind nelegale, alături de reintegrarea in munca a salariatului si plata salariilor corelative reprezintă o reparație suficienta si echitabila.
Se învederează că la data concedierii reclamantul a primit un număr de opt salarii compensatorii, salarii ce au fost încasate efectiv de către acesta, fara nicio obiectiune. De asemenea, se arată că instanța a anulat decizia de concediere și a obligat angajatorul la plata drepturilor de natura salarială, reclamantul fiind pus in situația anterioară.
Prin întâmpinare se precizează că răspunderea patrimoniala, ca si răspunderea delictuala pentru fapta proprie reglementata de art. 1349 cod civil, presupune existenta acelorași elemente esențiale, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, culpa contractuala. Reclamantul invoca prejudiciul moral suferit ca urmare a concedierii nelegale, reprezentat de atingerea adusa demnității, imaginii si prestigiului profesional, ori prin decizia pronunțata de Curtea de Apel Constanta s-a dispus anularea deciziei de concediere si plata tuturor drepturilor bănești Ia zi de la concediere si pana la reintegrarea efectiva, în acest mod fiind acoperit integral prejudiciul moral pretins a fi suferit de către reclamant.
În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri și testimonială.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
. a emis Decizia de desfacere a contractului de munca al reclamantului, nr.196/22.11.2010, în conformitate cu art.65 alin 1, art.66, 67 și 73 din codul muncii, începând cu data de 20.12.2010.
În motivarea deciziei se arată că măsura a fost luată în conformitate cu Decizia CA nr.10/19.11.2010, care a aprobat noua organigramă și concedierea colectivă a salariaților și are ca baza restrângerea activității prin vânzarea activului Complex Faleza G., iar datorita strategiei de privatizare prin vânzare de active s-a modificat organigrama prin desființarea de posturi. Angajatorul a făcut mențiunea că postul reclamantului a fost desființat prin art.2 din aceeași decizie.
Reclamantul a contestat această decizie, iar Tribunalul C., prin sentința nr.1766/05.04.2013 pronunțată în dosarul nr. _/118/2010, a respins această contestație și a obligat pârâta la plata drepturilor de natură salarială, respectiv: 913 lei reprezentând diferența neachitată, ca urmare a neindexării salariului în anul 2010 (în cuantum net); 2.911 lei reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate și neachitate în anii 2008, 2009 și 2010(în cuantum net);cota parte din profitul societății, aferentă anului 2010, calculată conform dispozițiilor art.42 alin 2 lit.a din CCM la nivel național, corespunzător perioadei lucrate, precum și la plata dobânzii legale, aferentă drepturilor salariale.
Curtea de Apel C. a pronunțat Decizia nr. 978/28.10.2013, prin care a admis recursul reclamantului, a modificat în parte sentința recurată în sensul că a admis contestația și a anulat decizia de concediere nr. 196/22.11.2010, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior concedierii și a obligat pârâta la plata despăgubirilor stabilite conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, calculate până la data reintegrării. De asemenea, instanța de recurs a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.
Reclamantul a susținut prin acțiune că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie instituite prin dispozițiile art. 1357 și urm. din noul C.Civil.
Potrivit dispozițiilor art.253 alin 1 din C.muncii: „angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.”
Pretențiile morale pretinse prin prezenta acțiune sunt în legătură cu serviciul, având ca bază raportul de muncă care a existat între părți, atâta timp cât reclamantul susține „caracterul nelegal și direct vătămător al deciziei de concediere emisă de pârâtă la data de 22.11.2010” și invocă dispozițiile art. 6 alin 2) teza finala din Codul muncii, care consacra, cu titlu de principiu, "dreptul la protecție împotriva concedierilor nelegale" și dispozițiile art. 253 C. muncii.
În consecință, raportat la aceste dispoziții legale urmează să fie analizate probele în vederea stabilirii situației de fapt concrete.
Reclamantul a depus înscrisuri pentru a face dovada prejudiciului de ordin moral pretins de la pârâtă.
La filele 88-89 din dosar a fost depus un referat de evaluare psihologică a reclamantului, examinarea fiind făcută la data de 25.10.2013. Din analiza acestui înscris instanța constată că nu se poate aprecia obiectivitatea concluziilor consemnate, examinarea fiind efectuată la solicitarea reclamantului la un cabinet particular de psihologie. Prin acest înscris reclamantul nu reușește să facă dovada legăturii existente între cauză și efect, respectiv a legăturii între măsura de concediere dispusă de pârâtă și stările emoționale, afective descrise în această evaluare. Trauma psihică descrisă în evaluare este motivată exclusiv pe baza discursului clientului, care a avut ca subiect exclusiv concedierea.
