Recalculare pensie. Sentința nr. 334/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 334/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 9512/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 februarie 2014
Sentința civilă nr. 334
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: A. M. B.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. C. domiciliat în C., ..7, ..A, ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C. cu sediul în C., ., județ C., având ca obiect recalculare pensie.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 3 februarie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea succesiv la data de 6 februarie 2014 și la data de 17 februarie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 7.11.2013 sub nr._, reclamantul M. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta parata C. Județeană de Pensii C. obligarea acesteia să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG nr. 4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor ce vor rezulta in urma acestei recalculări, pe ultimii 3 ani înaintea introducerii acțiunii.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat ca la data pensionarii sale a avut o vechime in grupa II de 27 ani 10 luni si 28 zile, însă pârâta a ignorat acest aspect, deși potrivit art. 2 din HG 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului de pensie este cel reglementat de Legea 3/1977.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii 19/2000 modificată, Legea nr. 3/1997, HG nr.1550/2004, OUG nr. 4/2005.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pentru soluționarea cauzei instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând cererea formulată prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei și a dispozițiilor normative incidente, instanța găsește cererea reclamantului neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța reține, din cuprinsul deciziei pârâtei nr._/11.11.2008, că drepturile la pensie ale acestuia au fost stabilite la 2.07.2008 în baza Legii nr. 19/2000, parata luând in considerare un stagiu complet de cotizare de 34 ani și 8 luni, stagiu care a fost contestat de către reclamant.
Astfel, drepturile de pensie ale reclamantului nu s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, nefiind incidente art. 2 alin. 1 si alin. 3 din Normele Metodologice cuprinse in Anexa la HG nr. 1550/2005 si art. 14 alin. 1 si 3 din Legea nr. 3/1977.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 si ale art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 01 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
In aceasta situație, având in vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 si art. 14 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, aceasta lege stabilește trei stagii complete de cotizare in funcție de grupa de munca in care cel in cauza a lucrat, stagii care trebuie avute in vedere așa cum prevede art. 2 alin. 3 din Normele metodologice, respectiv: 30 ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de munca si 20 ani pentru grupa I de munca.
Potrivit art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr. 1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare care pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001…va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, iar pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative.
De altfel si prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 19/2000, se interpretează in sensul ca stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 si care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Având în vedere că drepturile reclamantului la pensie s-au deschis la data de 2.07.2008, în baza Legii nr. 19/2000, iar nu în baza Legii nr. 3/1977, acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile legale invocate în prezenta cauză, cu consecința recalculării pensiei cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare redus datorită vechimii în grupele I și II de muncă, prevederi a căror ipoteză este deschiderea drepturilor de pensie anterior datei de 1.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.
Pentru aceste considerente, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C., domiciliat în C., ..7, ..A, ., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., cu sediul în C., ., județ C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. A. M. B.
R. A. G. Grefier,
M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/26.02.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 7/2014.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 3184/2014.... → |
|---|








