Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 788/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 788/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 3748/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.788
Ședința din 04.04.2014
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – M. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul F. O. S., cu domiciliul în comuna Costinești, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Jupiter Cap A. – Terasa A. 1, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2014, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.04.2014, 04.04.2014 când s-a hotărât:
TRIBUNALUL :
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul F. O. a chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata diferenței de diurnă cuvenită și neplătită pentru perioada ianuarie-februarie 2013, la plata orelor suplimentare efectuate pe parcursul derulării raporturilor de muncă, precum și la plata salariului prevăzut în contractul individual de muncă, aferent lunilor ianuarie și februarie 2013, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din data de 25.10.2012 a fost angajatul societății pârâte în funcția de conducător autor pe autotirul cu nr._, activitatea urmând a fi desfășurată în Comunitatea Europeană.În urma discuțiilor purtate cu angajatorul, s-a convenit ca pentru activitatea prestată să fie plătit cu un salariu de 750 lei brut/lună și 1500 euro net/lună, aceasta din urmă reprezentând diurna cuvenită șoferilor ce efectuează transporturi internaționale în temeiul HG 518/1995.
Reclamantul a mai susținut că pentru perioada 5-31 ianuarie 2013 i se cuvine o diurnă de 1.499 euro, rezultată din înmulțirea diurnei de 55,55 euro/zi cu cele 27 zile de trafic internațional, iar pentru perioada 1-20 februarie 2013 este îndreptățit la o diurnă de 1.071 euro, pentru cele 20 de zile de trafic pe ruta Tinglev-Hanover, cu o diurnă zilnică de 53,57 euro.Cu toate acestea, pârâta a achitat la data de 11.12.2012 suma de 1.130 euro, iar la 14.01.2013 suma de 500 euro, având un rest de plată de 999 euro pentru luna ianuarie, respectiv de 1.071 euro pentru luna februarie.
Cu privire la plata orelor suplimentare, reclamantul a învederat că după efectuarea celor 9 ore de condus era obligat să efectueze activități de descărcare/încărcare a tirului, care în certificatul de desfășurare a activității erau indicate ca fiind distincte de activitatea de șofer.În plus, au existat și zile în care a condus peste 20 de ore, aspect care rezultă din diagramele tahograf reținute de societatea pârâtă.
A mai precizat reclamantul că pârâta nu a achitat salariul prevăzut în contractul individual de muncă, datorat pentru lunile ianuarie și februarie 2013.
Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, reclamantul a susținut că în lipsa oricărei resurse financiare a fost în imposibilitate de a-și asigura hrana și cheltuielile de strictă necesitate, pentru supraviețuirea în altă țară.Totodată, i-a fost afectată și viața de familie, întrucât nu a mai putut achita ratele bancare la creditele contractate.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:contract individual de muncă încheiat cu pârâta, diagrame tahograf, extrase de cont bancar.Totodată, reclamantul a solicitat probele cu interogatoriul pârâtei și cu un martor:A. E., probe încuviințate și administrate de instanță.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a arătat că la data de 15.02.2013, în timp ce se afla în cursă pe ruta România-Germania, reclamantul s-a desprins de celelalte mașini și nu s-a mai prezentat la încărcare.Ulterior, reclamantul a anunțat prin telefon că diurna de 500 euro, încasată înainte de plecarea în cursă, este prea mică, motiv pentru care a abandonat mașina în localitatea Isernhagen din Germania.Ca urmare a acestui incident, dar și pentru faptul că după întoarcerea în țară, reclamantul a absentat nemotivat de la locul de muncă, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru motive disciplinare.
Cu privire la diurna cuvenită reclamantului, pârâta a precizat că potrivit clauzei înscrise în fișa postului, era obligată la plata unei diurne de 35 euro/zi.Din drepturile aferente lunii ianuarie, a achitat la data de 03.01.2013 suma de 400 euro, cu titlu de avans diurnă, iar la data de 14.01.2013 a mai virat 510 euro, prin foaie de virament bancar.Pentru cele 15 zile lucrate în luna februarie, reclamantul a primit o diurnă de 500 euro, la data de 15.02.2013.
A mai învederat pârâta că salariul la care reclamantul era îndreptățit potrivit contractului individual de muncă urmează a fi plătit integral pentru luna ianuarie 2013, iar pentru luna februarie 2013 proporțional cu timpul efectiv lucrat.Totodată, angajatorul nu are cunoștință despre efectuarea de ore suplimentare, întrucât la întoarcerea din cursă reclamantul nu a predat nici foile de parcurs și nici diagramele tahograf.
