Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 202/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 202/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 8205/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.202
Ședința publică din 29.01.2014
PREȘEDINTE : A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI: A. B.
R. G.
GREFIER: M. J.
Pe rol soluționarea acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, formulată de reclamantul G. L. M. domiciliat în C., ., ..A, . cu pârâtul SNTFM CFR MARFĂ SA cu sediul în București, sector 1, ..38.
La apelul nominal făcut în ședință publică pârâtul este reprezentat de consilier juridic Casianu B. în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.157 și urm. C.pr.civ.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 159 din Legea nr.19/2000.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că prin grefa instanței s-a depus procesul verbal de informare cu privire la procedura medierii din 24.01.2014, după care:
Față de excepția inadmisibilității formulării acțiunii pentru neparcurgerea procedurii de mediere, invocată de pârât, constată că prevederile disp.art.601 alin.1 lit.e din Legea nr.192/2006 se aplică doar litigiilor de muncă ce izvorăsc din executarea unui contract individual de muncă. Pentru aceste considerente, având în vedere că în speța de față se invocă nerespectarea unui contract colectiv de muncă, respinge excepția inadmisibilității formulării acțiunii ca nefondată.
Întrebat fiind reprezentantul pârâtului arată că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.
Instanța, socotindu-se lămurită, în conformitate cu prevederile art.392 C. constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul atât asupra prescrierii dreptului la acțiune, cât și asupra cererii de față.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtului solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată prin întâmpinare, raportat la data formulării cererii. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul a beneficiat de un salariu mai mare decât cel prevăzut în contractul colectiv de muncă.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul G. L. M. a chemat în judecată pe pârâta SNTFM CFR Marfă S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la stabilirea și plata diferențelor dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008-2010 și sumele efectiv încasate în perioada 01.07._10, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Totodată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut în cuantum de 700 lei, aferente sporurilor aplicate la salariul de bază.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de salariat al pârâtei până la data de 18.05.2011.
A mai susținut reclamantul că prin art. 41 alin.3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut pe unitate, în cadrul acestei ramuri, de 700 lei, salariu negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.Aceste clauze contractuale erau aplicabile și la nivelul unității pârâte, înscrisă în anexa nr. 5 a CCM la nivel de ramură, astfel că pârâtei îi revenea obligația ca, începând cu data de 01.01.2008, să accepte suma de 700 lei ca bază de la care să înceapă negocierea salariului minim brut pe unitate.
Cu toate acestea, a învederat reclamantul, pârâta nu a ținut cont de drepturile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2008-2010 a stabilit salariul minim brut la nivelul sumei de 570 lei pentru perioada 01.07._10, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04._10.În această modalitate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 241 alin.1 Codul muncii și pe cele ale art. 11 alin.1 din Legea 130/1996, referitoare la forța obligatorie a contractelor legal încheiate, aflându-se în culpă pentru cauzarea unui prejudiciu egal cu diferența dintre salariul stabilit cu luarea în considerare a unei baze de calcul de 700 lei și salariul efectiv plătit.
În dovedirea cererii, reclamantul nu a propus probe.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității formulării acțiunii, pentru neparcurgerea de către reclamant a procedurii de informare asupra avantajelor medierii.
Pe aceeași cale, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii. Totodată, pârâta a invocat și intervenția prescripției reglementate de art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii, pentru motivul că atât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, aferent anilor 2009-2010, cât și cel încheiat la nivel de ramură, erau expirate la data formulării acțiunii.
Pentru o parte dintre pretențiile deduse judecății, pârâta a apreciat împlinit și termenul de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 268 alin.1 lit.c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că în perioada 2008-2010, la nivelul societății a existat un contract colectiv de muncă valabil încheiat, ale cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art. 7 alin.2 din Legea 130/1996.Astfel, părțile au înțeles de comun acord ca pentru anii 2009-2010 să stabilească un alt salariu minim la nivel de unitate, precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Totodată, a subliniat pârâta, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat cu respectarea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
În concret, salariul de bază lunar stabilit prin contractul individual de muncă al reclamantului, în funcție de clasa de salarizare și coeficienții de ierarhizare prevăzuți prin CCM la nivel de unitate și la nivel de grup de unități, a fost de 2.210 lei, superior celui rezultat din aplicarea algoritmului de calcul reglementat de art. 41 din CCM la nivel de ramură.În plus, clasa I de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât în acest contract nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci doar coeficienți de ierarhizare pentru diferite categorii profesionale.
Pârâta a mai susținut că nulitatea unor clauze din contracte colective de muncă ce conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel superior, poate fi constatată doar de instanța de judecată, potrivit dispozițiilor art. 24 și art. 8 din Legea 130/1996, aplicabilă în perioada de aplicabilitate a contractelor de colective de muncă la nivel de unitate și de grup de unități.Or, reclamantul nu a sesizat instanța de judecată cu o acțiune care să aibă ca obiect constatarea nulității clauzelor contractuale pretins nelegale.
