Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1584/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1584/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 3744/118/2014

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1584

Ședința publică din data de 8 iulie 2014

PREȘEDINTE – D. I. F.

ASISTENȚI JUDICIARI

G. C.

R. G.

GREFIER – R. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. L. LU, cu domiciliul în C., . nr. 81, ..B, . contradictoriu cu pârâții L. T. „N. I.” DELENI, cu sediul în cu sediul în localitatea Deleni, ., județul C., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11 și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, ..28 -30, sector.1, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.157 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:

Tribunalul, verificându-și din oficiu competența de soluționare a prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin.1 Cod de procedură civilă, se constată competent în soluționarea prezentului litigiu.

Instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare atât asupra excepției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul I. Școlar Județean C., cât și asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta L. V., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții L. „N. I.” Deleni, I. Școlar Județean C. și M. Educației Naționale:

- obligarea unității școlare pârâte la calcularea și plata către reclamantă a echivalentului în lei al sumei de 100 de euro, reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale aferent anului 2011, conform Legii nr. 315/2006, sume calculate la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României și actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ de fiecare dintre reclamantă;

- obligarea pârâtului M. Educației Naționale să aloce Inspectoratului Școlar Județean C. suma necesară plății echivalentului în lei al sumei de 100 de euro,reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cârti sau programe educaționale aferent anului 2011, sume calculate la cursul de schimb valutar;

- obligarea pârâtului I. Școlar Județean C. să aloce către unitățile de învățământ de stat din Județul C. suma necesară plății echivalentului în lei al sumei de 100 de euro, reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cârti sau programe educaționale aferent anului 2011, sume calculate la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României și actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin art. 1 și 6 din Legea 315/2006, începând cu data de 01 ianuarie 2007 s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar către cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare din învățământul preuniversitar de stat, în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale. Acest ajutor financiar se prevedea a fi acordat anual, la cererea cadrelor didactice, având un cuantum echivalent cu valoarea în lei a 100 euro, ce se acordă de la bugetul de stat prin M. Educației Naționale.

A mai precizat reclamanta că procedura de alocare a sumelor de bani și de acordare a ajutorului a fost detaliată prin Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006, aprobate prin HG 453/2007.

Susține reclamanta că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Normele metodologice, responsabilitatea priind asigurarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectoratul școlar general responsabil de curriculum la nivelul inspectoratului școlar județean și direcțiilor de specialitate la nivelul Ministerului Educației Naționale.

Arată că, în anul 2012, cadrele didactice au solicitat acordarea ajutorului de 100 euro reglementat pentru anul 2010 și 2011. În ceea ce privește ajutorul aferent anului 2011, nu a mai fost executată nici măcar o plată parțială, astfel încât, până la data depunerii prezentei acțiuni, nu a primit plata ajutorului de 100 euro reglementat de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2011.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:adeverința nr. 1049/30.04.2014 emisă de unitatea școlară pârâtă.

În apărare, pârâtul I. Școlar Județean C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că față de momentul înregistrării acțiunii pe rolul instanței – 13.05.2014, a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 01.11.2008, pentru pretențiile aferente anului 2009 și 01.11.2009, pentru ajutorul financiar aferent anului 2010.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că reclamanta nu a făcut dovada cererilor formulate în termenul legal, pentru a beneficia de ajutor financiar aferent anilor 2009 și 2010, precum nici documente justificative privind achiziționarea de cărți sau programe pe suport electronic atât pentru diferența solicitată pentru 2009 și nici pentru 2010.

De asemenea, susține că, reclamanta nu a făcut dovada solicitărilor unității de învățământ adresate Inspectoratului Școlar Județean constanța, cu confirmarea înregistrării acestora la ISJ C., pentru ca acesta să aloce sumele de bani care să acopere ajutorul financiar în cuantum de 100 euro pentru anii 2009 și 2010.

Referindu-se la solicitarea reclamantei de a fi obligat inspectoratul la a aloca unităților de învățământ din județ sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent anului 2009 și 2010 în conformitate cu Legea nr. 315/2006, se solicită respingerea având în vedere că se urmărește să se stabilească în sarcina inspectoratului a obligațiilor specifice ce le revin potrivit legii în executarea voluntară a dispozițiilor ce ar urma să fie stabilite de instanță, ca urmare a admiterii capetelor 2 și 3 de cerere, în sarcina unităților de învățământ. Apreciază că reclamanta nu are dreptul să solicite ca inspectoratul să adopte o anumită conduită pentru executarea voluntară, deoarece aceste obligații derivă din calitatea de ordonatori superiori de credite – cu privire la aceste sume - față de unitățile de învățământ. În acest sens, invocă sentința civilă nr. 444/05.05.2011 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1750/15.11.2011 a Curții de Apel G..

Cât privește cererea reclamantei de a i se acorda ajutorul financiar și pentru anul 2011, se solicită a se reține că Legea nr. 315/2006 a fost abrogată expres la data de 03.07.2010 prin art. 15 alin.1 lit.K din Legea nr.118/2010.

Prin întâmpinare, pârâtul M. Educației Naționale a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că, ajutorul financiar se acordă de la bugetul de stat în limita creditelor bugetare aprobate, iar dacă Ministerul Finanțelor Publice, urmare solicitărilor primite, nu virează de la bugetul de stat în bugetul Ministerului Educației sumele necesare pentru acordarea acestui ajutor, ministerul se află în imposibilitatea de a acorda dreptul reclamat.