Pârâta a solicitat de asemenea și respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata daunelor morale, motivat de faptul că înainte de plecarea în cursă reclamantului i-a fost achitată diurna, astfel că a putut să își asigure hrana și cheltuielile de strictă necesitate în altă țară.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar înscrisuri:fișa postului reclamantului, act adițional la contractul individual de muncă, referat nr. 03/20.02.2013 întocmit de consilierul juridic al societății, decizia nr. 1/15.03.2013 de încetare a contractului individual de muncă și dovada comunicării acesteia către reclamant, foi de vărsământ bancar, foi colective de prezență pentru lunile ianuarie și februarie 2013, declarații notariale ale numiților A. E. și Bontu C..Totodată, pârâta a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului, probă încuviințată și administrată de instanță.
La termenul din 04.09.2013 reclamantul a depus la dosar precizări scrise prin care a detaliat modul de calcul al sumelor pretinse cu titlu de diurnă, anexând copii ale foilor de parcurs.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
P. contractul individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr. 80/24.10.2012, reclamantul a fost angajat de societatea pârâtă în funcția de șofer autocamion, pentru un salariu de bază brut lunar de 750 lei.Întrucât reclamantul urma să desfășoare activități de transport internațional de mărfuri, prin fișa postului anexă la contractul individual de muncă s-a prevăzut o diurnă în cuantum de 35 euro pentru fiecare zi de deplasare în străinătate.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat prin decizia nr. 1/15.03.2013, cu începere din data de 16.03.2013, în sarcina reclamantului fiind reținută ca abatere disciplinară întreruperea activității și abandonarea autotrenului pe care îl conducea în Germania, fapte săvârșite în perioada 15.02._13.
P. cererea de față, reclamantul a pretins obligarea pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de diurnă și salariu aferente perioadei ianuarie-februarie 2013, contravaloare a orelor suplimentare efectuate pe durata contractului individual de muncă și daune morale.
În ce privește diferențele de diurnă pretins a fi datorate de către pârâtă, este important de subliniat că reclamantul a pretins aceste sume doar pentru lunile ianuarie și februarie 2013, ceea ce înseamnă dintru început că la data formulării acțiunii-04.04.2013, diurna cuvenită pentru restul perioadei lucrate la societatea pârâtă fusese achitată.
Cu privire la cuantumul concret al sumelor pretinse pentru perioada menționată, poziția procesuală a reclamantului a fost una contradictorie pe parcursul derulării procesului.Astfel, dacă prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a raportat la o diurnă zilnică de 55,55 euro pentru luna ianuarie 2013, respectiv de 53,57 euro pentru luna februarie, prin precizările scrise depuse la dosar la termenul din 04.09.2013 a avut în vedere o sumă de 0,12 eurocenți pentru fiecare kilometru parcurs.Ulterior, prin răspunsul la întrebarea nr. 4din interogatoriul formulat de pârâtă, reclamantul s-a referit la o diurnă de 50 euro/zi, care ar fi constituit obiect al înțelegerii verbale dintre părți.
Aceeași poziție contradictorie a avut-o reclamantul și în ceea ce privește sumele achitate de pârâtă cu titlu de diurnă și datoriile stinse prin plățile efectuate.P. cererea de chemare în judecată, recunoscând încasarea sumelor de 1.130 euro la data de 11.12.2012 și de 500 euro la 14.01.2013, reclamantul a apreciat natura ultimei sume menționate ca fiind aceea de avans diurnă cuvenită pentru luna ianuarie, scăzând cei 500 euro din suma pretins a-i fi cuvenită, de 1.499 euro.Ulterior, prin aceleași precizări scrise aflate la fila 77 din dosar, reclamantul a susținut că suma de 500 euro, achitată de pârâtă la data de 14.01.2013, reprezintă în realitate contravaloarea diurnei pentru octombrie 2012, luând însă în calcul această sumă și cu privire la diurna aferentă lunii decembrie 2012.În fine, prin răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriu, reclamantul a susținut că plata efectuată de pârâtă la data de 14.01.2013 reprezintă stingerea datoriei aferente lunii decembrie 2012.
Dincolo de această conduită oscilantă a reclamantului, evidența propriu-zisă a plăților efectuate de societatea pârâtă rezultă cu certitudine din înscrisurile depuse la dosar de aceasta, nefiind contestată nici de reclamant.Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2013, pârâta a plătit reclamantului următoarele sume de bani:400 euro la data de 03.01.2013, 510 euro la data de 14.01.2013 și 500 euro la data de 15.02.2013.