Pe de altă parte, a subliniat pârâta, o cerere cu un asemenea obiect putea fi formulată numai pe durata de valabilitate a contractului colectiv de muncă, iar în cazul de față, atât CCM la nivel de grup de unități feroviare, cât și CCM la nivel de ramură transporturi, au expirat la data de 31.12.2010.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar înscrisuri:copia carnetului de muncă al reclamantului, contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, act adițional la acest contract, contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Prin încheierea interlocutorie din 29.01.2014, instanța a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii, apreciind că potrivit art. 601 alin.1 lit.e din Legea 192/2006, este obligatorie participarea reclamantului la ședința de informare asupra avantajelor medierii numai în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă.Cum în speță se invocă drepturi izvorâte dintr-un contract colectiv de muncă, reclamantul nu era ținut a face dovada participării la ședința de informare asupra avantajelor medierii.
În temeiul art. 248 C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
În ce privește perioada care excede termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că în acest interval de timp ia naștere dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07._10.Pentru aceste motive, prescripția dreptului la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fi admisă în privința pretențiilor menționate, cu consecința respingerii lor ca prescrise.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune dedusă din aplicarea art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, trebuie subliniat că textul invocat de pârâtă are în vedere acțiunile formulate pentru anularea unui contract individual sau colectiv de muncă, acțiuni ce sunt admisibile numai pe durata valabilității contractelor contestate.Or, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu o asemenea acțiune în anulare, problema de drept supusă analizei cânstând tocmai în stabilirea modalității de aplicare a unor contracte colective de muncă pe durata valabilității acestora.
Pentru aceste motive, instanța reține că dispozițiile art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii nu au incidență în cauză, astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe aceste dispoziții, va fi respinsă ca nefondată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, asupra fondului acțiunii rezultă următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte, iar prin cererea de față a invocat încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art.41 alin.3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010, prin stabilirea la nivel de unitate a unui salariu de bază inferior celui garantat prin dispozițiile menționate.
Înainte de a se proceda la verificarea prin comparație a nivelului drepturilor salariale de care a beneficiat reclamanta, se impune a fi subliniat că pârâtei îi erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, figurând de altfel în Anexa nr.5, pt. 3 la contract, printre unitățile la nivelul cărora dispozițiile astfel negociate urmau a produce efecte.De altfel, în perioada de valabilitate a acestui contract, erau în vigoare prevederile art. 241 alin.1 lit.c din Codul Muncii aprobat prin Legea 53/2003, potrivit cu care clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură produceau efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În consecință, având în vedere reglementarea legală a efectelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, în cadrul companiei pârâte deveneau direct aplicabile și dispozițiile art. 41 alin.3 lit.a din contractul CCM la nivelul ramurii transporturi, potrivit cu care salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prin apărările formulate, pârâta nu a contestat împrejurarea că în perioada de referință din acțiune nu a procedat la calcularea salariului de bază al reclamantului potrivit algoritmului de calcul convenit prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ci a susținut respectarea clauzelor din contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și la nivel de grup de unități feroviare, aplicabile în aceeași perioadă.
Această argumentație a pârâtei ar putea conduce, în cadrul unei analize simpliste a pretențiilor reclamantei, la concluzia aplicării unor dispoziții din contracte colective de muncă încheiate la nivel inferior, cu ignorarea drepturilor garantate prin contractul colectiv de muncă de la nivel superior.Un astfel de raționament ar presupune cu evidență încălcarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 8 alin2. din Legea 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Soluția aplicării directe a dispozițiilor contractuale de la nivel superior nu poate fi însă una legală și temeinică decât dacă se constată că în această modalitate salariatului i se creează o situație mai favorabilă decât cea rezultată din aplicarea CCM la nivel inferior.Prin urmare, pentru a se verifica susținerile fiecăreia dintre părți, instanța va proceda la analiza comparativă a criteriilor de stabilire a salariului de bază convenite prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de ramură, respectiv la nivel de grup de unități și implicit de unitate.
În ce privește prima reglementare contractuală indicată, se impune a fi subliniat că textul alin.3 lit. a din art. 41 nu poate fi interpretat prin scoatere din context și fără a fi avute în vedere și dispozițiile imediat următoare inserate la lit.b, potrivit cu care părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
În consecință, după ce se garanta un salariu minim de bază de la care porneau negocierile, în cuantum de 700 lei, se stabilea obligația determinării salariilor de bază minime pentru fiecare categorie de salariați în parte, prin aplicarea coeficienților minimi de ierarhizare stabiliți tot prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.Potrivit art. 41 pct.1 din contract, acești coeficienți erau cuprinși între 1,00-aplicabil muncitorilor necalificați și 2,0-prevăzut pentru personal cu studii superioare și pregătire de inginer.
Un simplu calcul matematic conduce deci la concluzia că la nivelul unităților din cadrul ramurii transporturi era garantat un salariu minim de bază de 700 lei, de care urmau a beneficia în concret doar muncitorii necalificați, în vreme ce cuantumul maxim al acestui salariu de bază, determinat pe baza algoritmului de calcul stabilit tot de art. 41 alin.3, era de 1.400 lei.