Singurul act medical depus în susținerea daunelor morale solicitate este o scrisoare medicală emisă în vederea efectuării unui tratament medical la un sanatoriu balnear, dar afecțiunile enumerate sunt des întâlnite la persoane care au vârste apropiate de vârsta reclamantului. Acest înscris nu face dovada faptului că afecțiunile medicale menționate au fost generate de măsurile dispuse de fostul angajator.
Din declarația martorului audiat de instanță, care este prieten cu reclamantul și coleg cu fiul acestuia, rezultă că reclamantul a fost afectat de concediere, că nu mai beneficia de asigurare medicală, că nu își găsea un loc de muncă, că nu putea plăti cheltuielile de întreținere ale imobilului în care locuia și că avea credite la mai multe bănci pe care nu le putea achita. Susținerile martorului nu au fost dovedite și prin alte probe. Această declarație, care nu poate fi coroborată cu alte probe, este apreciată de instanță ca fiind subiectivă și va fi înlăturată.
La fila 91 din dosar a fost depusă o notificarea de plată emisă la 23.03.2014 de către BCR, către reclamant, prin care i se aduce la cunoștință că are un debit de 512,43 euro, dar și faptul că dacă a achitat suma de plată să nu mai ia în considerare această adresă. Din analiza coroborată a înscrisurilor depuse la dosar se constată că la data emiterii notificării, pârâta achitase reclamantului salariile compensatorii ( statul de plată din decembrie 2010), iar instanța dispusese reintegrarea sa și plata drepturilor de natură salarială.
De asemenea, se constată că reclamantul a beneficiat de aceste salarii compensatorii, dar nu a fost obligat de instanță să le restituie, deși măsura concedierii a fost anulată, astfel cum rezultă din dispozițiile Deciziei nr. 978/28.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel C..
În consecință, reclamantul avea posibilitatea materială de a achita singurul debit pe care l-a dovedit, dar în aceste condiții a refuzat să achitate suma de plată pentru a-și preconstitui probe.
Potrivit art. 249 Cod.pr.civ. acela care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Este stabilit astfel un principiu guvernant al sistemului probator din procedura civilă română, conform căruia acela care declanșează procesul are obligația dovedirii solicitărilor sale.
În contradicție cu această regulă, reclamantul a administrat probe, dar nici un mijloc de probă nu a folosit în dovedirea afirmaților sale.
Instanța apreciază că nu se cuvin reclamantului daune morale ca urmare a concedierii sale nelegale, având în vedere, pe de o parte, faptul ca el nu a dovedit producerea acestora, iar, pe de alta parte, faptul ca repunerea partilor in situatia anterioara, cu obligarea angajatorului la plata despagubirilor, conform art. 80 C. muncii, constituie o reparatie suficienta si echitabila. Este adevarat ca prin concediere se genereaza, în mod inerent, o stare de tensiune, de disconfort material si psihic, însa aceasta pot fi reparata prin restabilirea legalitatii.
Răspunderea angajatorului pentru prejudicii morale poate fi antrenată în cazul in care prestigiul, demnitatea, onoarea sau imaginea publica a angajatului au fost afectate profund in urma unei conduite ilicite sau abuzive.
În cauză, din analiza probelor administrate, instanța constată că nu s-a făcut dovada faptului că angajatorul a exprimat în mod public anumite consideratii negative legate de capacitatea profesionala a salariatului, pentru a putea fi afectate prestigiul si demnitatea reclamantului în cadrul colectivului de lucru și nici faptul că angajatorul a actionat cu vinovatie, în sensul că a fost constient de atitudinea sa și că a urmărit consecintele negative rezultate, în condițiile în care . a emis Decizia de desfacere a contractului de munca nr.196/22.11.2010, în conformitate cu art.65 alin 1, art.66, 67 și 73 din codul muncii, deci pentru motive care nu țin de persoana salariatului.
Instanța nu va mai analiza celelalte apărări ale pârâtei, referitoare la legalitatea măsurii de concediere și a modalității de derulare în continuare a raportului de muncă dintre părți, întrucât nu au legătură cu obiectul acțiunii reclamantului.
Raportat la considerentele expuse, instanța urmează să respingă acțiunea reclamantului, întrucât nu este fondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul în N., municipiul M. ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. N. O. S.A. cu sediul în N., ., jud. C., ca nefondată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțata in ședința publica azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
R. I. S. A. B.
R. G.
GREFIER,
I. C.
tehnored.jud.R.S./23.07.2014/ 4 ex.
emis 2 .
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2350/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