În ce privește suma datorată cu titlu de diurnă pentru cele două luni menționate, pârâta s-a raportat la valoarea de 35 euro/zi, astfel cum a fost convenită prin fișa postului anexă la contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul.Deși poziția reclamantului a fost aceea de contestare a semnăturii sale din cuprinsul fișei postului, demersul său procesual a rămas unul pur declarativ și formal, din moment ce la termenul din 15.01.2014 reclamantul a declarat în mod expres că nu solicită parcurgerea procedurii verificării de scripte, pentru stabilirea veridicității semnăturii aplicate pe înscrisul contestat.
În aceste împrejurări, instanța reține că fișa postului anexă la contractul individual de muncă nr. 80/24.10.2012, însușită de reclamant prin semnătură, produce efecte obligatorii față de acesta, la fel ca și contractul al cărui accesoriu este, inclusiv în ceea ce privește clauza prin care a fost negociat cuantumul diurnei zilnice.Sub aspectul forței probante a acestui înscris, trebuie subliniat că declarațiile martorului propus de reclamant, în sensul stabilirii unei diurne zilnice de 50 euro, nu sunt apte din punct de vedere juridic a face dovada contrarie celor consemnate în scris, prin prisma dispozițiilor art. 309 C.proc.civ.De altfel, interdicția legală a încuviințării probei testimoniale împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris a constituit motivul pentru care, la termenul din 12.06.2013, reclamantului i-a fost încuviințată proba cu un martor numai pentru dovedirea capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale.
Pentru motivele expuse, instanța reține că pentru activitatea desfășurată de reclamant în afara teritoriului României, diurna cuvenită era aceea de 35 euro/zi, potrivit fișei postului-act juridic valabil încheiat, astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză.
P. urmare, față de acest cuantum al diurnei și cu luarea în considerare a numărului de zile în care reclamantul s-a aflat în deplasare în străinătate, potrivit statelor de plată depuse la dosar de pârâtă, respectiv de 25 de zile în luna ianuarie și de 15 zile în luna februarie, urmează a se reține un cuantum al diurnei de 875 euro pentru ianuarie și de 525 euro pentru februarie.
P. înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă și necontestate de reclamant, s-a dovedit efectuarea plăților din 03.01.2013 și 14.01.2013, pentru o sumă totală de 910 euro, precum și a viramentului bancar din 15.02.2013, privind suma de 500 euro.Raportând sumele efectiv plătite de către pârâtă în perioada ianuarie-februarie 2013 la sumele datorate pentru aceeași perioadă, se poate constata cu ușurință că societatea pârâtă și-a respectat obligația de plată a diurnei, în cuantumul convenit cu reclamantul la semnarea contractului individual de muncă.
Susținerile reclamantului în sensul că prin plățile efectuate în ianuarie și februarie 2013 pârâta a achitat datorii mai vechi, reprezentate de diurna aferentă perioadei noiembrie-decembrie 2012 nu pot fi însușite de instanță, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.Astfel, potrivit celor deja reținute în considerente, însuși reclamantul a apreciat în mod diferit natura plăților efectuate de fostul angajator, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată a calculat suma de 500 euro, încasată la data de 14.01.2013, ca avans pentru diurna din ianuarie 2013.În plus, la momentul introducerii acțiunii, reclamantul nu a făcut referire la sumele plătite de pârâtă la 03.01.2013 și la 15.02.2013, deși aceste sume fuseseră încasate.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care pârâta ar mai fi avut și alte datorii restante, în lipsa oricărei mențiuni din partea acesteia referitoare la datoria ce urma a fi stinsă prin plată și în lipsa oricărei indicații a reclamantului-creditor, nu se poate prezuma că pârâta a dorit o stingere a datoriilor mai vechi, din moment ce a efectuat plăți la data scadenței sumelor datorate cu titlu de diurnă pentru ianuarie și februarie 2013.Reclamantul nu era îndreptățit a proceda la o imputare a plății asupra unor eventuale datorii mai vechi, câtă vreme pârâta a achitat la scadență sumele datorate pentru ianuarie-februarie 2013, iar nu o sumă globală, calculată aleatoriu și menită a stinge o parte a unor eventuale datorii restante.