Spre deosebire de reglementarea din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură, prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de grup de unități în perioadele 2006-2008 și 2008-2010, au fost stabilite salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, pornindu-se de la un salariu de bază minim brut de 570 lei, în perioada 01.07._10, respectiv 600 lei, pentru perioada 01.04._10.În schimb, prin aceste contracte colective de muncă au fost stabilite 46 clase de salarizare, pentru care s-au convenit coeficienți de ierarhizare cuprinși între 1 și 6,371, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de bază brut, corespunzător ultimei clase de salarizare, de 3.632 lei.
Din această prezentare comparativă a celor două categorii de dispoziții contractuale, rezultă fără putință de tăgadă că între contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și cel la nivel de grup de unități au existat diferențe nu doar în ceea ce privește salariul de bază minim brut garantat la fiecare nivel în parte, dar și referitor la determinarea salariului minim de bază acordat diferitelor categorii de salariați.Pentru calcularea în concret a salariului de bază cuvenit fiecărui angajat în parte, elementele de referință erau așadar salariul minim, al cărui cuantum era expres convenit de partenerii sociali și coeficientul de ierarhizare aplicabil, stabilit de asemenea prin contract, in funcție de clasa de salarizare în care se încadra respectivul angajat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul, prevalându-se de forța obligatorie și efectele contractului colectiv de muncă aplicabil la nivel de ramură, a pretins calcularea salariilor de bază cuvenite pentru perioada iulie 2009-decembrie 2010, prin raportare la salariul minim de bază de 700 lei, stabilit prin art. 41 alin.3 lit.a din acest contract colectiv de muncă.Cu toate acestea, reclamantul nu a făcut referire și la aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți de același contract colectiv de muncă, fiind interesat doar de introducerea bazei de calcul de 700 lei, în algoritmul de calcul întemeiat pe aplicarea coeficienților de ierarhizare stabiliți prin CCM la nivel de grup de unități, în condițiile în care aceștia le erau în mod vădit favorabili.
Totodată, din examinarea copiei carnetului de muncă depus la dosar, rezultă că reclamantul s-a încadrat în clasa de salarizare 35, astfel încât nu a beneficiat de un salariu de bază brut mai mic de 700 lei, ci într-un cuantum superior, de 2.210 lei.
Or, aplicarea dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, referitoare la salariul minim brut de bază, nu poate însemna preluarea doar a unuia dintre elementele de calcul-salariul bază de calcul, făcându-se abstracție de reglementarea de ansamblu a clauzelor contractuale.În realitate, reclamantul urmărește aplicarea cumulată a dispozițiilor celor mai favorabile din ambele contracte colective de muncă, ceea ce echivalează în esență cu o încălcare a algoritmului de calcul convenit de partenerii sociali, în cadrul negocierilor purtate la cele două niveluri.
Principiul preeminenței contractului încheiat la nivel superior asupra celui încheiat la nivel inferior, presupune însă înlăturarea întru totul a dispozițiilor vătămătoare și aplicarea întocmai a clauzelor mai favorabile.
În cazul de față, nu se poate vorbi despre o reglementare mai favorabilă stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, analizând trunchiat dispozițiile art. 41 alin.3, doar prin raportate la baza de calcul a salariului minim.În realitate, art. 41 are ca finalitate stabilirea salariilor de bază pe categorii de salariați, pornindu-se de la un minim garantat în plată și cu aplicarea unor coeficienți de ierarhizare.Or, acest salariu de bază, rezultat din aplicarea art. 41 din CCM la nivel de grup de unități și privit ca un element unitar, nu a fost diminuat de compania pârâtă, ci chiar a fost plătit într-un cuantum mai mare, ca urmare a aplicării unui algoritm de calcul diferit, stabilit prin CCM la nivel de grup de unități.În plus, reclamantul nu se încadrează în clasele 1 sau 2 de salarizare, astfel încât să fi beneficiat de un salariu de bază mai mic de 700 lei, garantat prin CCM la nivel de ramură ca nivel minim de salarizare în cadrul unităților din ramura transporturi.
În aceste împrejurări, instanța reține că în cauză nu se poate aprecia asupra încălcării contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior, câtă vreme reclamantei nu i-au fost plătite salarii mai mici decât cele rezultate în baza respectivului contract.
Pentru motivele expuse, pretențiile aferente perioadei 12.09._10 vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul art. 268 alin.1 lit. d și e Codul muncii, ca nefondată.
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii, pentru pretențiile aferente perioadei 01.07._10.
Respinge pretențiile aferente perioadei 01.07._10 ca prescrise.
Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantul G. L. M. domiciliat în C., ., ..A, . cu pârâtul SNTFM CFR MARFĂ SA cu sediul în București, sector 1, ..38 ca nefondate.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.
PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARI
A. CoadăAura B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./14.02.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 1541/2014.... → |
|---|