Susține, de asemenea că, regula pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielilor pentru scopul prevăzut, iar numai excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora, în condițiile legii, iar în cauză, reclamanta nu a făcut dovada să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2010 și 2011.

Mai mult, arată că, potrivit art. 61 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin.2, orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor plăti în contul bugetar pe anul următor. Conform alin.3 al art. 61 din aceeași lege, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept. Astfel, raportat la dispozițiile legale menționate și ținând cont de caracterul de credit bugetar anual al ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006, cât timp nu există dovezi de angajare a plății că sumele bugetare prevăzute cu titlu de ajutor financiar la nivelul anului 2010 și 2011 au ost anulate de drept în baza legii, vocația reclamantei, s-a stins prin neexecutarea în interiorul termenului legal prevăzut. Arată, de asemenea, și faptul că, Legea nr. 315/2006 a fost abrogată prin art. 15 alin.1 lit. k din Legea 118/2010 privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în vigoare din data de 03.07.2010.

Legal citat, pârâtul L. T. „N. I.” Deleni nu a formulat întâmpinare.

Analizând cu prioritate conform art.248 c.pr.civ. excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul I. Școlar Județean C., instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art. 7 alin. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă la data de la care se naște dreptul la acțiune; dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.

Conform art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor.

Prin urmare, 1 noiembrie este doar termenul de depunere a cererilor la unitățile de învățământ, deci data la care dreptul subiectiv ia naștere, însă acesta nu este și termenul de plată, întrucât, în baza textului citat, plata se face începând cu luna ianuarie din anul următor, adică în tot cursul anului următor, până la 31 decembrie inclusiv. A fost astfel reglementat în favoarea debitorului un termen suspensiv de plată, caz în care termenul de prescripție extinctivă curge, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, de la împlinirea acestui termen, adică de la 1 ianuarie al anului următor celui pentru care ajutorul este acordat.

Astfel, pentru ajutorul financiar aferent anului 2010, termenul de prescripție începe să curgă la 31.12.2011 .

Potrivit art. 3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că era nu era împlinit la data înregistrării acțiunii de față, motiv pentru care excepția prescripției extinctive va fi respinsă ca nefondată.

Mai mult decât atât, instanța reține că reclamanta nu a solicitat acordarea ajutorului financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe anul 2010 ci numai pe anul 2011.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanta are calitatea de cadru didactic în cadrul unității de învățământ pârâte L. T. N. ISTRATOIU DELENI .

Conform art. 1 din Legea 315/2006, se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.

Potrivit art. 6, această lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice aferent anului școlar 2009-2010, instanța reține:

Reclamanta, așa cum s-a arătat, are calitatea de cadru didactic în învățământul preuniversitar, îndeplinind funcția de bază la unitatea de învățământ pârâtă, lucru ce rezultă din adeverința emisă de aceasta din urmă și înaintată la dosarul cauzei (adeverința nr. 1049 din 30.04.2014).

Din cererea nr.867/9.11.2012 rezultă că reclamanta a formulat cerere privind acordarea sumelor pentru achiziționarea de cărți sau programe informatice la data de 9.11.2012.

Prin urmare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 315/2006, care reglementează acordarea unui drept de natură pecuniară în favoarea salariaților-reclamanți, în calitatea lor de cadre didactice din învățământul preuniversitar, pentru achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Art. 2 din același act normativ prevede că ajutorul financiar se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul BNR din data plății.

Potrivit acestor prevederi legale, condițiile pe care persoana trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de ajutorul financiar sunt cele de a avea calitatea de cadru didactic titular si/sau suplinitor calificat din învățământul preuniversitar și de a formula cerere de acordare a ajutorului financiar.

Prin Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 453/2007, se reglementează mecanismul de acordare a ajutorului financiar.

Astfel, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 453/2007 dispune că beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 sunt cadrele didactice titulare si /sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar, ce sunt in activitate.

Conform art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea. Art. 3 din aceleași norme prevede că ajutorul se acordă anual, pe bază de cerere formulată de beneficiari și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie a anului următor.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor Legii nr. 315/2006 și ale Hotărârii Guvernului nr. 453/2007, rezultă că nașterea dreptului cadrelor didactice reclamante a avut loc la momentul când au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv la data depunerii cererii formulate până la data de 1 noiembrie a anului anterior, în cazul de față până la data de 1 noiembrie 2009 pentru acordarea ajutorului financiar, iar obligația de plată a acestuia de către unitatea de învățământ a devenit scadentă la 1 ianuarie 2010.

Prin urmare, constatând că reclamanta a formulat cererea la data de 9.11.2012 cu mult după expirarea termenului limită pentru depunerea acesteia ceea ce echivalează cu nedepunerea cererii prevăzute de art. 3 din HG nr. 453/2007 pentru anul 2010, ea nu este îndreptățită la recunoașterea și valorificarea dreptului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice aferent anului școlar 2010-2011, instanța urmează a-l respinge ca nefondatavând în vedere că potrivit art. 15 alin.1 lit.k din legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar „De la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă: k)Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. L. LU, cu domiciliul în C., . nr. 81, ..B, . contradictoriu cu pârâții L. T. „ N. I.” DELENI, cu sediul în cu sediul în localitatea Deleni, ., județul C., I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., ..11 și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, ..28 -30, sector.1, ca nefondată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 iulie 2014.

PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,

D. I. F. G. C.

R. G.

GREFIER,

R. B.

Tehnored.jud.D.I.F./09.07.2014

4 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1584/2014. Tribunalul CONSTANŢA