P. urmare, în condițiile în care pârâta a dovedit efectuarea plății sumelor datorate cu titlu de diurnă pentru ianuarie și februarie 2013, instanța apreciază ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor diferențe de diurnă pentru aceeași perioadă.Orice alte diferențe de drepturi aferente unei perioade anterioare nu constituie obiectul cererii de față și nu se impune a fi analizate prin prezenta hotărâre.
Asupra capătului de cerere având ca obiect plata salariului stabilit prin contractul individual de muncă vor fi avute în vedere dispozițiile art.159 alin.2 din Codul Muncii, potrivit cu care „pentru munca prestată in baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.”
În consecință, plata salariului reprezintă o contraprestație a angajatorului pentru munca efectiv depusă de salariat.Cum din analiza foilor colective de prezență aflate la filele 54-55 din dosar, precum și din cuprinsul deciziei de concediere necontestate de către reclamant, rezultă că acesta a lucrat efectiv în perioada 01.01._13 (dată la care a sistat activitatea, iar ulterior a abandonat autotrenul în Germania), pentru aceeași perioadă pârâta datorează salariul prevăzut în contractul individual de muncă.
Trebuie subliniat că pârâta nu a contestat împrejurarea că pentru perioada lucrată de reclamant în ianuarie și februarie 2013 nu a achitat acestuia salariul stabilit prin contractul de muncă, însă a apreciat că nu datorează nici o sumă de bani cu acest titlu, câtă vreme a fost la rândul său prejudiciată prin neexecutarea de către reclamant a propriilor obligații decurgând din același contract.Conduita culpabilă a reclamantului, la care s-a referit pârâta, este însă ulterioară datei de 15.02.2013, reținută prin decizia de concediere necontestată ca fiind data încetării activității.Or, pentru perioada care a precedat incidentul din Germania, pârâta nu a dovedit îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ce reveneau reclamantului, astfel încât să poată refuza plata salariului.
Totodată, posibila prejudiciere a pârâtei cu ocazia aceluiași eveniment în care a fost implicat reclamatul, nu a constituit obiect al analizei instanței în cadrul cererii de față, astfel că nu se poate vorbi despre o creanță reciprocă a pârâtei față de fostul său salariat, de natură a atrage stingerea propriei datorii prin compensare.
Pentru toate aceste motive, pârâta va fi obligată la plata către reclamant a salariului aferent perioadei 01.01._13, raportat la salariul de bază brut lunar de 750 lei, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Asupra capătului de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada prestării de activitate peste programul normal de lucru, fiind decăzut din proba cu expertiza contabilă, încuviințată la termenul din 12.06.2013, ca urmare a refuzului expres de achitare a onorariului de expert stabilit în sarcina sa.
Lipsa dovezilor care să poată fundamenta convingerea instanței în sensul admiterii pretențiilor reclamantului va fi reținută și în privința capătului de cerere ce vizează obligarea pârâtei la plata de daune morale.În condițiile în care reclamantul era ținut a proba prejudiciul moral suferit din cauza conduitei pârâtei, probatoriul său s-a concentrat asupra dificultăților materiale cu care s-a confruntat ulterior concedierii.Inclusiv prin răspunsul la întrebarea nr. 19 din interogatoriul formulat de pârâtă, reclamantul a cuantificat daunele morale pretinse prin acțiune ca echivalent al cheltuielilor de judecată și al penalităților de întârziere datorate unei bănci creditoare, fără nici o referire la un prejudiciu moral.
Pe de altă parte, prin prisma celor anterior expuse în considerente, fapta ilicită a societății pârâte, aptă a determina angajarea răspunderii sale delictuale, este aceea a neplății salariului pentru perioada 01.01._13.Or, prin admiterea acțiunii în pretenții, reclamantul a obținut reperarea prejudiciului material suferit, care prin el însuși nu este de natură a crea prezumția unui prejudiciu moral subsecvent, nedovedit sub nici o formă de către reclamant.
Pe cale de consecință, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 453 alin2. C.proc.civ., în măsura admiterii cererii reclamantului, acesta va fi obligat la plata către pârâtă a sumei de 200 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată-onorariu avocat ales, dovedite prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul F. O. S., cu domiciliul în comuna Costinești, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Jupiter Cap A. – Terasa A. 1, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâta la plata către reclamant a salariului aferent perioadei 01.01._13, raportat la salariul de bază brut lunar de 750 lei, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2014.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A. C. A. B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./15.05.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1762/2014. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2673/2014.... → |
|---|
